Toți avem certificat verde

 Întâi m-am enervat. Apoi, m-am revoltat. În sfârșit, am avut revelația: AM CERTIFICAT VERDE!

L-am avut mereu, de aproape 42 de ani. De când am venit pe lume. Este certificatul meu de naștere, cel care atestă faptul că m-am născut în România, că sunt cetățean român cu drepturi depline, că sunt ființă umană și că toate drepturile și libertățile prevăzute în Constituție și în Carta Internațională a Drepturilor Omului mi se aplică fără echivoc.

Așadar, da: am certificat verde - bine, după atâția ani, e un verde mai spălăcit, așa. S-a estompat culoarea, la fel cum s-a estompat noțiunea de drepturi și libertăți fundamentale. Așa cum ar fi, de pildă, dreptul la sănătate, încălcat - culmea! - în numele dreptului la sănătate al altora.

Statul român îmi cere să-mi ignor situația medicală și să accept administrarea unui ser despre care medicul meu curant a scris negru pe alb că nu îmi este recomandat. Asta, în numele binelui comun. Asta, în condițiile în care nimeni - dacă nu cumva nu are ca nume de familie „Mengele” - nu poate constrânge pe altcineva să participe la o testare clinică (atâta timp cât toți producătorii serurilor anti-covid cu proteină spike au lăsat goale o grămadă de rubrici din prospect și tot ei spun că „îi vor monitoriza pe o perioadă de 24 de luni pe cei care au primit serul respectiv pentru a afla ce efecte are acesta pe termen mediu și lung”, marea campanie de vaccinare globală este o testare clinică derulată la o scară inimaginabilă).

Pot să-mi fac vaccin anti-covid? Pot. Unul realizat după metoda clasică, unul cu virus viu atentuat, despre care știu deja că nu îmi va transforma limfocitoza cronică în leucemie. Fiindcă am făcut nenumărate astfel de vaccinuri și aș mai face. Există acel vaccin? Există, dar nu îmi este oferită opțiunea de a-l primi. Este chinezesc și nici EMA, nici CDC nu îl aprobă. De ce? Asta nu mai știu. Chiar nu știu de ce au dat aprobare de urgență unei tehnologii pe care, vreme de peste un deceniu, nu au considerat-o îndeajuns de sigură, dar nu și unui produs farmaceutic realizat printr-o metodă clasică și confirmată în zeci de ani. La fel cum nu știu de ce „singura soluție” o reprezintă niște seruri care nu te împiedică nici să iei sau să dai virusul, nici să faci boala, ba chiar nici măcar să mori. 

Dar nu despre eficiența sau ineficiența serurilor aprobate vreau să discut aici. Ci despre aberația segregării oamenilor în „vaccinați” și „nevaccinați”, deși - practic - și unii, și ceilalți avem șanse egale de a răspândi boala. Despre faptul că, de la o anumită incidență în sus, doar „vaccinații” mai au voie să iasă din casă seara, în weekend, chiar dacă „nevaccinații” au o urgență, de exemplu. Despre faptul că, în momentul de față, deși am un test negativ făcut de mine acasă, acum câteva ore, nu am acces în locuri în care aș avea acces dacă aș plăti triplu valoarea testului ca să-mi fie făcut într-o clinică și să primesc o hârtiuță parafată. 

Despre faptul că Guvernul țării al cărei cetățean sunt își împarte poporul în privilegiați și paria. Dragi guvernanți - de azi și de ieri - toți avem certificat verde. E cel care atestă că suntem născuți aici și că suntem cetățeni cu drepturi depline. Inclusiv cu drept de vot. Datorită nouă, celor pe care acum îi priviți de la înălțimea fotoliilor de ministru, premier, parlamentar sau președinte ați ajuns în vârful scării. 

Toți avem certificat verde. Și toți suntem la baza scării pe care aveți senzația că stați atât de bine, încât vă permiteți să organizați congrese și alte cumetrii politice cu sute și mii de participanți, în vreme ce spre noi îndreptați un deget mustrător și ne mai strângeți lesa, aproape transformată în ștreang din cauza calității vieții tot mai proaste, a accesului deficitar la servicii medicale pentru altceva decât covid și a prețurilor explodate.

Toți avem certificat verde. Stați bine acolo, în vârful scării? Probabil că n-a început să se clatine. Încă.

Morții guvernului și ANAF-ului

foto: gadgette.com

Nu, nu e înjurătură. E știre. Chiar știrea săptămânii, dacă-mi permiteți. După umila mea părere, bate tot. Și avioanele de luptă trimise încoace de aliați (la mișto, ca să deturneze atenția lui Putin dinspre Siria, but why did it have to be us?), și eliminarea taxei radio-tv, și listele electorale, și tot.

Ce vrea „cel mai bun guvern din ultimii 26 de ani”? Să le pună brățară morților. O să vă gândiți că e o nouă tradiție „păgână, importată de la americani, ca mizeria aia de Halloween pe care noi nu îl serbăm pentru că suntem daci liberi”. Nu, va fi o nouă tradiție fiscală. Pentru că, dragii mei, Guvernul vrea morții cu brățări ca să identifice firma de pompe funebre care i-a așezat întru odihnă veșnică.

Nu pot să nu mă întreb, în primul rând, ce se va întâmpla mai exact dacă firma respectivă are o problemă. Se dezgroapă mortul, sau, pur și simplu se îngroapă cu o mână afară, să i se vadă brățara? Așa cum își țin meltenii ceasul, „să să vază că ie dă firmă”? Și dacă se dezgroapă mortul, se descoperă că firma aia a făcut mânării (iertat să-mi fie jocul de cuvinte), ce se face mai departe? Se „dezîmbălsămează” mortul? I se înfige un țăruș în inimă, ca la vampiri? Se ia și i se pune familiei aparținătoare pe masa din sufragerie?

Uite, vă dau gratis o idee de afacere: fabrică de brățări de identificare pentru morți. Deși, având în vedere că noua modă se aplică deja de luna viitoare, sunt sigură că niște băieți deștepți s-au apucat să le producă.

Guvernul zice că brățările astea trebuie să fie, firește, din materiale nebiodegradabile. Să vedeți fițe și pe lumea ailaltă acum. „Păi ce, băăă, io am brățară din oțel, ca săracii? Io am de platină, băăăă, că am fost șmecher și șmecheria o iei cu tine când te duci!”

Apropo de lumea ailaltă, oare se va ajunge la punctul în care Sfântul Petru să stea la poarta Raiului cu un catastif în mână unde să fie notate, nu păcatele sau faptele bune, ci date despre situația fiscală a firmei care s-a ocupat de răposați? „Dumneavoastră? Hm, v-au înmormântat cei de la firma X... Ah, ne pare rău, noi nu mai lucrăm cu ei pentru că nu sunt cu taxele la zi. Încercați un etaj mai jos, la colegii din Iad. Ei nu sunt așa pretențioși și puteți ajunge la o înțelegere. Următorul!”

În același context, Guvernul a calculat și de câți oameni e nevoie ca să care un sicriu. Cică de 3. Minimum. Acuma, nu știu, mie mi se pare cam descentrat așa, dar eu nu-s tehnocrată și la matematică n-am excelat. Au zis ei că greutatea medie a unui adult e de 70 de kilograme. O fi, nu zic. Dar dacă nu e? Adică, dacă răposatului i-au plăcut viața și șaorma și trage spre sută? Vine firma de pompe funebre cu cântarul? „Are 85. Cum facem, lăsăm așa? Treaba dumneavoastră, dar trebuie mai aducem un om și vă costă mai mult.”

Ce doream să zic, cumva mă bucur că Guvernul a ajuns să se ocupe de morți. Înseamnă că tehnocrații chiar sunt realiști. Și-au dat seama că, pentru vii, nu-s în stare să facă mare lucru.

P.S. Sper, totuși, că e doar o farsă de Halloween a unor jurnaliști. Altfel, e o farsă perpetuă a unor guvernanți.