Pe blogul lui, Mihai Dragnea propune o temă de gândire (OK, mai multe, dar la asta vreau să mă refer aici): "ne putem pregăti, vreodată, pentru criză? Pentru momentele cu adevărat grele, pentru cumpenele care îţi seacă toate fîntînile? Pentru "crash-ul" din viaţă? Şi în ce constă devalorizarea vieţii noastre, pentru fiecare dintre noi? Cînd spunem că nu valorăm mai nimic?"
Întrebările lui vin după un post despre prăbuşirea băncilor, burselor... banilor. Mihai, îţi răspund aici, pentru că ar fi fost un comentariu luuuuung...
Nu. Nu te poţi pregăti pentru "crash"-ul din viaţă. Nu poţi să faci previziuni despre el, nu îl poţi pune pe ordinea de zi în AGA. Firmele de audit cu care lucrezi (prieteni, familie), pot să te avertizeze în legătură cu prăbuşirile previzibile, dar nu şi despre alea gen "mi-a explodat rafinăria". Când ţi se întâmplă aşa ceva, ai următoarele variante:
- acţionarii (tot prietenii şi familia, o fi vreun conflict de interese?) decid să susţină compania şi îşi majorează capitalul social, ca să prevină falimentul, sau
- acţionarii (da, tot ăia) se retrag ca să limiteze pierderile (naşpa moment, oi fi greşit tu cu ceva, eventual când i-ai ales).
Acuma, important e şi CUM ai ajuns în pragul falimentului... Dacă ai primit tot felul de avertismente, ţi-a scăzut ratingul de credit etc şi totuşi te-ai încăpăţânat să mergi pe acelaşi plan de afaceri... prietene, ţi-ai căutat-o! Vorba ceea, "ţi-am trimis barca de trei ori!" Dar, dacă pur şi simplu a venit uraganul şi ţi-a nenorocit platforma petrolieră, asta e, ghinion de neşansă... În a doua situaţie, nu mai trebuie să te uiţi înapoi, să vezi unde ai greşit; tot şpilul e să te uiţi înainte.
Aici intervine echipa de "crisis management".
Poţi fi singurul membru al echipei - s-au mai văzut cazuri. Dacă te ţin baierele, e bine. De obicei, dacă te ocupi singur de chestia asta, până o rezolvi, va fi singurul tău task, pentru că e mâncător de timp şi, mai ales, de energie. Pe de altă parte, dacă alţii sunt dispuşi să ţi se alăture (ăia de la firma de audit, de obicei, dar poţi să nu păstrezi chestia asta in-house şi să vorbeşti cu un consilier/psiholog) o să fie mult mai uşor pentru toată lumea. Pentru tine, fiindcă nu o să te mai chinui singur, dar şi pentru ceilalţi, pentru că vei ieşi mai repede din c...riză şi te vei putea ocupa şi de alte chestii.
Factorii care duc la devalorizarea acţiunilor variază de la o companie (a se citi persoană) la alta.
- Unii simt că "valoarea" lor este nulă, atunci când nu au cum să ajute pe cineva drag; de obicei, în astfel de situaţii, textul comunicatului sună cam aşa "la ce bun că.. dacă nu sunt în stare să...".
- Alţii, dimpotrivă, simt că fac umbră pământului degeaba dacă nu reuşesc să atingă un scop în care şi-au investit toată energia, cunoştinţele şi, uneori, abilităţile de manipulare a pieţei; dacă o companie concurentă atinge respectivul scop înainte, situaţia se agravează, iar acţiunile cunosc o prăbuşire drastică. Textul comunicatului: "Ia uite mă, şi io m-am chinuit atâta... Nici concediu nu mi-am luat..."
Mai există exemple, nu le voi aminti însă aici.
Bottom line: numai TU ştii când ţi-au scăzut acţiunile ca persoană, că doar nu ţi le vezi pe site-ul BVB. Faptul că asta nu e o chestie publică, e cu două tăişuri: poţi să bluffezi şi să te prefaci că totul e OK. Dar ceilalţi pot să nu bănuiască ce e în sufletul tău şi să îţi mai administreze nişte palme pe spinare, exact peste coastele rupte...
P.S. Dumnezeule, în ăia 4 ani de psihologie nu m-aş fi gândit că poţi privi şi analiza o persoană ca pe o companie. Jeez... mai rău: nu m-aş fi gândit vreodată că după doi ani de post de business, aş putea ajunge să disec trăirile umane ca un analist contabil. Sau poate că asta face şi psihologul, doar că în alţi termeni? Asta iese când un psiholog vorbeşte în limbi străine. În speţă, afacereza.