Translate

sâmbătă, 5 iulie 2014

Nunta slută IV. Amantele se încaieră

O chema Meruna. Sătenii se fereau de ea, că o ştiau de curioasă şi gură-spartă. Când ţi-era lumea mai dragă, te trezeai cu urechea Merunei lipită de uşă sau  cu ochii-i iscoditori iţindu-se printre ulucile gardului. Când trecea Meruna pe lângă oamenii strânşi la fântână sau la băcănia satului, se făcea linişte dintr-odată. De multe ori se întâmplase ca Traian, marinarul, să urle în gura mare secretele lor, când se îmbăta criţă la crâşma Feştila Aurită. Toată lumea ştia că Meruna - pe care o porecliseră Şpioanca - se ţine cu Traian. Chiar şi Buldoaga şi Pâmpa ştiau. Dar se învăţaseră aşa.

Traian ştia că - la fel ca toate femeile din viaţa lui - nici Meruna nu i se putea împotrivi. Făcea orice i-ar fi cerut el să facă. A iscodit, a minţit şi a furat pentru el. Un singur lucru nu l-a putut face: să se împrietenească la cataramă cu Pâmpa. Traian ar fi vrut s-o bage chiar slugă la Pâmpa, or asta a fost prea mult chiar şi pentru Meruna. E drept, cât a fost ibovnica marinarului, Şpioanca a avut parte numai de fineţuri şi scumpeturi - cea mai bună carne de vacă, adusă de peste mări şi ţări, creme şi băuturi fine... Pe toate le-a pierdut când a supărat-o pe Peseda. 

A dracului muiere, aia şi cu Penel, şi cu ceva ajutor de la Buldoaga. Ăştia m-au încondeiat. Lasă, că mi-e bine şi aşa, singură. L-am ajutat pe Traian când au vrut să-l alunge din sat, m-am bucurat că a rămas aici. Lui nu i-a mai păsat de mine. Asta e. Dar chiar aşa, să-mi spună mie otreapa aia de Pâmpa că l-am trădat? Io? Io??? Nu l-am trădat, făăăăăă... Io l-am iubit şi am fost mereu lângă el. Fie şi cu sufletul, când nu m-a mai vrut. Şi tu, tu, care l-ai făcut de râs peste tot unde aţi fost, tu să-mi zici mie aşa?

Pierdută în aceste gânduri, Meruna mergea pe uliţa mare a satului. Se obişnuise să nu o bage nimeni în seamă. Ba chiar să facă un pas în spate, oamenii. "Şpioanca", deh! Cum mergea aşa, zări cu coada ochiului o formă ţanţosă, care nu se dădea la o parte, ba părea că vrea să-i ţină calea. Uluită, ridică ochii şi o văzu chiar pe ea. Pe Pâmpa. Uimirea i se transformă repede în furie oarbă.

- Ce vrei, fă? La ce îmi ţii calea?
Pâmpa râse zeflemitor şi mai făcu un pas spre Meruna.
- Fă, stai cuminte că abia mă ţiu să nu mătur cu tine uliţa acuşa, mârâi Meruna.
- Ce să faci, fă, Meruno? Ha! Păi îţi dai seama că, dacă faci una ca asta, nu te mai recunoaşte nici mă-ta după ce termină Traian cu tine?

Da, îşi dădea seama. Dar nu se mai putea stăpâni. Mâna se ridică parcă singură spre coama blondă a Pâmpei. Apucă un smoc zdravăn de păr şi trase. Cu mâna cealaltă începu să-i care palme.

-Fir-ai a dracului de boarfă sulemenită! Te-a luat omu' ăla să te facă femeie de casă, ne-a lăsat pe toate pentru tine, şi tu? Tu ce faci, fă? Îţi baţi joc de el? Şi mie îmi râzi în nas? 

I-ar fi spus ea mai multe, dar se sufoca de nervi. Toate vorbele de ocară pe care ar fi vrut să i le mai strige în faţă s-au stins în icnete care ţineau ritmul palmelor şi se confundau cu urletele de durere ale Pâmpei, care s-ar fi aşteptat la orice, numai la asta nu.

Într-un final, le-au despărţit sătenii. Pâmpa a fugit, plânsă, cu părul vâlvoi, cu hainele sfâşiate, să-i spună lui Traian ce i-a făcut Şpioanca.

În urma ei, Meruna îşi privea, ca prin vis, palmele înroşite de bătaie, de care rămăseseră lipite câteva fire de păr blond.

Mă omoară marinaru'. Acuma, asta e. Măcar ştiu că m-am răcorit.

Despre bătaie, aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.