Ce am uitat

Suntem minunaţi. Construim, inventăm, descoperim, gândim. Şi avem impresia că ni se cuvine totul. Suntem convinşi că tot ce există pe planeta asta are unica menire de a ne asigura nouă confortul. Omorâm ursul care se apropie de aşezările noastre, fără să ne gândim că noi am tăiat pădurea care îl hrănea. Omorâm elefanţi ca să ne bucurăm ochii cu ornamente de fildeş, dar întoarcem privirea de la leşul care zace decapitat în mijlocul savanei. Ne emoţionăm când un câine salvează oameni de sub ruine la cutremure, găseşte droguri, bombe şi cadavre, sau pur şi simplu ne simţim liniştiţi când ne păzeşte casa, dar ne deranjează când latră, muşcă sau doar există, dacă nu-i al nostru. Ce nu credem că ne e util, e deranjant. Asta e: ne deranjează tot mai multe lucruri. Şi, normal, vrem ca lucrurile "deranjante" să dispară, nu? Oare ce o să facem când, considerând că avem nevoie de tot mai puţin, o să ne trezim că, de fapt, nu mai avem nimic?

Demult, am citit undeva o vorbă. Nu mai ştiu cine, unde şi când a spus-o. Dar e perfect adevărată: "abia când ultimul râu va fi secat, când ultimul copac va fi fost tăiat şi ultimul cerb omorât, oamenii vor înţelege că nu pot mânca bani". Dar vom înţelege, oare?

Pentru asta, trebuie să ne amintim ceva: avem inteligenţă, abilităţi şi înţelepciune nu ca să fim stăpânii Pământului, ci păstrătorii lui. Asta presupune să pricepem că, pentru ca vulturul să trăiască, e nevoie să trăiască şi şoarecele.

Altfel, mă văd nevoită să îi dau dreptate personajului negativ din Matrix: oamenii sunt cea mai mare nenorocire care a lovit vreodată Terra.

Cum face istoria mişto de ea însăşi

Văzui pe DC News o ştire crăcănătoare: cică distinsul Traian Băsescu, actualmente preşedinte-guvernator al unei frumoase dar ghinioniste ţări din Europa de Est, degrabă lustruitor de botine şi cizme made in Brussels, ar urma să fie secretarul general al NATO.

Adică, după Anders Fogh Rasmussen, vine Băselu să vorbească de la pupitrul NATO? Nu zic nimic de prestanţă, de imagine şi de a avea ce căuta acolo; nu vreau să mă enervez, că doctorul mi-a recomandat să evit stress-ul. Dar, pe bune, secretarul general al NATO trebuie să fie un bun comunicator. Iar nu vreau să mă indispun, aşa că nu mă voi referi la eventualul conţinut al mesajelor transmise de Divin, cu spider-ul NATO în spate. Alta e nedumerirea mea: în ce limbă o să vorbească domnu', ca să priceapă ceva şi onor auditoriul? Cu engleza ne-am lămurit, despre alta n-am auzit... Mi-e că domnu' secretar general o să facă febră musculară încercând să explice strategiile Organizaţiei Nord-Atlantice. Pe de altă parte, spritz se zice la fel în toate limbile pământului...

AMR 2

Atâţia miniştri au mai rămas în închisoare. Din ăia 3 de care se bucura Traian Băsescu, preşedintele ţării, că sunt arestaţi. Sper că şi acum se bucură preşedintele. În fond, Adrian Năstase, după spusele lui Traian Băsescu, a fost cel mai bun premier pe care l-a avut România.

Şi eu mă bucur. Mă bucur că, după o condamnare penibilă, într-un dosar penibil, instrumentat penibil de nişte procurori penibili, un complet de judecată cu simţul ridicolului a pus capăt circului.

Înainte să-mi săriţi în gât: nu spun că Adrian Năstase e un sfânt; dimpotrivă. Dar spun că, în momentul în care un cetăţean este condamnat definitiv în absenţa unor probe, ca "personificare a corupţiei" - au spus-o judecătorii ÎCCJ, nu eu - se creează un precedent periculos. Înseamnă că însuşi fundamentul actului de justiţie este zguduit. Înseamnă că în orice moment, oricine poate fi săltat, judecat şi condamnat - noroc că s-a renunţat la pedeapsa cu moartea - fără probe şi poate chiar fără vină.

Nu cred că stat de drept înseamnă ca acuzarea să aibă aproape o mie de martori, iar apărarea 5. Nu cred că stat de drept înseamnă ca un deţinut să aibă dreptul legal de a fi eliberat anticipat/condiţionat, iar reprezentanţii statului să vrea să îi încalce acest drept. Nu cred că stat de drept înseamnă ca nişte procurori să invoce delictul de opinie pentru a refuza cuiva libertatea. Nu cred că stat de drept înseamnă "ăsta nu trebuie să iasă".

Stat de drept înseamnă să faci anchete, să cauţi dovezi, să convingi magistraţii că ai dreptate. Nu acuzatul trebuie să-şi probeze nevinovăţia, ci tu trebuie să-i dovedeşti vinovăţia. Şi, dacă nu ai probe convingătoare, tu, instanţa, nu  condamni "pentru că aşa simţi tu". Dacă totuşi faci asta, mai bine profesezi în Coreea de Nord. Abia asta ar fi dictatură de tip asiatic, doamnă Monica Macovei.

Despre sinucidere

Nu mă dau vreun Emile Durkheim, aşa că nu am pretenţia de a epuiza subiectul într-o amărâtă de postare pe blog. Dar vreau să lămuresc nişte lucruri pentru că, spre deosebire de fotbal şi politică, la psihologie şi sociologie nu se pricepe toată lumea, deşi mulţi o ard de parcă i-ar fi citat Freud în vreun tratat.

A! Nu discut dimensiunea religioasă a actului suicidar; ţineţi-vă în frâu izbucnirile drept-credincioase.

Mai întâi, vreau să subliniez un lucru: sinuciderea nu este un act exclusiv egoist. Tot Durkheim spune că ea poate fi inclusiv altruistă. Da, chiar aşa: unii oameni se pot sinucide pentru binele sau salvarea altuia/altora.

De aici rezultă încă ceva: nu toţi sinucigaşii au probleme psihice. Dacă cineva e în stare să moară pentru a ajuta pe altcineva să trăiască, înseamnă că face asta în mod conştient, în urma unui proces de gândire.

Însă, cei mai mulţi sinucigaşi ajung să-şi pună capăt zilelor din cauza depresiei. În cazul ăsta, orice aprecieri de genul "haide dom'le, cum să te omori că ai pierdut tramvaiul" sunt complet lipsite de noimă. Da, în depresie, chiar şi faptul că ţi s-a găinăţat o vrabie pe rever poate constitui o catastrofă. Pentru depresiv, este încă un bocanc în gură pe care i-l dă viaţa.

Nu zic mai multe. Dar, înainte să mai emiteţi judecăţi de valoare asupra acestui gest, poate vă documentaţi. Aici e un rezumat bunicel al lucrării Le Suicide de Emile Durkheim. O lectură interesantă, zic eu. Pentru cei care vor să înţeleagă, nu doar să pună etichete.

Discleimăr (sic!)

Păpuşile lu' mama, în lumina unor discuţii purtate cu nişte oameni din lista mea de feisbuc, simt nevoia să dau cuiva un cap în gură  să fac următoarele precizări:

1. Stiu că, de curând, o instanţă a decis că reţelele de socializare reprezintă spaţiu public, dar atâta timp cât contul meu de fb e creat de mine, eu îl administrez şi tot eu pot să-l şterg, se cheamă că îmi aparţine.
2. Pentru oamenii din lista mea sunt destul de evidente (şi de vechi) convingerile şi opţiunile mele politice. Pentru ceilalţi, ele devin astfel imediat după ce încep să se uite un pic pe pagină sau pe blog. Do us all a favor: în loc să intraţi în polemici agasante şi pentru voi, şi pentru mine, mai bine căutaţi compania virtuală a unor celebri oameni de dreapta cum ar fi... ăăă... Elena Udrea sau Traian Radu Ungureanu. Şi ei scriu chestii pe net; poate că alea vă gâdilă mai mult.
3. Revenind la punctul 1: cum pagina mea de fb este, ce să vezi, a mea, (ce-mi placeeeeeee!) nu simt nevoia să îmi supun postările unor analize literare pe modelul "ce a vrut să spună poetul?". Poetul a vrut să spună exact ce a spus; dacă cineva nu o bungheşte din prima, să mai citeşte o dată.
4. Nu, nu e vorba de tiranie sau de dorinţa de a avea yesman-i în listă; e vorba doar de a-mi menaja nervii în faţa unor dispute sterile.

Revin mai încolo cu ceva despre sinucidere. Şi la asta se pricepe toată lumea... 

BOR medieval

Cuvânt înainte: îmi asum toate cele ce mi le voi lua de la creştinii mai degrabă crezători în biserică decât în Dumnezeu, după ce vor fi citit acest text.

Pe zi ce trece, constat - nu fără amărăciune - că, departe de a fi slujitori ai Domnului, popii se dovedesc mai degrabă un fel de agenţi PR ai lui Dumnezeu. Unii complet neprofesionişti. Adică genul ăla de PR agasant, care te bate la cap şi te hărţuieşte fără să ştie să-ţi explice de ce e bine pentru tine să faci aşa şi nu altfel. Mai repede îţi explică de ce ar fi rău pentru tine să nu faci cum zice el. În tot timpul ăsta, tu începi să te gândeşti, privindu-l chiorâş cum coboară din maşina lui de fiţe, că are în vedere doar propriul interes iar tu eşti doar un fraier pe care o să-l îmbrobodească şi o să-l folosească.

De fapt, nici statutul de PR nu le mai e suficient. Acum vor să-şi recupereze puterea nemărginită pe care au avut-o în Evul Mediu. Vor în Constituţie. Vor ca, în legea fundamentală, să scrie că "în şcoli se va studia religia în vecii vecilor, Amin". Pentru ce? Dacă profesorii de religie ar fi în stare să explice că Biblia e doar o metaforă, ar merita. Deşi nu mi se pare OK să-i excluzi pe copiii care au alte religii decât creştin-ortodoxă. De dragul argumentaţiei, să trecem peste asta. Zic, dacă toţi profesorii ar fi capabili să înţeleagă şi să transmită faptul că Biblia nu e o relatare faptică, ci un text alegoric, care trebuie interpretat, atunci poate că ar avea rost. Dar, când în şcoală religia se predă după "Abecedarul micului creştin", discuţia a murit înainte să înceapă. Copilului nu i se inculcă valori, ci i se induce teamă. El nu va învăţa de ce e bine să se poarte într-un anumit fel, pentru că asta îl ajută să se dezvolte ca om; i se va spune  - eventual cu susţinerea unor ilustraţii sinistre - că, dacă face sau nu face nu-ştiu-ce, va ajunge în iad.

Aşadar, nu numai lacomă, ci şi jignitor de înapoiată se arată Biserica. Aceeaşi care refuză să slujească la căpătâiul unui sinucigaş, dar nu are vreo problemă să facă asta pentru un criminal. Aceeaşi care propăvăduieşte smerenia din maşini de lux şi de pe proprietăţi imense dar cere bani pentru înmormântările amărâţilor.

Biserica asta nu e casa Domnului. E o speluncă unde personalul ar fi trebuit schimbat demult - angajaţii sunt mincinoşi, fură din marfă, se poartă urât cu clienţii şi, mai ales, îi strică imaginea patronului.

P.S. Nu vreau să anulez existenţa preoţilor cu chemare; ei există. Din păcate, sunt tot mai puţini.

Ultimul ioropean

L-am ascultat pe Traian Băsescu explicând de ce România NU trebuie să intre în Schengen. Da, acel Traian Băsescu, preşedintele României. Care ar fi trebuit să explice de ce România TREBUIE să intre. Acelaşi care - conform atribuţiilor constituţionale de politică externă pentru care  s-a bătut cu Ponta la CîCîRî - trebuia să le explice şi altora de ce ar fi bine ca România să fie primită în acest spaţiu. Cu toate astea, l-am auzit, uimită, făcând a' mai a dracu' anti-campanie la aderarea noastră. Aproape că l-aş fi crezut, dacă nu aş fi auzit acum vreo lună un reprezentant al Comisiei Europene spunând că România îndeplineşte criteriile. Adică, Europa (cu câteva excepţii) ne-ar cam vrea, doar că nu vrea el să ne dea? E ca la peţit, când tatăl mezinei îi spune pretendentului "eh, n-are nici zestre, e gheboasă şi cam curvă. Nu mai bine o iei pe soră-sa mai mare?"

Totuşi, nu cred aşa ceva. Cred că, pur şi simplu, Traian Băsescu e ultimul european (sau ioropean, mă rog) care are demnitatea de a spune "Doamne, ia-mi!" şi nu "Doamne, dă-mi". Şi o face din pură corectitudine. E dispus să sacrifice orice ca România să fie cu adevărat pregătită când va intra în Schengen. Pentru că, dacă Doamne fereşte intrăm în spaţiul lui peşte sub guvernarea Ponta ar fi cam de cacao, nu, domnule preşedinte pedelist? Şi lăsaţi vrăjeala constituţionalo-manglitoare cum că aţi fi apolitic: tocmai aţi spus - fără niciun pixel albastru -  că nu mai aveţi o majoritate parlamentară care să vă ajute. Ceea ce înseamnă că aţi avut-o. Deci, asta era? Dacă n-au reuşit să ne bage în Schengen nici Boc, nici MRU, să nu-i iasă nici lui Ponta? Oops! Tocmai am avut o revelaţie: Nuţi- preşedinte PDL... Nuţi - preşedinte... Nu cumva oţi vrea ca blonda lu' Cocoş să rămână în istorie drept "Nuţi-cea-în-Schengen-băgătoare-de-ţară?"

Admiratorii admiratoarei doamnei Udrea

Îl auzii pe Ponta mai acu' vreo două ore zicând că, decât Blaga, mai bine Udrea în fruntea pedeleilor. Pentru că, nu-i aşa, "avem nevoie de o opoziţie puternică, iar Blaga e istorie". Sigur - spre deosebire de Nuţi - în afară de istorie, Blaga mai înseamnă şi creier, capacitate şi disponibilitate de a comunica, abilitate politică şi alte asemenea calităţi mărunte care pălesc în faţa decolteului generos al doamnei cu pricina.

Nuţi tocmai zice acum în direct la televizor că afirmaţia lui Ponta este cu siguranţă o ironie. Pentru prima dată în viaţa mea, mă văd nevoită să fiu de acord cu ea: şi eu sper acelaşi lucru. Altfel, încep să cred că pactul de coabitare se transformă într-unul de concubinaj, cu pupături pe gură. Zic asta pentru că preşedintele - complet constituţional şi apolitic aşa cum ne-a obişnuit, fără să se amestece în chestiunile interne ale unui partid - zicea şi el că e mai bună Nuţi. Mai bună în conducerea PDL, terminaţi cu golăniile...

Pe de altă parte, nu ar fi chiar şocant ca între Ponta şi Udrea să existe o simpatie sinceră şi colegială, dacă ne gândim că, din 2001 până în 2003, Nuţi a fost secretara lui Cozmin Guşă, pe atunci secretar general al... ce să vezi, PSD, cum zice colegu' Radu Tudor aici.

Poate că totuşi Ponta a fost ironic. Sper că a fost ironic. Vreau să cred că a fost ironic. Nu de alta, dar nu mi-ar plăcea ca pactul de coabitare a lu' peşte să aducă relaţii instituţionale "tip ménage a trois".

Înalt Prea Sfinţia S.A.

Popii fac afaceri. Ştiu, nu e nicio noutate aici. Suntem obişnuiţi să strecurăm bani între faldurile sutanelor la fiecare nuntă, botez, înmormântare sau sfinţire de... orice. Biserica pare să folosească serviciile consultantului japonez Nymika Nuymoka. Dar, cum spuneam, ştiam toate astea.

Noutatea e că, acum, popii s-au organizat în sereleuri. Ce-i al lor e al lor şi e pus deoparte, printre cele sfinte: firmele popeşti se cheamă ba Pelerinul Pati-Cof, (o preacuvioasă cofetărie-patiserie, cum ar veni) ba Chivotul Mare SRL (preacinstită firmă de construcţii) etc. Aşa zice ziarul Ring.

 

Popii au acţiuni şi la firme care oferă consultanţă  în afaceri. Mă întreb cum ar putea suna reclama sau sloganul unei astfel de firme? "Succes garantat de Sfântul Duh"? "Dumnezeu îţi arată calea spre succes"? "Nimiceşte-ţi concurenţa cu sabia Arhanghelului"?

Oare firmele popeşti care vând carburanţi - da, există şi popi benzinari - au obţinut marfa respectivă transformând apa în benzină? Hm, ăsta ar intra în categoria miracolelor la limita Codului Penal, deci poate că totuşi nu.

Săptămâna trecută, aflam că un popă făcea trafic cu etnobotanice. În fond, şi iarba dracului e tot de la Domnul, nu? Iar chimicalele din mizeriile alea otrăvitoare sunt făcute de om, omul e făcut de Creator, deci e OK. În fond, nu există nicio poruncă, a 11-a eventual, care să spună "Să nu te faci dealer de droguri".

BOR reuşise deja să mă enerveze anul trecut, de Paşte, cu lumânările "agreate de Patriarhie". Ete aci. Văd că recidivează cu graţie şi cucernicie.

 

Râdem noi, râdem, dar Biserica face toate afacerile astea, în condiţiile în care primeşte donaţii şi BANI DE LA STAT. Şi nici nu plăteşte taxe. Frate, popii sunt mai tari ca fraţii Mararu! Au deja Merţanele, modelul fără bombă.

Mîcîvî, Cîcîrî etîcî

Nu mai pot cu raportul MCV. Tocmai ce mi-a scris un domn pe facebook " voi sunteţi ţinta raportului MCV". Ei, nu, pe bune?

Domnii de la Comisia Europeană par să creadă şi în Moş Crăciun, de vreme ce în redactarea mizeriei ăleia se bazează pe nişte sesizări, reclamaţii, plângeri sau cum le-o mai zice. Păi aşa pot şi eu, domnu' Barrosso, să mă plâng la poliţie că m-a violat Danileţ. Ce o să facă organu'? După întrebările inevitabile, sughiţate printre hohote de râs isteric gen "da' ce, ăla poate să...?" etc, or să se apuce să investigheze cazul. Vor descoperi că nu s-a întâmplat aşa ceva - că n-are cum :))) Ideea e că, până la finalizarea anchetei, Danileţ nu poate fi scuipat pe stradă în mod oficial ca violator. Nici Antena 3 nu poate fi scuipată european de vreme ce toată şumideala cu terfelirea/hăituirea/violarea cu perversiuni a justiţiei este pe bază de sesizări neconcretizate în nimic.

Aşa că mucles cu ţinta raportului MCV. Şi dacă ar fi aşa, înseamnă că Mîcîvî-u' ăsta e o chestie tare labilă psihic, dacă pune botu' la acuzaţii nesusţinute şi nedemonstrate. Şi, mai ales, nesancţionate legal în ţara respectivă.

Deci, UE Mîcîvî!

Raportul MCV - o traducere romanţată. De Traian Băsescu

Îl ascult pe Băsescu vorbind despre faptul că avem standarde joase în privinţa alegerii politicienilor şi mă simt  ca şi cum aş asculta-o pe Jenna Jameson acuzând-o pe Pamela Anderson că-i curvă. Mi se pare minunat.

Îl ascult încercând să explice inexplicabilul, cu o insistenţă care i-ar umili până şi pe Mulder şi Scully: prezidentul se străduieşte să ne convingă pe toţi că libertatea presei înseamnă, de fapt, mai mult control asupra ei. Cum ar veni, nimic nu te eliberează mai al dracu' decât o pereche de cătuşe. OK, OK, poate şi o ghiulea la picior, dar asta numai ca bonus. 

Îl întreabă Ţopan ce caută presa - o afacere privată - într-un raport MCV. Divinul răspunde pe modelul "mă-ta-i proastă" că trustul Intact e proprietatea unui "potenţial infractor". Cu aceeaşi gură spune că "infractor dovedit" o să fie doar dacă justiţia decide aşa. Deci, dacă patronul unui trust de presă nu e infractor dovedit, de ce o ţin şalele pe madam Redding de grija lui? "Pentru că face campanii de presă menite să-i denigreze pe cei care ar trebui să-l judece". Bun... Există vreun proces de calomnie? Nu. În campaniile alea s-au vehiculat minciuni, sau documente reale? Poţi denigra pe cineva spunând adevărul despre el? Nu cred...

Îl aud vorbind despre faptul că Ioropa respectă suveranitatea electoratului. 'Ai, nu mă-nnebuni! În vară, când electoratul ţi-a urat drum bun şi cale bătută, distinsa Europă ne-a umplut de respect. Încă ne mai ustură fundul...

Credeam că doar Videanu are talentul ăsta, dar regăsesc şi la prezident abilitatea extraordinară a unui şef de sală de la o cârciumă de fiţe de a-ţi vinde o friptură de alaltăieri pe post de vită de Kobe. Nu toţi suntem ungureni, domnu' Băsescu. Nu e bine, domnu' Băsescu. Nu e bine deloc.

O eroare de diagnostic

L-am auzit în sfârşitul ăsta de săptămână pe ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spunând că sistează plăţile către spitalele private. Argumentul: "banul public trebuie să meargă la spitalele publice". Corect. Doar că "banul public" înseamnă ăla alocat de la buget, nu contribuţia mea de asigurat. Ăla nu e ban public, e banul meu pentru care muncesc şi de care ar trebui să pot beneficia în condiţiile pe care le aleg eu. Şi da, prefer ca, de banii ăia, să merg la un spital privat, unde să nu umblu cu geanta doldora de plicuri, unde să am parte de asistente zâmbitoare, nu de acrituri îndulcibile cu şpagă, unde să fie curat şi de unde să nu plec pricopsită cu te miri ce infecţie care vine ca bonus de pe zidurile spitalului.

Are statul român o problemă de "nu am chef" când vine vorba să plătească serviciile prestate de unităţile private? Perfect! Sunt absolut de acord să plătesc o asigurare privată către un spital privat, dar atunci RENUNŢ la asigurarea de stat, pe care nu vreau să o folosesc. Nu mi se pare corect să fiu pusă în situaţia de a plăti de două ori pentru acelaşi lucru. Mi se pare jecmăneală pe faţă.

Aflu că Raed Arafat - pe care îl apreciez şi pe care l-am susţinut inclusiv în stradă acum un an pe vremea asta - împărtăşeşte ideea lansată de Nicolăescu. Cred că, de data asta, domnul doctor Arafat a apus un diagnostic greşit. Şi asta s-a întâmplat pentru că a citit simptomele într-o cheie eronată. Nu asiguraţii trebuie pedepsiţi pentru combinaţiile şmecherilor din sănătate. Asiguraţii sunt oameni care muncesc şi care vor să beneficieze de servicii de calitate, atât. E un drept la care e periculos să atentaţi, domnilor. Nu aplicaţi un tratament greşit, pentru că s-ar putea să pierdeţi pacientul şi să fiţi acuzaţi de malpraxis. Aveţi o asigurare suficient de bună să acoperiţi 20 de milioane de cazuri?

Iubitorii de cadavre

- Da de ce-l incinerează? Păgâni nenorociţi... Huuuooooooo!

- Ia uite-o, a venit în alb... Nici doliu nu poartă...

- Io am venit să văd mortu'! Vreau să văd mortu'! Ce, am venit degeaba? Să deschidă sicriul!

În mod incredibil şi greţos, toate astea nu sunt replici din Roma Antică, atunci când gloata urla că vrea să vadă maţele gladiatorului împrăştiate în nisipul Colosseum-ului; sunt replici din Anno Domini 2013, dintr-o ţară care face pe nebuna că e europeană şi civilizată. Replici răcnite de isterici imbecilizaţi care au huiduit o văduvă la două zile după ce îşi pierduse bărbatul, replici reluate şi mestecate cu delectare morbidă pe la majoritatea televiziunilor.

Ce s-a întâmplat? A murit un om. Întâmplător, un om care a fost persoană publică, dar nu în sensul în care Bianca lui Bote e persoană publică. Un om care nu face carieră pentru că a apărut la TV, ci apare la TV pentru că a făcut o carieră. Şi ce carieră! Mi se pare arhisuficient argumentul că "Mihai Viteazul" e studiat ca film istoric la şcolile americane de regie. Americane. Americanii sunt băieţii ăia care au Hollywood-ul, la care cineaştii şi cinefilii din lumea asta se uită cu gura căscată. Americanii sunt ăia care dau Oscarurile. Mi se pare penibil să conteşti importanţa filmelor făcute de Sergiu Nicolaescu, în condiţiile astea. În fine, nu sunt critic de film, aşa că nu voi face eroarea de a-mi da cu părerea despre ce nu cunosc.

Voi spune doar că sunt şocată - ştiu, sună ca o burtieră de la RTV -, îngrozită şi scârbită de ce au ajuns să fie oamenii. De felul în care îşi dau cu părerea despre opţiuni care trebuie să fie intime, fără apăsarea vreunei legi a oamenilor sau a lui Dumnezeu.

De ce nu e creştinesc să nu vreau să devin hrană pentru viermi? De ce, dacă Biserica is all about peace and love, nu se poate trece cu vederea ceea ce constituie "un derapaj" în ochii popilor degrabă-strâmbători-din-nas-şi-încasatori-de-şpagă? De ce un om care îşi ia propria viaţă nu poate avea slujbă de înmormântare, în schimb un monstru care ia zeci de vieţi, da? Asta e creştineşte? Are legătură cu iertarea criminalului, a păcătosului, îmi vor spune habotnicii. OK, şi în celălalt caz ce e de neiertat?

Până la urmă, de ce e asta o temă de dezbatere naţională? Nicolaescu a vrut să fie incinerat. Punct. Am înlemnit când l-am auzit pe CV Tudor spunând că "E al nostru, al tuturor". Şi mi-am amintit de o carte citită demult: Parfumul, de Patrick Suskind. Personajul central, o fiinţă ştearsă pe nume Grenouille, a fost dăruit cu un nas senzaţional. Nas care îl va trimite în căutarea miresmei supreme. O obţine şi o foloseşte. Pe propria piele. Rezultatul este atât de fascinant pentru nările omeneşti, încât nefericitul sfârşeşte prin a fi sfâşiat de viu şi mâncat de mulţimea fermecată.

Asta văd eu acum la TV. O mulţime lovită cu leuca, una care se înfruptă cu poftă de vreo 3 zile încoace dintr-un cadavru. Probabil că nu l-ar fi vrut ars ca să poată morfoli până şi ultima bucăţică de carne moartă.

Încă ceva: pe Sergiu Nicolaescu, de acolo de unde s-o fi uitând, cred că toată chestia asta nu îl îndurerează. Cred că îl enervează al dracului de tare.

Drum luminat, Maestre! Sunteţi cu Nemuritorii.

De-a măgăruşul

Ştiu că, în ultima vreme, în România, pare că politica e ceva care ţine mai degrabă de regnul animal decât de specia umană - tropăie porci, pisicuţe, vaci şi armăsari, mai ceva ca în Farmville. Terminologie lansată de Marele Şacal. Sau Marea Hienă, că alea hăhăie. Ca să nu părăsesc domeniul, zic că de la alegeri încoace, mă simt ca măgăruşul din jocul cu acelaşi nume. Vă amintiţi? Poate că, în momentul şi în zona în care aţi copilărit, jocul se numea altfel; ideea însă e aceeaşi: doi copii îşi aruncă mingea de la unul la altul, peste capul unui al treilea, aflat la mijloc, care trebuie să reuşească s-o "intercepteze".

Prima minge care mi-a zburat pe deasupra capului au fost anunţatele negocieri cu UDMR. N-am nimic cu ei - pe Frunda l-aş vota preşedintele României - da' la ce vă trebuie, maică?! Şi de ce n-aţi zis de la început?

A doua minge a fost fiţuiciada de la Bruxelles. De mare porc gestul - ce e aia, tre' să pasezi bileţele ca la şcoala primară, tu ditamai preşedintele? Nu-ţi mai răspunde Barrosso la telefon, de trebuie să recurgi la asta, sau ce? Explicaţia a venit chiar de la "scriitor": hăhăhă, păi dacă nu voiam să mă vedeţi, credeţi că făceam asta la poza de grup? Nu, nu cred. Atunci, dacă tot ai vrut s-o faci în văzul lumii, spune-ne ce scria în ţidula aia nenorocită. Alt răspuns prompt: hăhăhă, nu vă spun.

Frustrant, nu? Mai ales când e pe banii tăi.

A treia minge: apare informaţia despre acordul semnat între USL şi Divin. Întrebat despre asta, Crin Antonescu răspunde cam ca Divinu': nu vă pot spune.

Frustrant din nou.

Prieteni, poate că n-aţi înţeles: (ştiu că o să sune a la Gigi Becali) da' pe banii mei nu faceţi mişto de mine, clar? Fiţele astea cu "ştiu, da' nu vă spun" le-am depăşit cam prin clasa a II-a. Voi, clasa politică, văd că sunteţi corijenţi, în pericol de repetenţie. La ce? La bun simţ.

O glumă proastă

De la alegeri încoace, mă distrez copios. Unul dintre bancuri este cel conform căruia USL-ul s-ar face vinovat de inflaţia de parlamentari de după redistribuire. Departe de a fi nişte prunci neprihăniţi, domnii din USL or avea multe bube, dar asta nu se numără printre ele. Dintr-un simplu motiv: ei au fost cei care au propus votul uninominal pur, fără redistribuiri şi alte ghiduşii, iar CîCîRî-ul, în frunte cu doamna Aspazia, a zis "ntţ!"

Sigur, dacă s-ar fi aplicat uninominalul pur, având în vedere că la scor PDL a ARS-o periculos de aproape de partidu' lu' domnu' Dan, probabil că democrat-liberalii ar fi avut în Parlament o reprezentare doar ceva mai răsărită decât a minorităţilor, alta decât cea maghiară. Era normal să se opună. Dar, măcar cei din PDL au bunul simţ să nu acuze pe nimeni pentru aberaţia care a ajuns să fie legislativul.

În schimb, tot felul de băieţi şi fete, autointitulaţi "de dreapta" - o fi o referire la mâna cu care... salută - găsesc de cuviinţă să facă diverse caterinci pe temă:

 Prima eroare: Parlamentul nu a fost înfiinţat acum; exista şi înainte de 9 decembrie 2012 şi avea vreo 470 de membri. Deci, diferenţa e de nici 120 de oameni.

A doua eroare: cei care au beneficiat de o lege electorală tâmpită au fost nu USL-iştii - care, în cea mai mare parte, şi-au închis colegiile - ci PDL-iştii şi PPDD-iştii, care au ajuns să consume oxigenul din Palatul Parlamentului "cu naşul" (poate 'ăl din suflet). Adică, după redistribuire. Cu câteva voturi. Nu ştiu exact pe cine reprezintă în Parlament astfel de oameni.

Soluţia cea mai bună? Uninominal în două tururi. Ca la prezidenţiale, ca la alegerea primarului. În felul ăsta, nu ne-am mai trezi cu rebuturi intrate în Parlament pe naşpa, ascunse în pubela democraţiei.

foto: Jurnal de Dreapta

Ajută-l pe Ştefan. Poţi!

Nu pentru că vin sărbătorile -  n-am înghiţit niciodată bullshitul ăsta - , ci pentru că Ştefan are nevoie. "Şi ce, parcă alţii n-au?" o să spui. Ba da. Dar simplul fapt că nu îi poţi ajuta pe toţi nu e un motiv să nu ajuţi pe nimeni. În fond, Oceanul a început cu o picătură... 

Breaking (no)News

Aşeaaa... nevasta lu' Marta, adică Madame Marta, după statut şi ocupaţie, cică e membru PNL. Care e materialul de breaking news aici? Toate partidele au membri din rândul profesorilor universitari, mecanicilor auto, taximetriştilor, coafezelor, specialiştilor în IT, curvelor şi mai ştiu eu ce meserii trecute sau nu în nomenclator or exista. Deci, care e ştirea? Era curvă şi a luat-o peneleu' cu japca de la Inter, sau ce? După ani de zile în care dame mai mult sau mai puţin blonde au făcut legea (harcea-parcea) în România, ne mai ofilim că apare şi una cu condicuţă? N-are nicio funcţie publică, nu e demnitar, deci...? Până la urmă, singurul pe care ar trebui să-l ţină şalele de trecutul zglobiu al duduii (în afară de procurorul de caz) e numitul Codruţ Marta, soţul doamnei în cauză. Dacă omu' ştia de unde a luat-o şi asta nu l-a deranjat, de ce se dau deontologii de ceasul morţii că aia e nu doar libertină, ci şi liberală? În schimb, nu pot să nu mă întreb câţi distinşi politicieni au trecut pe la duduie şi pe la alte dudui din branşă. Adică eu plătesc ca să meargă marţafoii ăştia la curve? Măcar să mă lase să le aleg...

Judecătorii dă motivarea la condamnare

Bucăţică din motivarea condamnării lui Adrian Năstase: "Prin intermediul martorului Rocsin Sever, consilier personal al inculpatului Năstase, ca prim ministru şi persoană aflată în relaţie de prietenie cu familia Năstase, în anul 2004 S.C.Eurografica S.R.L a ajuns să aibe contracte atât la nivel guvernamental, cât şi cu Partidul Social Democrat, în condiţiile în care atât Guvernul, cât şi partidul erau conduse de inculpatul Năstase."

Ce înţelegem noi de aici? Sincer? Nu mare lucru, în afara faptului că persoana care a redactat documentul e puţin supărată pe limba română - "să aibe"? WTF?!

Pe lângă asta, constat o incredibilă capacitate de dedublare a inculpatului, care reuşeşte să fie, în acelaşi timp, prim ministru şi prieten cu propria sa familie. Lucru care nu ne iese tuturor, pentru că unii se ceartă cu familiile lor, mai ales atunci când ajung în funcţii de răspundere - vezi Horia Georgescu.

Nu în ultimul rând, mai aflăm că, de vreme ce Guvernul şi PSD erau conduse de Năstase, nenorocitul tre' să meargă la pârnaie ca autor moral, nu? Dar domnul Boc a mers la pârnaie ca autor moral al furtişagurilor făcute de "băieţii deştepţi"? Că doar conducea şi Guvernul, şi PDL atunci când Oltchimul era crăcănat şi poştit din toate poziţiile de alde Adriean şi Boureanu cel mucos în freză.

Dar, să nu divagăm: mi-aş dori, din tot sufletul meu mic şi ticălos, ca domnii şi doamnele care se ocupă de justiţie în ţara asta frumoasă, dar din păcate locuită, să înveţe dracului gramatică şi să capete o ţâr' de logică. Sunt sigură că lucrurile ar merge mult mai bine. Sau măcar, când nu merg bine, aş putea citi şi eu o motivare dată de o instanţă din România, fără ca asta să-mi zdrumicăie neuronii şi cunoştinţele de sintaxa frazei. 

UPDATE: "Mai mult, prin mijlocirea martorului Rocsin, aceeaşi societate a realizat cărţi de vizită pentru inculpatul Năstase, ca prim ministru, fapt confirmat chiar de inculpat în faţa instanţei.". Eeeeei? Acu', că ştiu asta, chiar le dau dreptate. Ba chiar, zic că ar fi meritat închisoare pe viaţă. Aşa ceva...

Pentru "Războinicii luminii", care mor cu legea de gât, să vă zic un secret: există litera şi spiritul legii. Adicăăăă... pedeapsa pentru o infracţiune, prevăzută în Codul de Procedură Penală, poate fi adaptată în funcţie de CIRCUMSTANŢE. Dacă Gigel a pus ochii pe praştia lui Ionel şi, după o săptămână de pândă, i-o ciordeşte când Ionel face pipi în boscheţi, se pune că e furt calificat? Dacă ziceţi "da, că unde-i lege nu-i tocmeală," înseamnă că nivelul vostru de inteligenţă ar trebui declarat ilegal.

PS Înainte să mă luaţi la rangă: greşelile din titlu e intenţionate.

Stop and smell the roses

E bine să faci asta, din când în când. Mai ales că trandafirii miros al naibii de frumos, cum bine mi-a amintit azi cineva. Dar de ce uităm de ei? Poate pentru că mirosul înţepător al vriei de zi cu zi ne amăgeşte nările. Poate pentru că duhoarea nedreptăţii ne sufocă. Nu ştiu... dar cred că ar trebui să ne educăm simţurile să detecteze frumosul. Lucrurile care ne fac bine. Cele care nu ne transformă în sălbăticiuni însetate de bani, nici în războinici sângeroşi ai unor convingeri, ci pe cele care ne întăresc omenia. La coada cozii, alea sunt importante, nu? Când om muri  - şi nu, asta n-o să fie pe 21 decembrie, băgaţi-vă minţile în cap: pur şi simplu li se terminaseră mayaşilor consumabilele iar scribul care a făcut calendarul se pregătea de concediu - când om muri, zic, n-o să ne aducem aminte câte dispute am câştigat sau câţi bani am făcut. Nu vreau să cred că suntem atât de trişti. Eu una vreau să-mi pot aminti răsăriturile, norii, mirosurile şi fericirile copilăriei, săruturile, lătratul matinal al căţeilor, torsul mâţei, parcul meu preferat, marea şi vreo câteva beţii cu prieteni buni. Ăştia sunt tradafirii mei. Promit să nu le mai ignor parfumul.

Au plecat la vânătoare, Domn, Domn, s-arestăm...

S-a deschis sezonul. Nu de campanie electorală, ci de vânătoare la politicieni. Bine, şi despre "materialele promoţionale" aş avea câte ceva de spus - ieri se umpluse facebook-ul de poze cu "pizza USL", "prezervative ARD" şi alte tristeţi născute din aparatul de propagandă usturoiată al lui Neamţu & Co. Asta e, dacă nu mai au voie să dea găleţi/făină/peşte împuţit/ce-or mai da, sunt nevoiţi să devină creativi. Că nu prea le iese pentru că orice act de creaţie presupune un minimum de inteligenţă, sau că nivelul lor de creativitate nu depăşeşte glumele demne de uşa WC-ului gării, asta e altă treabă.

Revenind: după referendum, echipe de gonaci de la DNA fugăreau oamenii bătrâni, simpli şi speriaţi, care se uitau la citaţiile alea ca iepurele-n faruri. Acum au intrat în acţiune vânătorii de elită, care nu caută decât vânat mare şi periculos. În alţi ani, cât ţinea campania se vâna mai mult la capcană şi se pescuia la carbid. Adică mai pe bază de branconaj, cum ar zice domnu' Igaş-cel-purtător-de-trening-la-evenimente-oficiale. Acum lucrurile se desfăşoară pe faţă, cu ditamai carabina de urşi. Care bubuie - speră vânătorii - suficient cât să sperie potârnichile votante şi să le ţină departe de urne, că - vorba aia - sunt toţi o apă şi-un pământ. Asta e ideea. Luăm cu duba unu' de pe dreapta, apoi unu' de pe stânga şi, tot tricotând aşa, dispersăm electoratul. Rezultatul: nicio majoritate clară. Minunat! În felul ăsta, Divinul o să poată spune "Vedeţi? În condiţiile astea, niciun partid nu e în măsură să propună premier. Aleg eu. Hmmm... Să vedem, să vedem... Gata, ştiu: MRU!"

Dacă se va întâmpla una ca asta, să ne dea Dumnezeu bani să cumpărăm cât unguent o să ne trebuiască, altminteri tare-mi e că o să usture!