Când visul american devine coșmar

foto: ifunny.co

N-am trăit niciodată pe viu experiența unui proces dintr-un tribunal american. Era să fiu jurat, deși nu locuiesc în State. Le-am explicat de ce nu pot veni (e caz penal să refuzi) și s-a rezolvat simplu și rapid, de la un continent la altul, cu un telefon și două email-uri. Adică eu am sunat la numărul de pe citația primită în România, le-am explicat că da, acum niște ani mi-am făcut ID american, dar locuiesc, ca o vacă, pe malul Dâmboviței, nu pe al Pacificului. Doamna care a răspuns, foarte amabilă, nicidecum grețoasă - deși funcționară și cu siguranță destul de prost plătită - mi-a cerut să-i trimit pe mail o poză cu un act de identitate care să ateste că am domiciliul în România. Am primit în jumătate de oră răspuns: „gata, v-am scos din sistem, ne scuzați de deranj”. Nu mi-a cerut nici taxă, nici dosar cu șină, nici treizeci de ștampile. Iar ăsta e doar unul dintre lucrurile care fac ca America să fie great.

Alt „ingredient” este respectul față de celălalt, izvorât din înțelegerea faptului că visul american e ceva accesibil oricui. Sau, mai degrabă, că oricine poate încerca să ajungă la el. Că poporul american e de fapt un mix de nații, rase, culturi, religii și simțiri.

N-am avut, ziceam, experiența live a justiției americane. Știu doar ce am văzut în filme. De pildă faptul că, uneori, unul dintre avocați spune ceva. Celălalt ridică o obiecție, iar judecătorul, dacă o consideră întemeiată, cere grefierului să nu consemneze afirmația primului avocat, pentru că e tendențioasă.

Afirmația respectivă nu va figura în minută. În schimb, ea va rămâne întipărită cu litere de foc în memoria (conștientă sau nu) a juraților.

Așa e și cu discursul politic.

După ce, luni de zile, ai categorisit oamenii în funcție de credința lor, de culoarea pielii sau de țara din care au venit cine știe la a câta generație, degeaba îndulcești acum tonul. Răul e deja făcut. Ai reușit să-i asmuți pe unii împotriva celorlalți. De-acum, toți cei care au urât hispanicii, negrii, evreii, indienii sau musulmanii vor putea să-și dezlănțuie ura, mocnită până mai ieri. Pentru că TU ai făcut ca asta să fie acceptabil.

Și ai făcut-o zdrobind însuși principiul pe care e clădită țara pe care urmează să o conduci. Acela că toți cetățenii ei sunt egali. Că e o țară deschisă. Că e o țară construită de imigranți. Și nu, primii „imigranți” care au atins țărmul Americilor nu au fost legali.

Tu, cel care vrei să ridici ziduri în jurul țării tale ești născut dintr-o mamă venită din Scoția. Soția ta, ca și cele de dinaintea ei, este imigrantă. Copiii tăi sunt fii și fiice de imigranți. Dacă Melania Knauss ar intra la Starbucks să bea o cafea și ar da peste un xenofob probabil că ar fi umilită pentru accentul ei și i s-ar spune „du-te acasă, aici e America”. Dar acum se numește Melania Trump și nu bea cafea de la Starbucks. Sau, dacă ar face-o, xenofobul ăla și-ar trage un selfie cu ea.

Pentru că ura nu are logică. Ura e viscerală și fără noimă, mai ales atunci când e îndreptată împotriva unui om sau unor oameni pe care nu-i cunoști personal și care nu ți-au făcut nimic, niciodată.

Dar de-acum e OK să urăști. Și să îți și manifești ura, repulsia și disprețul. Tu, un fiu de imigranți, cu o soție imigrantă într-o țară construită de imigranți ai reușit asta. După ce alții au luptat zeci de ani ca așa ceva să nu se mai întâmple.

Donald Trump just made America small again.

Turcia: repetiţie cu costume şi morţi

foto: usa today

Concluziile mele după deranjul de aseară, de la turci:

• A fost foarte simpatic să identific, în diversele informaţii (sau zvonuri) care circulau online, cele două şcoli de propagandă, rusă şi americană. E foarte american să spui, de pildă, că dictatorul nenorocit se teme de furia poporului şi vrea să ceară azil pe la nemţi şi englezi; e perfect ruseşte să tai accesul la social media şi să spui că totul e sub control şi "elementele destabilizatoare" au fost anihilate de susţinătorii preşedintelui ales democratic. 

• A fost, cred, prima dată în ultimii mulţi ani când americanii nu au condamnat/dezavuat/stuchit în ochi violenţa împotriva civililor. Şi nici ruşii nu s-au declarat prea îngrijoraţi de smardoiala politico-militară de la Ankara şi Istanbul. 

• Şi ruşii, şi americanii s-au comportat ca nişte băeţ care şi-au aruncat în ring câinii de luptă şi, de pe margine, aşteaptă să vadă care are muşcătura mai puternică şi pragul de durere mai ridicat. 

• Cred că noaptea trecută am asistat la o repetiţie cu costume. Doar că, pentru a menaja actorii principali, la repetiţie au participat dublurile de lumini. 

Spectacolul s-a încheiat când a fost pusă în circulaţie sintagma "puterea desemnată prin vot democratic". Actorii s-au demachiat, reflectoarele s-au stins, recuzita a fost băgată înapoi în depozit... Doar petele de sânge de pe caldarâm au rămas în urma piesei de teatru, ca nişte programe de spectacol boţite şi aruncate sub scaun. Păcat că morţii nu-s de mucava.

Capcană pentru teroriști punct ro

Dacă tot prinseră la graniță doi moldoveni care cică erau simpatizanți ISIS, n-am putut să nu-mi imaginez situația „Conii teroriști față cu România”. Mai ales dacă vin cu mașina.

Intră în țară. Dau șpagă la vamă, ăla se face că nu vede Kalașnikoavele demontate de sub banchetă. Trec de punctul de control și li se termină brusc șoseaua. Nu în sensul că intră în porumb, ci în sensul că dau în gropi. OK, și de proști (cât de bou să fii să faci atentate în România când îl avem pe Dorel, d'oh), dar mai ales de lipsă autostrăzi.

După multe ore în care sunt gata să crape complet neonorabil, făcuți pilaf de vreun jmeker care depășește în curbă cu 200 la oră și vizibilitate zero pentru că ambii ochi și-o mână sunt în decolteul blondei din dreapta, teroriștii noștri, cei mai fraieri din Univers, ajung la București.

Se rătăcesc magistral, pentru că străzile sunt semnalizate mai mult nu, iar dacă urmezi indicațiile rutiere ai mari șanse să ajungi la Kandahar, nu la Piața Romană. Se cazează undeva, separat, fiecare la un hotel unde mocheta miroase a mucegai și femeile din lobby la fel. Nu, de femei nu se ating că trebuie să fie puri înainte să se sacrifice. Dreaq, doar îi așteaptă 70 de fecioare pe lumea ailaltă. (chiar, mereu m-am întrebat: pe lumea ailaltă se duce numai sufletul, cum ar veni, nu? Atunci ce să faci, verișoare, cu fecioarele alea? Să le povestești cum ai murit ca un bou și acu' te uiți la ele și te oftici? Mă rog...)

Revenim. Teroriștii noștri dorm, își montează armele, centurile cu TNT sau cu C4 sau ce petarde mai au ei în dotare. Se urcă în mașini, își pun hands free-ul și pornesc spre punctele unde trebuie să atace. Între timp, discută între ei, să se sincronizeze, că așa le-a explicat lor Ahmed, când i-a antrenat în tabăra aia din Arizona. Asta, pardon, din Alep.

- Khalid, unde ești, mă?

- Pe Ion Mihalache, tu-i maica mă-sii, cre' că e coadă până la Victoriei. Tu unde ești, Mohamed?

- Bă, ej prost? Io n-am ieșit din Berceni.

- Ai de plm.  Mustafa, tu ce zici, koae? Ajungi la locație?

- Ajung pă dreaq, Doamne iartă-mă, că am început să vorbesc ca necredincioșii. S-a stricat semaforul de la Izvor și stau pe pod ca bou'. Nu-i niciun milițian să dirijeze traficul, or fi toți în coloane oficiale, că ăștia nu mai știu să meargă altfel, nici la frizerie, nici la ministere.

- Băieți, cred că am făcut o eroare gravă de strategie. Am ales greșit ținta. Păi la americani și la francezi am intrat ca-n brânză, niciun obstacol, nimic... La ăștia trebuia să ne prindem de la început că e nasoală treaba. Toată șoseaua până în capitală cred că era plină de mine antipersonal, da din alea șmechere, de nu explodează da-ți bulesc mașina. Pe urmă, în momentul ăsta, cred că suntem prinși într-o cursă. N-ai cum să stai juma de oră la un semafor. N-ai cum. Nici la mine în Kabul n-am văzut așa ceva. Cred că o să vină ăștia să ne ia din mașini ca din oală. Așa că abandonați misiunea. Repet: abandonați misiunea. Planul a fost compromis. Ieșiți din mașini acum și cărați-vă acasă cu ia-mă, nene, că aici nu e combinație. Over and out.

Postare inspirată de bancul ăla vechi cu jurnalul unui terorist la București și de propria mea experiență (pașnică) de azi, din traficul bucureștean. 

Soluţia finală începe în Ungaria?

Guvernul conservator de la Budapesta vrea să reducă din cheltuieli. Normal. Cu ce cheltuieli începe? Cu cele din domeniul sănătăţii.. Anormal, dar se întâmplă frecvent. Cum procedăm? Avem juma' de milion de diabetici în Ungaria. Nu putem să-i împuşcăm în ceafă, că facem mizerie şi nici nu e "european". Atunci, dăm un decret ministerial care zice aşa: lună de lună, orice omuleţ ungur care suferă de diabet este obligat să îşi facă analize. Dacă, Doamne feri, de două ori într-un an, glucoza din sânge depăşeşte limitele stabilite prin decret (!), adio insulină analogă! Acu', cine poate şti cum anume şi de către cine au fost stabilite limitele alea? Dacă, potrivit decretului, limita maximă admisă e taman aia la care orice om normal ar leşina din cauză de hipoglicemie? Dincolo de asta, nivelul glucozei din sânge nu depinde numai de alimentaţie. Poţi să nu mănânci prăjituri decât de ziua ta şi a Republicii, dar stresul, emoţiile etc pot, foarte bine, să-ţi ridice zahărul din sânge pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie.

Ce primesc diabeticii neascultători din Ungaria în loc de insulină analogă? Nu, nu UE. Insulină umană. care e buba? Doctorii spun că aia umană face mai mult rău decât bine. Adică are mai multe efecte secundare decât terapeutice. Nu contează, zice Viktor Orban. "Statul cheltuie 100 de milioane de coco cu tratamentul diabeticilor, iar ei nu pot să ţină un nenorocit de regim fără carbohidraţi?" Domnu' Orban, nu că vreau să zic, da' spun: dacă omul ăla nu îşi permite să mănânce decât cartofi? Hă? Că nici pe voi nu vă dă creşterea economică afară din casă. Şi nici priceperea în ale guvernării.

Poate se inspiră şi domnul ministru Ritli Ladislau, că şi aşa, figura, discursul şi rezultatele l-ar recomanda mai degrabă pentru o carieră strălucită în domeniul pompelor funebre, decât în al sănătăţii. Pe când revenim la "alimentaţia raţionalizată ştiinţific"? Haideţi, că pe ăia doi i-au împuşcat în '89 şi lumea reîncepe să aibă arătătorul nervos...

Nemţii sunt ciudaţi. Normalitate made in Deutschland

Nemţii nu ştiu nimic. Cum e posibil ca un preşedinte de ţară să demisioneze pentru că e implicat într-un scandal de corupţie şi "din cauza asta nu se mai bucură de încrederea populaţiei"? Păi ăsta e motiv de demisie? Doamne... Christian Wulff nu stăpâneşte regulile de bază ale deţinerii unei funcţii înalte în stat. Dacă s-ar fi uitat vreun pic la ce se întâmplă pe aici pe la noi, ar fi învăţat că, dacă, prin cine ştie ce aliniere nefastă a astrelor, ţi-ai băgat mânuţele unde nu trebuie şi s-a aflat, trebuie să:

• negi vehement acuzaţiile;
• urli mai tare decât ăia care te acuză;
• aminteşti de eventuale miş-maşuri ale acuzatorilor (reale sau inventate);
• spui că absolut toate probele împotriva ta sunt fabricate sau că sunt fapte complet inocente, răstălmăcite de răuvoitori;
•  acuzi opoziţia de... hm... nu contează de ce, dar e musai s-o acuzi;
• îţi închei intervenţia (transmisă în direct la oră de vârf pe toate posturile TV importante, ce, biroul de presă doarme în papuci?!) în lacrimi, cu bărbia tremurândă;
• spui cu glas şovăielnic şi ochii umezi "Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!" Nu contează că eşti neamţ; tot lui Patriciu trebuie să-i fie ruşine, că ştie el de ce.

Haideţi domnu' Wulff, ce dreacu' dom'ne, că vă credeam mai capabil... Pentru leşinatul ăla de împrumut să vă daţi  aşa demisia? Ne luăm dintr-atât? Păi dacă v-ar fi acuzat cineva că aţi vândut o flotă, că v-aţi făcut cadou o casă, că v-aţi trimis fetiţa în Parlamentul European deşi nu ar fi trebuit să intre nici măcar la liceu, ce făceaţi, vă puneaţi juvăţul de gât?... Christiane, zău, n-ai tărie de caracter, tată...

Romania. Do we have a choice?

Cică, într-un clasament al statelor "eşuate", România e undeva înaintea Somaliei. Nu ştiu cu câte locuri, că nu am văzut materialul cu pricina, dar, vorba unei doamne (adevărate, în cel mai curat şi nobil sens al cuvântului) "ăia măcar au o plajă mai mare". Mda, şi nici n-o au pe Udrea la turism, am adăugat eu, răutate întruchipată ce mă aflu. Păi, gândiţi-vă: dacă era Nuţi Udrea ministru al turismului în... Grecia, de pildă, cred că îi aducea la faliment fără probleme. Dărâma Acropole, trântea în loc un P+15 cu parcare Dalli, normal, şi vorbea şi cu Căşuneanu să facă o autostradă până acolo, da' una naşpa, care să se strice anual. De unică folosinţă, ca drumeagurile asfaltate de pe la noi. A, şi plătea şi vreun milion de euro (bani de la buget) să promoveze chestia asta. Scump, doamnă, scump rău! Chiar! Ce ziceţi, nu începem să punem comerţul pe picioare? Am putea începe cu exportul. Vindem Guvernul la pachet? Cu etichetă: Marfa vândută nu se schimbă! Reclamaţiile ulterioare NU vor fi luate în considerare!

Leapşa fără piua, cu Kalashnikov

Mai ţineţi minte basmul cu lupta împotriva terorismului? Versiunea oficială este asta:

...Dragii moşului, şi, după ce trupele aliate l-au prins pe căpcăunul Saddam Hussein, zmeul cel mare şi rău - Osama Bin Laden, s-a retras undeva în munţii Afghanistanului şi nu a mai auzit nimeni de el, niciodată. Iar Făt-Frumos-şi-Nevricos US Army a trăit fericit, până la adânci bătrâneţi, alături de iubirea lui, Ileana Cosânzeana zisă Lumea Liberă.

Nu-i aşa. De fapt, teroriştii au câştigat războiul. Au reuşit să distrugă cea mai importantă şi complicată structură arhitecturală realizată vreodată de om: viaţa cotidiană. Suntem obligaţi să ne conformăm unor seturi de reguli noi, cele mai multe dintre ele la fel de stupide ca legea din nu ştiu ce orăşel texan, care interzice vânătoarea de girafe după ora 9 seara. Nu ai voie să iei cu tine în avion deodorantul şi pasta de dinţi că poate sunt contaminate cu antrax; tre' să fii cu pedichiura la zi că rişti să te descalţe poliţia de frontieră să verifice conţinutul de TNT din lacul de unghii; în loc să ţii în portofel poza copilului, umbli după tine cu radiografia în care se vede că "e o plombă metalică, dom'ne, ce dracu', nu vezi că nu-i detonator?"... Dacă sare în aer o butelie de aragaz, deja vrei să dai pe Al Jazeera să vezi cine revendică atentatul; poliţia împuşcă un om nevinovat pe peronul staţiei de metrou pentru că "avea un comportament dubios şi părea terorist". Să mai zic?... Ne-am schimbat modul de viaţă, de gândire, de raportare la realitate, ca să ne adaptăm... lor. Realităţii pe care ei ne-au creat-o. O mână de exaltaţi cu probleme de adaptare socială au reuşit să ne schimbe lumea. GAME OVER: YOU WIN.

Don Depressione

ROMA (MEDIAFAX) - Un mafiot italian a fost eliberat din închisoare pentru că suferea de depresie şi avea nevoie de susţinerea familiei, relatează Ansa.

De trei zile-ncoace,
Puşca nu-i mai place,
Bombe nu mai face...

Omu' a izbucnit în plâns, fraţilor, în faţa comisiei de eliberare condiţionată. Cum o fi? De fapt, dacă aţi văzut Analyze This sau Analyze That cu magnificul Bobby De Niro, ştiţi cum e. Numai că ăla era film. Asta e pe bune. Procurorii italieni, ba chiar şi un senator, s-au revoltat că un cap al mafiei din Catania, închis într-un penitenciar de maximă securitate, este trimis întâi la infirmerie şi apoi în "sutienul" familiei (sau famigliei), să se relaxeze şi să iasă din depresie. Şi ce dacă? Aşa a decis instanţa, aşa se face. Oare judecătorii care i-au dat drumul or să-i trimită şi cărţi poştale cu "Însănătoşire grabnică"? Va primi emailuri de la colaboratori, cu "Aşteptăm să te întorci cât mai repede la muncă"? Of, domnu' Frattini, of, domnu' Marroni, şi vă mai luaţi de noi... Cum era, să izbucnească Nuţu Cămătaru în hohote sfâşietoare de plâns şi, printre sughiţuri, să spună că el nu mai suportă regimul de detenţie pentru că gardianul nu îi dă voie să doarmă cu ursuleţul lui de pluş? Nuţule, zi-le mă să-ţi dea drumu' că vrei să vezi cum se termină Regina, nu fi fraier, poate-ţi merge!

High on the Great Wall

Azi, chinezii n-au voie Twitter şi Hotmail. Sau de azi, încă nu se ştie. N-are legătură cu vreo manevră de concurenţă neloială, ci cu faptul că peste două zile se împlinesc 20 de ani de la măcelul din piaţa Tiananmen şi, nu-i aşa, fără Internet, omul are memorie scurtă (NOT!).

Bine, în general, chinezii n-au voie nimic. OK, economia chineză se simte bine, că sunt mulţi şi muncesc cu convingere, chiar dacă nu mai au învăţăturile lui Mao la piept (sau poate că tocmai de-asta?...), şi probabil că truditul pe diverse plantaţii cu mai mult sau mai puţin ştaif e singura bucurie care le-a rămas. Li se taie, alternativ şi sistematic, accesul la diverşi zurgălăi ai vieţii moderne - ba le iau Facebook-ul, ba Yahoo, acum Hotmail şi Twitter, mai au să le oprească apa de la baie, şi să-i oblige să se spele cu Red Bull, că deja să-l bea nu mai au voie. Cică au găsit urme de cocaină în el. Făcătorii de Red Bull Cola zic că ar trebui să bei vreo 12.000 (!) de litri de cico din ăsta ca să simţi ceva dubios... Lucru imposbil oricum; dacă duci mai mult de două cutii fără să-ţi crape corazonu' din cauză de taurină şi cofeină eşti foarte tare.

Avea şi Ozzie Osbourne dreptate: "Coffee leads to Red Bull, Red Bull leads to crack; they should ban the whole lot!"

P.S. Oare pe ce prafuri erau ăi' de construiră Marele Zid? S-or fi temând conducătorii lor iubiţi că dintr-o supradoză de RB le-ar mai ieşi un zid până într-o ţară democratică şi ar fugi tot miliardul? Chill, tot pe la ruşi tre' să treacă...

Barack Obama: al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, primul Mare Şef de Trib

Obama are sânge de indian cherokee şi de kenyan. Dintr-o dată, sintagma din imnul american, "The home of the brave and the land of the free" capătă sens.

Îmi amintesc de un film în care Errol Flynn juca rolul unui ofiţer al armatei britanice, care ajunge în Statele Unite, în mijlocul luptei dintre trupele americane şi războinicii amerindieni. Un veritabil gentleman englez, Flynn se oferă să facă pe curierul şi să transporte o scrisoare foarte importantă. Comandantul Joe Something (not the plumber) îi spune că nu îi poate permite să facă asta, pentru că nu este american. Replica lui Flynn: "Nici voi nu sunteţi; adevăraţii americani sunt acolo, pe dealuri, în spatele stâncilor, au arcuri cu săgeţi şi poartă pene în păr."

Încă ceva: se spune că, dacă pe Mayflower s-ar fi aflat cu adevărat strămoşii tuturor celor care susţin asta, vasul s-ar fi scufundat înainte să părăsească portul. Naţiunea americană s-a format şi s-a ridicat datorită (sau din cauza...) imigranţilor. Doar că unii au venit cu câteva sute de ani mai devreme, alţii au fost aduşi cu forţa, iar alţii au întârziat cu câteva secole.

Dacă Barack Obama a fost ales preşedinte al Statelor Unite, probabil este pentru că americanii şi-au înţeles trecutul; iar asta înseamnă că au un viitor.