...Si ne-am linistit

Botis ramane, daca avea cineva vreun dubiu. "Conflictele de interese sunt foarte clar definite, dar aceasta nu este o astfel de situatie." Asa a zis adineauri Nelu Ministru'. Adica faptul ca el semneaza pentru fondurile pe care nevasta-sa le primeste nu e conflict. Adevarul e ca nici eu nu cred ca era vreun conflict. Ba chiar sunt sigura ca se intelegeau foarte bine toate partile implicate...

Tot creierul PDL...

...s-a strâns la Blaga şi Preda (mai mult la Cezar decât la Cristian). În rest, neuronii membrilor de partid par să se fi transformat într-un mucilagiu portocaliu care îi face să debiteze inepţii de-a dreptul năucitoare, precum ideea lansată de doamna deputat Stavrositu, potrivit căreia întreaga poveste cu Botiş, nevasta şi banii europeni ar fi fost inventată de the usual suspects, adică Vîntu şi Voiculescu. Nici după ce Botiş cu guriţa lui a recunoscut în direct că soţia lui e consilierul unei asociaţii găzduite de un imobil care îi aparţine şi e plătită cu bani obţinuţi (indirect, e drept) prin semnătura lui, doamna derutată (sic!) nu era convinsă că nu şi-au băgat mogulii coada. Când, în fine, nu a mai avut cum s-o dea cotită, a început să-i facă ministrului o caracterizare mai ceva ca la cadre. E muncitor, e corect etc, etc... Mai avea să spună că are origine sănătoasă şi fugeam să-mi pun cravata de pionier.

Cum şi-o iau românii în Botiş

Ministrul muncii are un ONG. La el acasă. Nu ştiu exact unde îl ţine... Poate în hol, să nu facă urme pe covor. Poate în sufragerie, să se laude cu el la musafiri. Poate pe balcon, ca să nu lase păr pe canapea. Sau în baie, sub chiuvetă, între Domestos şi rezerva de odorizant. Oriunde l-ar ţine, a primit suficiente fonduri pentru el cât să-i meargă bine şi s-o facă şi pe doamna Botiş consilier la ongu' ăsta. "Ar putea fi o problemă morală", spune ministrul. Aha. "Ar putea". Nu "este". Adică, ar putea fi o problemă morală, dacă am judeca-o după standardele unei ţări zdravene la cap. Noroc că nu e cazul României. "Iau în calcul varianta demisiei" zice tot Neluţu Botiş. Păi, nu te mai obosi, îţi spun eu că la calculul ăsta o să-ţi dea cu virgulă. Cum i-a dat şi Divinului Zero, după momentul Mihăileanu. Vă amintiţi?

- Domnu' preşedinte, nu vă supăraţi, când eraţi primar v-aţi dat singur o casă. E legal?

- Nu, hăhăhă....

- Păi şi aţi renunţat la ea?

- Nu, hăhăhă...

Vedeţi-vă de treabă, domnu' Botiş, ce dreacu', ne luăm dintr-atâta... Vorba aia, a dispărut flota şi nu s-a făcut gaură nici în cer, nici în contul cui a vândut-o. A furat Roberţica voturi cu TIR-u' şi n-a ridicat-o nimeni de pe scăunelul ei de la Camera Derutaţilor (sic!). A lăsat Cseke oameni fără spitale şi nu l-a călcat nimeni cu maşina... Chiar credeţi că iese deranj pentru 2 milioane, acolo? Nu vă mai faceţi, dom'ne, probleme, că nu-i bai. Românii se uită la măgăriile guvernanţilor cu aceeaşi resemnare cu care, la ţară, oamenii conduc mortul la groapă: "asta e, s-a dus, n-ai ce să-i faci..." Când v-oţi duce voi de la Palatul Victoria, o să vă cinstesc memoria cum o făceau dacii: dau petrecere.

Marfa vândută nu se schimbă

Se spune că, dacă vrei să cunoşti un lucru, trebuie să-l priveşti de aproape. Dacă vrei să-ţi placă, trebuie să-l priveşti de la distanţă.

Ungurii (unii dintre ei, să ne înţelegem), când se uită la Ardeal peste gard, din siguranţa frontierei de stat, zic că parcă-parcă ar sări pârleazul. Păi, băgaţi, zic. Vreţi Transilvania? Luaţi de vă serviţi. La ţară, în România, pantofii se lasă la uşă. Din politeţe, cică. Voi să vă lăsaţi maşinile imediat după vamă, unde scrie "Welcome to Romania". Nu din politeţe, ci din simţ de auto-conservare. Ungaria se termină la graniţă? Şi autostrăzile. Bine, în Ardeal există o glumă de câţiva kilometri, pe care guvernanţii se încăpăţânează s-o numească autostradă, dar o să vedeţi că, în minunata noastră ţară, lucrurile nu sunt ce par a fi.

Vreţi Ardealul? Da' veniţi şi luaţi mai mult! Luaţi benzină, că e mai scumpă decât la voi. Luaţi asigurări obligatorii de sănătate, că oricum scoateţi alţi bani din buzunar ca să muriţi în spitale fără medici, fără paturi şi fără medicamente. Luaţi un loc în spaţiu şi staţi la coadă să vă înscrieţi copiii la şcoli şi grădiniţe de stat, că la creşe Boc mai are un pic de lucru. Luaţi pensii de 100 de euro după o viaţă de muncă, luaţi Codul Muncii Sclavagiste, luaţi sate fără şcoli şi dispensare, luaţi un învăţământ muribund, luaţi bătrânii umiliţi şi copiii născuţi fără viitor, luaţi politicienii proşti, mincinoşi şi ciorditori.

Vreţi Ardealul? Luaţi România la pachet. O SĂ NE DAŢI BANI S-O LUĂM ÎNAPOI...

foto: business-software.com

România. O ţară pe pământ, cu plata pe lună

În vremurile demult apuse ale boom-ului imobiliar, un dezvoltator făcea reclamă parcurilor rezidenţiale pe care le construia, cu textul: "O casă pe pământ, cu plata pe lună".

Azi, piaţa imobiliară e mai degrabă SUB pământ. La fel şi România. Dar ţara ar putea împrumuta nu numai involuţia, ci şi strategiile de marketing de la real estate.

În scandalul vămilor (de care sunt sătulă ca de mere pădureţe), un om de afaceri italian susţine că i s-a cerut o sumă foarte mare de bani pentru anumite "facilităţi", dar i s-a oferit posibilitatea de a plăti în... rate.

Ofer gratuit, instituţiilor statului în care şpăgăreala a devenit sport naţional, câteva sloganuri sau, de ce nu, chiar idei de texte publicitare:

• Te-ai săturat să dai, lună de lună, şpăgi la mai multe instituţii? Adună-le pe toate la noi! Fără birocraţie, fără cozi, fără chitanţă!
• Nu mai vrei să plăteşti taxe? Alege şpaga! Acum, şi în rate. Fără dobândă.
• La o şpagă dată, primeşti un loc de parcare în faţă la MAI (vezi Chelu vs. Fătuloiu)

Am ceva şi pentru Nuţi Udrea, tot moca. Nişte sloganuri de lipit brandului de ţară:

• Come to where the cash is. Come to Romania.
• Romania, land of tips.
• Romania: no money, no honey.
• Did you like "The Godfather"? It was just a movie. We are the real deal. Romania: an offer you can't refuse.

foto: thebsreport.wordpress.com

Degetul scrântit al Cotrocenilor

Divinul Zero: "În MAI, oriunde pui degetul, apar elemente de corupţie". Asta îmi aminteşte de un banc: o blondă merge la doctor. "Domnule doctor, cred că sunt pe moarte. Oriunde pun degetul pe corpul meu, mă doare". Doctorul o examinează, după care o întreabă: "Doamnă, sunteţi blondă natural?" "Da." "Aveţi degetul rupt"...

Băselu' nu e blond, nici natural, nici vopsit. Dar poate că degetul e (co)rupt.

***

Corina Drăgotescu şi-a luat azi nişte bastârci prezidenţiale. Nemeritat, zic eu.

Prima: La întrebarea ei privind un posibil efect pervers al noului Cod al Muncii, şi anume dacă există posibilitatea ca mulţi angajaţi să aleagă retragerea din cauza noilor condiţii, ceea ce ar duce la creşterea numărului de pensionari, Divinul a acuzat-o pe jurnalistă că "aplică logica lui Vîntu" şi a expediat-o scurt, fără să-i accepte, cum le-a acceptat altor ziarişti prezenţi, o a doua întrebare.

A doua: Corina Drăgotescu a stat din nou la coadă la microfon, iar preşedintele - cum altfel - hăhăind - i-a spus că dacă era vorba despre un bărbat nu accepta, dar cum ea a stat, disciplinată, la rând, îi acceptă întrebarea. "Femeile disciplinate vă plac", a spus Drăgotescu, după care a formulat o întrebare legată de profilul adecvat sau nu al premierului. Replica preşedintelui? "Prezenţa la Cotroceni impune decenţă, astfel de insinuări merg la dumneavoastră la post, dacă vreţi să fiţi vulgară mergeţi în altă parte. Bună ziua!". Şocată şi cu obrajii arzând, Drăgoteasca a încercat să-i explice că era doar o întrebare despre profilul primului ministru şi că nu era nimic jignitor în asta. Nu. Nu era. Pe Divin l-a scos din papuci afirmaţia ei despre femeile care îi plac. Sau, mai bine zis, nu atât afirmaţia, cât propria interpretare a cuvintelor respective.

Corina Drăgotescu a păţit ca omul care, într-un oraş străin, întreabă o trecătoare despre adresa hotelului X, iar "doamna", ofensată de ceea ce îşi imaginase (sau sperase) ea că ar însemna întrebarea, răspunde scurt şi aiuritor: "Porcule, curvă-i mă-ta!"

Şi iar mă întreb cine are degetul rupt şi în dinţii cui s-a întâmplat...

foto: humorhound.com

Un guvern de SCAMAtori

Ţara merge bine. Faţă de o scădere prognozată de 6,9%, s-a înregistrat o prăbuşire de NUMAI 6,5 procente. Turismul românesc şi-a revenit. Salariile au crescut. La fel şi pensiile. A spus-o Boc. Dacă vă uitaţi în buzunare şi nu găsiţi acolo decât scame, să ştiţi că sunt alea pe care le caută cei de la Realitatea şi Antena 3, aşa a zis Udrea. Au zis multe azi pedeliştii despre televiziunile mogulilor la ceremonia de confirmare a Robertei Anastase în fruntea filialei PDL Prahova. Confirmare, nu realegere, că alegerea presupune mai multe opţiuni, or ea a fost singura candidată. E de înţeles, de ce să o "confuzezi" pe Roberţel cu cifre mai mari de 1? Nu ştie, săraca, să numere.

Aşa cum am văzut-o eu, ceremonia de la Ploieşti a avut următoarele idei principale:

1. Noi, pedeliştii, suntem minunaţi dar neînţeleşi.

2. Mogulii sunt răi.

3. Realitatea TV şi Antena 3 dezinformează pentru că, de fapt, noi suntem minunaţi şi mogulii sunt răi.

4. Dacă nu s-ar uita la Realitatea şi Antenă, populaţia ar realiza că trăieşte bine.

5. Acea parte a populaţiei care totuşi nu trăieşte bine e doar o scamă pe caşmirul desăvârşit al reformei înfăptuite de noi, care suntem minunaţi.

6. Opoziţia moare de oftică pentru că noi suntem, cum altfel, minunaţi.

7. Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!

Concluzia? Oamenii ăştia trebuie să-şi schimbe urgent prafurile sau, dacă nu au făcut-o până acum, să apeleze la ajutor de specialitate, pentru că au pierdut complet legătura cu realitatea (şi nu TV).

Cât de curând, or să organizeze congrese pe stadion, iar în tribune, şomerii or să agite pancarte portocalii pe care va scrie "PDL, te iubim, că ca tine nu găsim!" (sic)

Că tot veni vorba, nivelul real al şomajului este mult mai mare decât ăla călduţ din statistici, cu care Boc se mângâie lasciv pe deficit la conferinţele de presă. Statistica nu ia în calcul oamenii care nu mai încasează ajutor de şomaj, deşi nu şi-au găsit, încă, loc de muncă, şi nici pe cei "daţi afară cu acordul părţilor" din mediul privat (din presă, de exemplu).

În afară de asta, deşi statistica e Biblia economiştilor (aşa spunea azi domnul Coşea), prin anul I de facultate, domnul profesor Ostaciuc ne-a spus următoarea poveste: dacă într-o casă locuiesc două familii, iar una dintre ele mănâncă un pui fript în fiecare zi şi cealaltă nu mănâncă deloc, statistic vorbind, fiecare familie mănâncă jumătate de pui fript pe zi. Asta se numeşte minciună statistică.

Revenind la ceremonia de azi dedicată Robertei; am fost surprinsă să aflu că şi primarii prahoveni sunt afectaţi de criză. Unul dintre ei i-a mărturisit Elenei Udrea că doarme cu poza ei sub pernă. Cum, dom'ne, bietul om chiar nu are bani de-un Playboy?!

foto:1.bp.blogspot.com

România, dată în fapt

Am priceput de ce zic băieţii ăştia de la Palatul Victoria că economia a început să-şi revină: merg bine exporturile, dom'le. Nu alea de grâu, roşii, morcovi sau alte plăntuţe care cresc pe meleaguri mioritice de pe vremea lui Burebista. România a făcut anul trecut un milion de euro exportând... banane, dragilor! Mai mult de două mii de tone. Că nu sunt cultivate la noi şi doar tranzitează "the land of choice", asta e partea a doua. Sau că e vorba doar de plimbatul unor hârtii. Irelevant! În scripte, România s-a dat de gol. A recunoscut, în sfârşit, ceea ce devenise evident de foarte mult timp: e o ţară bananieră. Regretul meu e că nu exportăm varză, acolo avem supraproducţie. Şi la Victoria, şi la Cotroceni, şi la Parlament...

foto: fourthirds-user.com

Spălată e ca nouă...

Boureanu, la RTV: "Nu spun că PDL deţine cheia tuturor succeselor, poate că unele lucruri le-am făcut prost. Poate că o să vină alt partid, important e să continue pe aceeaşi linie". Să mai spui că numele n-are legătură...

"Ieri nu s-a discutat nicio propunere de premier", zice tot Boureanu. Tind să-l cred; după ultimele înregistrări, principala preocupare a preşedintelui (al ţării, nu al partidului, deşi recunoaşte cu guriţa lui că nu e constituţional ce face) era cum să urce în sondaje. Şi cu cine era să discute despre asta, dacă nu cu partidul lui de suflet? "Alt partid nu am, decât pe voi", le-a spus ieri. Ca soţul care vine de la bordel şi îi dă nevestei să spele cămaşa murdară de rujul alteia, "că doar ştii că tot la tine mă întorc, mamă". Ştie. Şi el ştie că proasta îl iartă de fiecare dată. Ieri, proasta nu l-a mai iertat. Mai zâmbeşte şi îl ţine de mână de ochii lumii, dar în sinea ei a început să se gândească la divorţ.

Şi totuşi, de ce îşi vrea Divinul Zero imaginea spălată? În fond, şi-a prelungit şederea la Cotroceni cu încă 5 ani, Dosarul Flota s-a scufundat demult, casa din Mihăileanu nu... Normal ar fi să-l doară la bascheţi dacă are 1, 10 sau 100% din încrederea populaţiei. Dar dacă mai vrea 5 ani?

Nu e constituţional, ziceţi? Aşa, şi? Ce, e constituţional ca şeful statului să îşi bage nasul şi alte extremităţi în conducerea partidelor politice, să îşi aroge prerogative de premier şi în general să facă tot ceea ce a făcut până acum?

De fapt, staţi aşa, că de data asta poate să ne ardă cât se poate de constituţional. Cu o condiţie: să schimbe Constituţia. Chiar şi o virgulă dacă se modifică în textul legii fundamentale, se consideră schimbată cu totul. Or, un cetăţean român are dreptul la nu mai mult de două mandate într-o singură Constituţie. Mihai Dragnea a scris despre asta aici. La alegerile prezidenţiale, a existat şi un buletin de vot referitor la reducerea numărului de parlamentari şi la desfiinţarea unei camere. "Poporul", din păcate, a validat acest referendum, iar asta înseamnă că rezultatul său va fi şi pus în practică. E un silogism elementar, dragul meu Watson: Divinul a avut două mandate, schimbăm Constituţia, mai are dreptul CONSTITUŢIONAL la unul. Şi uite aşa, omul aplică, încă o dată, ceea ce pare a fi principiul lui de viaţă: o dată e ca niciodată, a doua oară nu se pune şi, desigur, spălată e ca nouă. Imaginea, normal.

Noaptea cuţitelor boante

Costume negre, figuri impenetrabile, omertà. Mitraliere si ochelari fumurii n-am văzut, dar poate că nu m-am uitat eu bine. La Camorra? Cosa Nostra? Nu. La Piovra, varianta portocalie. Naşul de babord a decis să-şi lepede complet spoiala constituţională, şi aşa subţire şi neconvingătoare şi să-şi asume, la vedere, rolul pe care l-a jucat de la început: il capo di tutti i capi. Foarte vocală până prin 2009, societatea civilă tace mâlc, acum, când preşedintele României nu numai că se bagă în bucătăria PDL, dar îşi încinge şorţul, îşi suflecă mânecile şi se apucă de călit ceapă, chit că mirosul greţos de rântaş trece prin uşa închisă cu lacăt.

Preşedintele României cheamă la picior democrat-liberalii, după ce, cu o săptămână în urmă, spunea că PDL a apucat-o pe o cale greşită şi se dezicea de ei cu atâta convingere, de ai fi crezut că, dacă-i trece Boc calea îşi scuipă-n sân şi se dă trei paşi înapoi.

Astăzi, spuneam, după ce le-a dat o bucată peste ochi, îi cheamă să le explice cam ce ar trebui să execute în continuare ca să nu piardă guvernarea.

Coreeect, de România îl doare-n brişcă, în fond, înainte să ne onoreze cu al doilea mandat, Divinul spunea că asta, la a cărei preşedinţie candida, e oricum o ţară muribundă. Normal că nu mai contează. Dar, atunci, la ce Doamne, iartă-mă, mai vreţi să rămâneţi la guvernare? La guvernarea cui? A... Poate vreţi să asistaţi la autopsie? De aia v-aţi îmbrăcat în negru azi? Aţi auzit că România îşi trage sufletul şi nu vreţi să rataţi parastasul? Sau era repetiţie cu costume?

Repetiţie, repetiţie, dar nu toată lumea şi-a învăţat textul: un oarecare domn deputat Păduraru a avut tupeul să-i spună Divinului că la umbra lui nici iarba nu creşte şi că viitorul premier ar trebui să fie unul care să-i mai spună şi NU, din când în când.

Din motive de Cod Penal, Divinul n-a putut să zică "tăiaţi-i capul" aşa cum, sunt sigură, şi-ar fi dorit. Poate l-a pupat pe obraz? Poate îi trimite acasă un cap de cal? Sau poate le pune tuturor şoricioaică în cafeaua de protocol de la Vila Lac.

La urma urmei, din punctul lui de vedere, PDL s-a stricat. Nu prea mai răspunde la comenzi, dă erori, se resetează când ţi-e lumea mai dragă... În plus, a apărut un model nou de partid-tip-Zewa: UNPR. Încă nu are toate dotările, dar are potenţial şi multe limbi de catifea...

foto: romanialibera.ro

România, mamă denaturată

"Alexandru Ioan Cuza a avut noroc că a murit acum 100 şi ceva de ani. Altfel, acum îi tăia Băsescu pensia. Ce i-a trebuit să renunţe la armată şi să se apuce de politică, să facă Unirea Principatelor si să n-aibă serviciul complet?!" Mugur Ciuvică

Se spune că patria şi părinţii nu le poţi alege, dar le datorezi respect. Oare? E adevărat, nu poţi alege ţara în care te naşti, dar o poţi alege pe cea în care vrei să trăieşti. Ai două variante: fie încerci să transformi ţara în care te-ai născut, în cea în care ai vrea să-ţi trăieşti restul zilelor, fie găseşti una gata făcută şi emigrezi. "Cum, şi renunţi aşa usor?" vor spune patrioţii.

Când încerci o dată, de două, de trei ori să-ţi ajuţi ţara să iasă din băltoaca în care se tăvăleşte veselă şi ea îţi dă peste mână de fiecare dată, ridici din umeri a lehamite, te întorci pe călcâie şi pleci.

E ca atunci când încerci să scoţi un beţiv de sub masă şi el îţi înfige şişul în picior. Zace în propriile lături şi îi e bine aşa. Îl înţelegi, dar nu-l poţi respecta. Cel mult, ţi-e milă. Totuşi, e nevoie de mai mult ca să rămâi lângă el.

Nici patriei, nici părinţilor nu le datorezi respect. Respectul trebuie câştigat.

Nişte părinţi care au adus pe lume un copil, doar ca să-l abandoneze pe treptele primului orfelinat nu merită nici măcar un scuipat; e păcat să-ţi laşi ADN-ul pe obrazul lor.

O ţară care se descotoroseşte de responsabilitatea propriilor cetăţeni, care nu au altă vină decât aceea de a se fi născut acolo, nu merită nimic. În nici un caz respect.

Acum, ţara mea e ca o mamă care, atunci când copiii ei plâng de foame pentru că ea le-a băut banii de pâine, le dă o palmă groasă peste gură şi îi trimite la cerşit.

Eu una cred că România ar trebui decăzută din drepturi şi băgată la puşcărie pentru rele tratamente aplicate cetăţenilor. Problema e că României i s-a dus buhul pe uliţă că e beţivă, proastă, cam curvă, n-are ţinere de minte şi nici cuvânt de onoare. De aia nimeni nu vrea să-i înfieze copiii. Dacă le iese mama din pârnaie îţi vine la poartă hăhăind, să şi-i ceară înapoi?!

foto:adhd.typepad.com

Hotel de vorbe

Verba volant, scripta manent.

"A fost doar o vorbă aruncată in vânt, de ce te superi?" De câte ori aţi auzit asta? De prea multe, nu? Şi, de fiecare dată, aţi încercat să vă convingeţi singuri că aşa e, v-aţi spus în sinea voastră "ete na, hai că şi eu exagerez, ce atâta tevatură pentru ce a zis X sau Y?".

Vorbele zboară. Şi cuţitele. Cuţitul se răsuceşte o dată, de două, de trei ori, depinde de sadismul celui care l-a împlântat. O vorbă se poate răsuci la infinit. Nu în carne, ci în minte. În suflet. Cred că principalul defect al nostru, al oamenilor, în afară de sentimente, este faptul că avem memorie. Cuţitul trece prin carne şi ajunge la os. O vorbă trece prin ţesutul subţire şi fragil al sentimentelor şi ajunge în nucleul dur al minţii, al memoriei. Iar rănile pe care le poate pricinui acolo sunt extraordinar de adânci. Nici măcar nu eşti conştient că le ai; nu sângerezi, nu te doare carnea şi nu ai vânătăi. Neplăcut este că rănile astea sufleteşti pricinuite de vorbe se propagă ca un pui de monstru extraterestru. Dacă ai fost atins, s-ar putea ca, la rândul tău, să începi să răneşti şi tu, în stânga şi-n dreapta, ca într-o încercare (futilă) de a-ţi construi un scut.

"Sunt vorbele aşa de importante?!" Sunt. Vorbirea este principalul nostru mod de comunicare, de când am făcut prostia inimaginabilă de a ne ridica în două picioare. Sigur, există şi comunicare non-verbală, dar o vorbă "aruncată-n vânt" poate deveni un bumerang, care odată aruncat, distruge ce găseşte în calea lui şi după aceea se întoarce la aruncător ca să-l lovească şi pe el.

Cuvintele zboară. Şi gloanţele. Decât să boceşti la căpătâiul celui pe care l-ai împuşcat fără să vrei neapărat să-l ucizi, mai bine pui piedica pistolului, scoţi gloanţele din el şi îl ţii în cutie. Decât să trebuiască să ceri iertare pentru că "o vorbă aruncată" a făcut mai mult rău decât tot binele pe care ţi-ai fi dorit să-l faci, mai bine pune piedica: gândeşte-te înainte. Şi, dacă e cazul, scoate gloanţele din pistol. De ce să-i boceşti la căpătâi rănitului?...

foto: veginfo.org

Lecția de umilință și lecția de tupeu

Până acum, gândeam că sinucigașii sunt lași. Aseară l-am văzut însă în platoul Antenei 3, la Sinteza Zilei, pe Adrian Sobaru. Când s-a aruncat din balconul Parlamentului, omul a devenit erou, statut pe care îl refuză cu obstinaţie. Un om simplu în cel mai pur sens al cuvântului, cu un zâmbet timid pe buze, Adrian Sobaru mângâia cu un gest stingher blatul desk-ului din studio, în timp ce făcea o analiză de o acurateţe aproape matematică societăţii şi clasei politice româneşti. "Soţia mea şi copiii mei sunt speciali. Eu... sunt un simplu om." Asta uităm, de multe ori, să fim. Oameni, pur şi simplu. Uităm să avem dorinţe, aşteptări, revolte şi onoare. Asta e lecţia de umilinţă pe care am înţeles-o acum de la Adrian Sobaru.

A nu se înţelege prin acest gen de umilinţă o atitudine de râmă, vorba Divinului. Dimpotrivă. Divinul Zero s-a simţit lezat în amorul propriu pentru că ai săi "colegi, doamna cancelar Merkel sau domnul preşedinte Sarkozy" nu l-au avertizat despre poziţia lor nefavorabilă privind aderarea României la Spaţiul Schengen. "Ori suntem parteneri egali, ori nu mai suntem", a zis Divinul. "Ştii cât am lucrat eu la acordul ăsta? Şi ei mi-au dat de m-au julit", aş adăuga eu. Cum s-ar spune, UE i-a dat o perversă de pe Bruxelles. Şi nu, Divinule, nu suntem parteneri egali cu celelalte ţări europene. Din cauza faptului nenorocit că avem un guvern penibil, care nu e în stare să-şi gestioneze bugetul de cumpărături din Obor, darămite pe al ţării, ne găsim în postura de milogi. Or, când stai cu mâna întinsă, nu prea îţi permiţi să dai palme. Poţi primi un bănuţ sau... un scuipat. Şi nici măcar nu-ţi dă mâna să te superi. Mai ales când n-ai talent la cuvinte iscusite. "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte", spunea maestrul Dinică în Filantropica. Ori suntem pomanagii, ori nu mai suntem!

Aruncă-te, Boc!

Aruncă-te din fotoliul de premier, din funcţia de preşedinte al PDL, aruncă-te din România. În general, aruncă-te. Pleacă. Ia-ţi toţi golanii şi combinatorii de la Victoria, ţineţi-vă de mâini şi săriţi de pe turnul BRD. Ca să fiţi siguri.

Adrian Sobaru n-a putut să se arunce decât dintr-un balcon al Parlamentului. Omul a vrut să moară între cei care "ne-au ucis viitorul". Asta scria pe tricoul lui. Chiar dacă Dumnezeu nu l-a lăsat să-şi piardă viaţa, sângele lui tot a rămas în Parlament, pe banca de care şi-a zdrobit faţa, în cădere. Unii au plâns. Mulţi au fost şocaţi. Alţii au continuat şedinţa, în care se dezbătea legea salarizării. Nicio legătură?

Adrian Sobaru are doi copii. Unul dintre ei este autist. Din salariul lui de electrician la TVR, cel mai prost Guvern al tuturor timpurilor i-a tăiat un sfert. Şi indemnizaţia pentru copilul cu probleme i-a fost tăiată. Omul i-a dedicat lui Boc saltul său în gol. Replica premierului? "Nu asta e soluţia".

Ai dreptate, Boc. Dacă la 21 de ani de la Revoluţie un om care a încercat să se omoare în plenul Parlamentului strigă "Libertate!" de pe targă, în timp ce este transportat la ambulanţă, sigur nu asta e soluţia. De fapt, soluţia o găseşti în titlul acestei postări. Nu îţi recomand să-ţi tai venele, nu de alta, dar în cazul tău, n-are ce să curgă. Doar pleacă. Lasă-ne, înainte să ne omori pe toţi.

Învăţământul, în slujba turismului

Ministrul educaţiei, Daniel Funebru (sic!) vrea să ia 3 săptămâni din vacanţa de vară (zice el, cea mai lungă din Europa, măcar atât să avem şi noi lung) şi să le adauge vacanţei de iarnă. Zice tot el, ca să micşoreze costurile şi absenteismul, să încurajeze turismul şiiii... [tobe] să reducă ambuteiajele, oameni buni! Adică vrei să schimbi calendarul şcolar ca să nu-ţi mai crească barba aşteptând, în maşină, pe DN1? Asta îmi aduce aminte de un banc: Cică 2 nemţi se uitau la un Duster şi discutau:

- Asta e românească?

- Da, făcută la Mioveni.

- Şi e SUV?

- Da.

- 4x4?

- Da, mă, românească, SUV, 4x4.

- Fantastic! Ar face orice românii, numai să nu-şi construiască drumuri!

Şi totuşi, drumuri s-au construit. Am avut deosebita onoare de a mă "da" săptămâna trecută pe celebra mini-autostradă Transilvania, tronsonul Turda-Gilău. Cu acest minunat prilej, am constatat că din cei 40 km, vreo 3,5 are numai breteaua de urcare/coborâre pe/de pe autostradă. În loc să fie în linie dreaptă sau, hai, cu o buclă de bun simţ, breteluţa arată ca o coadă îmbârligată de purcel. Sau ca un montagne russe. Normal, trebuia să treacă şi pe terenu' lu' domnu, şi pe al lu' domnu', ce, ei să nu fie despăgubiţi?!

La cum funcţionează lucrurile la noi, încep să mă gândesc că Funebru vrea să schimbe calendarul şcolar pentru că nu se pupă cu planurile de concediu ale vreunui şmecher. De aia vacanţele trebuie să nu mai fie suprapuse la nivel naţional şi să aibă date flexibile. Corect, e mai ieftin să schimbi la nivel de judeţ data la care intră copiii în vacanţă, decât să-ţi modifici rezervarea la un hotel de 5 stele pe Coasta de Azur.

Eu cred, totuşi, că domnul ministru e surmenat şi de aia o ia pe mirişte. Poate că are chiar el nevoie de o vacanţă. Dacă îmi permite o sugestie, am auzit că scufundările sunt foarte relaxante. Cică pe fundul Gropii Marianelor e un peisaj marin fabulos...

foto: mediafax.ro

Un veritabil La Piovra al politicii româneşti

Bucuraţi-vă, înălţaţi cântece de slavă, să se audă tocmai dincolo de zidurile Cotrocenilor: a răsărit soarele la Bucureşti. Fix din cosiţele blonde ale lui Nuţi Udrea. Aşa grăit-a Ioan. Nu botezătorul, ci Oltean. Tocmai de aia a venit la Congres şi Roberta Anastase: să ia lumină. Adevărul e că în Camera DeRutaţilor (sic!) trebuie să fie tare întuneric, daca a ajuns să vadă dublu numărul de parlamentari prezenţi în sală. Poate că, în aura emanată de Sfânta Nuţi Atotdezvoltatoarea, şi-o nimeri şi Roberta degetele pe care socoteşte voturile de furat. Baconschi mai-mai că s-a prăbuşit în genunchi, sub farmecul sfintei (da, sub FARMEC, la ce v-aţi gândit păcătoşilor?!), dar a rezistat eroic. Seria declaraţiilor (a se citi pupăturilor tip Zewa) năucitoare a fost continuată de Raluca Turcan, care a zis că Nuţi poate deveni un veritabil Kill Bill al politicii româneşti. Îu, Doamne, iartă-mă, adică tot filmu' deodată, aşa?! Adică, e ca şi cum ai spune "Raluca, eşti Pe aripile vântului"? Mă gândesc totuşi că doamna Turcan a vrut să spună că Nuţi ar putea, la o adică, să devină personajul The Bride din Kill Bill. Altfel, s-ar putea zice că tot PD-L-ul e "Tăntălăul şi gogomanul", preşedintele e "Zbor deasupra unui cuib de cuci", Boc şi Guvernul sunt "Ali Baba şi cei 40 de hoţi" Parlamentul e "Bunul, răul şi urâtul" şi România tot nu ştie să răspundă la întrebarea "Quo Vadis".

P.S. Ca orice întrupare mesianică, şi Nuţi este numai una (vezi foto). Chiar una. În sensul că doar ea a candidat la preşedinţia organizaţiei PD-L Bucureşti. Mă şi mir că a câştigat! A ajutat-o Dumnezeu, deh... Amin!

Stimulentele de dinainte şi ţigara de după

Ştiu, am aşteptări exagerate din partea şlehtei de la Palatul Victoria. Sunt conştientă că Dicţionarul Explicativ al Limbii Române e teritoriu virgin pentru cei mai mulţi dintre guvernanţii noştri, tocmai de aceea încerc să explic aici un lucru care mi-a făcut câri-câri pe creier de când cu protestele de la Finanţe: trăi-v-ar, STIMULENTUL se dă înainte de a face o acţiune, tocmai pentru a motiva, pentru a energiza, pentru a da un imbold în realizarea unei acţiuni viitoare. Pe baza criteriului de performanţă se dă BONUSUL, RECOMPENSA, RĂSPLATA. Deci: stimulentele sunt plătite celor de la ANAF ca să ne controleze mai cu talent, să scuture fiecare sertar, fiecare pliculeţ şi să ne întoarcă pe dos fiecare buzunar. În viitor. Dacă deja au făcut chestia asta şi au fost încununaţi de succesuri, adică na, cum ar veni, ca să înţeleagă şi domnul ministru Ialomiţianu, au atins vreo performanţă, le dai o primă, un bonus, o recompensă. Capisci? Nu poţi stimula ceva ce s-a consumat deja. Domnu' ministru, e ca şi cum aţi înghiţi Viagra după ce v-aţi luat deja o poşetă în cap pentru... lipsă de performanţă.

Nesimţirea se hrăneşte cu speranţă

Înainte de orice, vreau să ştiţi că niciodată nu am aruncat cu noroi în vreun loc din care am plecat. Nu o fac nici acum. Dar aş vrea să spun cu voce tare nişte lucruri care se spun doar pe hol, la ţigară ori în sala de şedinţe, înainte sau după ce se răsteşte directorul.

Da, este vorba de The Money Channel. Un loc în care am muncit mult, cu drag şi încredere, alături de nişte oameni minunaţi. Tocmai pentru aceşti oameni minunaţi vreau să ridic acum glasul. Mulţi dintre ei şi l-au pierdut, amuţiţi de ceea ce li se întâmplă.

Este octombrie şi, la TMC, din luna mai se munceşte aproape benevol. Salariile au fost plătite cu întârzieri mari, de nejustificat pentru bănci, Enel, administratorul blocului, prietenii deveniţi creditori şi copiii ale căror nevoi nu pot aştepta şedinţa în care şeful să explice de ce părinţii lor trebuie să muncească gratis. Acum, angajaţii The Money Channel SPERĂ că promisiunea de a primi 500 de lei (jumătate din suma de pe cartea de muncă, aferentă lunii IULIE) se va concretiza.

Între timp, li se interzice dreptul la orice formă de protest, sub ameninţarea concedierii (probabil tot cu acordul părţilor, ca de obicei, ca nu cumva oamenii să beneficieze de ajutor de şomaj).

"Asta e, nu sunt bani! Tocmai de aia va trebui să munciţi şi mai mult!" Este discursul cotidian al conducerii.

Şi totuşi, MUNCA este definită drept o activitate REMUNERATĂ, domnilor. Altfel, se numeşte voluntariat.

Deja, refuzând să plătească integral salariul pe cartea de muncă, angajatorul îşi jefuieşte oamenii de nişte drepturi importante; dar dreptul de a protesta este şi el suprimat?!

Plecând de la TMC, eu nu am capitulat. Dimpotrivă, am ales să lupt. Însă arma mea, onestitatea, s-a lovit de scutul înşelătoriei şi al indolenţei. Cu siguranţă, conflictul se va tranşa în justiţie. Pentru că am învăţat - graţie lor - că speranţa este bună, dar acţiunea este şi mai bună.

Asta este lecţia mea. Nu e o chemare la revoltă, ci la respect şi normalitate. Atitudinea de stăpân de sclavi nu are darul de a creşte productivitatea, ci greaţa. Lehamitea. Iar când jurnaliştii îşi pierd motorul principal şi, în fond, ultimul resort, PASIUNEA, mă tem, domnilor, că voi, conducerea, veţi fi cei care vor stinge lumina. Iar asta vorbeşte despre capacităţile voastre manageriale. Nu sunt bani? Înseamnă că cineva nu şi-a făcut treaba. Cine se ocupa de asta? Vă las să vă daţi singuri răspunsul, domnilor directori. Trebuie doar să vă priviţi în oglindă. Sunt sigură că o puteţi face, fără probleme. Singura care v-ar fi putut împiedica era conştiinţa, dar aţi pierdut-o pe drum.

foto: brainblogger.com

Vă temeţi că trebuie să plătiţi nişte bani în plus?

"[Guvernul] e ca ăla care plimbă un galoş şi zice că-i căţel: are o problemă de percepţie." (Adrian Izvoranu, ACPR)

Da, domnule Şeitan. Refuz să dau nişte bani, oricât de mulţi sau de puţini, unui stat care nu face altceva decât să mă umilească. Unui stat care mă pune să alerg, în fiecare lună, la 3 instituţii diferite, în 3 colţuri diferite ale Bucureştiului ăsta împuţit şi aglomerat, pentru simpla vină de a lucra în regim de colaborare sau de a încasa drepturi de autor.

Domnilor guvernanţi, a munci este un drept, nu o infracţiune. Un om care munceşte legal nu trebuie pedepsit, ci încurajat să o facă în continuare. Suprataxarea, supraimpozitarea muncii au un singur efect: munca la negru. După ce se vor fi îngrămădit la ghişeele de la CNPAS, CAS, ANOFM, SRI, SIE, DIE şi ce alte ghişee or mai fi, mai ceva ca la concertul Madonnei, oamenii vor face un pas înapoi, îşi vor întoarce pe dos buzunarele goale şi vor spune: "de ce dracu' am facut io asta?!" Îşi vor desfiinţa statutul de PFA, îşi vor rezilia contractele de DDA şi vor cere să fie plătiţi cu banii jos. Fără acte.

Eu una aşa voi face. Refuz să particip, forţat, la noul FNI făcut cu banii unei naţii prea amorţite să vadă că asta e cea mai mare ţeapă de la CARITAS încoace. În niciun stat civilizat din lumea asta nu este de conceput ca o contribuţie (fie ea pentru pensie, şomaj sau asigurare de sănătate) să fie percepută de două ori, în paralel, de la aceeaşi persoană.

Contractele de DDA şi de colaborare sunt declarate de beneficiar/angajator şi impozitate, deja, de stat. Pentru ce umilirea şi jecmănirea suplimentară a populaţiei, domnilor?

Şi, dacă tot vă purtaţi ca hoţii de buzunare într-un troleu aglomerat, de ce nu aveţi măcar talentul de a ciordi o singură dată pe an? Aşa fac marii borfaşi: dau un tun şi stau cuminţi până la următorul. Dumneavoastră, domnilor guvernanţi, sunteţi doar nişte bieţi găinari de criză.

În concluzie, domnilor, refuz să vă fiu victimă. Mai mult, ca un bun cetăţean ce sunt, mă simt datoare să semnalez o infracţiune în derulare: denunţ statul român pentru înşelăciune calificată cu caracter continuat.

Emigraţi, emigraţi, emigraţi!

E dreptul nostru să plecăm la mai bine. În acest moment, statul nu are bani să plătească medicii şi profesorii. Asta e realitatea.

Şi n-a zis-o vreun mogul, monstru capitalist; a zis-o şeful statului, aseară, la TVR. Oricât de sinistru ar părea îndemnul, ieşit din gura unui preşedinte de ţară, trebuie să recunosc faptul că, dincolo de cinism (doar el a promulgat legea salarizării profesorilor, care le acorda un plus de 50%, deşi Tăriceanu urla că n-are de unde), dincolo de asta, zic, am apreciat obiectivitatea. Putea să se smiorcăie, să facă apel la loialitate, solidaritate şi spirit de sacrificiu. Să ne ceară să punem umărul la reconstruirea economică. N-a făcut-o. A zis, în cuvinte mai multe: Căraţi-vă. Ne ducem pe copcă. Am păpat banii, ne-am şi lins pe bot, acuma gata. Dacă vreţi să munciţi ca proştii, pe nimic, e fix alegerea voastră.

Îmi place atitudinea asta, unii ar putea lua lecţii de la Divin. Până la urmă, poate că e mai bine aşa, decât să ne ţii ca pe căţeaua săracului, legată în fundul curţii - nici nu-i dă de mâncare, nici nu se-ndură să-i dea drumul pe uliţă. Şi totuşi, oare a cui o fi vina că biata căţea moare de foame? Poate chiar a ei, că n-a turbat la timp.

foto: imageenvision.com