Translate

luni, 18 februarie 2013

Admiratorii admiratoarei doamnei Udrea

Îl auzii pe Ponta mai acu' vreo două ore zicând că, decât Blaga, mai bine Udrea în fruntea pedeleilor. Pentru că, nu-i aşa, "avem nevoie de o opoziţie puternică, iar Blaga e istorie". Sigur - spre deosebire de Nuţi - în afară de istorie, Blaga mai înseamnă şi creier, capacitate şi disponibilitate de a comunica, abilitate politică şi alte asemenea calităţi mărunte care pălesc în faţa decolteului generos al doamnei cu pricina.

Nuţi tocmai zice acum în direct la televizor că afirmaţia lui Ponta este cu siguranţă o ironie. Pentru prima dată în viaţa mea, mă văd nevoită să fiu de acord cu ea: şi eu sper acelaşi lucru. Altfel, încep să cred că pactul de coabitare se transformă într-unul de concubinaj, cu pupături pe gură. Zic asta pentru că preşedintele - complet constituţional şi apolitic aşa cum ne-a obişnuit, fără să se amestece în chestiunile interne ale unui partid - zicea şi el că e mai bună Nuţi. Mai bună în conducerea PDL, terminaţi cu golăniile...

Pe de altă parte, nu ar fi chiar şocant ca între Ponta şi Udrea să existe o simpatie sinceră şi colegială, dacă ne gândim că, din 2001 până în 2003, Nuţi a fost secretara lui Cozmin Guşă, pe atunci secretar general al... ce să vezi, PSD, cum zice colegu' Radu Tudor aici.

Poate că totuşi Ponta a fost ironic. Sper că a fost ironic. Vreau să cred că a fost ironic. Nu de alta, dar nu mi-ar plăcea ca pactul de coabitare a lu' peşte să aducă relaţii instituţionale "tip ménage a trois".

miercuri, 13 februarie 2013

Înalt Prea Sfinţia S.A.

Popii fac afaceri. Ştiu, nu e nicio noutate aici. Suntem obişnuiţi să strecurăm bani între faldurile sutanelor la fiecare nuntă, botez, înmormântare sau sfinţire de... orice. Biserica pare să folosească serviciile consultantului japonez Nymika Nuymoka. Dar, cum spuneam, ştiam toate astea.

Noutatea e că, acum, popii s-au organizat în sereleuri. Ce-i al lor e al lor şi e pus deoparte, printre cele sfinte: firmele popeşti se cheamă ba Pelerinul Pati-Cof, (o preacuvioasă cofetărie-patiserie, cum ar veni) ba Chivotul Mare SRL (preacinstită firmă de construcţii) etc. Aşa zice ziarul Ring.
 
Popii au acţiuni şi la firme care oferă consultanţă  în afaceri. Mă întreb cum ar putea suna reclama sau sloganul unei astfel de firme? "Succes garantat de Sfântul Duh"? "Dumnezeu îţi arată calea spre succes"? "Nimiceşte-ţi concurenţa cu sabia Arhanghelului"?

Oare firmele popeşti care vând carburanţi - da, există şi popi benzinari - au obţinut marfa respectivă transformând apa în benzină? Hm, ăsta ar intra în categoria miracolelor la limita Codului Penal, deci poate că totuşi nu.

Săptămâna trecută, aflam că un popă făcea trafic cu etnobotanice. În fond, şi iarba dracului e tot de la Domnul, nu? Iar chimicalele din mizeriile alea otrăvitoare sunt făcute de om, omul e făcut de Creator, deci e OK. În fond, nu există nicio poruncă, a 11-a eventual, care să spună "Să nu te faci dealer de droguri".

BOR reuşise deja să mă enerveze anul trecut, de Paşte, cu lumânările "agreate de Patriarhie". Ete aci. Văd că recidivează cu graţie şi cucernicie.
 
Râdem noi, râdem, dar Biserica face toate afacerile astea, în condiţiile în care primeşte donaţii şi BANI DE LA STAT. Şi nici nu plăteşte taxe. Frate, popii sunt mai tari ca fraţii Mararu! Au deja Merţanele, modelul fără bombă.

vineri, 8 februarie 2013

Mîcîvî, Cîcîrî etîcî

Nu mai pot cu raportul MCV. Tocmai ce mi-a scris un domn pe facebook " voi sunteţi ţinta raportului MCV". Ei, nu, pe bune?

Domnii de la Comisia Europeană par să creadă şi în Moş Crăciun, de vreme ce în redactarea mizeriei ăleia se bazează pe nişte sesizări, reclamaţii, plângeri sau cum le-o mai zice. Păi aşa pot şi eu, domnu' Barrosso, să mă plâng la poliţie că m-a violat Danileţ. Ce o să facă organu'? După întrebările inevitabile, sughiţate printre hohote de râs isteric gen "da' ce, ăla poate să...?" etc, or să se apuce să investigheze cazul. Vor descoperi că nu s-a întâmplat aşa ceva - că n-are cum :))) Ideea e că, până la finalizarea anchetei, Danileţ nu poate fi scuipat pe stradă în mod oficial ca violator. Nici Antena 3 nu poate fi scuipată european de vreme ce toată şumideala cu terfelirea/hăituirea/violarea cu perversiuni a justiţiei este pe bază de sesizări neconcretizate în nimic.

Aşa că mucles cu ţinta raportului MCV. Şi dacă ar fi aşa, înseamnă că Mîcîvî-u' ăsta e o chestie tare labilă psihic, dacă pune botu' la acuzaţii nesusţinute şi nedemonstrate. Şi, mai ales, nesancţionate legal în ţara respectivă.

Deci, UE Mîcîvî!

duminică, 3 februarie 2013

Raportul MCV - o traducere romanţată. De Traian Băsescu

Îl ascult pe Băsescu vorbind despre faptul că avem standarde joase în privinţa alegerii politicienilor şi mă simt  ca şi cum aş asculta-o pe Jenna Jameson acuzând-o pe Pamela Anderson că-i curvă. Mi se pare minunat.

Îl ascult încercând să explice inexplicabilul, cu o insistenţă care i-ar umili până şi pe Mulder şi Scully: prezidentul se străduieşte să ne convingă pe toţi că libertatea presei înseamnă, de fapt, mai mult control asupra ei. Cum ar veni, nimic nu te eliberează mai al dracu' decât o pereche de cătuşe. OK, OK, poate şi o ghiulea la picior, dar asta numai ca bonus. 

Îl întreabă Ţopan ce caută presa - o afacere privată - într-un raport MCV. Divinul răspunde pe modelul "mă-ta-i proastă" că trustul Intact e proprietatea unui "potenţial infractor". Cu aceeaşi gură spune că "infractor dovedit" o să fie doar dacă justiţia decide aşa. Deci, dacă patronul unui trust de presă nu e infractor dovedit, de ce o ţin şalele pe madam Redding de grija lui? "Pentru că face campanii de presă menite să-i denigreze pe cei care ar trebui să-l judece". Bun... Există vreun proces de calomnie? Nu. În campaniile alea s-au vehiculat minciuni, sau documente reale? Poţi denigra pe cineva spunând adevărul despre el? Nu cred...

Îl aud vorbind despre faptul că Ioropa respectă suveranitatea electoratului. 'Ai, nu mă-nnebuni! În vară, când electoratul ţi-a urat drum bun şi cale bătută, distinsa Europă ne-a umplut de respect. Încă ne mai ustură fundul...

Credeam că doar Videanu are talentul ăsta, dar regăsesc şi la prezident abilitatea extraordinară a unui şef de sală de la o cârciumă de fiţe de a-ţi vinde o friptură de alaltăieri pe post de vită de Kobe. Nu toţi suntem ungureni, domnu' Băsescu. Nu e bine, domnu' Băsescu. Nu e bine deloc.