O să vă zic o surpriză: „presa trebuie să fie echidistantă” e la fel cu „toate miresele sunt frumoase”. Adică bullshit. Există mirese urâte cu draci. Iar majoritatea entităților de presă au poziții asumate mai mult sau mai puțin oficial. Nu mă refer neapărat la România. Să luăm exemplul SUA, considerate modelul libertății și democrației, unde nu există o organizație inchizitorială gen CNA. Acolo, CNN e democrat iar FOX e republican și nu se mai bășică nimeni din cauza asta. De ce trebuie să fim noi mai catolici decât papa, beats me.
La noi, văd siderată cum colegii mei, care își văd de treaba lor în redacție sau pe teren, sunt scuipați și îmbrânciți pe stradă de manifestanții anti... anti Roșia Montană, cred. Nici eu nu mai știu sigur ce vor. Cred că nici ei. Sau mulți dintre ei.
Sigură rămâne flegma „protestatară” care se prelingea scârbos pe geamul mașinii de Antena 3. Mașină care nu, nu era doar în trecere, și se afla la Universitate ca să transmită. Adică să facă ce i se reproșase - nedrept- că nu a făcut. Deci? Avem puțină logică și noi? Sau doar multă energie și adrenalină de consumat?
Eu nu vreau explorarea gazelor de șist. Nici exploatare cu cianuri. Nici la Roșia, nici în altă parte. Cred că suntem idioți patentați dacă ne oferim pământul să fie jefuit și otrăvit. Dar tot idioți patentați suntem și dacă ne opunem AȘA. Grobian, ca o gloată care vrea doar ceva pe care să-l urască. Ne revenim un pic și chiar facem ceva?