Uriaşii cu picioare de zahăr topit

foto: gomexico

Avem, ca naţie, obiceiul de a ne crea idoli doar ca să-i distrugem, după o vreme. Mai cu seamă în politică facem asta. Îi construim, îi umplem de calităţi, îi urcăm undeva, cât mai sus, doar pentru ca, la un moment dat, să-i lovim cu bâtele ca pe o piñata din care curg, în loc de bomboane, toate defectele pe care am refuzat cu obstinaţie să le vedem la început.

Primul Mesia a fost Emil Constantinescu. Oamenii au văzut în el un nou Alexandru Ioan Cuza - iar candidatul la preşedinţie a cultivat şi speculat asemănarea fizică - şi o şansă de a curăţa România de orice reminiscenţă a comunismului întruchipat de contracandidatul său, Ion Iliescu. Nici măcar şarjele actoriceşti - celebra întrebare adresată lui Iliescu, însoţită de gestul de a-şi scoate ochelarii "dumneavoatră credeţi în Dumnezeu?" - nu au ridicat o sprânceană electoratului.

După ce acelaşi preşedinte providenţial s-a dovedit a fi unul slab, fără vână politică şi cu decizii păguboase pentru politica din zona Balcanilor, oamenii au început să vadă. Şi să critice. 

Al doilea şi cel mai longeviv Mesia politic a fost Traian Băsescu. Grobian, dar "de-al nostru", promitea să fie cel care să-l înfrângă pe "ciocoiul" Năstase  (oare cât o să mai gândim ca la 1907?). Cel datorită căruia aveam "să trăim bine". N-a fost aşa. Dimpotrivă. Economia s-a dus în cap iar corupţia a crescut.

Fostul preşedinte care, timp de 10 ani, a strâns în uşa Cotrocenilor degetele Serviciilor Secrete, acum se simte încolţit şi scuipă venin. De fapt, adevăruri. Fireşte, contribuţia sa la caracatiţa letală care a devenit Sistemul a fost substanţială, fapt care îl face rizibil când vorbeşte despre justiţia trunchiată.  Dar până acum un an, a avut parte de apărători sinceri şi pasionali, care luptau feroce pentru "singurul preşedinte care vrea eradicarea corupţiei". Oameni care te-ar fi sfâşiat într-o clipă dacă ai fi îndrăznit să spui că el, chiar el e "pacientul zero" al ciumei şpăgilor şi şantajului. Aceiaşi oameni îl ridiculizează acum. Acum, când personajul îşi arată adevăratele culori. Cele în care era zugrăvit de la bun început, dar peste care un popor întreg a lipit abţibilduri ca să nu vadă.

Al treilea a fost Klaus Iohannis. Era salvarea ţării în faţa "ciumei roşii". Online-ul era plin de "oricine, numai Ponta NU!". OK, dar chiar oricine? E drept, unii au început să aibă dubii după replici ca "ghinion", dar şi le-au redus rapid la tăcere. El avea să fie preşedintele "neamţ", "progresist", "european" pe care ni-l doream. Nimeni nu-l vedea prea tăcut, nelalocul lui în diplomaţia mondială şi complet lipsit de charisma necesară unui şef de stat. Abia după ce, de nervi, şi-a aruncat paltonul pe maşina care îl lăsase la o întrunire internaţională, după ce soţia lui a făcut nişte gafe de protocol, după ce s-a văzut că nu e capabil nici măcar să citească de pe foaie, cu noimă, un text, necum să-l slobozească direct din propria-i minte, abia atunci au început unii să se îndoiască.

Al patrulea Mesia e Dacian Cioloş. Văd un festival întreg de laude şi încântare la adresa "platformei lui Cioloş" - în fapt, o listă de deziderate adaptabile oricărei formaţiuni politice implicate în alegeri. Deziderate, nu măsuri, nu politici. Dorinţe. Aşa, ca lista pentru Moş Crăciun. Adică, nimic concret. Un soi de wishlist pe care poporul ăsta masochist îl are încă din decembrie '89. Şi pe care nu i le concretizează nimeni.

În schimb, diverşi Mesia găunoşi promit, din patru în patru ani, îndeplinirea lor. Tare mi-aş dori să învăţăm să privim cu ochii deschişi de la bun început, nu să-i deschidem abia după ce ne luăm palme peste ei. Din păcate, părem să avem memoria unui caras auriu. 

P.S. Pe Nicuşor Dan nu l-am inclus pe această listă. Nu pentru că nu ar fi fost investit cu aşteptări şi încredere, ci pentru că, în cazul lui, par a fi mult mai mulţi cei care reuşesc să-l vadă deja, aşa cum e: un om mic cu ambiţii mari şi fără strategii sau mijloace de a le realiza. O piñata în care nu există nici măcar o bomboană cip.

Nunta Slută XIII. Altă hoață

Pâmpa se uita la sătenii adunați pe ulița mare și nu-i venea să creadă: chiar nimeni, dar nimeni din sat nu încerca să gonească potera venită s-o ia? Ochii începură să-i joace în lacrimi, însă alungă repede umbra de slăbiciune și își puse pe chip un zâmbet sfidător.

- Ascultați-mă, că veți plânge amarnic dacă nu vă încredeți în vorbele mele. Voi vă fereați de Meruna, îi spuneați Șpioanca pe la colțuri. Da' la văr'su nu vă gândiți, ai? La Florică Colduc? Păi Meruna e o dulce pruncă pe lângă ăla, oameni buni! Alde Colduc face și desface totul în satu' ăsta. L-am prins eu trăgând cu urechea pe la ușile voastre. Iar pe pămpălăul ăla de bărbată-meu îl chema mereu la el să pună țara la cale, ba chiar l-a pus să-i ducă plocon lu' Ghiță din capu' satului o poală de bani. Ziceți de mine c-am furat, că mi-am oprit tain la tot ce mișca în sat? Da' câți dintre voi nu trăiți din bani de furăciune, hă? Nu i-oți fi furat voi, da' ăla care vi-i dă credeți că i-a găsit pe stradă?

Întâi, sătenii o priviră cu ochii mari - asta chiar grăiește așa, fără opreliști, despre Florică Colduc? O ști ea ceva, de n-are teamă. Apoi, văzând privirile poterașilor ațintite asupra lor, unul câte unul începură să facă pași în spate.

Traian, marinarul, se uita de după gardul livezii. Se ținea departe de Buldoaga, de Peseda, dar mai ales de Pâmpa. Femeia îl căuta din ochi, trăgând nădejde că măcar acum, când o vede încolțită, va veni să o scoată din bucluc.

Unde ești, măi, omule? Am ajuns să mă urască tot satul pentru iubirea ce ți-am purtat-o și, ca o proastă, încă ți-o port. Unde ești? Că tot ce am făcut, am făcut pentru tine, pentru noi. Și pentru că tu mi-ai jurat că, orice ar fi, o să-mi ții spatele. Unde ești, Traiane? (...)

De azi

• Monica Macovei nu mai e Nelson Mandela, ci Sfântul Gheorghe care se luptă cu balaurul corupţiei. Mâine s-ar putea să fie Scufiţa Roşie.

• Ponta şi Dragnea insistă că e bine ca primarii să aibă o lună jumate în care să se hotărască dacă vor cu Mao sau cu Ţao. Pentru că şi pedeliştii au făcut aceeaşi porcărie în 2006. Pe modelul "ce rost are să inventăm măgării noi, când alţii le-au testat deja şi le-a mers".

• Divinul a întâmpinat-o pe Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene, cu "uelcam, Cati!". Nu ştie, mă, cu protocolul diplomatic. Nu ştie! Dacă o întâmpina Ponta, îi zicea "Ce faci, fă, Caterino, aveai chef de o reuniune a diplomaţilor?"

• Eu cred că oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire epocală pe care au trecut-o sub tăcere: au reuşit să identifice organul responsabil cu simţul penibilului şi au realizat cu succes cel puţin o intervenţie de extirpare a lui. Mai cred că numitul Diaconescu Cristian a fost primul pacient. Altfel nu-mi explic seninătatea totală cu care acceptă să se facă de rahat în mod constant.

Nunta Slută X. Cununia

indiscret.ro

Buldoaga plângea încet, pe tăcute, și își ștergea lacrimile cu vălul de borangic. Cu mâna cealaltă strângea și netezea spasmodic poalele rochiei de mireasă.

Lângă ea, privind-o chiorâș, era mătușa Mona, zisă a lu' Cațavei. O acritură de femeie, cu buze subțiri, care nu se despărțeau a râs decât după ce pupau paharul de țuică.

- Degeaba plângi acu', Buldoago. Ascultă la mine, că-s femeie bătrână și-ți vreau binele. Ți s-a urât să fii singură? Pricep. Da cine zice fă că tre' să te măriți cu Penel? Parcă nu puteți să vă țineți numa' așa, fără acte? Ce, te mai iei acuma după gura satului? După ce te-a tăvălit Traian în văzul lumii, nici nu mai are rost să te gândești la asta.

Buldoaga deschise gura să răspundă, dar cuvintele îi fură astupate de un hohot de plâns.

- Vorbește, fă, zi ceva, nu mai plânge așa ca proasta, spuse Mona lu' Cațavei, pe glas ridicat.

Începuse să-și piardă răbdarea. Fata asta netoată chiar nu pricepea că, dacă se mărită cu Penel, ia doar un mort de foame a cărui singură avere era că s-a născut în familie bună? (...)

Nunta Slută IX. Secretul

www.brianshore.co.uk

Buldoaga auzi poarta scârțâind și ieși zorită din bucătărie, ștergându-și mâinile ude pe un prosop curat, să-l întâmpine pe Penel. Se opri în prag ca trăsnită și lăsă ștergarul să-i alunece pe jos. Cel care închidea tacticos poarta era Traian.

Bărbatul puse zăvorul și se întoarse spre ea, rânjind.

- Ce mai faci, Buldoago?

Femeia strânse pumnii și fălcile și îl privi cu ochi în care surpriza era alungată de mânie.

- Ce mai vrei de la mine, Traiane?

Nu-și mai vorbiseră de când marinarul, țanțoș în fața perdelei din camera bună, îi spusese adio. Se despărțise de ea din vorbe, ca arabii. Încaltea, ăia spun de trei ori „mă despart de tine”, ca să fie clar. El spusese o singură dată. Dar nu încăpuse îndoială. După ce îi făcuse și semn cu mâna, Traian îi plecase din casă  - și din suflet - și se luase cu otreapa aia de Pâmpa. Și acum? Acum ce căuta în bătătura ei?

- Ce vrei? întrebă ea din nou.

Fără să răspundă, bărbatul porni agale spre șopron. Buldoaga puse mâna pe reteveiul cu care alunga câinii din poiata de orătănii și se luă după el.

- Fă, nu sări la bătaie, că te las lată aci, îi aruncă el peste umăr.

Descumpănită, femeia se opri preț de câteva clipe și privi bucata de lemn pe care o ținea în mână. De unde știe mereu ce fac? Nici n-a întors capul să se uite și știe. Mereu a fost așa. (...)

Nunta Slută VIII. Pregătiri

www.sibiu-turism.ro

Nouă zile. Atât. Peste nouă zile, Buldoaga avea să devină femeia lui Penel şi în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu, nu doar în sinea ei.

Zâmbind gândului, femeia deschise lada de zestre. Era acolo bogăţie de cămăşi din pânză topită, pe care le croise şi le brodase cu mâna ei, încă de când era fată tânără. Sub ele, aşternuturi din ţesătură albă ca spuma laptelui, împăturite cu grijă şi aerisite mereu, ca să nu se îngălbenească pe la cusături. Peste toate, trona ea. Rochia de mireasă pe care Buldoaga o cususe cu mărgele şi fir de mătase în nopţile fără somn în care aştepta ca Penel s-o ceară şi să facă nuntă. Erau ani de-atunci. N-o ceruse. Stătuseră împreună aşa, necununaţi. Penel îi zicea nevastă, dar nu trecuseră pe la biserică. Pentru el, ea fusese femeia lui Traian şi aşa rămăsese. Chiar şi când se iubeau, Penel se întreba dacă, în timp ce îl mângâie pe el, femeia nu cumva se gândeşte la celălalt. De asta o şi lăsase. Mai târziu o lăsase şi Traian. (...)

Nunta Slută VII. Învoiala

minihobbyblog.files.wordpress.com

Buldoaga deretica prin curte şi îngâna un cântecel. Era veselă. Şi fericită. Una nu se trăgea din cealaltă, ci mai degrabă mergeau alături.

Veselia îi fusese pricinuită de vestea că Peseda se făcuse de râs în faţa lui Traian, marinarul. Femeia se preumbla prin sat împreună cu o prietenă venită de prin străinătăţuri, unde fusese la şcoli înalte. Una, Ionica lu' Petre. Fată isteaţă, nu-i vorbă, dar cam slabă de înger. Traian mergea pe uliţă şi număra nişte bani. Când a văzut femeile cu coada ochiului, cum toată lumea din sat vorbea de străina şcolită, marinarul s-a gândit să-şi râdă de ea. 

- Ziua bună şi bine ai venit pe la noi prin sat, i-a zis, cu prefăcută voioşie. Bag samă că tu trebuie să fii fomeia aia isteaţă de care vorbeşte tot satul.

 

Ionica lu' Petre s-a îmbujorat şi a coborât ochii în colbul fierbinte al drumului. Peseda îl privea deja chiorâş, că ştia ce-i poate pielea marinarului.

- Nu mă ajuţi şi pe mine, care n-am atâta şcoală, să socotesc bănuţii ăştia? Că de trei ori m-am încurcat şi am luat-o de la cap.
(...)

Nunta slută V. Pâmpa

Târnosită de Meruna, Pâmpa a fugit în liniştea casei ei, să-şi ascundă ruşinea. Când s-a văzut în ciobul de oglindă de lângă uşă, a podidit-o plânsul şi mai abitir. Şi-a trecut mâna prin părul ciufulit şi a rămas cu câteva fire între degete. Cosiţele ei blonde care îi luaseră minţile lui Traian, marinarul ei iubit, erau acum distruse. Se înfipsese turbata aia de Meruna în ele, de numa-numa'. Hainele, hăinuţele ei la care ţinea ca la ochii din cap erau sfâşiate şi murdare. Încet, pe măsură ce îşi privea în oglindă faţa de nerecunoscut, Pâmpa simţea cum cresc în ea o dârzenie şi o hotărâre pe care nu le mai simţise decât atunci când se proţăpise în faţa vitrinei unui magazin de la oraş, îşi smulsese mâna dintr-a lui Traian şi îi spusese: "dacă nu-mi cumperi geanta asta cu catarame mari şi aurii, să uiţi de mine! Nu te mai cunosc". Traian o înjurase gros, apoi intrase în magazin şi îi cumpărase geanta. Apoi i-o trântise în braţe, cu un amestec de triumf şi dispreţ. "Na, fă, fi-ţi-ar boarfele ale dreacu'! Parcă la mă-ta la Pleşcoi numa' cu genţi de-astea te preumblai, nu cu traistă de cârpe!"

Lui Traian trebuia să-i mulţumească pentru tot ce avea şi pentru tot ce era. Pentru toate hainele, sulemenelile, brizbrizurile şi chiar şi pentru teama din ochii sătenilor, atunci când o priveau. 

Ştia ce are de făcut: trebuia doar să întărească teama aia. (...)

sursa foto: http://www.costumepopulare.supremeagency.ro/

Nunta slută IV. Amantele se încaieră

O chema Meruna. Sătenii se fereau de ea, că o ştiau de curioasă şi gură-spartă. Când ţi-era lumea mai dragă, te trezeai cu urechea Merunei lipită de uşă sau  cu ochii-i iscoditori iţindu-se printre ulucile gardului. Când trecea Meruna pe lângă oamenii strânşi la fântână sau la băcănia satului, se făcea linişte dintr-odată. De multe ori se întâmplase ca Traian, marinarul, să urle în gura mare secretele lor, când se îmbăta criţă la crâşma Feştila Aurită. Toată lumea ştia că Meruna - pe care o porecliseră Şpioanca - se ţine cu Traian. Chiar şi Buldoaga şi Pâmpa ştiau. Dar se învăţaseră aşa.

Traian ştia că - la fel ca toate femeile din viaţa lui - nici Meruna nu i se putea împotrivi. Făcea orice i-ar fi cerut el să facă. A iscodit, a minţit şi a furat pentru el. Un singur lucru nu l-a putut face: să se împrietenească la cataramă cu Pâmpa. Traian ar fi vrut s-o bage chiar slugă la Pâmpa, or asta a fost prea mult chiar şi pentru Meruna. E drept, cât a fost ibovnica marinarului, Şpioanca a avut parte numai de fineţuri şi scumpeturi - cea mai bună carne de vacă, adusă de peste mări şi ţări, creme şi băuturi fine... Pe toate le-a pierdut când a supărat-o pe Peseda. 

A dracului muiere, aia şi cu Penel, şi cu ceva ajutor de la Buldoaga. Ăştia m-au încondeiat. (...)

Despre bătaie, aici.

Nunta slută III. Beția

Supărat că Pâmpa stă mai mult prin sat decât pe acasă, Traian și-a luat rachiul, un păhărel și s-a așezat în curte, la masa de sub nuc. Pe măsură ce scădea licoarea din sticlă, lui îi creștea furia. A început să-și amintească toate relele - adevărate sau închipuite - pe care i le-a făcut vreodată un sătean.

Aha. A lu' Rache din capu' satului a zis de mine că-s bătăuș. Că am furat telefoane. Și a mai zis ceva... Toți a zis dă mine! Lisandra l-a lăsat pe alde Pavel să mă batjocorească de față cu oamenii și odată nu i-ar fi spus „nu mai zi mă Pavele așa dă el, că e băiat bun”. Altu' m-a făcut frate de pârnăiaș. Adică și ce vină am io dacă frate-meu e la întristare? Parcă l-am pus io să ceară bani la țigani? Nu-i vorbă, nici să nu ia n-am zis... Hă, hă, hă...

Mai ia un gât zdravăn de rachiu. (...)

Nunta slută II. Cum s-a terminat căsnicia lui Penel cu Buldoaga înainte să înceapă

După ce şi-a terminat rachiul, Penel a plecat din curtea Buldoagăi. Mergea agale pe uliţă, spre casa lui şi simţea cum, cu fiecare pas pe care îl făcea, hotărârea de a o lua de nevastă îi slăbeşte. (...)

Nunta slută

Ea nu prea ar fi vrut să se mărite. Îi era bine așa, chiar dacă toată lumea o știa de curva satului. Se ținuse cu unu' Traian. Îi făcuse toate voile, se făcuse și de râs pentru el. Îl iubise. Și Traian zicea că o iubește. Marinar, dar băiat bun, chit că îi cam plăcea pileala. Într-o zi nenorocită, Traian a lăsat-o. S-a proțăpit țanțoș în fața unei perdeluțe și i-a zis la revedere. „Păi cum, Traiane? Mi-o aduci pe alta în casă și tot tu te superi că nu-ți primesc ibovnica nouă?” Nici rugăminți, nici lacrimi nu l-au înduplecat. A plecat după o blondă fâșneață - Pâmpa- care îl mai și făcea de poveste pe unde mergeau împreună. Ea, proasta, căreia vecinii îi ziceau Buldoaga, i-a păstrat sfântă amintire. Când alții îl ponegreau, ea, tot ea, îi lua apărarea.

Când îi era cel mai greu, s-a întâmplat minunea: a revenit în viața ei un bărbat cu care, cândva, se iubise. Penel. Traian știuse de ei și îi scotea ochii pentru asta de câte ori avea ocazia. Oricum se despărțiseră urât, iar Penel se mutase cu una, Peseda. Doamne, deloc nu se suportau Buldoaga cu Peseda. Cum se întâlneau pe undeva, se luau de păr, se scuipau, se făceau hoațe și mincinoase una pe alta.

Penel, când a văzut ce femeie aprigă e Peseda - și oleacă mai forțoasă decât el - a început să-i caute pricină. Ba că el vrea să-i țină socoteala banilor, ba că porția lui de ciolan e mai mică... Până când și-a luat bocceaua și-a lăsat-o. Peseda l-a rugat să se întoarcă, i-a spus că iubirea ei pentru el, pentru Penel, trăiește. L-a așteptat mult.

O vreme, Penel a stat singur. (...)

Tac'su e cool

Când vine vorba despre fapte de vitejie ale taților, cei mai mulți copii se pot lăuda cu vreo bătaie promisă în curtea școlii, bătaie de care au scăpat când amenințătorul „te spun lu' tata” s-a concretizat în apariția părintelui respectiv, însoțită de nemuritoarele cuvinte „care ai zis, mă, că vrei să-l bați pe fi-miu?”. Cele mai multe povești se referă la felul în care tata i-a apărat la un moment dat de  smardoiul din curtea școlii. Sunt însă aproape sigură că nu mulți se pot lăuda cu faptul că tata i-a apărat de smardoii din Curtea Supremă. Însă gogoșica cea mare a Divinului va putea să se laude cu asta, în curând, dacă madam Justiția nu își dă naibii cârpa aia de pe ochi ca să privească în jur. Tata chiar e cool când folosește tribuna Administrației Prezidențiale pe care cu dezonoare o reprezintă, ca să își apere fetița care a luat și ea un amărât de credit de un milion de euro. De la CEC, bancă de stat. Condusă de domnul Radu Ghețea, pentru a cărui menținere în funcție a intervenit chiar Tata Președintele. Asta, în condițiile în care același Tată Președinte recunoaște cu gura proprie că „nu orice român poate să ia un asemenea credit”. Și fie-ta ce-i, ciuciungheză?

Revenind, tata chiar e cool când condiționează promulgarea bugetului DE STAT, de renunțarea la a investiga modul în care o bancă DE STAT i-a acordat un credit fiicei lui. Tare, sau ce? Practic, e ca și cum ar juca bugetul pe 2014 la păcănele. Deși, acolo mai există o șansă de câștig. E cu adevărat cool să pui o țară întreagă pe „așteptare” când copiii răi din curtea școlii îți necăjesc fetița. Da, Ioana, tac'tu e cool*. Pentru încă un an. Ș-apoi what? Să-i urăm răcoare?

*cool=tare, mișto, dar și răcoros

Antena 3 e aici. Se oftică cineva?

Dacă tot spun adoratorii Divinului că noi ăştia de la Antena 3 îi dăm Justiţiei la gioale când nu e  atentă, zic să-i mai dau şi eu un şut în ficat, măcar să aibă despre ce vorbi.

De exemplu, ce dracului caută Departamentul Naţional Anticorupţie într-un caz de presupus şantaj între două persoane private? Bendei ăla simţitor care plânge repede e membru în guvernul RCS RDS sau ceva?

Spun "presupus şantaj", pentru că vorbim despre o discuţie între două persoane particulare, care însă viza un raport între două companii. Practic, Bendei urla " nu mai daaaaaaaaa, să moară mama!", iar Alexandrescu spunea "da' io am dat în perete, ej' nebun?!"

Bun. Unde s-a ajuns de aici? Păi... e cam aşa:

1. Obiectul "şantajului", contractul dintre RCS RDS şi firma lui Mitică Dragomir nu pare să fie deloc interesant pentru procurori, deşi miroase de la o poştă a mită sau, mai bine zis, para-ndărăt pentru drepturile de difuzare a meciurilor din Ligă. Deci, cum ar veni, cam ce are deneau' în fişa postului.

2.  Acu', procurorii vieţii vor să bage la răcoare un post de televiziune: desigur, Antena 3. Devine evident că distracţia cu Antena Group a fost aşa, o lovitură cu manta. Abia acum a ricoşat în ţinta iniţială. Posibil să fi ricoşat prea devreme, dar era nevoie de o perdea de fum ca să fie scos din scenă Hayssam, nu?

Asta cu televiziunea la pârnaie mi se pare foaaaarte interesantă. Oare cum o să fie? O să avem gardieni în redacţie? O să meargă cu noi la pipi? Oare o să mai avem voie să folosim telefoanele de serviciu şi internetul, sau ne bazăm pe scrisori şi vorbitor? În loc de producător, o să-mi vorbească în cască un procuror? Adică nu, că ăştia ascultă, nu vorbesc.

Am văzut că un consilier prezidenţial, pe numele său de fată Sebastian Lăzăroiu, chinuit de muza picturii fiind, a postat o poză cu Mihaela Bârzilă acoperită de nişte gratii care aduceau mai degrabă a fileu de tenis, cu comentariul "Noua grilă de programe". Într-o ţară în firea ei, orice dobitoc sinistru care ar fi făcut aşa ceva în vreme ce ocupa o funcţie publică ar fi fost demis în secunda 2. La noi, a sunat un foarte fâstâcit purtător de cuvânt al Cotrocenilor ca să spună că şefu' e şocat. Să-i dea doamna Maria o palmă, că-i trece. Poate aşa lasă vrăjeala asta proastă cu dezicerea de Lăzăroiu. Ăla - pe care eu îl bănuiesc că nu e bine sub scufiţă de pe la faza cu Albă ca Zăpada - nu a făcut decât să spună public ce vorbeau ei pe la şpriţ.

De parcă nu era destul că l-au chemat dimineaţă pe Gâdea să le povestească despre acţionariatul Antenei 3, procurorii au simţit nevoia să-şi confirme stupiditatea şi au trimis un comunicat în care explicau ei că Antena 3 a transmis "sub forma unor ştiri (!) materiale defăimătoare la adresa părţii vătămate". Acuma, eu aş zice că singura parte cu adevărat vătămată în toată povestea e căpuţul cuiva care a clocit întreaga mizerie, dar în speţă înţeleg că procurorii se referă la RCS. OK. Antena 3 - ştiu, vine ca un şoc - e televiziune de ştiri. Deci, doar "sub această formă" poate transmite informaţii. Cât despre faza cu materialele defăimătoare... Noi am dat şi ştiri despre un violator, de exemplu. Mă gândesc că şi el ar putea să ne dea în judecată, pe motiv că l-a văzut mă-sa la teve şi de atunci nu-i mai spală ciorapii. Nu? Vorbind serios, această formulare mi se pare extrem de periculoasă. Pentru că asta ar însemna că nu mai e legal să difuzezi decât ştiri pozitive. Mă gândesc că următorul pas ar putea fi scoaterea în afara legii a anchetelor jurnalistice, dacă titlul sub care sunt publicate nu conţine cuvintele Varanul, Pisicul, sau altceva care are legătură cu regnul animal - unii trăiesc o perpetuă Carte a Junglei.

Stăm bine. Doamna Codruţa de la DNA a terminat cu toţi corupţii din ţară, se plictiseşte şi s-a gândit să vâre sabia dreptăţii prin gardul Antenei. Dacă lama e călită la feştila democraţiei, aia pe care-o plimba Divinul ca pe sfintele moaşte, mi-e să nu i se fleşcăie. Sabia, desigur.

Divinul, mămicuţele şi suceala

Cu acelaşi talent napoleonian cu care ne-a obişnuit, Divinul reuşeşte să dea cu oiştea proprie în cel puţin două garduri. Bine, a făcut-o mai demult, acu' vreo 5 zile, dar ne-am luat cu treburi mai importante. Cum ar fi nenorocirea din Muntenegru, pe care tot el a ignorat-o cu graţie. Totuşi, râcâiala pe care mi-a produs-o pe sinapse nu a dispărut nici cu Nurofen Express.

Minunatul a spus, la întâlnirea cu membrele Clubului Femeilor de Afaceri, că principala menire a femeii este aia de a face copii. Bine, el s-a exprimat (nu cu mult) mai elegant: "Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din Romania trebuie să şi-o asume." Nu, prietene, natalitatea nu este o misiune. (Oricum, poate naşterea, că natalitatea e un indice şi nu naşte din "om şi femeie".) Poate că ai fost ocupat cu altele, dar între timp bipezii au reuşit să depăşească stadiul în care unicul sens al existenţei lor era să mănânce şi să se reproducă. OK, şi să bea şpriţ. Mai facem şi alte chestii, ştii? Îmi dau seama că e greu să priceapă asta unul care tratează femeile de "ţigănci împuţite" şi "păsărici", dar se poate încerca.

Apropo de "ţigănci împuţite"; văd că preşedintele tuturor românilor - din păcate şi al meu, deşi nu l-aş fi votat nici cu degetele prinse în uşă - se arată deranjat de faptul că ţigăncile fac copii mulţi şi ălelalte nu. Că "scade natalitatea şi se schimbă structura populaţiei". Alo, domnu', să ştiţi că şi alea tot cetăţeni români sunt. Deci copiii ăia mulţi pe care îi fac ele contribuie la natalitate, per total. Şi, în fond, care e şmecheria cu natalitatea asta? Parcă mai ieri (în decembrie 2010, mai exact) România era o "ţară de mămicuţe şi bebeluşi", iar asta, după Divin, era nasol. Şi nu despre ţigănci era vorba atunci, că nu alea protestau - pe bună dreptate - în Piaţa Victoriei. Deci? Cum ar fi bine? Să turnăm câţi copii putem, da' să stăm acasă moca sau, eventual, să naştem în drum spre serviciu, ca să nu aibă statul prea mulţi bani de dat pe "rodul pântecelor noastre"? Aşa?

"E un gest patriotic", zice liderul naţional dat de un partid intitulat Democrat Liberal. Mie una, asta îmi sună a pregătire a terenului pentru o generaţie de decreţei.

Şi, dacă tot aţi zis "misiune", domnu' Divin, cred că misiunea oricărui om pe lumea asta e să fie fericit. Indiferent dacă asta înseamnă să aibă mulţi copii, niciunul, să se călugărească sau să joace ţonţoroiul de 9 ani pe nervii întinşi ai unei populaţii "aflate în declin demografic".

Cum face istoria mişto de ea însăşi

Văzui pe DC News o ştire crăcănătoare: cică distinsul Traian Băsescu, actualmente preşedinte-guvernator al unei frumoase dar ghinioniste ţări din Europa de Est, degrabă lustruitor de botine şi cizme made in Brussels, ar urma să fie secretarul general al NATO.

Adică, după Anders Fogh Rasmussen, vine Băselu să vorbească de la pupitrul NATO? Nu zic nimic de prestanţă, de imagine şi de a avea ce căuta acolo; nu vreau să mă enervez, că doctorul mi-a recomandat să evit stress-ul. Dar, pe bune, secretarul general al NATO trebuie să fie un bun comunicator. Iar nu vreau să mă indispun, aşa că nu mă voi referi la eventualul conţinut al mesajelor transmise de Divin, cu spider-ul NATO în spate. Alta e nedumerirea mea: în ce limbă o să vorbească domnu', ca să priceapă ceva şi onor auditoriul? Cu engleza ne-am lămurit, despre alta n-am auzit... Mi-e că domnu' secretar general o să facă febră musculară încercând să explice strategiile Organizaţiei Nord-Atlantice. Pe de altă parte, spritz se zice la fel în toate limbile pământului...

Ultimul ioropean

L-am ascultat pe Traian Băsescu explicând de ce România NU trebuie să intre în Schengen. Da, acel Traian Băsescu, preşedintele României. Care ar fi trebuit să explice de ce România TREBUIE să intre. Acelaşi care - conform atribuţiilor constituţionale de politică externă pentru care  s-a bătut cu Ponta la CîCîRî - trebuia să le explice şi altora de ce ar fi bine ca România să fie primită în acest spaţiu. Cu toate astea, l-am auzit, uimită, făcând a' mai a dracu' anti-campanie la aderarea noastră. Aproape că l-aş fi crezut, dacă nu aş fi auzit acum vreo lună un reprezentant al Comisiei Europene spunând că România îndeplineşte criteriile. Adică, Europa (cu câteva excepţii) ne-ar cam vrea, doar că nu vrea el să ne dea? E ca la peţit, când tatăl mezinei îi spune pretendentului "eh, n-are nici zestre, e gheboasă şi cam curvă. Nu mai bine o iei pe soră-sa mai mare?"

Totuşi, nu cred aşa ceva. Cred că, pur şi simplu, Traian Băsescu e ultimul european (sau ioropean, mă rog) care are demnitatea de a spune "Doamne, ia-mi!" şi nu "Doamne, dă-mi". Şi o face din pură corectitudine. E dispus să sacrifice orice ca România să fie cu adevărat pregătită când va intra în Schengen. Pentru că, dacă Doamne fereşte intrăm în spaţiul lui peşte sub guvernarea Ponta ar fi cam de cacao, nu, domnule preşedinte pedelist? Şi lăsaţi vrăjeala constituţionalo-manglitoare cum că aţi fi apolitic: tocmai aţi spus - fără niciun pixel albastru -  că nu mai aveţi o majoritate parlamentară care să vă ajute. Ceea ce înseamnă că aţi avut-o. Deci, asta era? Dacă n-au reuşit să ne bage în Schengen nici Boc, nici MRU, să nu-i iasă nici lui Ponta? Oops! Tocmai am avut o revelaţie: Nuţi- preşedinte PDL... Nuţi - preşedinte... Nu cumva oţi vrea ca blonda lu' Cocoş să rămână în istorie drept "Nuţi-cea-în-Schengen-băgătoare-de-ţară?"

Admiratorii admiratoarei doamnei Udrea

Îl auzii pe Ponta mai acu' vreo două ore zicând că, decât Blaga, mai bine Udrea în fruntea pedeleilor. Pentru că, nu-i aşa, "avem nevoie de o opoziţie puternică, iar Blaga e istorie". Sigur - spre deosebire de Nuţi - în afară de istorie, Blaga mai înseamnă şi creier, capacitate şi disponibilitate de a comunica, abilitate politică şi alte asemenea calităţi mărunte care pălesc în faţa decolteului generos al doamnei cu pricina.

Nuţi tocmai zice acum în direct la televizor că afirmaţia lui Ponta este cu siguranţă o ironie. Pentru prima dată în viaţa mea, mă văd nevoită să fiu de acord cu ea: şi eu sper acelaşi lucru. Altfel, încep să cred că pactul de coabitare se transformă într-unul de concubinaj, cu pupături pe gură. Zic asta pentru că preşedintele - complet constituţional şi apolitic aşa cum ne-a obişnuit, fără să se amestece în chestiunile interne ale unui partid - zicea şi el că e mai bună Nuţi. Mai bună în conducerea PDL, terminaţi cu golăniile...

Pe de altă parte, nu ar fi chiar şocant ca între Ponta şi Udrea să existe o simpatie sinceră şi colegială, dacă ne gândim că, din 2001 până în 2003, Nuţi a fost secretara lui Cozmin Guşă, pe atunci secretar general al... ce să vezi, PSD, cum zice colegu' Radu Tudor aici.

Poate că totuşi Ponta a fost ironic. Sper că a fost ironic. Vreau să cred că a fost ironic. Nu de alta, dar nu mi-ar plăcea ca pactul de coabitare a lu' peşte să aducă relaţii instituţionale "tip ménage a trois".

Raportul MCV - o traducere romanţată. De Traian Băsescu

Îl ascult pe Băsescu vorbind despre faptul că avem standarde joase în privinţa alegerii politicienilor şi mă simt  ca şi cum aş asculta-o pe Jenna Jameson acuzând-o pe Pamela Anderson că-i curvă. Mi se pare minunat.

Îl ascult încercând să explice inexplicabilul, cu o insistenţă care i-ar umili până şi pe Mulder şi Scully: prezidentul se străduieşte să ne convingă pe toţi că libertatea presei înseamnă, de fapt, mai mult control asupra ei. Cum ar veni, nimic nu te eliberează mai al dracu' decât o pereche de cătuşe. OK, OK, poate şi o ghiulea la picior, dar asta numai ca bonus. 

Îl întreabă Ţopan ce caută presa - o afacere privată - într-un raport MCV. Divinul răspunde pe modelul "mă-ta-i proastă" că trustul Intact e proprietatea unui "potenţial infractor". Cu aceeaşi gură spune că "infractor dovedit" o să fie doar dacă justiţia decide aşa. Deci, dacă patronul unui trust de presă nu e infractor dovedit, de ce o ţin şalele pe madam Redding de grija lui? "Pentru că face campanii de presă menite să-i denigreze pe cei care ar trebui să-l judece". Bun... Există vreun proces de calomnie? Nu. În campaniile alea s-au vehiculat minciuni, sau documente reale? Poţi denigra pe cineva spunând adevărul despre el? Nu cred...

Îl aud vorbind despre faptul că Ioropa respectă suveranitatea electoratului. 'Ai, nu mă-nnebuni! În vară, când electoratul ţi-a urat drum bun şi cale bătută, distinsa Europă ne-a umplut de respect. Încă ne mai ustură fundul...

Credeam că doar Videanu are talentul ăsta, dar regăsesc şi la prezident abilitatea extraordinară a unui şef de sală de la o cârciumă de fiţe de a-ţi vinde o friptură de alaltăieri pe post de vită de Kobe. Nu toţi suntem ungureni, domnu' Băsescu. Nu e bine, domnu' Băsescu. Nu e bine deloc.

Monarhie la pachet. Boabe sau măcinată?

Într-o mirobolantă (Igaş, nu e înjurătură, caută în DEX) apariţie la B1, Divinul Zero zicea că opoziţia vrea să aducă monarhia în ţară. Eu una m-aş bucura, sincer, deşi acum câţiva ani credeam că regilor le stă bine în cărţile de istorie, în romanele de capă şi spadă şi la Buckingham. Dar m-am convins între timp că ţările în care există monarhie, nobilime şi tradiţii legate de asta sunt... altfel. În bine, altfel. Au ţinută, au eleganţă, au bun simţ, bune maniere. Da, ţările. Deci, cum ziceam, ar fi extraordinar, din punctul meu de vedere, ca România să redevină moharhie. Dar... cum?

Divinul zice că PSD, PNL şi cu Voiculescu (wow, adică dom' profesor face cât un partid?!) vor să ADUCĂ monarhia. Repet, cum anume? E voie să treci cu ea prin vamă? Se plăteşte taxă suplimentară? O aduci ca în bancul ăla cu ardeleanul şi melcii? "Hai, hai cu tata, că acu' ajungem"? O laşi într-un coş pe preşul Cotrocenilor, cu un bileţel pe care scrii "O cheamă Monarhia. Să aveţi grijă de ea că s-a născut din dragoste de ţară"? Dar dacă ea, monarhia, nu vrea să fie adusă? Dacă se zbate? Dacă dă din picioare? Dacă lasă deoparte protocolul, îi dă lui Ponta o bucată de îi sar ochelarii de pe nas şi fuge la Londra, unde lumea o respectă? Nu e foarte clar... Domnu' Divin, explicaţi, dom'le, să priceapă tot omu' care sunt reglementările internaţionale cu privire la deţinerea şi trasportul de monarhii? Nu de alta, dar aşa cum pui problema, zici că monarhia asta e o marfă care poate fi cărată de colo-colo, cum ar fi blugii pe vapor, de pildă.

Evident, ca orice produs, şi monarhia are dezavantajele ei. Un exemplu l-a dat, desigur, tot Divinul. Care a grăit cam aşa: regele nu ţi-l alegi, el lasă moştenitori. Şi, dacă se naşte unul cu dizabilităţi, rămâi cu el în fruntea statului. Ciutacu zicea: dacă primul născut e un diliu, asta e, moşteneşte tronul. Am o veste: nu e nevoie de legea salică pentru a avea un diliu în fruntea statului. Se poate şi prin vot democratic, liber exprimat în 2009.