Ce a făcut senzaţionalul DD în Ioropa

A plecat luni la Munchen şi s-a întors azi de la Viena. Între timp, a fost în Germania, Spania, Franţa, Monaco şi Austria - după spusa proprie. Nu mă întrebaţi cum, probabil că dacă ne dezvăluie trucul, va fi nevoit să ne ucidă. Şi după aceea să pună întrebări cretine sms-istice de genul celei care se referea la eliberarea vezicii poliţistului Cioacă undeva în apropiere de Bran. Deci, rezultă de aici că Senzaţionalul a descoperit, cel mai probabil, secretul teleportării. Altfel, dacă punem cap la cap orele petrecute la check in - admiţând că întâlnirile le-a avut în incinta aeroportului - dă cu virgulă şi cu perioadă. Şi nu, nu a mers cu un avion privat, că doar a fost "coleg" de zbor cu irepetabilul ministru pentru dialog social, domnul Liviu Pop.

De ce ne interesează unde a mers DD şi ce a făcut el acolo? Într-o ţară sănătoasă şi în nişte condiţii normale nu ne-ar interesa, cum nu ne interesează nici ce marcă de beţişoare pentru urechi foloseşte Simona Senzual, că doar nu şi le-a cumpărat din banii de protocol, ca MRU. Dar e relevant unde şi-a plimbat Senzaţionalul fizicul şi cum a ars-o zilele astea pentru că el este "decât" câştigătorul licitaţiei pentru Oltchim, un combinat chimic şi el. Bine, eu aş fi inclus în caietul de sarcini obligativitatea unu control psihiatric pentru licitatori, dar treacă de la mine.

Aşadar, ce a făcut Senzaţionalul prin Europa? S-a dus la tanti Merkel cu sărumâna? A rugat-o pe madame Redding să-şi doneze banii de fond de ten pentru binele poporului?

Eu zic că, dacă aveţi prieteni care au fost în vacanţă zilele astea prin ţările în care zice DD că s-a plimbat, să-i rugaţi să se uite cu lupa la pozele făcute pe lângă obiective turistice importante: S-ar putea să-l reperaţi aşezat la piciorul Turnului Eiffel sau lângă Poarta Brandenburg, cu mâna întinsă rugător şi cu un cartonaş inscripţionat "Für/Para/Pour Oltchim".

MRU: priceless. Pentru restul, există buget

Mă uit la Sinteza Zilei şi aflu că în vreo două luni de guvernare, MRU a cumpărat deodorante de fiţe fără număr, diverse creme, cremuţe şi cremuliţe, prosoape, tratamente antirid, spray-uri de aromoterapie, parfumuri scumpe... Dacă asta ar fi fost lista lui privată de cumpărături, era OK, dar - şoc şi groază -  toate erau decontate din bugetul de stat. Adică eu i-am cumpărat lui Ungureanu şerveţele Puff şi cremă de faţă? Şi parfum şi cremă de mâini? Şi unguent anti-băşici? Da' ceaiul de muşeţel nu-ţi mai e bun, maică? Oricum, din lista de shopping a lui MRU, prezentată în Jurnalul de mâine, înţeleg că MRU se temea de riduri, era stresat şi se trata cu fâs, avea băşici şi iritaţii (nu, nu vreau să cunosc localizarea exactă a afecţiunii), era mucos şi se împuţea uşor, la câtamai cantitatea de deodorant şi-a cumpărat. Prietene, dacă 78 de zile de guvernare te-au distrus în aşa hal, eu zic că e mai bine să previi decât să traezi: lasă-te, băiatule, de politică. Îţi face rău. Iar pe noi ne distruge de-a dreptul. Sau de-a dreapta.

Liv ză ingliş tu ză transleităr. Şat ap!

Domnu' preşedinte, dom' Băsescu, Traiane! Ceea ce scoţi mata pe gură când ai musafiri străini este profund deranjant. Ştiu, îţi imaginezi că vorbeşti limba engleză. Nu e adevărat. Sunetele pe care le produci nu au nicio legătură cu limba lui Shakespeare, care sunt sigură că s-ar tăvăli în chinuri dacă te-ar putea auzi. E ca atunci când un om latră, în joacă, la un câine. Omul crede că nu e mare diferenţă de exprimare; câinele nu pricepe nimic şi înclină capul, intrigat. Oamenii ăia din Comisia de la Veneţia nu au înclinat azi capul în nicio direcţie pentru că sunt foarte bine crescuţi. Asta i-a împiedicat să se întrebe între ei "What the... is he talkin' about? Is that even a language?"

Asta ca să nu mai spun că mi se pare de un porc extrem şi CE ai spus, nu doar CUM ai spus-o. La cum prezinţi tu lucrurile, ai zice că abia de câteva zile au dispărut tancurile de pe străzi şi că trotuarele tocmai au fost spălate de sângele nevinovat al apărătorilor democraţiei care au luptat eroic împotriva puciştilor nemernici. Când spun "apărători ai democraţiei" mă refer, desigur, la Monica Macovei, Mihail Neamţu şi alţi ungureni. Ca să nu mai spun că e uşor deplasat să amesteci Parchetul General într-o discuţie despre felul în care instituţiile statului şi-au făcut treaba la referendum. Ce treabă are (legal vorbind) Parchetul în chestia asta? Şi, mă rog frumos, care e victoria democraţiei în situaţia în care o majoritate care şi-a exprimat voinţa prin vot e învinsă prin neprezentare?

Sper ca reprezentanţii Comisiei de la Veneţia să ştie că democraţia nu înseamnă nici non-combat, nici victorie prin abandon. Democraţie mai înseamnă şi să ştii când e cazul să te duci, odată, acasă. Sau pe mare. Sau la lecţii de engleză.

Că tot veni vorba, dragii mei politicieni-şi-alte-persoane-publice-care-vorbesc-execrabil-o-limbă-străină, dacă, în timp ce voi credeţi că vorbiţi în engleză sau ceva, interlocutorul capătă o privire opacă şi începe să se foiască, nu e pentru că l-aţi copleşit cu elocinţa, ci pentru că NU PRICEPE O IOTĂ. Există interpreţi. Nu din ăia cărora le lipiţi bani pe frunte. Din ăia care poartă căşti - STS, stai jos, nu de tine zic - şi stau într-o cabină. Interpreţii ăştia de care zic eu se mai numesc şi translatori şi cu asta se ocupă. Folosiţi-i cu încredere. Iţ maci betăr.

Dosariada şi Păcală

După Jocurile Olimpice şi Paralimpice, o nouă competiţie începe să ţină capul de afiş. Lipsită de fair-play, bazată pe reguli încălcate la fiecare pas, cu lovituri sub centură nu doar permise, ci chiar încurajate, Dosariada a început. Pe şest, fără o ceremonie spectaculoasă, dar cu o largă participare, manifestarea pare să ridice la rang de sport naţional abuzul şi practicarea poliţiei politice. Imediat după referendum, oamenii erau chemaţi cu sutele să dea declaraţii în faţa procurorilor "de la Bucureşti". Eventual, cu mâna pe Biblie, iar Biblia, pusă pe capota maşinii. Sau, vorba lui Adi Ursu, cu mâna prinsă sub capota maşinii, pentru a stimula onestitatea. Procurorii au scos lumea din biserică, au luat cu duba femei care stăteau acasă cu copiii, au vrut să intre peste bătrâni în case... Şi toate astea pentru o singură "vină": aceea de a fi nesocotit "recomandarea" prezidenţială (şi ilegală) de a nu merge la vot. Radu Mazăre (care e departe de a fi vreun sfânt de zugrăvit în biserică) a fost acuzat de instigare la vot. Nu am înţeles exact în ce moment acţiunea de a vota a devenit infracţiune, având în vedere că "instigare" presupune comiterea unei fapte ilegale sau măcar imorale. Tot aşa cum nu am înţeles cum i se poate imputa lui Liviu Dragnea (cel care a condus campania USL pentru demiterea Divinului) faptul că a încercat să-şi stimuleze oamenii din teritoriu pentru a mobiliza lumea la vot. În fond, legea partidelor zice că formaţiunile politice au obligaţia de a stimula participarea cetăţenilor la scrutin. Procurorii (care probabil că l-au ascultat pe Dragnea şi-n budă, şi-n dormitor) spun că secretarul general al PSD le-ar fi promis chestii celor pe care i-a sunat. Posibil. Ce nu ştim este dacă le-a şi dat cele promise. Ştim însă că ne-am obişnuit de mulţi ani cu găleţi, şorţuri, brichete, pamperşi, făraşe şi şerveţele pentru nas în culorile diferitelor partide. Deci, care ar fi noutatea? Şi, dacă oamenii ăia sunaţi au fost ţepuiţi, au mobilizat omenetu' la vot şi au rămas fără cado', care ar fi problema? "Am fost fraier" nu cred că poate constitui o motivare în instanţă. Situaţia îmi aminteşte de o poveste cu Păcală, care era la judecată. Din când în când, atunci când judele se uita la el, Păcală băga mâna în sân şi se uita drept în ochii judelui. Ăsta, fomist (unele lucruri nu se schimbă niciodată) i-a dat câştig de cauză, aşteptându-se să primească, în schimbul hotărârii, vreo pungă cu galbeni. Păcală a scos însă din sân un mare bolovan şi i-a spus judecătorului corupt: "cu ăsta îţi spărgeam capul dacă nu-mi dădeai dreptate." Nu mi-e clar momentul în care Păcală a devenit personajul negativ.

Tronul din fundul Curţii Constituţionale

Nu ştiu cum să încep. Pentru că nu mai înţeleg nimic. Am auzit azi un preşedinte suspendat, apoi demis de facto prin vot popular şi în fine revenit  la Cotroceni prin giumbuşlucuri ceceriste, lăudând "instituţiile statului" că şi-au făcut treaba la referendum. Acuma, nu ştiu exact în ce sector a votat DNA, că pe lista din secţia mea de votare nu a figurat. Poate că inteligenţa mea e limitată, dar nu pot, în ruptul capului, să pricep ce treabă are Parchetul General cu buna derulare a unei consultări populare, altminteri în perfectă concordanţă cu legea fundamentală, Cecere dixit.

Când eşti pus în funcţie de 5,2 milioane de cetăţeni şi, nici 3 ani mai târziu, 7,4 milioane îţi spun "marş", oricât de Roberta ai fi la matematică, parcă-parcă un beculeţ trebuie să ţi se aprindă, nu? OK, a furat USL, a votat Ponta cu 7 mâini, Crin la fel, iar Constantin a condus camionul cu buletine naşpa - nu cred asta, dar să o admitem de dragul reducerii la absurd. Chiar aşa să fi fost, să zicem că nu au fost 7,4 ci 5,9 milioane. Tot sunt mai mulţi decât cei care te-au ales, Divinule.

După ce, în nici o săptămână, ţi-ai dat măsura consecvenţei, spunând ba că nu vrei să fii laş şi să te ascunzi sub preş, ba că mai bine stau oamenii acasă, dar că totuşi nu vrei să rămâi preşedinte la masa verde, ca în ultima zi să zici că mergi la vot şi imediat să te suceşti că tu nu vrei să votezi cot la cot cu piţipoancele lui Mazăre (între noi fie vorba, multe din fetele alea sunt mai inteligente şi mai instruite decât proaspăta doamnă Elena Ionescu, doar că n-au avut atâtea succesuri). După toate astea, ieşi şi spui că statul de drept nu poate fi făcut ţăndări, graţie instituţiilor. Aha. Deci instituţiile sunt un fel de amortizoare iar statul de drept... eşti tu?!

Şi acum ce faci? Te agăţi de putere ca înecatul de pai? Am o veste pentru tine: puterea asta de care crezi tu că te ţii cu dinţii nici măcar nu îţi aparţine. E puterea lui Barrosso, a lui Merkel, a lui Gittenstein şi a cui te-a mai ţinut cu de-a sila pe nenorocitul ăla de scaun prezidenţial. Nu mai pot să-i zic fotoliu, că deja îmi pare tron. Din ăla din fundul curţii. Da, din fundul Curţii Constituţionale. Atât ţi-a mai rămas.

Divinul e la Cotroceni; sunt liniştită.

Anul trecut sau acum 2 ani, am mers cu un vaporaş până pe Insula Ovidiu şi înapoi, în Mamaia. Ghiolul absolut superb, am văzut şi fotografiat un senzaţional apus de soare, pe insulă am  mâncat un peşte gustos şi am băut un vin bun - frumos, ce mai! Un singur inconvenient: vaporaşul era PLIN de nişte păianjeni mari, negri şi cu un fund grăsan. Când spun plin, mă refer la câteva sute, împrăştiaţi care-ncotro. La un moment dat, răpusă de oboseală şi de tocuri, am zis să mă risc şi să mă aşez pe un scăunel. Între piciorul scaunului şi şezut - ce să vezi? Un păianjen din ăsta dolofan. Cum eu eram obosită şi el părea paşnic, am decis să-l las în durerea lui, dar să-l mai controlez din când în când. Mă uitam, el era acolo, era OK. Când m-am uitat şi, brusc, nu l-am mai văzut, am sărit direct în mijlocul punţii, urlând "luaţi-l de pe mineeeeeee!".

Divinul e ca un păianjen otrăvitor. E mai bine să ştii exact unde e. Deci, cum spuneam: deocamdată sunt liniştită.

Nu mai e timp pentru INFOrmație?

Faptul că am lucrat la TVR Info nu este, în sine, un motiv pentru care semnez această petiţie. Însă faptul că, lucrând acolo, am văzut şi am înţeles modul în care o mână de oameni însufleţiţi doar de motivaţia interioară reuşesc să concureze onorabil posturi mult mai antrenate şi mai "dotate" este un motiv foarte bun pentru a nu fi de acord cu închiderea TVR Info. Mi se pare firesc ca o televiziune publică să aibă propriul post de ştiri; în ţările normale la cap aşa este.

Mai ales că bugetul unui post de ştiri (mai ales al TVR Info) nici măcar nu se apropie de bugetul alocat unor producţii "grandioase" marca TVR, care au eşuat lamentabil din punct de vedere al rating-ului, fapt care nu le-a împiedicat să rămână, zâmbitoare, în grilă. Ştiu, se vorbește de salarii fabuloase şi de condiţii preferenţiale. În redacţia TVR Info, eu am văzut doar oameni care munceau cât pentru 3 şi erau plătiţi cât pentru mai puţin de 1. Nu mă refer la cazuri "speciale" pe care le cunoaştem cu toţii. Mă refer la oamenii lângă care am lucrat în fiecare zi în care am fost acolo. Oameni pregătiţi, talentaţi, cu experienţă sau măcar cu bunăvoinţă şi cu dorinţa de a învăţa, în cazul în care experienţa nu era punctul lor forte.

TVR Info a demonstrat că televiziunea publică de ştiri nu este o contradicţie în termeni, ci un lucru fezabil. Mai mult: un lucru necesar. Ca şi un post de cultură, dacă veni vorba. SINGURUL de acest fel!

Cred că un popor care consideră că nu mai are nevoie de cultură şi de informaţie poate să se aşeze, ca elefanţii, şi să aştepte să moară. Pur şi simplu, nu-şi mai are rostul.

300. Eroii de la Termopilit

Traian Băsescu, 2004:

Traian Băsescu, 2012:

"Surprizele vor fi mari dacă actualizarea se face corect. Eu mizez pe o creştere a numărului de electori cu cel puţin de 300.000. Ceea ce înseamnă că vor fi mai puţine procente la referendum" (realitatea.net)

What's wrong with this picture? Trecând peste faptul că alegerile "fraudate cu certitudine" în 2004 au fost câştigate de alianţa D.A. şi de Luminăţia Sa, văd că şi acum Divinul vorbeşte tot despre o diferenţă dubioasă de 3 sute de mii de oameni. Ori are un fetiş cu numărul ăsta (pe lângă fetişul cu tricouaşul turcoaz), ori ăştia 300 sunt un fel John Doe multiplicat, numai bun de băgat sau de scos de pe listele electorale, în funcţie de interesul jucătorului.

Psihoterapie nesolicitată sau cum să te bagi ca musca

Mi-am făcut blog acum 4 ani. Nu ca să câştig bani din el, nici pentru că mă cred vreun Seneca al timpurilor moderne. Nici din dorinţa de a îmi pune viaţa pe tapet, aşa cum fac cei care anunţă pe blogurile personale, minut cu minut, tot ce au văzut, bătut, pupat etc. Motivele pentru care a apărut luivuitonu' şi xenonu' sunt exprimate foarte clar aici. Însă constat că mulţi oameni nu pricep ce este un blog şi ce vrea el. Aşa că se simt datori să facă analiză pe text, psihanaliză chiar. Poate că aserţiunile voastre, ale celor care faceţi asta, sunt corecte. Poate că sunt greşite. Dar, oricum ar fi, sunt nesolicitate. Sunteţi liberi, ba chiar vă invit cu drag să vă daţi cu părerea (şi nu, nu ţin să coincidă cu a mea, ba chiar e mai interesant dacă nu coincide) despre conţinutul postării, nu despre autorul ei. Dacă vreau să aflu mai multe despre mine, pot să-mi fac o introspecţie serioasă sau pot cheltui nişte bani să merg la un psihanalist. Că sunt impulsivă sau nu, răutăcioasă sau bună de pus la rană şi ce alte trăsnăi mai scriu unii şi alţii, zău că nu ţin s-o aflu de la unii cititori care, culmea! încep prin a-mi spune că nu mă cunosc. Păi, dacă nu mă cunoşti, amice, cam cât tupeu să ai?

În altă ordine de idei, revin cu o rugăminte mai veche. OK, acum e regulă: semnaţi cumva. Oricum. Fie cu pseudonim (dacă n-aveţi cojones) fie cu numele din buletin; puteţi să semnaţi şi ca Genghis Han - nu mă interesează. Însă mi se pare laş şi de colţul blocului să îţi ascunzi opiniile, oricare ar fi ele, după un "anonim" sec. Dacă nu vreţi aşa, măcar nu mai trimiteţi comentarii, pentru că ele nu vor mai fi publicate.

Le mulţumesc tuturor celor care înţeleg la ce foloseşte un blog şi care este rostul funcţiei "comentează". Restul... e spam.

PDL UNPR USL

Păi

Dacă

Luna

Umbreşte

Noaptea

Pământul

Razele

Unde

Să

Lumineze?

Acu' v-aţi prins? E un exerciţiu. De normalitate comportamentală şi de sănătate mintală. Pe care constat că tot mai mulţi oameni le pierd cu o viteză înspăimântătoare. Toate alea din titlu sunt nişte litere. Alăturarea lor poate însemna orice. Nu totul pe lumea asta se reduce la politică. Mă întreba un cititor al acestei postări dacă până acum eram nefericită şi am găsit în sfârşit ceva ce pot controla. Nu, la ambele întrebări. Nu eram nefericită până acum, după cum nici nu mi-a crescut nivelul de fericire datorită vreunui eveniment recent. Cât despre a găsi ceva ce pot controla, da, am găsit aşa ceva, de când am devenit conştientă de mine ca fiinţă umană - acum vreo 32 de ani.  Propriile-mi reacţii. Că nu îmi iese de fiecare dată partea cu autocontrolul, asta e altceva. Dar lucrez la el. Hai să lucrăm cu toţii, ce ziceţi? Fiecare la al lui. Altfel, o să ajungem cu toţii ca iepuraşul din bancul cu clătitele:

"Vreau clătite, dar n-am tigaie. Mă duc la urs să împrumut una." Pe drum, începe să se gândească: "mda... şi dacă îmi cere şi el? Ei, asta e, o să-i dau una-două, acolo, de poftă. Dar dacă vrea mai multe? Dacă vrea jumătate? DACĂ MI LE IA PE TOATE???" Tot gândindu-se aşa, ajunge la uşa ursului. Bate, ursul îi deschide: "Ooo, iepuraşule, ce mă bucur să te văd..." Iepuraşul: "Ursule, ştii ce? Du-te dracului cu tigaia ta cu tot!"

Nu vă băgaţi picioarele în tigaia mea înainte să aflaţi despre ce e vorba. Cine ştie, poate că nu aveam de gând să vă cer nicio clătită.

Sper că Băsescu e fericit.

Nu, nu e la mişto. Chiar sper din tot sufletul că e fericit. Sper că Ponta, Blaga, Anastase, Udrea, Antonescu, Rus, Turcan, Chiţoiu şi Boagiu sunt fericiţi. Sper că toţi oamenii, politici sau nu, sunt fericiţi. Pentru că, atunci când sunt fericiţi, oamenii sunt buni. Cred că nemulţumirea e cea care ne face înverşunaţi. Iar nefericirea ne face de-a dreptul răi. Şi mai cred că trebuie să ne căutăm fericirea în lucruri pe care, măcar în parte, le putem controla. Nu într-o evoluţie politică, într-un meci de fotbal pe care îl joacă alţii sau într-un pariu. Leagă-ţi fericirea de politică doar dacă eşti politician. De fotbal, dacă eşti fotbalist. De pariu... dacă trişezi. Dacă îţi pui fericirea în alţii, vei fi dezamăgit. Şi vei deveni nemulţumit. Nefericit. Rău.

P.S. Le mulţumesc tuturor celor care nu s-au oprit la titlu. Totdeauna, răsplata celor care merg dincolo de suprafaţă este faptul că află ceva despre celălalt. Asta e cheia comunicării.

Chiloţii lălâi ai democraţiei

Toată lumea poartă chiloţi. Cred. Toată lumea îşi spală chiloţii - SPER! Însă, majoritatea oamenilor fac asta în intimitatea propriei case, curţi sau ce loc destinat spălării rufelor or avea. 

Unii dintre noi, însă, au o apetenţă extraordinară pentru a-şi spăla chiloţii cât mai departe de casă. Iar gradul de murdărire a nădragilor cu pricina tre' să fie musai direct proporţional cu numărul spectatorilor. M-am enervat în iarnă, atunci când USL s-a dus cu jalba-n proţap la socialiştii europeni, să le arate cum ies românii în Piaţa Universităţii şi cum numără Roberta voturi imaginare. Suntem atât de incapabili de a ne rezolva singuri problemele? Să nu fiu greşit înţeleasă: nu incit la ascunderea gunoiului sub preş. Dar nici să-ţi mături curtea şi să arunci mizeria la gardul vecinilor nu e frumos.

Acum mă enervez din nou. Cum să fii tu ditamai europarlamentarul şi să te smiorcăi la mama UE şi la mătuşile ambasade că USL e rău şi te bate? Mai mult, să ceri şi sancţiuni pentru ţara ta! E ca şi cum aş avea un copil şi i-aş cere sectoristului să-l pună la colţ când e obraznic, că eu nu sunt în stare să-l educ.

Deci, oameni buni, vă rog, băgaţi-vă minţile în cap şi rufele murdare în coş, că dacă se apucă UE să ne spele chiloţii, s-ar putea să ni-i dea înapoi intraţi la apă şi apretaţi.

Vara asta se poartă alb

Nu ştiu cine a "născut" sloganul, dar zici că e reclamă la detergent. Ca să nu mai spun că, dacă ar fi fost în SUA, s-ar fi trezit peste noapte cu mesaje de încurajare de la Ku Klux Klan şi cu nenumărate procese pentru instigare la discriminare. Dar, cum nu suntem pe malul Hudson-ului ci pe al Dâmboviţei, nu mă voi referi la asta.

Să revenim. Deci, se poartă alb. Adică, aşa cum ziceam într-o postare mai veche, spălată e ca nouă. Imaginea, normal. Vara asta trebuie să uităm că toate acuzaţiile care i-au fost aduse lui Traian Băsescu de-a lungul timpului au rămas... suspendate, nu? Că, indiferent dacă îl întrebi de flota României, de casa din Mihăileanu, de demisia promisă "în 5 minute de la votul din Parlament" în 2007, de felul în care EBA a avut campanie "independentă" cu bani de la ministerul condus de Ridzi (a pro pos, pe asta am văzut-o bine-merci la vot, pentru ea nu cere nimeni pârnaie?), de "ţigancă împuţită", "găozar", "păsărică", răpirea din Irak, afacerile cu arme ale fratelui său, "vânzările anterioare" ale Ioanei Băsescu etc, indiferent despre ce îl întrebi, zic, răspunsul va fi acelaşi: hă, hă, hă...

Detergentul ăla la care făcea reclamă Boureanu aseară trebuie să fie al dracului de bun ca să cureţe aşa ceva... Deşi, poate că nu imaginea trebuie spălată, ci creierele oamenilor. Din păcate, am constatat că pentru asta nu e nevoie de un produs de curăţare puternic, ci doar de clişee stupide repetate la infinit de aparatul de campanie. Nu doar curăţă creiere, le şi nivelează.

Un căţel cât o bobiţă

Aşa îl chema. Bobiţă. Prietenii foarte, foarte apropiaţi îi spuneau Bob. Micuţ, creţ şi cu o creastă rebelă în creştet, Bobiţă ar fi umilit orice căţel de la circ: te întâmpina în două lăbuţe şi te conducea aşa până când te aşezai. Nu-l învăţase nimeni; pur şi simplu, el credea cu mintea lui de căţel că aşa trebuie primiţi musafirii. Dar Bobiţă avea o inimă prea mare pentru un trupuşor atât de mic. Şi, în ziua în care inimioara lui de câine nu a mai avut loc să bată, s-a oprit. Dar ultima bătaie a fost în casa lui. În casa oamenilor lui. Nu la veterinar şi nici la întoarcere, în maşină. Acasă, cu ei a vrut să rămână sufletul lui de căţel. Nu putea să-i lase nepăziţi...

Bunele maniere: cum ne comportăm când avem ciolan la masa de manevră?

Dragilor, constat - cu durere şi tensiune crescută - că oamenii nu mai ştiu să vorbească. Că oamenii nu mai ştiu să respecte o opinie diferită de a lor. Noile reguli de comportament privind discuţiile în contradictoriu s-au schimbat radical. Mai nou, lucrurile merg aşa:

• dacă ideile, convingerile celuilalt nu coincid cu ale tale, întâi încerci să îl aduci pe calea cea dreaptă cu o vehemenţă care l-ar face să plângă de emoţie până şi pe Loyola.
• dacă păcătosul cu gândul şi vorba nu cedează, treci la intimidare. Neapărat, arunci o jignire, ceva naşpa despre nivelul lui de inteligenţă. Poţi să-l faci direct prost/idiot/retardat/neşcolit etc. Cuvântul poate fi ales în funcţie de nivelul de apropiere relaţională faţă de victimă.
• dacă nici aşa nu merge, îi cârpeşti o bucată peste ochi şi ai rezolvat-o.

Oameni buni, bipezii mei iubiţi, cică suntem 'a mai bengoasă şi evoluată creatură de pe faţa pământului; asta e chiar tot ce putem? Unde a dispărut dialogul elegant, unde este abilitatea de a contrazice argumentat, CIVILIZAT, fără să îl scuipăm între ochi pe ăla care îndrăzneşte să creadă altceva decât noi? Nu asta e esenţa libertăţii? Dreptul fiecăruia de a avea o părere şi de a o exprima fără să şi-o fure pentru asta? Desigur, cu condiţia ca părerea respectivă să nu ofenseze pe altcineva. Libertatea mea se termină acolo unde începe a ta, nu? Atunci, nu e OK să muşcaţi din caşcaval, băgându-vă cu bocancii în ideile exprimate de alţii. Ion Raţiu (da, un om de dreapta) spunea "voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine." (am citat din memorie, sper să nu fiu acuzată de plagiat). Revenind: ASTA înseamnă libertate. Dreptul de a nu fi de acord, dar nu în sinea ta, ci făţiş. Eu nu urăsc şi nu jignesc pe nimeni care crede altceva decât mine. Sunt bucuroasă atunci când am ocazia de a dialoga cu o persoană care are opinii diferite. De a DIALOGA. Nu de a fi pusă în situaţia de a-mi cere scuze că îndrăznesc, în nemernicia mea, să am propria opinie. Sesizaţi diferenţa? Prefer să spun, rece şi britanic precum Churchill, we agree that we disagree. Chiar dacă replica va fi, cald şi românesc, încă un scuipat în ochi.

Lovitură de la 306 metri. Mingea, în afara terenului

Mi-am început ziua de ştiri ascultând o declaraţie halucinogeno-abracadabrantă a Divinului Zero. "Eu nu m-am apucat de politică înainte de a fi un foarte bun profesionist. Nava Biruinţa avea o lungime de 306 metri". Dom' preşedinte, daţi-o dreacu', domne, păi de mărime era vorba?! Liviu Pop v-a acuzat că aţi plagiat lucrarea de masterat. Aţi zis că nu aveţi masterat. De ce n-aţi lăsat-o dom'ne aşa? Ziceaţi simplu că aveţi doar diploma de licenţă şi gata. Nu era nevoie să intraţi într-o discuţie de genul: "a mea e mai mare!"/"da, da' a mea e mai lungă" . (Înainte să vă înroşiţi până în albul ochilor, era vorba despre diplomă versus navă.)

Oricum, într-o discuţie despre plagiat, nu văd ce ar căuta datele tehnice ale navei Biruinţa... După cum nu înţeleg ce relevanţă are succesul profesional anterior carierei politice? Un absolvent de ştiinţe politice, care asta ştie şi vrea să facă ar trebui să treacă întâi printr-un stagiu de pregătire pe mare? Sau, recunoaşterea profesională a unui neurochirurg de excepţie îi asigură acestuia o ascendenţă fulminantă dacă omul "se apucă" de politică? Politica poate constitui o carieră prin ea însăşi, încă de la începutul vieţii profesionale a cuiva.

Domnule preşedinte, de ce trageţi linie între succes profesional şi politică? Oare politica nu este ea însăşi o profesie? Oare o priviţi doar ca pe o activitate secundară? Sau, mai grav, ca pe un simplu mijloc, un vehicul menit să vă ducă din punctul A în punctul B, financiar vorbind, şi cu niscaiva "pagube colaterale" pe traseu?

Acu', dacă tot aţi adus vorba... Dom' preşedinte, mai ţineţi minte de ce au luat foc cele 38 de nave din portul francez Rouen?

Mea culpa

Ieri am scris un text şi acum realizez că m-am aflat într-o gravă eroare, încă de la titlu. România nu şi-a pierdut uzul raţiunii, ci bunul simţ. Şi umanitatea. Am tot sperat că există doar câteva cazuri izolate, dar constat că boala se întinde mai ceva ca ciuma.

Astăzi, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare. Când s-a văzut cu poliţiştii în casă şi cu mandatul de arestare sub ochi, fostul premier, "cel mai arogant politician român" a realizat că e GAME OVER pentru el. Din toate punctele de vedere. Putea merge la puşcărie, ca orice muritor de rând? Nu. Era sub orgoliul lui. Aşa că a vrut să se sinucidă, cum altfel - doar e vânător- împuşcându-se. Nu i-a ieşit figura, pentru că poliţiştii s-au prins că ceva e dubios - mă mir - şi i-au dat peste mână. Aşa că, în loc să se nimerească în cap sau în piept, cum o fi avut intenţia, a reuşit doar să-şi facă o găurică în gât.

M-am îngreţoşat şi revoltat când am citit pe internet comentariile - cele mai multe, băşcălioase - ale oamenilor. În primul rând, o tentativă de suicid făcută doar ca să atragi atenţia sau de amorul artei nu se face cu armă de foc. Sinucigaşii demonstrativi folosesc îndeobşte pastile. Pentru că, aşa, ştiu din start că au toate şansele să fie salvaţi. Lavaj gastric etc şi eşti ca nou. După ce îţi zbori creierii (sau măcar încerci să o faci) e mai greu să te adune cineva cu pipeta şi să te facă la loc. Am citit aberaţii de genul "de ce nu era intubat?" Cam cum poţi intuba pe cineva care are plagă împuşcată în gât? Cei care pun astfel de întrebări ştiu măcar că tubul ăla se bagă în gât şi nu în alte orificii? Perfuzii avea, mască de oxigen nu. Dar medicii de pe Ambulanţă au fost cei care au luat deciziile. În fond, când vedeţi că vine Salvarea la un accident de pe stradă ce faceţi, voi ăştia deştepţi care puneţi întrebări "de specialitate"? Vă duceţi să le daţi doctorilor peste degete că nu fac cum aţi văzut voi în serialul Spitalul de Urgenţă?

În plus, nu pot să nu mă întreb unde e toată caterinca, mânia proletară, unde sunt scuipăturile în ochi când e vorba de alţii? Toată lumea era extaziată azi de victoria justiţiei împotriva... nu ştiu exact cui. În iureşul de telefoane din Breaking News-ul de astăzi, cineva - poate CTP -  a spus că e o victorie împotriva sistemului. OK. Până la urmă, ce s-a întâmplat? Un om a fost condamnat pe baza unor declaraţii (970 de martori ai acuzării versus 5 ai apărării, atâţia au acceptat magistraţii) şi a unor dovezi circumstanţiale. Deci, dovezile circumstanţiale sunt acceptate în instanţă. Atunci, de ce ne concentrăm ca berbecul pe o singură persoană, în loc să vânăm - doamna Kovesi, auziţi? - şi alţi băieţi sau fete despre care toată lumea ştie, dar nimeni nu spune? Sau sanctităţile lor sunt inviolabile? În cazul lor trebuie dovezi concrete, ca în reclama cu rahatul de căţel de la Pedigree?

Talgerele Justiţiei nu ar trebui să însemne dublă măsură, ci echitate. Dar, probabil că într-o ţară nesimţită, nici egalitatea în faţa legii nu mai e ce era odată.

Pierdut uzul raţiunii. Îl declar nul. Semnat: România

În ultima săptămână, am tot auzit chestii care mi-au zgâriat cortex-ul, atât cât a mai rămas din el după ani de "branconieri", "succesuri", "păsărici" şi alte "ţigănci împuţite".

• Sorina Plăcintă: "nu noi am ieşit din partid, partidul a ieşit din noi". No comment.

• Nuţica Udrea: "Nu am luat acasă banii de la Ministerul Dezvoltării. Fiecare dintre dumneavoastră care sunteţi aici ştiţi unde s-au dus banii". 'Ai zău? Ia zi păpuşă, unde s-au dus? Că eu nu eram acolo...

• Ponta a trecut ICR din subordinea Preşedinţiei, în a Senatului, ca să-l depolitizeze. Institutul, nu Senatul. Cum pana mea să depolitizezi ceva, trecându-l din subordinea unei instituţii apolitice (preşedinţia, în scripte, e apolitică. Practic, nu), în subordinea uneia care e, by default, politică?!

• Oamenii au înţeles să protesteze faţă de o decizie aiuristică purtând papioane, într-o imitaţie ridicolă a unui personaj şi mai ridicol.

• Preşedintele şi premierul îşi încordează muşchii, fiecare la palatul din dotare, despre reprezentarea europeană a ţării. Cred cu tărie că ar fi mult mai bine ca amândoi să-şi încordeze creierul şi să-şi împartă, Doamne, iartă-mă, responsabilităţile, în mod eficient.

• Ponta e acuzat de plagiat. În condiţiile în care a menţionat în bibliografie lucrările consultate şi/sau citate. Dacă omul ar fi susţinut că mintea lui a fost singură responsabilă pentru cele 'şpe mii de pagini de teză de doctorat, da, era plagiat. Dar aşa? Dacă cel "plagiat" nu se autosesizează, ba mai mult, îi scrie "o prefaţă binevoitoare"- Frankfurter Allgemeine Zeitung dixit -  lucrării în cauză, unde este culpa? Mă gândesc că orice om cu creier în cap ar refuza să prefaţeze o lucrare pe care o ştie copiată din scrierile proprii, nu?

• Preşedintele României îi spune vicepreşedintelui Băncii Mondiale că, din păcate, nu are la Palatul Victoria "guvernul lui". Cum aşa? Da' pe Boc îl scosese din buzunarul de la spate, după ce stătuse aşezat? Pe "ungureni" i-a extras, pe bază de iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, din vreun joben? Eu ştiam că Executivul, la noi acilişea pe malu' Dâmboviţei, se cheamă Guvernul României. Nu al lui Băsescu, după cum nu s-a numit nici Guvernul lui Iliescu sau Guvernul lui Constantinescu.

• Şi, pour la bonne bouche, una mai vechiuţă dar nu mai puţin savuroasă: alegerile locale. În nu ştiu ce sat, a ieşit consilier un mort. Omul murise demult, nu în timpul alegerilor, dar sătenii l-au votat "că era om bun şi nouă ne-a plăcut de el". Cu siguranţă îl vor avea primar pe lumea ailaltă.

Propun ca, la intrarea în România, vameşii să vândă bilete şi vată de zahăr. Ţara noastră e un bâlci de 237.500 de kilometri pătraţi.

New No.1 Hit

Puneţi voi textul peste muzică. Prietenii ştiu de ce ;)

Eu nu mai mănânc

Eu nu mai mănânc

Decât dacă iau DDA

Şi cum contu-i blocat e vai şi-amar de pielea mea

Beau în cinstea fiscului că sunt băieţi beton

Doar apă de la robinet că nu mai am niciun RON.

"Colaborez" la muncă toată ziua

Dar când e vorba de lovele toată lumea zice "piua"

Dimineaţa beau cafeaua şi bag cardu-n bancomat

Văd că soldul e spre zero şi mă simt ca un rahat.

Fraţii mei, montaj, platou şi-editorial,

Salarii mari sau mici cu toţii suntem în canal.

Tacâmul jos now, cureaua o s-o mai strâng,

Nu de alta dar eu... vara nu mai mănânc

Eu nu mai mănânc,

Nu, nici gând

Nu mănânc,

Nu mănânc

Ziua ratei mă prinde fără nicio merinde

Pentru că... nu mai mănânc.

Şi jur c-aş merge la Carrefour

Dar azi  nu pot decât să fur

Dar spune-mi pe cine să-njur

Când am în spate-o gaşcă-ntreagă care strigă: vom fi şnur!

Pentru azi.

Când suntem mici, avem convingerea că toate lucrurile minunate din viaţă la care nu avem acces ţin strict de vârstă. Că, imediat ce vom deveni "oameni mari", ni se vor deschide porţile Raiului şi vom scăpa de "nu ai voie", "vezi să nu cumva să", "dacă [...] o să [...]". Total greşit! Abia când devenim adulţi (măcar în acte), interdicţiile se amplifică, se multiplică şi încep să ne conducă viaţa. Mai mult: nu mai sunt interdicţii impuse din afară, ci crescute în interiorul nostru. Nu ne temem că nu mai avem voie să ieşim la joacă, să mâncăm ciocolată sau să plecăm în nu ştiu ce excursie; ne temem, în schimb, să ne stricăm o relaţie, să avem datorii la bancă sau să ne pierdem jobul. Ştiţi ceva? De fapt, toate lucrurile minunate în viaţă chiar ţin de vârstă. Şi le avem, pe toate, în copilărie. Doar că nu avem şi minte să ne dăm seama de asta. Unii dintre noi, cei cu adevărat fericiţi, reuşesc să fenteze procesul de maturizare şi să îşi păstreze capacitatea de a se bucura, copilăreşte, de lucruri simple, să respecte regulile jocului cu aceeaşi seriozitate cu care le respectau atunci când jucau "leapşa", să râdă sau să plângă dacă asta le vine să facă, să îşi aleagă prietenii după afinităţi şi nu după poziţia socială... Ei sunt cei care, asemeni gemenilor din Mary Poppins, înţeleg graiul porumbeilor, al îngerilor şi al căţeilor. Din păcate, gemenii din poveste, în momentul în care învaţă să vorbească, nu mai înţeleg decât graiul oamenilor. Şi, de fapt, nici pe acela cum trebuie. Oare despre asta să fie vorba? Când creştem, nu mai ştim să ascultăm? Nu mai ştim să înţelegem? Poate. Eu zic că merge să ne prefacem, doar, că suntem adulţi. Dacă ne iese, la mulţi ani pentru azi! Copiiilor mici şi copiilor mari sub acoperire!