Alegeri

Nu, nu alea prezidenţiale. Nici măcar europarlamentare. De data asta, vorbesc despre alegerile pe care le facem în fiecare zi, în fiecare secundă, sau în fiecare... viaţă. Cele care ne pot schimba drumul pentru totdeauna. Spui da sau nu? Faci dreapta sau stânga? Urci sau cobori? Uneori te gândeşti mult până să te hotărăşti. Alteori, alegi la întâmplare şi, câteodată, ştii deja răspunsul (deşi eşti foarte rar conştient de asta) chiar înainte de a se ivi întrebarea. Cum? Unii îi spun Dumnezeu. Alţii, inspiraţie, iar alţii, îi spun, mai "de cartier", bulan. O fi bulan dumnezeiesc; oricum i-am spune tot aia e. Undeva, în tine, există o voce care îţi spune ce trebuie să faci; de multe ori, ţi se pare că şopteşte atât de încet încât aproape că nu o auzi. Rarissim, ai impresia că o auzi la fel de puternic precum un motor de avion turat la maxim. Nu-i adevărat. Ea sună mereu la fel de tare, numai că noi reuşim să o bruiem cu tot felul de gânduri parazite, îndoieli, raţionamente şi alte măgării care ne împiedică să fim Mary Poppins. Balast cognitiv care nu ne mai lasă să comunicăm cu porumbeii, cu bebeluşii, cu maidanezii matinali şi cu... noi. Nu am să mai spun nimănui, niciodată, atunci când are de făcut o alegere "dificilă" Gândeşte-te bine. Dacă mi se va cere sfatul, am să răspund evreieşte, cu o întrebare: Ce simţi? După ce îţi dai răspunsul la întrebarea asta, te cuprinde o linişte care ţine mai mult decât aia de după un raţionament perfect, în acord cu toate rigorile logicii. E ca şi cum ar răsări, brusc, soarele. În tine.

Te miri ce și mai nimic

Nu mai pot. Toate calupurile publicitare, pe toate posturile (nu ştiu sigur pe Minimax, dar am o bănuială) încep şi se termină cu... spotul ăsta. Era să-i zic rahat, dar înţeleg că nu e cazul. Cât de penibil să fii tu, creativule din agenţie, şi cât de bătut în cap, tu, clientule, de aţi... născut aşa o mega-mizerie??? Reclama e mai idioată chiar și decât mostra de oligofrenie rămasă în istorie drept "zboară, puiule, zboară!". Adică aia îşi petrece toată ziua în budă? Nici nu face, nici nu se spală, nici nu se schimbă, că văd că e îmbrăcată fix la fel. Şi, dacă nu iese deloc-delocuţ din baie, înţeleg că nici nu mănâncă, nu?... PĂI AIA E BUBA: e un cerc vicios.

Oricum, apreciez sinceritatea cu care tipa răspunde întrebării soţului/iubitului. Dar nu şi inexactitatea. Dacă tot ne-a făcut părtaşi la epopeea bolului alimentar prin tractul digestiv al domniei sale, m-aş fi aşteptat la informaţii ceva mai detaliate. Cât anume înseamnă "mai nimic"? Pe bune, chiar mă simt înşelată. Ca atunci când se termină un episod din Jordan înainte să aflu al cui era cadavrul decapitat din canalizare. Deci, domnii de la agenţie, vă rog frumos: păstrăm scenariul, DAR: dialogul trebuie să fie ăsta (însoţit de un gest sugestiv referitor la cantitate, dimensiuni etc):

- Ce ai făcut azi?
- Cam atât...

Cui i-e frică de Dumnezeu?

Mie nu. Dacă aş fi Dumnezeu, mi s-ar părea chiar naşpa ca oamenilor să le fie frică de mine. În fond, nu asta a vrut, nu? Oamenii ar trebui să nu îl supere pentru că îl iubesc, pentru că îl respectă, pentru că îl înţeleg sau cel puţin încearcă să o facă. Dar în nici un caz pentru că le e frică de el. Pe Dumnezeu trebuie să-l iubeşti, nu să îi ştii de frică. Or, teama şi iubirea nu prea merg împreună. Eu am ales să-l iubesc.

***

Sunt o păcătoasă. Nu îmi place să mă spovedesc. Recunosc. Nu a reuşit nimeni, niciodată, să îmi explice de ce TREBUIE să te spovedeşti, de vreme ce Dumnezeu ştie în orice secundă ce se întâmplă cu fiecare creatură de pe pământul lui. A, înţeleg rostul spovedaniei atunci când ai ceva care îţi apasă sufletul în asemenea hal încât simţi că, dacă nu scoţi acel ceva din tine, te vei sufoca sub povara lui. Dar e tot o chestiune de alegere, nu de obligaţie. În plus, nu cred că X mătănii şi Y Tatăl nostru sau mai ştiu eu ce canon îţi pot reda liniştea şi... cum îi zice? A, mântuirea. Dacă ar fi aşa de simplu, s-ar vinde mântuire la Cora, la oferta de Paşti.

***

V-oţi fi prins şi voi: cred în Dumnezeu, nu în preoţi. Am tot respectul pentru ei, aşa cum respect orice om de pe planetă care şi-a ales o meserie onestă. Orice OM. Şi preoţii sunt oameni. Nu cred că un om poate să-mi acorde iertare dacă am greşit faţă de Dumnezeu... În fond, dacă biserica e casa Domnului, asta îl face pe preot un fel de majordom al lui Dumnezeu, nu? Iertată să-mi fie aroganţa, dar dacă am de vorbit cu stăpânul casei şi e ocupat, prefer să aştept până se mai eliberează...

PS Înainte să spuneţi că o să ard în flăcările Iadului, iată un gând care mi-a adus un 10 la filosofie într-a XII-a: "Dumnezeu este o forţă pură şi liberă, pe care oamenii au închis-o în biserici." Nu ştiu cât aş fi luat la religie pentru asta... Se pune că plâng totdeauna la Înviere?...

Death by coffee

ŞTIU! M-am prins ce le-a făcut Gigi hoţilor: i-a dus la crâşmă. Sigur, în imaginile obţinute de jurnaliştii de la Gardianul nu se vede, dar toată lumea ştie deja că excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii. Poate era cafeaua prea dulce... poate le-a dat câte o merdenea... Asta e moarte lentă şi sigură, vă daţi seama ce bombă cu colesterol?!

Atenţie, imagini şocante!


REALITATEA.NET - Primele imagini cu Gigi Becali la masă cu hoţii - VEZI VIDEO

Dosarul orb. Ca gloanţele

Operator 112: - Aţi văzut vreun număr, ceva?
"Taximetrist": - N-am văzut, doamnă, niciun număr.[...]
"Taximetrist": - B21 PSF.

E un fragment din faimoasa înregistrare a apelului la 112, difuzată de Realitatea Tv. Există şi imaginile. Doar focurile de armă lipsesc. Şi spaţiul din portbagaj. N-am încercat, dar aş vrea să văd şi eu portbagajul ăla în care încap 3 bărbaţi în toată firea, netranşaţi.

REALITATEA.NET - Procurorii au făcut publice imaginile din momentul sechestrării celor care i-au furat maşina lui Becali. VEZI VIDEO

A mai existat un caz, în care un om de afaceri a fost acuzat DIRECT şi ÎN DIRECT de sechestrare de persoane. Lui Costel Iancu nu i s-a reproşat că şi-a trimis gealaţii să-i aducă înapoi maşina furată, împreună cu hoţii, împachetaţi cu fundiţă. Nu. Despre Iancu s-a spus că a trecut chiar el la treabă, însoţit, desigur, de un grup de "prieteni". Ce i s-a întâmplat lui Costel Iancu? Numai lucruri bune. A fost cooptat în echipa PDL, ca şef al Adminstraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare.

Faceţi voi comparaţiile.

REALITATEA.NET - Un om de afaceri craiovean l-a acuzat pe Costel Iancu, în direct la Realitatea TV, de sechestrarea sa şi a soţiei

Din păcate, nu am niciun fragment din emisiunea Naşul de la B1, din 30 martie. Invitat a fost Gigi Becali. A zis multe lucruri interesante...

PS Nu mă erijez în avocatul lui Becali. Doar încerc să-mi protejez ochii de praf.

Se apropie 23 august

Primul-ministru al României, Emil Boc, a declarat, miercuri seară, la finalul şedinţei de Guvern, că va propune un proiect de ordonanţă de urgenţă care presupune ca bugetarii care au salariul mai mare decât cel al preşedintelui României să fie taxaţi cu 90% din diferenţă. (Sursa Antena 3)

Elena Ceauşescu, Dumnezeu s-o ierte, avea altă dambla: să nu aibă în jurul ei femei mai arătoase decât ea (!) şi să nu vadă vreo cucoană îmbrăcată în haină de blană. Nu, Ceauşeasca nu era vreo activistă PETA sau Greenpeace; pur şi simplu nu suporta ideea că nu este ea cea mai frumoasă din ţară.

Președintele ştie că nu e cel mai frumos din ţară (măcar în luciul apei şi tot s-a oglindit) dar ar putea fi cel mai bine remunerat demnitar. Se ocupă Boc... Să trăiți! Bine?

Sesizaţi autosesizarea?

Revin. Mea culpa: m-a încurcat summitul G20 şi am aflat abia de vreo jumătate de oră: hoţii lui Becali au avut mai mult bun simţ decât credeam! Oamenii nici nu au depus plângere, autorităţile s-au autosesizat, în urma unui apel la 112, primit pe la sfârşitul lui ianuarie. Cât s-or fi perpelit, bietele autorităţi, dacă abia acum, în aprilie, s-au hotărât să acţioneze! Da' şi când s-au hotărât... Direct, călare pe situaţie au fost. L-au luat pe Jiji în papuci, fără avocat, fără nimic...

Nu că-i plâng de milă, dar nu pot să nu mă întreb: să fie apocalipsa după Popoviciu? Prea se înroşeşte cerul tranzacţiilor imobiliare dolofane... A, sau... parcă bate un pic în portocaliu?...

REALITATEA.NET - Gigi Becali şi alte cinci persoane, audiate de poliţişti sub acuzaţia de lipsire de libertate


REALITATEA.NET - Cătălin Dancu: Tot ce se întâmplă cu dosarul lui Gigi Becali este o făcătură juridică

...şi mai poftiţi pe la noi! Poate aţi uitat ceva, cine ştie?

Citez din proiectul noului Cod Penal:

(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, fără drept, în timpul nopţii, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace.

Aha. Deci noaptea. Dacă vine hoţul ziua, ce ai voie să-i faci? Cafea? Nici măcar, că poate e, Doamne, fereşte, hipertensiv şi te dau neamurile în judecată că le-ai mierlit, din culpă, unica sursă de venit. Plus treaba aia cu apărarea proporţională cu gravitatea atacului... Dacă intră hoţul peste mine înarmat cu un cutter, iar eu îl pocnesc cu tigaia de clătite, se cheamă că am reacţionat disproporţionat? Ar trebui să-i zic: "Time out! Stai să măsor lama, să văd dacă am şi eu ceva asemănător pe aici... Ai răbdare să mă uit în birou?"

Faceţi, domnu' Predoiu, şi un Cod de Bune Practici pentru infractori. Sau, şi mai bine, pentru victime. Spuneţi clar ce avem şi ce nu avem voie să facem, ca să nu aducem cumva atingere integrităţii corporale şi/sau psihice a hoţului, care, în fond, e la serviciu, nu? Vine şi el ca omu' să câştige un ban şi se trezeşte că îl pocneşte un psihopat în moalele capului, sau sare la el cu un cuţit de pâine... Păi, treabă-i asta?!

Cum a fost şi cu hoţii lui Becali. Ăia au ciordit civilizat şi regulamentar maşina latifundiarului. După care s-au trezit luaţi pe sus, băgaţi în portbagaj şi bătuţi măr. Normal că au depus plângere!

"Onorată instanţă, ne aflam în trafic, în maşina pe care tocmai o furasem, când au venit nişte animale peste noi, ne-au îndesat în portbagaj şi după ce ne-au descărcat de acolo, au început să ne toace. Noi ne făceam doar meseria..."

Eu zic să respectăm dreptul la muncă al hoţilor. Să le acordăm posibilitatea de a acţiona în justiţie o persoană care încearcă, prin orice mijloace, să le încalce acest drept. Exact cum s-a întâmplat în Statele Unite: un nene cu degete mai lipicioase a vrut să facă o vizită (diurnă, atenţie) în casa unei familii plecate în concediu. Omul s-a gândit să intre prin garaj. Numai că uşa de acces în casă era blocată, cea de la garaj se încuiase automat, iar el a rămas ca dobitocul încuiat în garaj o săptămână. Evident că, atunci când familia respectivă a revenit din vacanţă, hoţul i-a dat în judecată pentru "emotional distress" provocat de perioada petrecută într-un spaţiu închis şi lipsit de orice confort.

Să ne adaptăm locuinţele, maşinile şi în general orice bun "ciordibil", la nevoile şi cerinţele hoţilor. Să ne facem casele thief-friendly. Să le dăm spor de risc. Eu le-aş da. În dinţi, ca la coasă...

Il capo di tutti i capi

"I'm gonna make you an offer you can't refuse"... Asta e varianta soft. Sigur, după aceste celebre cuvinte urmau şantajul, ameninţările, sărutul morţii şi câteva butoniere în plus, decupate măiastru în trupul "ofertatului" cu mitraliera ofertantului. Şi totuşi, credeţi-mă, E VARIANTA SOFT!

Varianta hard e "Nu-i vom construi nici măcar o casă de veci [lui Ciuvică]". Şi culmea, expresia nu a debitat-o il capo di tutti i capi, ci fratele onor domniei sale, distinsul domn Mircea Băsescu, într-un interviu acordat, după niscaiva injurii şi istericale, unui jurnalist de la Gândul. Cu ce se făcuse vinovat bietul muritor, coleg de breaslă, de şi-a luat apelativul deja clasic, găozar? Crimă de lese-majeste: a îndrăznit să evoce o asemănare izbitoare între afacerea Băneasa-Popoviciu şi un deal încheiat de firma deţinută în proporţie de 85% de nepoţelul domnului preşedinte, respectiv fiul lui Mircea Băsescu. În ambele cazuri, se pare că Academia de Ştiinţe Agricole ar fi vândut privaţilor un teren măricel, pe care a fost plantată o cultură experimentală de vile, blocuri şi diverse altoiuri rezidenţiale.

Chestiunea a fost adusă în discuţie de Mugur Ciuvică, infamul care deja are promisă o mare bătaie de la gentlemen-ii familiei Băsescu. Se pare, însă, că aceştia vor să-l omoare în bătaie şi să-l arunce în şanţ să-l mănânce gărgăriţele, dacă fratele Mircea zice că nici la doi metri sub pământ nu-i dă spaţiu locativ.

Nu mă mai enervez. Nici măcar nu mă mai închin, a uimire. Doar înţeleg. Înţeleg de ce preşedintele a cerut capul lui Năstase, aşa cum se zice în documentul ăla oficial, venit, ca şi Dunărea Albastră, de la Viena. În locul domnului Băsescu (oricare dintre ei), şi eu mi-aş dori capul lui Adrian Năstase. Dar nu pe o tipsie de aur, ci pe proprii umeri.

Când prostia doare...

... e semn bun. Dar, de cele mai multe ori, nu doare. Sau, mai degrabă, îi doare pe cei din jur. Rău. De obicei, în loc de durere, bolnavul are o seninătate şi o linişte de invidiat. Are o autosuficienţă absolut dezarmantă. Trăieşte cu convingerea că este perfect, exact aşa cum este. Că modul său de viaţă (era să zic de gândire) este cel mai bun.

Proştii nu ştiu că sunt proşti. Dacă le-o spui, îţi vor răspunde că eşti rău şi, eventual, invidios. Ei nu au conştiinţa bolii. În psihiatrie, aceasta face diferenţa între psihoză şi orice alt gen de tulburare psihică. Da, cred cu tărie că prostia este o boală. Tratabilă sau nu? Asta nu mai ştiu. Ştiu doar că este o boală cronică, nemiloasă, chinuitoare, care produce o suferinţă cumplită celor care intră în contact direct sau indirect cu bolnavul. Efectele asupra unui organism sănătos merg de la alergii până la momente de pierdere a raţiunii, cu urmări tragice. Avem exemple nenumărate, în special în Statele Unite, acolo unde, din când în când, în urma expunerii îndelungate la prostie crasă, câte un biet om îşi ia puşca pentru iepuri şi o descarcă în primele trei birouri la serviciu, bancă, etc. Extrem de importantă este profilaxia. Nu poţi împiedica un om să devină prost, pentru că aşa se naşte. Nici să-l faci să înţeleagă că nu prea îl ajută capul, pentru că, din momentul în care a priceput asta, deja nu mai e prost. Poţi, în schimb, să îi ajuţi pe nevinovaţii din jurul prostului să nu îşi piardă, complet şi definitiv, minţile.

Propunerea mea este aceea ca prostia să fie introdusă în nomenclatorul bolilor, iar tratamentul prescris să includă, neapărat, izolarea bolnavului. Undeva unde să poată da ordine aberante, să pună întrebări stupide şi să dea răspunsuri cretine, fără ca asta să deranjeze pe cineva.

Am un vis: într-o zi, la fel ca la Alcoolicii Anonimi, proştii să poată spune, măcar în faţa oglinzii din propria baie, "Bună, sunt Icsulescu şi sunt prost de bubui".

Chestie de nuanţă...

"Preşedintele României, Traian Băsescu, nu a fost niciodată la sediul companiei omului de afaceri Puiu Popoviciu, se arată într-un comunicat emis de către Preşedinţia României."

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, neagă orice legătură cu omul de afaceri Puiu Popoviciu.

Între cele două afirmaţii există câteva diferenţe. Le puteţi identifica? Eu am găsit-o pe asta: Antonescu neagă orice legătură, în vreme ce domnul preşedinte ne informează că nu a fost niciodată la sediul companiei respectivului. Dar, după toate rigorile logicii şi ale bunului simţ, simplul fapt că nu te-ai dus să-l vizitezi pe X la serviciu nu înseamnă că nu puteai să te întâlneşti cu el în altă parte, nu? Vorba aia, "la mine sau la tine?" Sau la vreun cico, prin oraş... În fond, la noi, şi alianţele de guvernare se fac la cârciumă, între aperitiv şi felul doi. Iar afacerile se perfectează, probabil, la cognac.

Pâna una-alta, domnul preşedinte îşi exprimă dezamăgirea că un ofiţer superior se pretează la chestii pe care le-ar face, eventual, un ziarist (împuţit, aş adăuga eu). Mai exact, trădătorul de neam şi ţară îi stropeşte preşedintelui, cu noroi de şantier, imaginea imaculată ca uniforma de gală de pe vremea când era comandant de navă. Comandant a şi rămas, doar că acum comandă alte chestii.

Numai că noroiul, fie el şi de pe şantierul lui Popoviciu, iese la spălat; în schimb, crinii, odată păliţi, îşi revin mai greu... Aşa că, să alegem preşedintele acum, repede, până nu apucă Antonescu să înflorească, nu, domnule Băsescu?

Cum ziceam, chestie de nuanţă... Da' de data asta cam bate în căcăniu, ca noroiul din Băneasa Rezidenţial.

DÂMBOVIŢWOOD Studios present...

Un orologiu sună noaptea jumătate.
La castel în poartă oare cine bate?
Ce să vezi? Băieţii de la DNA!
Tocmai a-nceput dosariada ta...

Acu', pe bune, chiar nu mai înţeleg nimic. De ce Doamne, iartă-mă, vin ăştia ca vizigoţii, noaptea, peste oameni? A, dacă ar fi vreun criminal în serie, vreun interlop periculos, din ăla care doarme cu sabia ninja sub pernă şi cu perna sub pistol, ca în bancurile cu Chuck Norris, aş mai înţelege. Sau dacă ar fi vreun urmărit general... Dar nu, că pe ăştia îi lasă în pace, îi trimit acasă la relaxare sau în Siria la plajă.

Nu îl apăr pe Popoviciu&Co., nu de alta dar chiar are cine - în fond domnul avocat Dan Apostol l-a rezolvat şi pe Băselu, doar n-o să dea chix cu Puiu... Vorbesc doar de principiu. Chestia asta cu descinderea în creierii nopţii (în condiţiile în care pentru oamenii civilizaţi funcţionează foarte eficient citaţia) pare ruptă dintr-un film de la Hollywood. Din ăla de categoria W. În care n-au avut bani de un fake blood ca lumea, şi se vede ketchup-ul de la o poştă. Bine, în fond, contează succesul de box office. Iar continuările scenariilor de succes au avut totdeauna priză la public. Or, să recunoaştem, filmul "Răpirea din Irak" a fost un hit. Acum, pe ecrane, sequel-ul "Căderea lui Doi şi-un sfert". Filmul începe aşa: "După 50 de ani..." şi se termină cu următorul text, undeva, în josul ecranului: "... nimeni nu a mai reuşit, niciodată, să găsească documentele. Acesta este un scenariu după un caz real".

Vizionare plăcută!

... la doar 19,95! Lichidare de stoc!

Nici instituţiile financiare internaţionale nu mai sunt ce erau odată... FMI a început să semene cu un hypermarket care vrea să scape de marfa aproape expirată. Sau cu ţăranii care te întâmpină în piaţă, vara, toropiţi de căldură, cu strigătura clasică: "hai că le dau ieftin, să plec şi eu acasă!"

La început a fost agenţia de rating. Oricare. Dar mai ales aia care ne-a dat afară din clasă - din investment grade. "Sunteţi o ţară de rahat, băăăăăă! Ia nu mai investiţi în România, că aşa am zis io!". Investitorii, ascultători şi speriaţi de bombele crizei, s-au conformat. N-au mai intrat bani. Banul - în fond, tot o marfă - când e răruţ nu e drăguţ, că se scumpeşte.

Şi uite aşa a venit cavalerul pe cal alb, care ne-a oferit plin de generozitate şi galanterie, braţul său puternic, de care să ne sprijinim ca să trecem cu bine peste balta scăderii economice. Numai că galanteria asta e cu dus şi întors: cavalerul FMI cu o mână ne sprijină şi cu cealaltă ne ciupeşte de fund... Nu prea poţi să-l plesneşti şi să-l faci nesimţit, că în spatele lui sunt toţi ceilalţi cavaleri ai mesei rotunde, cu pâine şi cuţit cu tot: BEI, BERD, UE şi care or mai fi.

Şi uite aşa, cu duhul blândeţii, SC FMI SA a reuşit să ne vândă un produs de care nu ştim sigur dacă avem nevoie, pe care nu ştim exact la ce o să-l folosim, dar, dacă tot era ieftin... Cred că tocmai ne-am pricopsit cu cea mai scumpă centură de siguranţă din lume, şi nici măcar nu e Burberry, să şi-o asorteze EBA la cizmuliţele de cauciuc...

P.S. Alea din titlu sunt, desigur, miliarde de euro, ca să n-avem vorbe la proces.

"Fă, doamnă..."

- Domnişoară, nu vă supăraţi...
- Porcule! (trosc! o poşetuţă în capul ipochimenului)
- Dar... ce am zis?... întreabă omul, nevenindu-i să creadă. Am vrut doar să vă întreb de o adresă...
- Da' de unde ştii tu, mă, dacă eu sunt domnişoară sau nu, hă?
- Păi... nu ştiu, sunteţi tânără... nu vă cunosc... de unde să ştiu? Cum aveam să vă spun altfel? Nici nu ştiu cum vă cheamă...
- Păi vezi? Şi atunci cum îţi permiţi, marţafoiule, să faci presupuneri despre mine? Adică ce, scrie pe mine, sau cum? Fir-aţi ai dracului de măgari, că nu vă mai potoliţi odată...

Femeia pleacă ţanţoşă, aruncându-şi pletele pe spate, iar bărbatul o priveşte lung, cu mâna la cucuiul în curs de fomare - "săraca... păcat de ea, că e fată tânără"...

Cred că de asta. Ăsta e motivul pentru care o serie de intelectuali de marcă (nu ştiu exact de CARE marcă) s-au gândit că apelativul domnişoară e perimat.

Probabil, urmează să fie eliminat doamnă. Sunt destule cucoane, trecute bine de prima tinereţe, uneori şi de a doua, care sar ca arse dacă le spui doamnă. "Sunt domnişoară". Te uiţi cu milă, eventual, dacă ai tupeu, le spui "naşpa, n-am ştiut, îmi pare rău" şi îţi vezi de ale tale.

Nici domnule nu prea mai merge. Unu la mână, pentru că nu toţi cei cărora le spunem aşa, sunt, cu adevărat, domni, şi doi la mână, pentru că, în ziua de azi, nici nu mai poţi fi sigur...

Nici bă sau fă nu mai poţi să zici. În comunităţile rurale, cuvintele astea nu au nici un fel de conotaţii peiorative, dar sunt împărţite tot pe sexe. Cum să zici fă unui bărbat? Sau bă unei femei?

Ca să fim politically correct până la capăt, cred că soluţia ar fi "fă domule" şi "bă doamnă". Neutru, frate. Sau soro...

Deci tot n-o leagă de calorifer

EBA. E numărul de la maşină. A, da, şi însemnul ei electoral. Al lui Nuţi, al cui? S-a hotărât să nu mai fie fata lui tata, mai ales că nu vrea ca tati să fie acuzat de nepotism şi nici ca Partidul Democrat Liberal să fie nevoit să aleagă între ea şi intelectuali (ţin să menţionez că sunt cuvintele domnişoarei, nu eu am făcut-o neintelectuală). "Ca drept dovadă", candidează independent la europarlamentare.

Ştie că demersul ei necesită resurse (păi parcă tinerii pedelişti erau deja un rezervor de resurse) financiare (a, din astea), pe care nu le are, că nu plătesc chitroşii ăia de la Luxten aşa de bine cum zice presa. Are în schimb determinare. Care în română nu e totuna cu determination. O iertăm, că zicea tata aseară că a studiat în America. Tatăl ei, prşdntl, cum ar veni. Care nu i-a impus candidatura. Acuma asta mică merge singură la Brsl. Sau, în fine, încearcă, pentru că îşi dă seama că nu are cum să strângă până pe 7 aprilie 100.000 de semnături. Dar, ca să nu spună că n-a încercat, a început să ceară semnături prin sală. Pe la colegii din tineretul PDL. Curat independenţă, monşer...

Pe Nuţi aia mică o vedeţi aici. Uitaţi-vă, că e păcat...

P.S. Sugestie: două weekend-uri în Bamboo şi strânge mai multe semnături decât are nevoie. Dacă trece înainte şi pe la The Eatery... (care, a-pro-pos, tradus ad litteram, înseamnă Mâncătoria. Felicitări omului cu ideea).

Să ne avem ca fraţii! ...Kinky...

Ce este incestul? Dacă răspundeţi "Legătură sexuală, oprită de legile juridice şi morale, între părinţi şi copii sau între fraţi şi surori", sunteţi cu un pas în urmă. În urma Codului Penal. Pentru că, mai, nou, relaţia incestuoasă dintre două persoane nu mai este sancţionată de lege, dacă acele două persoane sunt adulte, iar relaţia este consimţită.

În cazul prostituţiei, cred cu tărie că argumentul moral este doar un pretext ipocrit pentru a nu o legaliza. Nu susţin legalizarea prostituţiei de dragul legalizării, ci pentru a putea avea un control al fenomenului, din punct de vedere social, sanitar şi, de ce nu, FISCAL. Plus că peştii nu şi-ar mai permite să-şi joace fetele în picioare după bunul plac, dacă ele s-ar sindicaliza ca în Olanda, de pildă. DAR în cazul incestului, argumentul moral nu e deloc un pretext. Ba chiar are o susţinere cât se poate de solidă în zona biologiei şi a sănătăţii reproducerii. Crescătorii de câini ştiu că, în crearea multor rase, s-a apelat la încrucişarea puilor cu părinţii pentru fixarea unor caracteristici. Însă, în cuibul astfel creat, aproape că este imposibil să nu apară 1-2 pui malformaţi. Pentru că se suprapun genele aiurea. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oamenilor, că tot mamifere suntem.

Cum facem, domnule ministru al Justiţiei? Veţi crea o altă lege, una care să le interzică incestuoşilor dreptul la reproducere? Nu se poate, pentru că ăsta este un drept universal al oamenilor. Sau îi lăsaţi în pace să aducă pe lume fiinţe nefireşti şi nefericite? Copii născuţi dintr-o mamă care le este şi soră, şi dintr-un tată care în acelaşi timp e şi bunic? Mama mea este sora unchiului meu care îmi este și tată. Sună interesant... Și vă mai puneați problema explicațiilor pe care le-ar da la școală un copil crescut de un cuplu homosexual? În cazul lui ar fi chiar floare la ureche...

Iar justificările date de legiuitori sunt de-a dreptul halucinante: "cei care practică incestul sunt deja pedepsiţi de viaţă, de ce sa-i mai batem şi cu legea?"

Simplu, domnilor: pentru că, de fapt, o relaţie incestuoasă nu începe la maturitate. Acela este doar vârful iceberg-ului. Abuzul, într-o formă sau alta, începe, aproape de fiecare dată, în copilărie. Când cel puţin una dintre cele două persoane implicate în "relaţie" este departe de a fi adultă.

Aşadar, nu faceţi altceva decât să legiferaţi o monstruozitate. Încep să cred că, în buletin, pe domnul ministru al Justiţiei îl cheamă şi Mengele.

Puşca şi cureaua lată...

...calc-o la podea odată!!!

Cum o fi, frăţioare, să mergi regulamentar pe Calea Victoriei, pe la 10 şi ceva dimineaţa, şi să te trezeşti că vine spre tine cu girofar, sirenă şi alte istericale, maşina primului ministru? PE CONTRASENS. Te freci la ochi şi te gândeşti că nu ai auzit ceasul dimineaţă şi încă mai dormi şi visezi? GREŞIT! Reacţia corectă: calci frâna şi tragi de volan. Da, ştiu, ori te urci pe ăla de lângă tine, ori pe trotuar unde sunt trecători nevinovaţi, dar aşa eviţi impactul frontal cu maşina care îl duce pe Emil Boc la Palatul Victoria.

N-ai înţeles nimic? E simplu: ieri, 10 martie, Boc a plecat de acasă la 10 şi 17 minute. Mda, cam târziu... Aşa că s-a urcat în maşină şi... "a bulivar, birjar!!!". Cu umbreluța nu știm dacă l-a împuns pe șofer, dar ceva tot i-a făcut, dacă a luat-o nefericitul pe contrasens, pe Calea Victoriei, până la Guvern!

Eu ştiu că maşinile astea girofarizate pot merge pe contrasens când au o treabă serioasă, misiune, viaţă de salvat, criminal de prins etc. Mă gândesc ca, data viitoare când mai întârzie Boc la birou, să fie convocat CSAT-ul...

CSI: Cotroceni

Fantastic, ce-a crescut Nuţi, dom'le... Într-un an, cât alţii în 10... Parcă ieri era un "copil timid" din a cărui carne fragedă se înfruptau ca hienele tonomatele pe ieuro... Azi e o femeie în toată firea care nu a vorbit cu tac' su de o lună, de nici nu ştia omu' că fata vrea să candideze la Brucsel.

Ei, a avut şi el o scăpare, că în rest le ştie pe toate. Ştie şi cum e cu împrumutul de la FMI, şi cum i-ar sta lui Geoană cu centură de castitate (ce strânse sunt relaţiile în coaliţie... ce ţi-e şi cu licuricii ăştia!)... Ce mai, la toate se pricepe! De aia nici nu prea ratează vreo şedinţă de Guvern; ce, nu ştie el cum e cu miniştrii? Cum îi scapi un pic din mână, cum ţuşti! La fel e şi cu Parlamentul, şi cu magistraţii, şi cu Alina Mungiu Pippidi, care vrea să-şi facă publicitate pe seama lui Nuţi aia mică... Păi chiar aşa, ce, în Bamboo, dacă strigi "uite-o pe Mungiu" întoarce cineva capul? Aiurea! Dacă zici "a venit Elena" se schimbă vânzarea...

Mi-e silă. De ei. Milă. De noi. Şi mi-e jenă. Singura consolare? Generaţiile viitoare nu vor şti ce perioadă de rahat am trăit noi. A avut Abramburica grijă să scoată istoria, ca disciplină, de la clasa a XII-a. Istoria românilor. Aşa s-or fi înţeles în coaliţie, să-şi acopere urmele... Uite că există crima perfectă.

Accizaţi, accizaţi, accizaţi!

Hotnews zice că Guvernul vrea să introducă accize pentru telefoane mobile, ceasuri, brichete şi reviste pentru adulţi. Ministerul Finanţelor dezminte.

Păi, ce să facă şi el, normal că dezminte. Deşi îi cred în stare. Că ei aşa ştiu să facă, să le bage pe toate la grămadă, în aceeaşi oală. Nu se face nicio diferenţă între oameni când e vorba de cumulul pensiei cu salariul, nu se face nicio diferenţă între un telefon placat cu aur şi briliante, şi un ştift făcut pe vapor şi dat moca odată cu abonamentul; nu se face nicio diferenţă între un ceas de plastic luat din piaţă şi un super ceas de colecţie care costă de zece ori cât maşina mea şi tot aşa... Nu există departajare între produsele de lux şi alea pentru pârliţi (majoritatea trăitorilor pe aceste meleaguri, adică). Hai să zicem că, în cazul "pornăciunilor", poate fi invocată o motivaţie morală; mai degrabă pretext, dar treacă de la mine. Da' cu brichetele ce avuserăţi, bre? Că nu-mi revin. Singura explicaţie pe care o pot găsi (şi asta pentru că am încercat să gândesc defect, ca voi) e că acciza vizează, de fapt, gazul din brichetă. Care este, nu-i aşa, un produs petrolier. Ia uite, frate, ce revelaţie am avut! Să sun la Burj Al-Arab să fac rezervare pentru Presidential Suite, pe durată nelimitată, să îmi comand Bentley-ul ăla auriu pe care l-am vazut io odată când îngheţam aşteptând un taxi şi să-i trimit ordin de evacuare lui Căşuneanu, că mă mut eu acolo, e drăguţă căsuţa...

Nu v-aţi prins? Sunt fumătoare. În general, nu prea pierd brichete, aşa că în geanta mea nu tocmai mititică, pe care, cu afecţiune o numesc La Papornitse, car o adevărată comoară. Cum ar fi să-i zici unui şeic "Şi ia zi, moşule, ai sondă de petrol în curte? Eşti penibil, să mor... Azi, în România, dacă n-ai brichetă accizată nu exişti..." OPEEEEC, ferea că vin, măăăăăăă!

Leapșa la poză. Sunteți!

De la Ramona Bercea am primit-o. Pe ea, pe leapșă. Tema: să postez și să comentez a patra poză din al patrulea folder de pe laptopul meu. Gândindu-mă acum la explicația pozei, am realizat, încă o dată, ce oameni mișto am în jurul meu. Ce PRIETENI mișto. Tânăra din imagine se numește Maria Angela și este fetița unor buni prieteni. Pe mamă, Corina, o cunosc de peste 10 ani și am fost colege de facultate, de grupă. Am amintiri cu ea care, și acum, mă fac nu să zâmbesc, ci să râd în hohote. Poza a fost făcută la primul eveniment monden din viața domnișoarei, respectiv botezul domniei sale. Botez la care am fost... ce să vezi, cu niște prieteni foarte, foarte buni. Între ei, Misty, zisă Lixandra; sor 'mea, ce să ne mai dăm după deget. Bine, de fapt, ne-am cunoscut tot la facultate, în anul I. Prima apropiere s-a produs pe treptele Universității, la bouquiniști. Cică i-am aruncat așa o privire crâncenă, că a blestemat secunda în care s-a gândit să mă "agațe". Hahahaha... Degeaba insist că eram înghețată bocnă și descoperisem că Dicționarul de sociologie pe care îl căutam era scump al dracu'... Tot acolo, la botez, o altă prietenă, tot fostă colegă de grupă, zisă Duduița Jung Adler, pentru că, din gașca veselă, e singura care profesează...

Și, la final, ca semnătura artistului, l-am lăsat pe autorul fotografiei, un alt prieten extraordinar, Petru pe numele său de scenă și de toate zilele. Uite aici îl găsiți: http://www.petrurussu.com/. Pe lângă suflet şi umor, are tone de talent omu'...

Așaaa... eu m-am achitat de leapșă. Acu' o dau mai departe, să nu stea jocul... Mihai? Nemesis? Tu, care citești acum? Sunteeeeeeți! Și nu jucăm cu casă, daaaa?


MEA CULPA: Ovi-fratele-lu'-Michael, fată, nu te supăra pe mine, nu aş putea suporta aşa ceva!!! În explicaţie am făcut referire la tânăra care este personajul principal şi la fetele pe care le ştiu din tinereţile mele învolburate. Şi, desigur, la autorul capodoperei. Sigur că şi tu erai acolo şi sigur că te numeri printre cei mai dragi prieteni ai mei. În cazul ăsta, că, deh, suntem balanţe cu dragoste de justiţie şi de justeţe, trebuie să precizez că Duduiţa Jung Adler era însoţită de prinţul său consort, Danny Boy, iar the proud mom, era, bineînţeles, alături de the proud dad, cunoscut publicului larg drept Ben Affleck.

Sporul de ruşine

Noul proiect de ordonanţă privind cheltuielile din sistemul bugetar menţine sporul de 10% pentru limbi străine acordat angajaţilor care lucrează în centrala MAE şi sporul de 75% pentru salariaţii APIA, care gestionează fondurile europene pentru agricultură.


http://www.tmctv.ro/articol_63375/guvernul_mentine_sporul_de_limbi_straine_pentru_angajatii_mae_si_cel_de_75__pentru_salariatii_apia.html

Da, oameni buni. Dacă nu ştiaţi, e ceva nemaiîntâlnit, ieşit din comun, FABULOS, faptul că angajaţii Ministerului de Externe (!) vorbesc limbi străine. E ceva atât de extraordinar, dacă îmi este permisă licenţa, încât trebuie răsplătit pe măsură. Cu un spor. Domnule prim ministru, ştiu că economia nu stă pe roze, dar, vorba lui Jerome Kerviel, unde a mers mia, merge şi suta: dacă tot nu aţi tăiat sporurile pe care aţi zis că le tăiaţi, ba chiar vreţi să daţi o asemenea ordonanţă penibilă, mai băgaţi câteva, din aceeaşi serie.

De exemplu, să le dăm poliţiştilor spor de uniformă, medicilor spor de halat, profesorilor spor de cretă, jurnaliştilor TV spor de microfon... În general, să le dăm tuturor câte un spor fiindcă fac munca pentru care sunt plătiţi. Dacă stau să mă gândesc, aţi putea să le daţi sporuri celor care îşi fac bine treaba, celor care sunt cu adevărat pregătiţi să facă meseria pe care şi-au ales-o... Nici nu ar fi un efort bugetar prea mare, că sunt puţini rău...

A, şi, dacă tot v-aţi apucat, daţi-vă şi dumneavoastră un spor, domnule Boc: unul de ruşine.

A fost...

...că dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Dar, dacă nu s-ar povesti, ar mai şti cineva că a fost? Că am fost? Stăm atât de puţin pe Pământ, încât amintirile şi poveştile celorlalţi despre noi devin nu doar o prelungire a vieţii noastre, ci aproape că i se substituie. Trăim mai mult, uneori şi mai intens, în mintea şi în sufletul celor care ne-au cunoscut, care ne-au iubit, ne-au urât, pe care i-am amuzat sau enervat. Chiar şi în cei cărora le-am fost indiferenţi. Ne continuăm existenţa în spiritul oamenilor cărora le-am intersectat vieţile, fie şi numai pentru câteva clipe. Iar, aceştia, la rândul lor, vor trăi în amintirile altora. Da. Suntem nemuritori...

Nu mai vreau să vorbeşte cu nimeni

Uite ce scrie azi, în Gândul, Lelia Munteanu:

Ce-aveţi cu Elena Băsescu, ofti­coşilor? Cum vedeţi una mai cu succesuri, hop şi voi pe ea. [...] Nu v-aţi prins că pleacă fata la Bruxelles să scape de gura voa­stră? Acolo n-o cunoaşte nici Manneken, acolo pot să fie şi oameni care nu vor să vorbesc cu tine. În Parlamentul European e ca la Euro Click: marcă cine pri­meşte minge. (Obiectul acela rotund, confecţionat din piele, în care toţi vor să dea cu piciorul, pe care scrie: „ Le-a Gue”). De ce-o dau plecată, când încă nici data europarlamentarelor nu s-a fixat? Deoarece fiindcă pentru că va fi pe listă. Ştiţi ce înseamnă în România să fii pe listă?

http://www.gandul.info/puterea-gandului/elna-mrge-la-brsel.html?4237%3B4010261 (aici găsiţi articolul complet şi, mai ales, foarte tare)

Ştiu ce înseamnă în România să fii pe listă. Şi, mai ales, ce înseamnă în România să fii pe listă în calitate de "fata lui tata". Mă refer la cazul în care ascendenţa ilustră este singura ta calitate. Sau defect, mă rog. Asta nu înseamnă că fiii politicienilor din prima linie ar trebui să stea ascunşi în debara, dar, cu o condiţie: să aibă în cap şi altceva decât gărgăuni!!! Există dovezi că se poate.

În altă ordine de idei, chiar nu mă simt onorată de o astfel de reprezentare în Parlamentul European. Pe bune, dacă trăsăturile pozitive nu fac mulţi purici în mentalul colectiv al europenilor, prefer ca distinşii europeni să-şi ferească buzunarele când mă văd, decât să creadă că, din greşeală, mi-am întins cu placa şi circumvoluţiunile...

Domnule Preşedinte, luaţi-o ca pe un sfat de imagine: legaţi-o, dom'le, de piciorul patului şi daţi-i voie să meargă numai la coafor şi în Bamboo. OK, şi la lecţii de dicţie. Nu de alta, dar ca să înveţe să vorbesc corect...

P.S. Ca să nu ziceţi că sunt rea, sau că Lelia Munteanu este tendenţioasă, dacă doriţi să revedeţi...

http://www.youtube.com/watch?v=uIq3EH7yU-M&feature=related

Nu dați la față!

"Domnu', deci dați-mi voie să vă zic... Deci io aveam în mână un cuțit...aș, un cuțitaș, cum ar veni, dintre care l-am... înțepat pă un băiat de la bigies, care s-a dat așea la mine, adică io nu faceam nimica, deci a venit brusc la mine și m-a luat la omor, domnu! Domnu', ȘI A DAT LA CAP, domnu' (suspin), și la faațăăăă (hohote de plâns)"...

Cred că așa a sunat declarația lui Preda. Cum, care Preda? Ăla care și-a luat bătaie la Mall... Săracul, el înarmat numai cu un cuțitaș (cred că avea și lama tocită, de utilizare îndelungată) și animalele alea de la BGS cu lacrimogene, cu bastoane... Ce se întâmplase, în fond? O ostatică, un cuțit... mare lucru, ce să zic... Și ce, poate că trebuia să vorbească frumos cu el, că era om de înțeles, ce naiba... Să îi explice că nu e deloc frumos ce face el, că dacă l-ar vedea mama lui ar fi foarte supărată pe el și că nici Iepurașul nu o să vină din cauza asta.

Deci, normal că s-a autosesizat Procuratura! Cine a mai văzut firmă de pază care să intervină în forță??? Băieții ăștia trebuie să negocieze, să explice concepte, paradigme, și, dacă nu merge și nu merge, să îngenuncheze și să zică TE ROG...

What's wrong with this picture??? Preda e liber, CĂ NU E PERICOL PUBLIC, iar cei care și-au făcut treaba (pază și protecție) sunt acuzați de violență??? Hellloooooo!!!

În ritmul ăsta, victima unui viol o să fie identificată de agresor dintr-un grup de suspecte, și eventual și condamnată pentru că, nu-i așa, A STAT!!! Ăla buzunărit în 41 o să primească amendă că și-a ținut portofelul într-un loc accesibil, iar mortul o să fie întotdeauna de vină că s-a aflat, fir-ar mama lui de prost, fix în calea glonțului!

Hai să ne revenim, bine? E distractiv să stai cu capul în jos, lucrurile par mai interesante, dar dacă exagerezi, îți vine sângele în cap și ți se face rău... Mie deja mi-e greață...

http://www.antena3.ro/stiri/romania/firma-bgs-anchetata-pentru-violenta-in-cazul-scandalului-de-la-mall_65870.html

...Că vă ia mama dreacu'!

Le-a amânat şedinţa, ca să ajungă el; le-a dat ziariştii afară din sală; i-a certat că nu au cheltuit banii pe care îi aveau alocaţi. Bine că nu le-a dat şi două palme. Deşi, de vreme ce presa nu mai era acolo, putea să-i dea şi cu capul de pereţi; după aia ar fi zis că s-au împiedicat. Cum, de ce? De robe, nu sunt magistraţi? Că doar despre şedinţa de azi a Consiliului Superior al Magistraturii vorbim. Aia în care întâiul magistrat al ţării a intrat cu picioarele.

Domnul preşedinte a reluat şi sintagma "vampirească", lansată deja în piaţă de Emil Boc: "infuzie de sânge proaspăt". Clar, omul are dreptate, magistraţii nu trebuie, în nici un caz, să fie anemici, pentru că au multe lucruri de făcut. În special în urma "indicăţiilor" (sic) pe care domnul preşedinte le-a trasat astăzi.

Aşa că... smirnă, toată lumea! Nici musca să nu se-audă! Şşşt! Joacă domnul preşedinte...

Ruda colaterală

Mihaela Boc lucrează, mai nou, la Guvern. E colegă cu unchiul Emil. Ce să vezi, tot Boc. Unchiul, că e mai mare, e premier. Nepoata, că e mai mică, are biroul chiar lângă el. Ca s-o aibă sub ochi. Sub ochi a avut-o și la Cluj. Unde era primar. Unchiul. Nepoata era colaterală. Rudă colaterală. După spusele unchiului Emil: rudă de gradul 5, colaterală. Oare ruda colaterală e un fel de neam mai îndepărtat al pagubei?

Ieși.

"Este evident cine sunt capii bandelor si retelelor de infractori din tara, care jefuiesc, ameninta si intimideaza romanii pe care autoritatea nu-i apara !
Nu astept sa pornesti un razboi de una singura, dar macar sa creem un curent de opinie public nu numai personal ![...]Sinuosul drum al lebedei din Austria catre graterele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana."

Sunt convinsă că recunoașteți textul de mai sus. Este un fragment dintr-un email pe care, fără să exagerez, l-aș numi hitul săptămânii. L-am primit de atâtea ori, încât cred că pot recita fraze întregi, din memorie. Da, l-am citit de fiecare dată, cu atracția morbidă cu care se apropie trecătorii, de creierii împăștiați pe caldarâm ai victimelor accidentelor rutiere. L-am citit de fiecare dată, pentru că nu-mi venea să cred că oameni pe care îi cunosc, oameni inteligenți, cultivați, de lume, sugerează să se răspundă unui val de ură cu și mai multă ură. Asta ați priceput voi? Asta vă e soluția? De ce nu soluția finală? Dacă tot ne apucăm de treabă, măcar s-o ducem până la capăt, nu?

Nu sunt avocata țiganilor. Nici a italienilor, nici a românilor, nici a evreilor, nici a negrilor, nici a musulmanilor, a puilor de focă sau mai știu eu a cui. Nu. Sunt doar un om care crede că ura ne coboară pe cel mai jos nivel de pe scara evoluției. Pentru că exclude rațiunea.

Tu, care citești această postare, ai dat forward la emailul cu pricina? Dacă da, acceptă un sfat amical: nu îmi mai citi blogul, îți pierzi vremea. Tu vei continua să crezi în superioritatea unora în fața altora, iar eu voi continua să cred în oameni. Da. Chiar și în tine.

"And the Oscar goes to..."

Sunt cuvinte cu care ne-am obișnuit, pe care le așteptăm, cel mult, cu emoția provocată de curiozitate - Cine ce rochie mai poartă? Oare câștigă filmul meu preferat?

Ne gândim că Ei, zeii, premiații, aleșii, privesc toată agitația cu blazare și, în cel mai bun caz, cu o ușoară iritare - Am prea multe ținute dintre care să aleg... O să stau lângă X și nu o pot suferi etc.

Nu.

Sau, poate că e adevărat, dar numai până când urcă pe scenă să-și ia statueta. În acel moment, încetează să mai fie zei și redevin copii. Pe măsură ce urcă treptele scenei, divele redevin fetițele de 5 ani care se împiedicau prin casă încălțate cu pantofii mamei, încercând să imite mersul vreunei starlete la modă, cei mai fascinanți și doriți bărbați ai planetei sunt, din nou, puștii acneici care plângeau noaptea pe înfundate pentru că îngerul blond din vecini i-a ignorat la ora de sport, iar cel mai apreciat compozitor de muzică de film e, iar, băiețelul chinuit de interminabile lecții de pian.

În momentul în care ajung pe scenă, în dreptul microfonului, mâinile mângâie statueta aurie, reflectoarele îi orbesc, vuietul aplauzelor trece cu greu de bubuitul propriului puls care le răsună în urechi iar lacrimile li se înnoadă în gât; transformarea e completă.

Atunci, sunt copleșiți de toate dorințele nespuse dar împlinite, de visurile ciobite și lipite la loc, de toate temerile cumplite care îi bântuie când sunt singuri, și care dispar ca monștrii de sub pat când se aprinde lumina. Dintr-odată, vine revelația: YOU LIKE ME! YOU REALLY LIKE ME!

Cum face opinia când se sperie?

De multă vreme tot aud expresii de-astea, corozive pentru timpan, dar ultimele evenimente violente (din țară și de aiurea) au readus în actualitate și în corzile vocale ale vorbitorilor în public, fie ei jurnaliști, politicieni, polițiști sau oameni obișnuiți, nenorociri cum ar fi:

• opinia publică este șocată
• aceste lucruri au speriat opinia publică
• reacția opiniei publice a fost...
• opinia publică este revoltată

Și, încununarea cacofonico - pleonastică a datului de pământ cu logica până îi sare sângele pe pereți a fost... țineți-vă bine: opinia publică CREDE!!!

Da, oameni buni. Rog opinia publică să mă ierte că, până acum, m-am adresat domniei sale atât de ireverențios, când toată lumea se încăpățânează să o personifice. Înțeleg că ea este o entitate care poate fi șocată, speriată, revoltată, și toate astea pentru că ea GÂNDEȘTE! Opinia poate să CREADĂ chestii, domnule!

În îngustimea minții mele, eu chiar acceptasem definiția potrivit căreia Opinie publică = părerea publicului într-o anumită chestiune. Înțeleg că sunt depășită, dar nu pot să nu mă întreb: cum face opinia asta publică atunci când se sperie? Țipă? Leșină? FACE PE EA? Eu cred că ultima variantă e cea corectă și de asta crește nivelul oceanului planetar...

Nu mai rămâne nimeni

Forza Nuova, gruparea de extremă dreapta din Italia, a organizat în această seară, la Roma, în Piaţa Bocca della Verita, un miting de protest faţă de valul de violenţe sexuale înregistrat în Peninsulă în ultima vreme şi pentru care principalii suspecţi sunt imigranţii, inclusiv cetăţeni români.

Știrea completă o găsiți aici:

http://www.realitatea.net/peste-100-de-extremisti-au-demonstrat-la-roma-impotriva-prezentei-imigrantilor-in-italia_463516.html

Nu comentez. Vreau doar să vă arăt ce a postat pe internet, în urmă cu aproape o lună, pe pagina sa de Facebook, un ITALIAN:

"Prima di tutto vennero a prendere gli zingari
e ne fui contento, perché rubacchiavano.
Poi vennero a prendere gli ebrei
e stetti zitto, perché mi stavano antipatici.
Poi vennero a prendere gli omosessuali
e ne fui sollevato, perché erano fastidiosi.
Poi vennero a prendere i comunisti
e io non dissi niente, perché non ero comunista.
Un giorno vennero a prendere me
e non era rimasto nessuno a protestare."
- Bertolt Brecht -

Nu am răbdare să caut traducerea, așa că iat-o pe a mea, ne-literară:

Întâi au venit să îi ia pe țigani și am fost mulțumit, pentru că furau. Apoi au venit să îi ia pe evrei și am tăcut, pentru că îmi erau antipatici. Apoi au venit să îi ia pe homosexuali și am fost ușurat, pentru că erau obsceni. Apoi au venit să îi ia pe comuniști și nu am spus nimic, pentru că nu eram comunist. Într-o zi, au venit să mă ia pe mine și nu mai rămăsese nimeni care să protesteze.

Sunt româncă, deci violez

Toți arabii sunt teroriști... Toți italienii sunt mafioți... Toți columbienii sunt traficanți de droguri... Toți țiganii sunt hoți... Toți românii sunt violatori...

Ce simple ar fi lucrurile dacă toate aceste propoziții ar fi adevărate, nu? În orice secundă a vieții sale, fiecare om de pe planeta asta ar ști exact cum să se raporteze la ceilalți, ce să le ceară, ce așteptări să aibă din partea lor, de cine să se ferească și cu cine să colaboreze. Ar fi tare, nu? Nu mai întrebi omul ce știe să facă, nu-i mai dai teste de aptitudini sau de inteligență, îl bagi direct la pârnaie, sau îl faci CEO.

Dar, cum c'est la vie, toujours parchive, propozițiile alea NU SUNT ADEVĂRATE!

Da, OK, islamul presupune o altă abordare a Divinității, mai "activă", (a-pro-pos, Allah înseamnă Dumnezeu, știați?), cele mai roditoare plantații de coca sunt în America Latină, iar Mailat venea din România. Așa, și? Asta înseamnă că orice arab care viețuiește pe planeta asta este un depozit de muniție ambulant, că orice țigan are ochii cu raze X și îți vede în buzunare, că toți evreii sunt mega oameni de afaceri, că orice italian îți poate face o ofertă pe care să nu o poți refuza, sau că toți românii se comportă ca după o supradoză de Viagra? Să fim serioși, carabinierii au șomat până să vină românii în Italia? Erau o chestie pur decorativă, ca garda de la Palatul Buckingham? Între infractorii din Peninsulă, cam care e ponderea REALĂ a românilor?

Da, e mult mai comod să faci generalizări, dar e comod numai pe termen scurt. Că pe termen lung... așa s-a iscat al Doilea Război Mondial. Și era cât pe ce să se iște și al treilea. Or, pe criza asta...

Ca metodă de lucru în exercițiile de logică, generalizarea e bună; dar în viața reală, ea naște monștri. Hai să lăsăm Auschwitz-ul să fie ce este: o modalitate de a ne aminti că niciodată nu mai trebuie să renunțăm la rațiune.

Low Society Club

Dacă le zici că nu se mai poartă dinţii din faţă, dau fuga la dentist să şi-i scoată; dacă îi anunţi că ultimul răcnet în materie de interior decoration este hârtia igienică ornată cu cristale Swarovski, fac pe dracu'n patru să-și ia și ei, indiferent cât o să le sângereze fundul din cauza asta. Ei sunt auto-proclamata "lume bună" a Bucureştiului. Sâmbătă seara, îi vezi cum se înghesuie la intrarea în club (oricare ar fi el, scump şi fiţă să fie), cu evlavia cu care se grăbesc creştinii practicanţi să prindă începutul slujbei de duminică. Dintr-un Mercedes frumușel coboară un nene mai degrabă urâțel, care se mai și scarpină în fund (o fi de la cristalele de pe hârtia igienică); apare și un june cu înfățișare de student British, cu gâtul delicat înfășurat într-un fular Burberry, care trage un scuipat foarte Romanian și se îndreaptă cu pași egali și plin de autosuficiență spre intrare. Acolo, două dudui care par să se rupă dacă bate aerul condiționat ceva mai tare, ies revoltate să-și ducă hainele la mașină - " nu au garderobă, dragă, nu se poate aşa ceva"- numai ca să revină zgribulite în promiseland.

Mi-a părut bine că am trecut pe acolo (doar pe afară, nu vă scandalizați). Am reținut următoarele: trebuie neapărat să-mi cumpăr o pereche de pantaloni albi transparenți (să se vadă tanga, faaaaatăăăă), niște pantofi roșii cu talpă neagră, pe care să-i asortez la ciorapi negri cu model vălurit. Neapărat trebuie să stau cu buzele țuguiate, să-mi pun gene de păpușă și să nu mă sperie pneumonia pe care aș putea s-o fac pentru că bântui despuiată prin parcarea clubului, doar-doar m-o remarca (sau remorca) și pe mine vreun investitor...

A! Și un pont: contrar credinței populare, ăia care se scarpină în fund când coboară din mașină nu sunt mitocani, dimpotrivă, fac parte din high-life, iar ăsta este un efect secundar al hârtiei igienice cu Swarovski. Cred că deja a devenit un salut secret. Şşşşşt... să nu ziceţi că eu v-am spus...

Soluţii de refinanţare: varianta "banii, viaţa sau mustaţa"

E criză. Asta ştim deja. Şi o şi simţim: mai creşte o dobândă, îţi respinge banca dosarul de credit, patronul te trimite în concediu pe durată nedeterminată. Criză, criză, da' gura noastră să nu mănâncă şi ea ceva, mititica? Aşa s-or fi gândit ăia 2 (4, cu tot cu şoferul şi cu ăl' care ţinea de 6), care au jefuit ieri Banca Transilvania din Cluj.

Au făcut cum văzuseră ei la televizor; numai prada n-a fost ca la televizor: nici 70.000 de euro, în lei, zice BT. Păi ce jaf e ăsta, frateeee? În locul hoţilor, mă întorceam să le dau banii înapoi - "mă iertaţi, cred că, din greşeală, v-am luat mărunţişul de ţigări..."

Bine, dacă s-ar pricepe un pic la afaceri, hoţii ar veni înapoi la bancă, dar îmbrăcaţi frumos, la costum, cu cei (aproape) 70 de mii într-o servietă de aluminiu şi i-ar spune casierei: "Bună ziua, fiţi amabilă, am vrea să facem un depozit la dumneavoastră; ce dobândă aveţi pentru lei?"
Eu m-am gândit că poate oamenii aveau un credit cam de valoarea asta şi, na, atâta le-a trebuit. "Da", a spus colegul meu Radu Soviani, "şi l-au refinanţat de la Banca Transilvania". Recunosc, la varianta ASTA de refinanţare nu mă gândisem niciodată. Dar, atâta timp cât nu te prinde nimeni... În fond, câţi nu s-au "finanţat" sau "refinanţat" aşa?... Sigur, nu cu pistolul în mână. Tocmai de asta, ei nu trebuie căutaţi în topurile infractorilor periculoşi, ci în Topurile publicate anual în reviste cu hârtie lucioasă şi cu poze zâmbăreţe.

Dar, să revenim la marele jaf de la Cluj. Ieri, citind ştirea (chiar pe post) mă bufnea râsul, pentru că îmi aduceam aminte (da, ştiu) de un banc:

Undeva, la marginea unui oraş, în faţa unui bloc mai jerpelit, un nene cosea iarba. La un moment dat, un planor purtat aiurea de vânt se izbeşte de bloc pe la etajul 6 şi îi cade omului la picioare. Ăsta îşi dă basca mai pe ceafă şi, proptit în coasă, fluieră a pagubă: "ţară de rahat, atentate de rahat..."

The Gods of Rock and Roll

Încă de la intrare, te simţi umil şi, în acelaşi timp, special, de parcă doar tu şi o mână de aleşi aţi avea dreptul să pătrundeţi acolo. 

Treci pe sub colonadă, privind în sus ca un copil şi păşind cu grijă să nu te împiedici de treptele largi de piatră. Intri. E cald şi miroase frumos, nu e fum, aşa cum te-ai fi aşteptat. Lumina e caldă, filtrată de sticla colorată şi vine de sus, de undeva din centrul încăperii.

De pe pereţi te privesc chipuri pe care parcă le ştii dintotdeauna, figuri pe care le simţi aproape, chiar dacă realizezi că, în viaţa asta, cel mai aproape de ei o să fii acum, aici, când priveşti, prin cristalul care le protejează, piese de îmbrăcăminte pe care ei le-au purtat cândva. Şi pe ele le ştii. Ai vrea să le poţi atinge, să simţi textura materialului, mirosul pielii tăbăcite, să te convingi că sunt reale. Îţi opreşti în zbor mâna care se întinde spre ele şi, zâmbind mai mult pentru tine, te aşezi şi ceri împărtăşania: "40 de Jack. Cu gheaţă."

Eşti la Hard Rock Cafe. Templul ridicat pentru a-i slăvi pe zeii păcătoşi ai muzicii. Cei pe care Dumnezeu i-a sărutat pe frunte.