Translate

sâmbătă, 26 iulie 2014

Nunta Slută X. Cununia

indiscret.ro
Buldoaga plângea încet, pe tăcute, și își ștergea lacrimile cu vălul de borangic. Cu mâna cealaltă strângea și netezea spasmodic poalele rochiei de mireasă.

Lângă ea, privind-o chiorâș, era mătușa Mona, zisă a lu' Cațavei. O acritură de femeie, cu buze subțiri, care nu se despărțeau a râs decât după ce pupau paharul de țuică.

- Degeaba plângi acu', Buldoago. Ascultă la mine, că-s femeie bătrână și-ți vreau binele. Ți s-a urât să fii singură? Pricep. Da cine zice fă că tre' să te măriți cu Penel? Parcă nu puteți să vă țineți numa' așa, fără acte? Ce, te mai iei acuma după gura satului? După ce te-a tăvălit Traian în văzul lumii, nici nu mai are rost să te gândești la asta.

Buldoaga deschise gura să răspundă, dar cuvintele îi fură astupate de un hohot de plâns.

- Vorbește, fă, zi ceva, nu mai plânge așa ca proasta, spuse Mona lu' Cațavei, pe glas ridicat.

Începuse să-și piardă răbdarea. Fata asta netoată chiar nu pricepea că, dacă se mărită cu Penel, ia doar un mort de foame a cărui singură avere era că s-a născut în familie bună?

- Mătușă, hohoti Buldoaga, io-l iubesc pe bărbatu' ăsta, pricepi? Îl iubesc! De când m-a lăsat Traian, am crezut că n-o să mai simt așa pentru nimeni. Ce vrei, să mor fată bătrână?

- Fă, nu cumva tu te măriți cu săracu' ăsta numa' ca să-i faci în ciudă lu' Traian?
- Nu, mătușă, murmură Buldoaga, trăgându-și nasul.

De fapt, nu era așa de sigură că Mona n-are dreptate. Zise, însă, altceva:

- Mătușă, e ziua nunții mele. Te rog, ca pe Maica Domnului te rog, nu mai pomeni numele lui Traian azi. Încep o viață nouă cu bărbatul ăsta, lasă-mă să-mi simt sufletul curat și împăcat.

Mona lu' Cațavei își îndreptă tulpanul, își țuguie buzele a scârbă și se întoarse să iasă din odaie.

- Fă ce vrei, fata mea. Da' să nu vii la mine să plângi când te-oi despărți de Penel. Atâta-ți zic. Poate mai rămâi și cu vreun plod agățat de poale. Atunci să te văz. Să nu zici că nu ți-am zis.

Scuipă vorbele astea peste umăr, apoi, din ușă, îi aruncă o privire înghețată:

- Amu spală-te pe față, netezește-ți rochia și ieși, că-i curtea plină de nuntași. Și te-așteaptă și nevolnicul cela. Dacă-i nuntă, nuntă să fie!

Ca trezită din somn, Buldoaga sări în picioare, luă apă din găleată și își clăti fața roșie și umflată de plâns, iar cu palmele ude își îndreptă poalele boțite. Își trase vălul peste chip, să nu-i vadă sătenii ochii ca de bocitoare tocmită, și păși în curte.

De la mesele întinse la umbră și împopoțonate cu flori cum văzuse ea la oraș, nuntașii o întâmpinară cu chiote și fluierături.

-Să trăiască mireasaaaaaaaa!

Cel mai tare striga bunicul lui Penel, Nea Chintu, care se luase de piept cu mulți din neam ca să se facă nunta. Adevărul fie spus, din ambele neamuri erau mulți care ziceau că Buldoaga și Penel  puteau foarte bine să stea necununați, că doar nu dintr-o hârtie izvora dragostea. Unii nici nu veniseră la nuntă. Ba chiar tatăl lui Penel, Floricel Anton, lipsea. Mona lu' Cațavei nu se zărea pe nicăieri...

Hă! S-or fi dus să bea împreună, să-și înece amarul, se gândi Buldoaga.

Începuse și ea să se înveselească, la vederea nuntașilor și a meselor aranjate de sărbătoare. Penel veni către ea, îmbrăcat în straie de duminică, o luă de mână cum văzuse el într-un film și le făcu lăutarilor cu ochiul. Când începu muzica, bărbatul prinse a-și învârti mireasa care aproape că-și uitase lacrimile de mai devreme.

Mărine, la nunta taaaaaaa,
Măăărine, Mărine,
Toate fetele jucaaaaa
Măi dragă Mărine.
Numai una nu jucaaaaa,
Măăărine, Mărine
Stătea-n poartă și plângeaaaaaa
Măi dragă Mărine.

Nimic mai adevărat. Printre uluci, Peseda privea cu ochi încețoșați de lacrimi dansul mirilor. Era clar: pentru ea și Penel nu mai exista cale de întoarcere. De-acum, el avea să fie bărbatul Buldoagăi. Femeia se smulse de lângă gard și o rupse la fugă pe uliță, spre casa ei. Hohotea și gâfâia de goană și de iureșul gândurilor.

Doi smintiți! Ba nu, smintit e Penel, că aia-i mârșavă, otreapa! Ha! Lasă, că văd ei la iarnă... Văd ei atunci pe dracu'!

- Văd ei atunci pe dracu'!

Fără să bage de seamă, vorbele își făcuseră loc din minte spre gură, iar sătenii care nu erau la nuntă vedeau fugind o femeie despletită, plânsă, cu fața murdară de colb amestecat cu lacrimi și în urma căreia flutura, ca o flamură de război, broboada care-i alunecase de pe cap. Peste toate astea, mai vorbea și singură.

- De bună seamă, și-a pierdut mințile biata de ea când a văzut că bărbatul pe care încă-l iubește se ia cu alta, zise o babă care stătea de vorbă cu vecina la fel de tinerică, la poartă.

- Ferească Bunul să nu știi când să te oprești, zise cealaltă, făcându-și o cruce mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.