Translate

Se afișează postările cu eticheta Kovesi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Kovesi. Afișați toate postările

vineri, 25 martie 2016

Justiția nu e oarbă

foto: cartoonstock.com
Acum doi ani, Kovesi spunea că prejudiciul din dosarul Microsoft e de vreo 60 de milioane de euro. Alții vorbeau de sute de milioane. Între timp, prejudiciul a (fost) scăzut la vreo 17. Azi, o instanță a decis să se confiște doar 11. Din nenumăratele nume vehiculate în dosar, din nu știu câți „băeț” care și-au tras căruțe de bani dar au știut să ciripească la timp, au rămas 4. Ceilalți s-au ales cu ce-au furat și cu libertatea. Ăia 4 rămași în dosar au fost „condamnați” la niște pedepse penibile, demne de o contravenție rutieră. A, da, și li se iau și bani. Câte puțin de la fiecare, cât să nu simtă. Oricum, dacă se menține  decizia asta, ies după câteva luni și se întorc la averile făcute din furtișaguri. Nu se mai aude corul de răcnete revoltate de acum vreo două luni, în altă speță, că „să se recupereze, domnule, prejudiciul! Dați-i afarăăăă! Afarăăăăă! Să confiște statul toooooot! Huooooo!”. Liniște. O liniște asurzitoare. Spartă doar de sunetul foii întoarse brusc de Traian Băsescu, un fost președinte care a beneficiat la maximum de „sacoșele cu bani” cărate de Cocoș&Co. pentru campanie. Un fost președinte care a numit-o pe Kovesi în funcție și care dă cu ea de pereți acum, „revoltat” de sentința de azi.

Tot astăzi, am asistat la un spectacol penibil dat de o femeie care nu pricep ce caută în magistratură, o femeie care a încercat să intimideze membrii CSM, să-i strângă cu ușa ca să-i apere reputația profesională. Ba chiar a promis că va sesiza Comisia Europeană ca să fie activat MCV. Nu, nu pentru ea. Pentru sistem. Ludovic al XIV-lea spunea „statul sunt eu”. Doamna Camelia Bogdan pare să creadă că domnia sa e sistemul juridic. Adevărul e că sistemul juridic din România îi cam seamănă. Cu câteva excepții, e obedient, acționează la comandă și merge la intimidare. Un astfel de sistem nu trebuie apărat, ci curățat. Despăducheat. Deparazitat. Scufundat într-o baie de insecticid, până cad toate căpușele de pe el. Până scapă de paraziți. Interni și externi. Altfel, riscă să ajungă doar un leș urât mirositor.

Știam că justița e oarbă. Aiurea, vede foarte bine. Uneori, când crede că n-o vede nimeni, își dă cârpa aia de pe ochi și-și face semne cu inculpații. Justiția nu e oarbă. E doar șmecheră, câteodată obraznică și nițel cam curvă. Dar își rezervă dreptul de a-și alege clienții.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Nunta Slută XIII. Altă hoață

Pâmpa se uita la sătenii adunați pe ulița mare și nu-i venea să creadă: chiar nimeni, dar nimeni din sat nu încerca să gonească potera venită s-o ia? Ochii începură să-i joace în lacrimi, însă alungă repede umbra de slăbiciune și își puse pe chip un zâmbet sfidător.

- Ascultați-mă, că veți plânge amarnic dacă nu vă încredeți în vorbele mele. Voi vă fereați de Meruna, îi spuneați Șpioanca pe la colțuri. Da' la văr'su nu vă gândiți, ai? La Florică Colduc? Păi Meruna e o dulce pruncă pe lângă ăla, oameni buni! Alde Colduc face și desface totul în satu' ăsta. L-am prins eu trăgând cu urechea pe la ușile voastre. Iar pe pămpălăul ăla de bărbată-meu îl chema mereu la el să pună țara la cale, ba chiar l-a pus să-i ducă plocon lu' Ghiță din capu' satului o poală de bani. Ziceți de mine c-am furat, că mi-am oprit tain la tot ce mișca în sat? Da' câți dintre voi nu trăiți din bani de furăciune, hă? Nu i-oți fi furat voi, da' ăla care vi-i dă credeți că i-a găsit pe stradă?

Întâi, sătenii o priviră cu ochii mari - asta chiar grăiește așa, fără opreliști, despre Florică Colduc? O ști ea ceva, de n-are teamă. Apoi, văzând privirile poterașilor ațintite asupra lor, unul câte unul începură să facă pași în spate.

Traian, marinarul, se uita de după gardul livezii. Se ținea departe de Buldoaga, de Peseda, dar mai ales de Pâmpa. Femeia îl căuta din ochi, trăgând nădejde că măcar acum, când o vede încolțită, va veni să o scoată din bucluc.

Unde ești, măi, omule? Am ajuns să mă urască tot satul pentru iubirea ce ți-am purtat-o și, ca o proastă, încă ți-o port. Unde ești? Că tot ce am făcut, am făcut pentru tine, pentru noi. Și pentru că tu mi-ai jurat că, orice ar fi, o să-mi ții spatele. Unde ești, Traiane? (...)