Nu există numai critica de artă; există și o artă a criticii. După cum se poate vedea, critica are mai multe definiții. Îmi place să cred că DEX-ul le înșiră în ordinea relevanței actului în sine.
Prima presupune a-i spune omului că e de rahat, explicându-i de ce crezi tu atare lucru despre el și spunându-i cam ce ți-ar plăcea să facă altfel. Desigur, în măsura în care ai căderea să faci asta. Altfel, se numește spam sau - denumirea științifică - băgare în seamă.
A doua definiție nu cred că mai are nevoie de explicații suplimentare.
A treia, însă... De la bun început, înțelegem că exagerarea și căutarea de nod în papură sunt percepute drept pură și simplă ră-u-ta-te. Atât. Oricât de nobilă ar fi fost intenția autorului, ea nu străbate prin lăturile aruncate spre „criticat”. Iar „criticul” este perceput ca un frustrat oarecare. Dacă lăturile respective îi stropesc și pe admiratorii criticatului, e și mai groasă: oricât de iscusit ar fi fost alese cuvintele, ele sunt auzite ca un mahalagesc „fir-ai al dracului tu, cu mă-ta, cu tac-tu, cu toate neamurile și cu proștii care se uită crăcănați de admirație în gura ta!”.
Așa că, dragii mei critici - reali sau închipuiți - dacă aveți ceva de comunicat, poate că ar fi bine să faceți un pas în spate, să vă scuturați și să vă gândiți cum anume să fiți și ascultați, nu doar auziți. Pentru că, dacă vorbele voastre sunt percepute doar ca zgomot, oamenii își vor acoperi urechile. Or, scopul comunicării nu e ăsta.
un motiv in plus pentru revizuirea serioasa a dex-ului. Macar daca ar fi unul dintre putinele..
RăspundețiȘtergere