Translate

luni, 21 iulie 2014

Nunta Slută IX. Secretul

www.brianshore.co.uk
Buldoaga auzi poarta scârțâind și ieși zorită din bucătărie, ștergându-și mâinile ude pe un prosop curat, să-l întâmpine pe Penel. Se opri în prag ca trăsnită și lăsă ștergarul să-i alunece pe jos. Cel care închidea tacticos poarta era Traian.

Bărbatul puse zăvorul și se întoarse spre ea, rânjind.

- Ce mai faci, Buldoago?

Femeia strânse pumnii și fălcile și îl privi cu ochi în care surpriza era alungată de mânie.

- Ce mai vrei de la mine, Traiane?

Nu-și mai vorbiseră de când marinarul, țanțoș în fața perdelei din camera bună, îi spusese adio. Se despărțise de ea din vorbe, ca arabii. Încaltea, ăia spun de trei ori „mă despart de tine”, ca să fie clar. El spusese o singură dată. Dar nu încăpuse îndoială. După ce îi făcuse și semn cu mâna, Traian îi plecase din casă  - și din suflet - și se luase cu otreapa aia de Pâmpa. Și acum? Acum ce căuta în bătătura ei?

- Ce vrei? întrebă ea din nou.

Fără să răspundă, bărbatul porni agale spre șopron. Buldoaga puse mâna pe reteveiul cu care alunga câinii din poiata de orătănii și se luă după el.

- Fă, nu sări la bătaie, că te las lată aci, îi aruncă el peste umăr.

Descumpănită, femeia se opri preț de câteva clipe și privi bucata de lemn pe care o ținea în mână. De unde știe mereu ce fac? Nici n-a întors capul să se uite și știe. Mereu a fost așa. Așa era. Dintotdeauna, Traian părea să știe dinainte ce aveau să facă nu doar Buldoaga, ci oamenii, în general. Dacă marinarul ar fi fost femeie, sătenii ar fi zis că-i vrăjitoare. Buldoaga aruncă reteveiul și, înmuiată, îl urmă pe Traian care ajunsese la șopron și meșterea ceva cu niște chei. Își încrucișă brațele sub sâni și privi, uimită, cum bărbatul se apleacă să descuie o ușă mică, făcută din scânduri care păreau ceva mai noi decât restul lemnelor din care era făcută magazia. Când păcatele mele a apărut asta aci?!

- Ce-i asta, Traiane?

Bărbatul râse și deschise ușița ascunsă. Se uită înăuntru, apoi ridică privirea spre norii albi, de vară, căutând cel mai potrivit răspuns. Cum zicea ăia la televizor?

- E arhiva mea personală, fă.

Femeia făcu ochii mari.

- Ce-i aia, măi omule?

Traian îngenunchease și scosese din ascunziș o lădiță de fier încuiată la rându-i cu lacăt. Îi ridică, în tăcere, capacul, grijuliu, de parcă sub metalul ruginit ar fi zăcut o comoară. Scoase de acolo o pereche de izmene.

- Doar n-o să-l las pe săracul ăla de Penel să-mi poarte straiele când s-o muta aci!

Râse ca de o glumă bună, le aruncă în lături, apoi începu să scotocească în micul cufăr. Ajunse la niște hârtii îngălbenite, pline de însemnări făcute cu creion chimic care se decolorase și căpătase o nuanță pastelată. Le ridică și i le împinse Buldoagăi sub nas.

- Vezi astea, fă? Aci e tot ce ai făcut vreodată tu, mă-ta, tac-tu, și toți proștii din satu' ăsta. Tot, auzi? Să vă ferească sfântu' să-mi greșiți vreodată! Tu, barbugiu' ăla de Penel, sau tâmpita de Peseda. Dracii vă găsește!

Femeia amuțise. De când erau lucrurile alea acolo, în șopron, fără știrea ei? Era lesne de înțeles de ce venise Traian să ia hârtiile, dacă pe ele stăteau scrise toate tainele sătenilor. Dar ce voia să facă acuma cu ele? Cui îi pusese marinarul gând rău?

Între timp, Traian scuturase de colb lădița și o strângea la piept ca pe un prunc. De aproape 20 de ani, de când se întorsese de pe mare, cu ajutorul Merunei și al altora ca ea adunase bogăție de taine de prin sat. Păi cum altminteri reușise să rămână acolo, când cei mai mulți săteni ieșiseră pe ulița mare cu topoare și furci să-l alunge? Lădița asta avea să-i păzească viața dulce și de acu' nainte.

Fără o vorbă, ținând lădița strâns în brațe, marinarul își luă drumul înapoi spre poartă. Când era cu mâna pe zăvor, glasul Buldoagăi îl săgetă ca un pumnal înfipt în spate.

- Traiane, să nu uiți că atâta amar de vreme eu ți-am spălat izmenele. Mai știu și io una-alta despre tine. Chiar dacă am fost proastă și n-am îngropat nimica sub lacăt greu. 

Bărbatul dădu să se întoarcă spre ea. Merita să-i tragă o mamă de bătaie ca-n vremurile bune. Se răzgândi, ieși pe uliță și porni spre casa Pâmpei. La ea avea să-și ducă hârtiile. Și după aia avea s-o ia și s-o ducă la munte, așa cum îi promisese. Rău îi intrase sub piele vipera aia cu cosițe aurii. Râse înveselit și grăbi pasul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.