 |
| foto: usa today |
Concluziile mele după deranjul de aseară, de la turci:
- A fost foarte simpatic să identific, în diversele informaţii (sau zvonuri) care circulau online, cele două şcoli de propagandă, rusă şi americană. E foarte american să spui, de pildă, că dictatorul nenorocit se teme de furia poporului şi vrea să ceară azil pe la nemţi şi englezi; e perfect ruseşte să tai accesul la social media şi să spui că totul e sub control şi "elementele destabilizatoare" au fost anihilate de susţinătorii preşedintelui ales democratic.
- A fost, cred, prima dată în ultimii mulţi ani când americanii nu au condamnat/dezavuat/stuchit în ochi violenţa împotriva civililor. Şi nici ruşii nu s-au declarat prea îngrijoraţi de smardoiala politico-militară de la Ankara şi Istanbul.
- Şi ruşii, şi americanii s-au comportat ca nişte băeţ care şi-au aruncat în ring câinii de luptă şi, de pe margine, aşteaptă să vadă care are muşcătura mai puternică şi pragul de durere mai ridicat.
- Cred că noaptea trecută am asistat la o repetiţie cu costume. Doar că, pentru a menaja actorii principali, la repetiţie au participat dublurile de lumini.
Spectacolul s-a încheiat când a fost pusă în circulaţie sintagma "puterea desemnată prin vot democratic". Actorii s-au demachiat, reflectoarele s-au stins, recuzita a fost băgată înapoi în depozit... Doar petele de sânge de pe caldarâm au rămas în urma piesei de teatru, ca nişte programe de spectacol boţite şi aruncate sub scaun. Păcat că morţii nu-s de mucava.
