 |
| indiscret.ro |
Buldoaga plângea încet, pe tăcute, și își ștergea lacrimile cu vălul de borangic. Cu mâna cealaltă strângea și netezea spasmodic poalele rochiei de mireasă.
Lângă ea, privind-o chiorâș, era mătușa Mona, zisă a lu' Cațavei. O acritură de femeie, cu buze subțiri, care nu se despărțeau a râs decât după ce pupau paharul de țuică.
- Degeaba plângi acu', Buldoago. Ascultă la mine, că-s femeie bătrână și-ți vreau binele. Ți s-a urât să fii singură? Pricep. Da cine zice fă că tre' să te măriți cu Penel? Parcă nu puteți să vă țineți numa' așa, fără acte? Ce, te mai iei acuma după gura satului? După ce te-a tăvălit Traian în văzul lumii, nici nu mai are rost să te gândești la asta.
Buldoaga deschise gura să răspundă, dar cuvintele îi fură astupate de un hohot de plâns.
- Vorbește, fă, zi ceva, nu mai plânge așa ca proasta, spuse Mona lu' Cațavei, pe glas ridicat.
Începuse să-și piardă răbdarea. Fata asta netoată chiar nu pricepea că, dacă se mărită cu Penel, ia doar un mort de foame a cărui singură avere era că s-a născut în familie bună? (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.