Nunta Slută XI. Naşterea

Camil Ressu - Mamă cu copil

Durerea ca o suliţă încinsă îi fulgerase Buldoagăi pântecele când scotea găleata din fântâna satului. Femeia lăsase să-i cadă din mâini lanţul căldării şi se prelinsese pe marginea de piatră colţuroasă, până când se chircise în colbul bătătorit de picioarele trecătorilor însetaţi. Din capătul uliţei, Meruna o zări şi veni în fugă.

- Buldoago, ce-ai, fă? Ţi-e rău?

- Mi-a... mi-a venit... sorocul. Pruncul... Pruncul lui... Penel... reuşi ea să răspundă printre icnete de durere.

Cealaltă femeie îi privi suprinsă burta care nu părea să fie cu mult mai mare decât a unei muieri ceva mai împlinite. Asta era borţoasă? Păi cine a ştiut? N-a spus nimănui, nu s-a lăudat, nu nimic... Hm!

- Fă, poţi să te ridici? Hai măcar la mine-n curte. Te pui colo, sub gutui. E colea, la câţiva paşi.

- Nu! Nu mai... Nu mai e vreme, fă. Acu' vine.

Între timp, sătenii care erau în trecere pe acolo se opriseră să vadă ce se-ntâmplă. Făcuseră roată în jurul femeii întinse pe jos. Tot mai mulţi se strângeau. Şuşoteau între ei, şi, treptat, şuşotelile se transformară în zarvă mare. Aşa de mare era hărmălaia, că urletele Buldoagăi, aflată în durerile facerii, aproape că nici nu se mai auzeau.

Nu după multă vreme, copilul lui Penel şi al Buldoagăi văzu lumina zilei. Meruna îl şterse cu colţul şorţului, îşi scoase broboada să-l înfeşe şi i-l puse mamei în braţe. Copilul nu scosese niciun sunet.

- L-a născut mort, săraca, şopti o femeie din mulţime.(...)

Nunta slută IV. Amantele se încaieră

O chema Meruna. Sătenii se fereau de ea, că o ştiau de curioasă şi gură-spartă. Când ţi-era lumea mai dragă, te trezeai cu urechea Merunei lipită de uşă sau  cu ochii-i iscoditori iţindu-se printre ulucile gardului. Când trecea Meruna pe lângă oamenii strânşi la fântână sau la băcănia satului, se făcea linişte dintr-odată. De multe ori se întâmplase ca Traian, marinarul, să urle în gura mare secretele lor, când se îmbăta criţă la crâşma Feştila Aurită. Toată lumea ştia că Meruna - pe care o porecliseră Şpioanca - se ţine cu Traian. Chiar şi Buldoaga şi Pâmpa ştiau. Dar se învăţaseră aşa.

Traian ştia că - la fel ca toate femeile din viaţa lui - nici Meruna nu i se putea împotrivi. Făcea orice i-ar fi cerut el să facă. A iscodit, a minţit şi a furat pentru el. Un singur lucru nu l-a putut face: să se împrietenească la cataramă cu Pâmpa. Traian ar fi vrut s-o bage chiar slugă la Pâmpa, or asta a fost prea mult chiar şi pentru Meruna. E drept, cât a fost ibovnica marinarului, Şpioanca a avut parte numai de fineţuri şi scumpeturi - cea mai bună carne de vacă, adusă de peste mări şi ţări, creme şi băuturi fine... Pe toate le-a pierdut când a supărat-o pe Peseda. 

A dracului muiere, aia şi cu Penel, şi cu ceva ajutor de la Buldoaga. Ăştia m-au încondeiat. (...)

Despre bătaie, aici.

MRU în corzi. În corzile vocale

MRU ar fi un premier bun. Rectific: ar fi un premier mişto, mânca-ţi-aş! Păi, ia gândiţi-vă un pic. În loc să meargă cu căciula în pumni, poziţia "ghiocel" pe la pungi străine - FMI, Banca Mondială etc - ar putea să scoată bugetul statului din boc, îmbinând, nu-i aşa, utilul cu plăcutul. Ar fi suficient să cânte la un Consiliu European şi la două summit-uri G20 sau ce cumetrii europene mai organizează Jupân Barrosso. S-ar întoarce în ţară cu fruntea asudată - de la crema de faţă, desigur - dar tapetată cu lovele.

De ce să lase un talent, folosit cu atâta succes în tinereţile sale pre- şi post-uteciste, să se irosească în marasmul politicii şi al crizei economice? Dacă i-ar zice lu' madam Merkel şi ăleilalte non-femei, Redding, de Cenuşăreasa, cu siguranţă ar plânge de ar sări cămaşa de pe ele. Sigur, nu ar fi indicat să le cânte "Se mărită Mona", pentru că ar putea deveni geloase: s-ar gândi că muza lui MRU pentru aşa o cântare feelingoasă nu poate fi alta decât Monicuţa Macovei şi, vorba aia, Hell hath no fury like a woman scorned...

Revenind: pe lângă sacrificul pe ţambalul... ăsta, ALTARUL finanţelor publice, şi-ar face şi el un bănuţ de buzunar, să nu se mai plângă pe la mitinguri că nu mai are bani de La Prairie şi face riduri de la Lapte Doina. I-ar ajunge şi de plasturi mici pentru băşici, şi de hamburgeri cu vită Kobe, şi de vin fiert din f'o două baterii de Chablis.

Deci, domnu' MRU, nu vă lăsaţi, dom'ne! Eu cred că meritaţi să fiţi primu'. Da' începeţi cu-nceputul, încercaţi întâi la Vocea României...