Ce gust are cafeaua?

foto: naturopathiccurrents.com

Undeva, pe o stradă dintr-un orășel cochet, erau cinci cafenele. În oraș, doar doi cafegii: T și Ț. Dintre cele cinci cafenele, două cumpărau boabe de măcinat de la cafegiul T, iar celelalte trei, de la cafegiul Ț. 

Nu-i vorbă, toate cafenelele aveau mușterii. Parcă mai mulți veneau să bea cafea de la Ț. Dar cârciumarii nu se supărau, trăiau în bună pace și încercau să-și servească mușteriii cât mai bine. Oamenii erau mulțumiți, veneau să-și bea cafelele și să-și mănânce deserturile, se întâlneau cu amicii, discutau de ale lor, plăteau consumația și plecau să-și vadă de treabă.

La un moment dat, mușteriii celor două cafenele care se aprovizionau de la T au început să spună despre mușteriii cafenelelor care se aprovizonau de la Ț că sunt proști, needucați și leneși. Ba chiar să zică despre ospătarii concurenței că le pun ceva în cafea mușteriilor.

Din vorbă-n vorbă, băutorii de cafea T au ajuns să ceară ca toate cele trei cafenele Ț să fie-nchise.

Mușteriii T au început să-i aștepte în stradă pe lăptar, pe măcelar și pe băiatul cu ziare, să le spună că, dacă mai aduc marfă la cafenelele Ț, ei nu le mai calcă pragul prăvăliei. Unii s-au speriat și s-au întors din drum, alții au ridicat din umeri și au intrat să lase ce-aduseseră - era plătită marfa, contractul e contract.

Ospătarii de la cele trei cafenele se uitau și nu le venea a crede: printre mușteriii revoltați erau și foști colegi de-ai lor. Duseseră împreună tăvi, urcaseră scaune pe masă și măturaseră împreună podele după ce ultimul mușteriu plecase. Unii renunțaseră cu totul la ospătărie, dar alții se angajaseră la concurență. La cele două cafenele T. Și-acum le strigau în față tot felul de sudălmi.

Cum, necum, cele trei cafenele Ț s-au închis. Ospătarii n-au murit de foame - unii s-au lăsat de meserie; alții s-au angajat la T sau și-au făcut chioșcuri unde vindeau cafea. De-acum, cârciumarii celor două cafenele rămase aveau de unde-alege ospătari. Așa că celor pe care-i aveau deja le-au scăzut simbria și le-au spus că pot pleca, dacă vor. Era deja plin în piața mare de oameni cel puțin la fel de pricepuți într-ale ospătăriei.

Mușteriii s-au împrăștiat pe la alte cârciumi din oraș, unii își cumpărau cafea de la chioșcuri, alții își făceau acasă. Unii - puțini - au început să meargă la cele două cafenele T. Atunci și-au dat seama că, de fapt, cafeaua e la fel.

L-au căutat pe cafegiul Ț, să-l întrebe cum de se poate una ca asta. L-au găsit în cea mai scumpă cârciumă din oraș, la masă cu cafegiul T. Când au auzit întrebarea oamenilor, cei doi cafegii s-au pus pe râs. Și au hohotit minute-n șir. După ce, în fine, s-au liniștit, au răspuns așa:

- Oameni buni, noi doi suntem frați. Vindem aceeași cafea. Toți cârciumarii cumpără de la noi. Voi, cei care o beți, îi dați gustul. Unii o beți amară. Alții îi puneți zahăr. Unii, lapte. Lângă ea, mai mâncați o prăjitură, un sandwich sau nimic. Nici cârciumarul, nici ospătarul nu îi dau gust. Dacă așa ați crezut, atunci nu știți să beți cafea. 

Bălăceala în lături și leapșa pe imaginație

Detest publicațiile de scandal. Mi se pare odios să trăiești doar pentru a scoate la lumină noroiul, mocirla, putregaiul din viețile altora. La fel cum odios mi se pare să despici un mort proaspăt, ca să plimbi pe sub nasul cititorilor avizi măruntaiele lui aburinde. Da, recunosc: mă bucur - poate meschin - când o necrofilă din tagma asta își ia o leapșă pentru că nu știe să se documenteze și „pune botul” la o poveste inventată de un tip pe care nici măcar nu îl cunoaște. Bravo lui! Aș fi spus și bravo ei - doamnei „jurnalist” - dacă ar fi învățat ceva din asta. Nu a fost cazul. Ba chiar doamna i-a numit „hiene” pe cei care au îndrăznit să o acuze pentru felul în care crede ea că face jurnalism.

Pe autorul lepșei l-am felicitat. Pentru imaginație și rezultat. Atât. Omul a apreciat și înțeles corect mesajul meu. De aici până la interpretări delirante date de alții gestului meu, desigur, drumul a fost scurt.

Pentru cei care văd lucrurile în alb și negru, aș vrea să fac o precizare: eu nu sunt o generalizatoare. Nu cred că toți „ăia” sunt buni și toți „ăilalți” sunt răi. Nu cred că tot ce face o persoană e bine, sau că toate actele sale sunt rele. Am capacitatea de a disemina, de a separa acțiunile oamenilor în momente și contexte. O capacitate care nu ține de supranatural, ci de normalitate. Normalitate absentă în cazul unor ființe lipsite de rost pe lumea asta, dar care încearcă să își facă unul din a ataca aiurea și gratuit.

Revenind: da, de câte ori un pseudo jurnalist o să-și ia țeapă, o să aplaud. Pentru că altfel, replica  - firească - a publicului va rămâne „asta e presa din ziua de azi, ce vrei?”. Nu. Presa din ziua de azi nu e asta. Presa din ziua de azi înseamnă anchete, înseamnă surse păzite cu prețul unor mari pericole, înseamnă să nu ai zi, noapte sau sărbători dacă „e treabă”. Înseamnă niște oameni care înțeleg meseria asta și o iubesc, exact așa cum e ea.

În fața lor mă-nclin. Pentru ceilalți, există lepșe și băieți cu imaginație care să le dea.

PROfesionalismul, dat afară cu bodyguarzii

"Gândeşte liber". Ăsta a fost sloganul Pro-ului nici nu mai ştiu de când. Înainte de Paşti, el a devenit "RĂZgândeşte liber", când noua conducere a trustului a jucat alba-neagra cu primele angajaţilor. Adică le-a dat câte 500 de lei, doar pentru ca, a doua zi, să-i ceară înapoi. După care le-a oferit, din preaplinul inimii, câte o felie de pască. Oamenii au răspuns că ar fi mai bine să le doneze unui adăpost.

Acum, noua conducere din Pache Protopopescu a dus bătălia la un nou nivel. Şi mai jos. 70 de oameni au fost daţi afară azi. Nu concediaţi. Chiar daţi afară. Pur şi simplu. La 12 au primit un mail în care erau invitaţi la o şedinţă. Ce s-a întâmplat de fapt? În 10 minute le-au fost desfiinţate conturile de pe computere, le-au fost confiscate cartelele SIM şi telefoanele de serviciu şi li s-a pus în vedere că au 30 de minute pentru a părăsi clădirea. Dacă nu apucă să-şi ia lucrurile personale, nu-i nimic: le vor fi trimise acasă. După care au fost scoşi din clădire cu bodyguarzii. Nu, nimeni nu a primit vreo hârtie. Demitere, preaviz, lichidare. Nimic.

Ba chiar, angajaţii din departamentele care nu erau vizate de urgie au fost avertizaţi de şefă să nu vină azi la serviciu. Ca să nu iasă deranj.

Deranj a ieşit oricum. Celebrul lituanian pus să reorganizeze trustul pare mai degrabă că se află într-o misiune de lichidare rapidă.

Cunosc oameni care, de când se ştiu, au lucrat acolo. Nu din comoditate. Din loialitate şi convingere. Profesionişti, nu amărâţi care ţineau cu dinţii de un loc călduţ. Pentru că nu era nimic călduţ în munca lor. Oamenii ăia nu meritau asta. De fapt, niciun om nu merită să fie dat afară aşa. Este imoral şi, mai ales, ilegal.

Profesionalismul se cultivă. Se recompensează. Nu se aruncă în stradă, la schimb cu lăturile.

Libertatea presei: 24 de zile până la autodistrugere

Dacă tăcerea ucide democrația, înseamnă că după 1 februarie ne pregătim de colivă. Pentru că, dacă Parlamentul doarme în papuci așa cum ne-a obișnuit, 31 ianuarie 2014 va fi ultima zi în care tu, ca jurnalist, vei avea voie să vorbești. De la 1 februarie, sistemul de justiție va deveni un fel de Inchiziție modernă. Magistrații vor fi noii zei, iar orice comentariu negativ al presei la adresa lor va fi o erezie. Dar, șoc: magistrații nu sunt de sorginte divină. Iar Justiția nu e nici nepătată, nici atotputernică. E limitată și imperfectă, ca tot ce-i omenesc. Rostul jurnaliștilor este să se îndoiască și să cerceteze. Nu să tacă. Asta vreți? Să ne întoarcem la vremurile când ziarele erau pline doar de ctitoriile măritului conducător? Ne întoarcem la delictul de opinie? Ăsta e planul de construire a autostrăzilor, domnule Șova? Dacă nu mai e Canalul, veți pune jurnaliștii să sape la drumuri? Acolo duce koabitarea, domnule Ponta? Chiar vreți să rămâneți în istorie drept mâna cu care Traian Băsescu scoate castanele din foc? Cum adică, „deciziile instanței nu se comentează?” De ce? Oare sistemul de justiție din România e atât de viciat, încât stă să se prăbușească din cauza unor simple comentarii făcute de jurnaliști? Dacă presa e câinele de pază al democrației, la 1 februarie îl vor lua hingherii. 

Antena 3 e aici. Se oftică cineva?

Dacă tot spun adoratorii Divinului că noi ăştia de la Antena 3 îi dăm Justiţiei la gioale când nu e  atentă, zic să-i mai dau şi eu un şut în ficat, măcar să aibă despre ce vorbi.

De exemplu, ce dracului caută Departamentul Naţional Anticorupţie într-un caz de presupus şantaj între două persoane private? Bendei ăla simţitor care plânge repede e membru în guvernul RCS RDS sau ceva?

Spun "presupus şantaj", pentru că vorbim despre o discuţie între două persoane particulare, care însă viza un raport între două companii. Practic, Bendei urla " nu mai daaaaaaaaa, să moară mama!", iar Alexandrescu spunea "da' io am dat în perete, ej' nebun?!"

Bun. Unde s-a ajuns de aici? Păi... e cam aşa:

1. Obiectul "şantajului", contractul dintre RCS RDS şi firma lui Mitică Dragomir nu pare să fie deloc interesant pentru procurori, deşi miroase de la o poştă a mită sau, mai bine zis, para-ndărăt pentru drepturile de difuzare a meciurilor din Ligă. Deci, cum ar veni, cam ce are deneau' în fişa postului.

2.  Acu', procurorii vieţii vor să bage la răcoare un post de televiziune: desigur, Antena 3. Devine evident că distracţia cu Antena Group a fost aşa, o lovitură cu manta. Abia acum a ricoşat în ţinta iniţială. Posibil să fi ricoşat prea devreme, dar era nevoie de o perdea de fum ca să fie scos din scenă Hayssam, nu?

Asta cu televiziunea la pârnaie mi se pare foaaaarte interesantă. Oare cum o să fie? O să avem gardieni în redacţie? O să meargă cu noi la pipi? Oare o să mai avem voie să folosim telefoanele de serviciu şi internetul, sau ne bazăm pe scrisori şi vorbitor? În loc de producător, o să-mi vorbească în cască un procuror? Adică nu, că ăştia ascultă, nu vorbesc.

Am văzut că un consilier prezidenţial, pe numele său de fată Sebastian Lăzăroiu, chinuit de muza picturii fiind, a postat o poză cu Mihaela Bârzilă acoperită de nişte gratii care aduceau mai degrabă a fileu de tenis, cu comentariul "Noua grilă de programe". Într-o ţară în firea ei, orice dobitoc sinistru care ar fi făcut aşa ceva în vreme ce ocupa o funcţie publică ar fi fost demis în secunda 2. La noi, a sunat un foarte fâstâcit purtător de cuvânt al Cotrocenilor ca să spună că şefu' e şocat. Să-i dea doamna Maria o palmă, că-i trece. Poate aşa lasă vrăjeala asta proastă cu dezicerea de Lăzăroiu. Ăla - pe care eu îl bănuiesc că nu e bine sub scufiţă de pe la faza cu Albă ca Zăpada - nu a făcut decât să spună public ce vorbeau ei pe la şpriţ.

De parcă nu era destul că l-au chemat dimineaţă pe Gâdea să le povestească despre acţionariatul Antenei 3, procurorii au simţit nevoia să-şi confirme stupiditatea şi au trimis un comunicat în care explicau ei că Antena 3 a transmis "sub forma unor ştiri (!) materiale defăimătoare la adresa părţii vătămate". Acuma, eu aş zice că singura parte cu adevărat vătămată în toată povestea e căpuţul cuiva care a clocit întreaga mizerie, dar în speţă înţeleg că procurorii se referă la RCS. OK. Antena 3 - ştiu, vine ca un şoc - e televiziune de ştiri. Deci, doar "sub această formă" poate transmite informaţii. Cât despre faza cu materialele defăimătoare... Noi am dat şi ştiri despre un violator, de exemplu. Mă gândesc că şi el ar putea să ne dea în judecată, pe motiv că l-a văzut mă-sa la teve şi de atunci nu-i mai spală ciorapii. Nu? Vorbind serios, această formulare mi se pare extrem de periculoasă. Pentru că asta ar însemna că nu mai e legal să difuzezi decât ştiri pozitive. Mă gândesc că următorul pas ar putea fi scoaterea în afara legii a anchetelor jurnalistice, dacă titlul sub care sunt publicate nu conţine cuvintele Varanul, Pisicul, sau altceva care are legătură cu regnul animal - unii trăiesc o perpetuă Carte a Junglei.

Stăm bine. Doamna Codruţa de la DNA a terminat cu toţi corupţii din ţară, se plictiseşte şi s-a gândit să vâre sabia dreptăţii prin gardul Antenei. Dacă lama e călită la feştila democraţiei, aia pe care-o plimba Divinul ca pe sfintele moaşte, mi-e să nu i se fleşcăie. Sabia, desigur.

Nu mai e timp pentru INFOrmație?

Faptul că am lucrat la TVR Info nu este, în sine, un motiv pentru care semnez această petiţie. Însă faptul că, lucrând acolo, am văzut şi am înţeles modul în care o mână de oameni însufleţiţi doar de motivaţia interioară reuşesc să concureze onorabil posturi mult mai antrenate şi mai "dotate" este un motiv foarte bun pentru a nu fi de acord cu închiderea TVR Info. Mi se pare firesc ca o televiziune publică să aibă propriul post de ştiri; în ţările normale la cap aşa este.

Mai ales că bugetul unui post de ştiri (mai ales al TVR Info) nici măcar nu se apropie de bugetul alocat unor producţii "grandioase" marca TVR, care au eşuat lamentabil din punct de vedere al rating-ului, fapt care nu le-a împiedicat să rămână, zâmbitoare, în grilă. Ştiu, se vorbește de salarii fabuloase şi de condiţii preferenţiale. În redacţia TVR Info, eu am văzut doar oameni care munceau cât pentru 3 şi erau plătiţi cât pentru mai puţin de 1. Nu mă refer la cazuri "speciale" pe care le cunoaştem cu toţii. Mă refer la oamenii lângă care am lucrat în fiecare zi în care am fost acolo. Oameni pregătiţi, talentaţi, cu experienţă sau măcar cu bunăvoinţă şi cu dorinţa de a învăţa, în cazul în care experienţa nu era punctul lor forte.

TVR Info a demonstrat că televiziunea publică de ştiri nu este o contradicţie în termeni, ci un lucru fezabil. Mai mult: un lucru necesar. Ca şi un post de cultură, dacă veni vorba. SINGURUL de acest fel!

Cred că un popor care consideră că nu mai are nevoie de cultură şi de informaţie poate să se aşeze, ca elefanţii, şi să aştepte să moară. Pur şi simplu, nu-şi mai are rostul.

New No.1 Hit

Puneţi voi textul peste muzică. Prietenii ştiu de ce ;)

Eu nu mai mănânc

Eu nu mai mănânc

Decât dacă iau DDA

Şi cum contu-i blocat e vai şi-amar de pielea mea

Beau în cinstea fiscului că sunt băieţi beton

Doar apă de la robinet că nu mai am niciun RON.

"Colaborez" la muncă toată ziua

Dar când e vorba de lovele toată lumea zice "piua"

Dimineaţa beau cafeaua şi bag cardu-n bancomat

Văd că soldul e spre zero şi mă simt ca un rahat.

Fraţii mei, montaj, platou şi-editorial,

Salarii mari sau mici cu toţii suntem în canal.

Tacâmul jos now, cureaua o s-o mai strâng,

Nu de alta dar eu... vara nu mai mănânc

Eu nu mai mănânc,

Nu, nici gând

Nu mănânc,

Nu mănânc

Ziua ratei mă prinde fără nicio merinde

Pentru că... nu mai mănânc.

Şi jur c-aş merge la Carrefour

Dar azi  nu pot decât să fur

Dar spune-mi pe cine să-njur

Când am în spate-o gaşcă-ntreagă care strigă: vom fi şnur!

Asta-i realitatea!

Pe 11 noiembrie, Silviu Prigoană a reuşit să facă ceva ce nu i-a ieşit nici lui Einstein: o călătorie în timp.  Prighi, cum cu afecţiune l-am numit noi mereu - chiar şi când se lăsa de fumat şi ne obliga să ne consumăm viciul afară, în viscol - Prighi, zic, a reuşit să adune la fostul Măr de Aur, Realitatea, aşa cum era în primul ei anişor. Aproape toată lumea - şoferi, redactori-şefi, operatori, prezentatori, regizori, producători, tehnicieni, reporteri, editori, oameni din administraţie şi Nea' Gogu - toţi au fost acolo.

Înainte de petrecerea aniversară aveam aceleaşi emoţii de dinaintea primului jurnal pe care l-am prezentat vreodată. Iar când am intrat în sală şi am dat cu ochii de oameni pe care nu-i văzusem de aproape zece ani, mi-au dat lacrimile ca la Stupize -Stupize. Poate că sună patetic pentru cineva care nu a făcut războiul din Irak la arma "Externe", sub comanda lui Ion Cristoiu, dar a fost aşa cum îmi imaginez revederea dintre foştii camarazi de pe front, pe timp de pace.

Pentru că aşa se lucra la Realitatea lui Prigoană: în regim cazon. Ca în "Private Benjamin": nu te opreşti decât dacă leşini, verşi sau mori. Nimeni nu se oprea. Exista un combustibil care ne împingea mereu mai departe: pasiunea. Râsetele, urletele, uşile trântite, certurile, împăcările, crizele de orgoliu şi efuziunile sentimentale ţineau cam cât o BETA decentă: cel mult un minut şi jumătate.

Aşa cum scrie Lucian Cambeşteanu, păream a fi rezidenţii permanenţi ai unui balamuc. Dar în secţia de cuminţi de la Republica am învăţat multe. Am învăţat să scriu ştiri, să le comunic, nu doar să le citesc. Am învăţat că cele mai mişto traduceri simultane îţi ies când ai cele mai ale dracului migrene, că simpla acţiune de a monta cu mâna ta o ştire are efecte terapeutice miraculoase asupra nervilor întinşi la maxim. Am învăţat că "muştele" de pe casetă nu bâzâie, că un "BĂĂĂĂI! Al Jazeera zice că..." poate fi echivalentul alarmei dintr-o staţie de pompieri. Într-un cuvânt, am învăţat TELEVIZIUNE. Şi am mai învăţat un lucru, pe care mulţi patroni de trusturi media nu l-au aflat niciodată: televiziunea este, de fapt, făcută din oameni, nu din scule, cabluri şi sateliţi. Silviu Prigoană a ştiut-o de la început. Şi, pentru asta, merită mulţumirile noastre, ale tuturor celor care am lucrat acolo, la Realitatea "republicană". Pe 11 noiembrie, am făcut un salt în timp. O întâlnire cu prieteni dragi. O reuniune de familie.

Iorga. Narcisa Iorga

O cunosc. Așa cum o cunosc mulți alții care, la un moment dat, i-au fost colegi, şefi sau subalterni în presă. Nu împărtăşesc chiar repulsia totală a lui Badea în ceea ce o priveşte, dar nici nu pot să spun că mi-a căzut cu tronc, ba chiar dimpotrivă. Mai ales că avem oareşce antecedente. De ea, mi-e mai mult milă decât altceva, pentru că înţeleg că toată răutatea asta afişată, de pitbull dezlănţuit în lupta sfântă împotriva vorbitului liber la teveu vine din nişte foarte mari frustrări. Dar nu asta era ideea. M-am uitat astă seară, aşa cum fac de multe ori, În gura presei. Tot aşa cum fac de multe ori, am râs în hohote şi, printre sughiţuri, am zis că omul n-are toate ţiglele pe casă. Şi m-a lovit o imagine: contabila sau contabilul Antenelor, uitându-se la Mircea Badea pe deasupra ochelarilor, şi numărând bani, pe măsură ce omu' de la tv scoate chestii pe gură:

- Uite-o pe Udrea cum îşi suge degetul... E bine că exersează!

- Douăş'cinci de milioane la CNA...

- Ministrul Botic... chiar, aş vrea s-o aud pe Bianca lu' Bote spunând "ministrul Botiş"

- Încă cinşpe, că asta a fost mai subţire...

Pentru binele lui, sper din suflet că Badea aduce mai mulţi bani decât decartează Antenele la CNA, pentru că, după standardele doamnei Narcisa (la mulţi ani de Florii) Iorga, În gura presei e o emisiune al dracului de scumpă.

foto: paginademedia.ro