 |
| www.sibiu-turism.ro |
Nouă zile. Atât. Peste nouă zile, Buldoaga avea să devină femeia lui Penel şi în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu, nu doar în sinea ei.
Zâmbind gândului, femeia deschise lada de zestre. Era acolo bogăţie de cămăşi din pânză topită, pe care le croise şi le brodase cu mâna ei, încă de când era fată tânără. Sub ele, aşternuturi din ţesătură albă ca spuma laptelui, împăturite cu grijă şi aerisite mereu, ca să nu se îngălbenească pe la cusături. Peste toate, trona ea. Rochia de mireasă pe care Buldoaga o cususe cu mărgele şi fir de mătase în nopţile fără somn în care aştepta ca Penel s-o ceară şi să facă nuntă. Erau ani de-atunci. N-o ceruse. Stătuseră împreună aşa, necununaţi. Penel îi zicea nevastă, dar nu trecuseră pe la biserică. Pentru el, ea fusese femeia lui Traian şi aşa rămăsese. Chiar şi când se iubeau, Penel se întreba dacă, în timp ce îl mângâie pe el, femeia nu cumva se gândeşte la celălalt. De asta o şi lăsase. Mai târziu o lăsase şi Traian. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.