Adolescenţa mea a făcut azi-noapte stop cardiac

Mişto album, BAD. Foarte mişto. Mi l-am luat de la o tarabă şi se auzea mizerabil. Nu conta. Nu conta nici cât de penibil oi fi arătat la balul mascat din generală, când am ţinut morţiş să mă deghizez în Michael Jackson. În fond, nici nu eram singura.

Tot cam în vremea aia, mi-am cumpărat cărţi despre el. Ştiu şi acum, pe dinafară, textele celor mai multe dintre piesele lui. Azi mi-am dat seama. Totdeauna mi-au dat lacrimile când am ascultat "Will You Be There?" sau "We are the world". Am sărit în sus cu sfântă furie proletară când au apărut toate mizeriile alea despre apucăturile lui pedofile. Cum naiba, era el însuşi un copil! Cred că sufletul i s-a oprit din creştere la vârsta la care trupul i-a păşit pentru prima oară pe scenă: 5 ani. La 5 ani, omul şi-a pus viaţa on hold. Ori de câte ori a încercat să o vireze spre normalitate sau, măcar spre normă (nevastă, copii) a părut la fel de "din alt film" ca o girafă într-un coteţ de găini.

Ca o girafă a şi murit. Cu ochii tuturor aţintiţi pe el. Sună oribil ce spun, dar Michael Jackson se vinde bine şi mort. Exact cum s-a întâmplat cu Elvis Presley. Aşa a şi vrut să moară, după spusele lui Deepak Chopra: "I don't want to go like Marlon Brando, I want to go like Elvis". Aşa a plecat. Singur, alungat de propria glorie. Poate că s-a dus să-şi caute copilăria. A găsit-o cineva?...

Drum bun, Michael, pe poteca de cărămizi galbene...

Bă, domnu' Liiceanu, ce tâmpiţi suntem...

Sunt tâmpită. Am aflat-o, aseară, de la preşedintele meu. Mă rog, e al meu doar prin faptul că e cazat de aproape 5 ani la Cotroceni, deşi eu nu i-am pus viza de flotant pe buletinul de vot. Detalii, detalii...

După ce l-a salutat protocolar cu "Bună, domnu' Liiceanu", domnul preşedinte a făcut o "erată" la enormitatea cu chelnerii şi tinichigiii pe care o debitase cu vreo două zile în urmă. "De fapt, am vrut să spun că şcoala românească scoate tâmpiţi... dar am spus o prostie". Am citat aproximativ, dar în esenţă tot aia e.

Întâi m-am enervat. Rău. După care i-am dat dreptate. Chiar suntem tâmpiţi. Pe ce mă bazez?

1. Îl avem pe Traian Băsescu preşedinte şi, potrivit sondajelor, se pare că ne place şi mai vrem;
2. Am trimis-o pe EBA în Parlamentul European, la pachet cu Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor;
3. ORDA se luptă cu piratarea muzicii punând o taxă pe care trebuie s-o plătească şi surzii (nu e banc, o să scriu mai multe despre asta).
4. Ne lăsăm opinia formată de nişte guru găunoşi, care au convingerea că ei sunt calea, adevărul şi viaţa, dar scriu noştrii şi mândrii...
... Să mai zic?...

Aveţi dreptate, domnule preşedinte. Suntem tâmpiţi. FOARTE tâmpiţi. Norocul dumneavoastră e că nu prea v-a plăcut şcoala. Altfel, Dumnezeu cu mila...

Leapşa fără piua, cu Kalashnikov

Mai ţineţi minte basmul cu lupta împotriva terorismului? Versiunea oficială este asta:

...Dragii moşului, şi, după ce trupele aliate l-au prins pe căpcăunul Saddam Hussein, zmeul cel mare şi rău - Osama Bin Laden, s-a retras undeva în munţii Afghanistanului şi nu a mai auzit nimeni de el, niciodată. Iar Făt-Frumos-şi-Nevricos US Army a trăit fericit, până la adânci bătrâneţi, alături de iubirea lui, Ileana Cosânzeana zisă Lumea Liberă.

Nu-i aşa. De fapt, teroriştii au câştigat războiul. Au reuşit să distrugă cea mai importantă şi complicată structură arhitecturală realizată vreodată de om: viaţa cotidiană. Suntem obligaţi să ne conformăm unor seturi de reguli noi, cele mai multe dintre ele la fel de stupide ca legea din nu ştiu ce orăşel texan, care interzice vânătoarea de girafe după ora 9 seara. Nu ai voie să iei cu tine în avion deodorantul şi pasta de dinţi că poate sunt contaminate cu antrax; tre' să fii cu pedichiura la zi că rişti să te descalţe poliţia de frontieră să verifice conţinutul de TNT din lacul de unghii; în loc să ţii în portofel poza copilului, umbli după tine cu radiografia în care se vede că "e o plombă metalică, dom'ne, ce dracu', nu vezi că nu-i detonator?"... Dacă sare în aer o butelie de aragaz, deja vrei să dai pe Al Jazeera să vezi cine revendică atentatul; poliţia împuşcă un om nevinovat pe peronul staţiei de metrou pentru că "avea un comportament dubios şi părea terorist". Să mai zic?... Ne-am schimbat modul de viaţă, de gândire, de raportare la realitate, ca să ne adaptăm... lor. Realităţii pe care ei ne-au creat-o. O mână de exaltaţi cu probleme de adaptare socială au reuşit să ne schimbe lumea. GAME OVER: YOU WIN.

Don Depressione

ROMA (MEDIAFAX) - Un mafiot italian a fost eliberat din închisoare pentru că suferea de depresie şi avea nevoie de susţinerea familiei, relatează Ansa.

De trei zile-ncoace,
Puşca nu-i mai place,
Bombe nu mai face...

Omu' a izbucnit în plâns, fraţilor, în faţa comisiei de eliberare condiţionată. Cum o fi? De fapt, dacă aţi văzut Analyze This sau Analyze That cu magnificul Bobby De Niro, ştiţi cum e. Numai că ăla era film. Asta e pe bune. Procurorii italieni, ba chiar şi un senator, s-au revoltat că un cap al mafiei din Catania, închis într-un penitenciar de maximă securitate, este trimis întâi la infirmerie şi apoi în "sutienul" familiei (sau famigliei), să se relaxeze şi să iasă din depresie. Şi ce dacă? Aşa a decis instanţa, aşa se face. Oare judecătorii care i-au dat drumul or să-i trimită şi cărţi poştale cu "Însănătoşire grabnică"? Va primi emailuri de la colaboratori, cu "Aşteptăm să te întorci cât mai repede la muncă"? Of, domnu' Frattini, of, domnu' Marroni, şi vă mai luaţi de noi... Cum era, să izbucnească Nuţu Cămătaru în hohote sfâşietoare de plâns şi, printre sughiţuri, să spună că el nu mai suportă regimul de detenţie pentru că gardianul nu îi dă voie să doarmă cu ursuleţul lui de pluş? Nuţule, zi-le mă să-ţi dea drumu' că vrei să vezi cum se termină Regina, nu fi fraier, poate-ţi merge!

High on the Great Wall

Azi, chinezii n-au voie Twitter şi Hotmail. Sau de azi, încă nu se ştie. N-are legătură cu vreo manevră de concurenţă neloială, ci cu faptul că peste două zile se împlinesc 20 de ani de la măcelul din piaţa Tiananmen şi, nu-i aşa, fără Internet, omul are memorie scurtă (NOT!).

Bine, în general, chinezii n-au voie nimic. OK, economia chineză se simte bine, că sunt mulţi şi muncesc cu convingere, chiar dacă nu mai au învăţăturile lui Mao la piept (sau poate că tocmai de-asta?...), şi probabil că truditul pe diverse plantaţii cu mai mult sau mai puţin ştaif e singura bucurie care le-a rămas. Li se taie, alternativ şi sistematic, accesul la diverşi zurgălăi ai vieţii moderne - ba le iau Facebook-ul, ba Yahoo, acum Hotmail şi Twitter, mai au să le oprească apa de la baie, şi să-i oblige să se spele cu Red Bull, că deja să-l bea nu mai au voie. Cică au găsit urme de cocaină în el. Făcătorii de Red Bull Cola zic că ar trebui să bei vreo 12.000 (!) de litri de cico din ăsta ca să simţi ceva dubios... Lucru imposbil oricum; dacă duci mai mult de două cutii fără să-ţi crape corazonu' din cauză de taurină şi cofeină eşti foarte tare.

Avea şi Ozzie Osbourne dreptate: "Coffee leads to Red Bull, Red Bull leads to crack; they should ban the whole lot!"

P.S. Oare pe ce prafuri erau ăi' de construiră Marele Zid? S-or fi temând conducătorii lor iubiţi că dintr-o supradoză de RB le-ar mai ieşi un zid până într-o ţară democratică şi ar fugi tot miliardul? Chill, tot pe la ruşi tre' să treacă...

România cu banul la portjartier

"Toată lumea, ca tânăr, se dezbracă". N-am înnebunit (oricum, nu mai rău decât eram, ceea ce este absolut şocant), n-am fumat (în viaţa mea) decât tutun, iar panseul de mai sus nu îmi aparţine. S-a născut în creierul gelat al unui domn pe numele de scenă CG. Junele care a guiţat o atari enormitate a decis să renunţe la o glorioasă carieră de stripper pentru a deveni... ţineţi-vă bine de bară... şeful Direcţiei Judeţene de Tineret Covasna! Toată lumea l-a luat la... rangă pe bietul om, dar nu ar trebui să ne permitem să ne tragem de... brăcinari cu un reprezentant al autorităţilor locale, nu? Dimpotrivă! Cred că, involuntar, a fost găsită soluţia pentru a acoperi deficitul bugetar, cu costuri minime. Eu una sunt de acord să plătim pentru toţi demnitarii un curs de striptease (mai puţin pentru Boc, că mi se agravează miopia) şi să-i trimitem pe strasse să facă şi ei, în sfârşit, un ban CINSTIT! Să înveţe să danseze nu la bară, ci la ţepe, că avem destule - şi la Victoria, şi la Cotroceni, şi la Parlament, ba chiar şi în factura de la gaze. Ministrul Finanţelor ar face bugetul din banii scoşi de la elastic, iar Prima Doamnă a Turismului ar cumpăra tichete de vacanţă din bănuţii păstraţi la decolteu-i de aramă. N-ar fi o problemă, că de caracter s-au dezbrăcat demult...

Gigi vrea să pască Mioriţa la Bruxelles

Der Spiegel zice că, în România, candidează la europarlamentare Paris Hilton şi un cioban din Carpaţi. Nişte ţărani, n-ai cu cine, dom'ne... Ăia de la Der Spiegel, normal.

Cum adică Paris Hilton? Păi ce, Paris dăruieşte scaune electrice bunicuţelor simpatice din cămine? Parchează de-a curmezişul pe Dorobanţi? Vine în vizită la sinistraţi încălţată cu cizmuliţe Burberry? NU! Ar vrea don'şoara Hilton să fie ca EBA. N-a avut noroc în viaţă, asta e...

Şi cum, cioban din Carpaţi? E războinicu' luminii, băăă! Dan Diaconescu ştieee! Că doar a citit cartea lui Coelho. În direct, cu voce tare. În epoca ante-Elodia. Eu aştept cu drag ca Becali să fie preşedinte. S-ar desfiinţa ANI şi DNA. Care-cum a călcat pe bec, pac-pac, îl rezolvă Zmărăndescu. Atunci să te ţii... Cred că vin demnitarii şi cu bani de acasă, darămite să mai bage mânuţa în ăia publici... (OK, OK, glumesc, mi-au ajuns ţepele din Piaţa Victoriei, cu posibilitate de prelungire încă 5 ani, altele nu mai vreau)

Oricum, Der Spiegel e rămas în urmă: Realitatea zice că prezidenţiabilul Nati Meir o să aibă purtător de cuvânt, în persoana Mooonicăi Coooolumbeanuuuu... Adevărul e că, atunci când n-ai ce spune, un om care nu poate vorbi e chiar potrivit. Hmmm... Poate că n-ar fi rău ca majoritatea politicienilor să aibă purtători de cuvânt surdo-muţi. Că praful în ochi îl încasăm noi. Şi, uite-aşa, tabloul cu maimuţe ar fi complet.

IQ 01 SEN sau IQ 01 DEP

Suntem minunaţi.

• Rezolvăm problema traficului aglomerat, propulsând excesul de şoferi direct în veşnicie, graţie unor cabluri de înaltă tensiune, perfect aliniate cu şoseaua.
• Avem un premier care încurcă porcul cu găina şi româna cu engleza.
• Guvernul proclamă IMM-urile drept salvare şi motor al economiei naţionale, după care le calează cu impozitul minim. Ştiu că motorul calat e pa, dar Executivul nostru de tot Boc-ul nu ştie asta. Drept pentru care, după ce s-au desfiinţat zeci de IMM-uri fix din cauza noii dări, Pogea anunţă că ar putea renunţa la ea.
• Nu avem bani la buget, şi nici plan anticriză. Avem, în schimb, multe disponibilizări. Păi impozite cine mai plăteşte, domnilor?!

Astă seară, butonând televizorul, am dat peste Regina - o telenovelă de pe Acasă, cu o distribuţie incredibilă. Unul dintre personaje, State, interpretat magistral de Gheorghe Visu, tocmai spunea despre un oarecare politician de mâna a paişpea ceva ce se potriveşte aproape tuturor celor care îşi aşază augustele posterioare în pluşul fotoliilor de la Palatul Parlamentului: "Pe ăsta nu-l duce capul, îl duce maşina de la Parlament!" Haoleo, Stătică, da' pe noi ne duce dă râpă, vereee...

Fabricăm îngheţată şi preşedinţi cu materialul clientului

Dacă şomajul sare de 10%, Băse nu mai candidează la preşedinţie. Normal, că doar n-o fi prost să se bage singur în rahat. El l-a făcut, acu' să plonjeze alţii... Măcar are o atitudine constantă. Plus că s-a săturat. De jigniri. Ştiu la ce vă gândiţi; greşit! Omul zice că s-a săturat de jignirile care i-au fost adresate. Găozar, păsărică, ţigancă împuţită, caraghios etâcî sunt... cum să vă spun... vorbe de alint. Cum zicea Gigi despre Mitică Dragomir: "El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat". Chiar aşa, de câte jigniri a avut parte dom' preşedinte... De piatră să fii să nu plângi, ca el, pe umărul lui Stolo. Ba că a vândut flota, ba că răpirea din Irak e ca Răpirea din Serai de pe peretele Mamei Omida, respectiv cusută cu aţă albă, ba că Nuţi aia mică e cam plină de eşece pentru PE, ba că staţionează cam des în parcarea lu' Nuţi aia mare, ba că, pe căutate, niciun notar de provincie nu-şi ia din chenzină casă de un bulion de euro... Păi ce om să fii, să rezişti la aşa ceva?! Tot el ne-a răspuns: nu om, erou! Cum ne-a scăpat el de catastrofe, mânca-l-ar... mama... Dar cel mai mare dintre succesurile lui Băse a fost că a salvat România de la dezastru, NEFĂCÂNDU-L PE NĂSTASE PREŞEDINTE. P' asta recunosc că n-am înţeles-o... Dacă nu l-a făcut pe Năstase preşedinte, înseamnă că el, Băselu', făcea preşedinţii, adică s-a făcut singur preşedinte, nu? Noi ne agităm cu urne, cu ştampile, cu buletine şi... preşedinte se face tot cine vrea. Adică, întâiul făcător de preşedinţi. Domnu' Băse, vă scutesc de încă o jignire, o spun eu: suntem nişte papagali.


REALITATEA.NET - Traian Băsescu nu ştie sigur dacă va mai candida, din cauza crizei şi a " tonelor de jigniri"

19 mai 2007: ziua în care cetăţenii au uitat uşa deschisă la Cotroceni

"19 mai, ziua în care cetăţenii au fost mai puternici decât Parlamentul", zice Băse. Stai aşa, Parlamentul nu e chestia aia care reprezintă cetăţenii? Mă rog... Oricum, de anul trecut, cel mai preşedinte marinar a hotărât că data aia istorică va deveni "Ziua Porţilor Deschise la Palatul Cotroceni". Aşa să-i rămână numele. Azi, până pe la prânz, se îngrămădiseră vreo 10 mii de oameni să vadă bârlogul... ptiu, ăsta... PALATUL prezidenţial. Numai că, deşi mânaţi de sentimente nobile, cei veniţi să aducă prinosul lor de recunoştinţă au găsit leagănul gol. Locatarul îşi luase zborul către Maramureş, să participe la o serbare câmpenească. Acolo s-a îmbrăcat corespunzător, cu un ilic colorat frumos, numai bun de asortat, într-un fusion style desăvârşit, la traista bucovineană a doamnei Nuţi Udrea.

Frumos, n-am ce zice! Cu alte cuvinte, "veniţi voi, că plec eu!"... Acuma, dacă tot s-a întâmplat aşa, eu zic să profităm de ocazie. A lăsat Băse uşile deschise? Hai să spunem că le închidem doar puţin, că e curent şi trage la picioare, şi, până se întoarce, SĂ SCHIMBĂM YALAAAA!

REALITATEA.NET - Traian Băsescu participă astăzi la o sărbătoare câmpenească în Maramureş

Coliba Unchiului Sam

Prostituata face sex pe bani. E un statut pe care şi-l asumă. Când o întrebi unde stă, îţi răspunde "Păi, depinde; de obicei pe DN1, da' dacă vine garda, fug într-o parcare, ceva".

O femeie care se mărită din interes face sex pe bani, dar refuză să-şi asume acest statut. Când o întrebi unde stă, îţi răspunde "În Pipera/Satul Francez/pe Riviera/în Bora Bora etc".

Sclavul ştie că e sclav. E conştient de faptul că menirea lui pe lume este să asculte fără crâcnire ordinele stăpânului, să-i suporte toanele, bocancii în ficat şi şfichiul biciului pe spinare. Plata pe care o primeşte (un blid de mâncare şi un adăpost) abia îi ajunge să-şi ducă existenţa mizeră.

Angajatul modern nu ştie că e sclav, deşi îi împărtăşeşte acestuia... stilul de viaţă. Inclusiv suferinţa fizică - are ulcer, ficatul mărit, dureri de şale, mâna înţepenită de la mouse şi ochii împăienjeniţi de la monitorul computerului. Mai mult, la fiecare plesnet de bici, trebuie să spună Yes, Master, thank you, Master, ca nu cumva un sclav mai zelos să-i ia locul.

Cine zicea că sclavia a fost abolită?! E mai înfloritoare ca oricând. Se cheamă societate modernă. Se cheamă economie de piaţă. De piaţa muncii. Mergem de bună voie la butuc, cu CV-ul în mână. Nimeni nu încearcă să fugă în susul fluviului. Şi acolo e la fel.
Yes, Master, thank you, Master!

Once Upon A December...

Mi-e dor de mine, copil. Mi-e dor de mine, aşa cum eram pe vremea când cea mai puternică durere pe care o puteam simţi era aia din genunchiul buşit de asfalt. Mi-e dor de mine pe vremea când succesul însemna doar să reuşesc să mă caţăr pe căprioara din Herăstrău, când eşecul însemna să nu pot să merg pe bicicletă şi când dorinţa mea cea mai fierbinte era să primesc şi eu un pistol cu capse (nu l-am primit niciodată, oare de asta îmi doresc acum să merg la tir?). Mi-e dor de mine, liberă, uşoară, plutitoare. Mi-e dor de mine.

Far away, long ago,
Glowing dim as an ember,
Things my heart
Used to know,
Things it yearns to remember...

Românio, despăduchează-te, fată!

Nu ştiu dacă vi l-am mai zis, sau dacă îl ştiţi din altă parte, dar mi l-am amintit de curând: undeva la marginea oraşului, un bărbat cosea iarba din faţa unui bloc. La un moment dat, unii cu un planor, purtaţi aiurea de vânt, se izbesc de zidul blocului cam pe la etajul 6 şi după aceea cad la picioarele cosaşului. Ăsta îşi dă basca pe ceafă, se sprijină în coasă şi, cu înţelepciunea omului simplu, zice "Hm! Ţară de rahat, atentate de rahat...!"

Auziţi, doamna Udrea? Nu ziceţi că ar fi un slogan turistic excelent? Şi mai am idei... România poate fi promovată drept un fel de no man's land, sau the land of no reason. România - locul unde creierul devine inutil. România - locul unde poţi să iei logica, s-o scuipi şi după aia s-o foloseşti ca hârtie igienică. România - locul unde "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor" capătă sens. România - locul unde, cu toate că tu ai maşina făcută muci pe partea stângă, rămâi şi fără permis, şi fără maşină, şi cu banii luaţi, pentru că tu nu ai acordat prioritate de dreapta. Aaaa... nu dreapta asta, cealaltă dreaptă... Acum înţeleg. Bine, asta dacă nu eşti preşedinte, că dacă eşti, poţi să-i tragi cu ceai Jack Daniel's până dimineaţa, să pleci la volan în văzul tuturor şi să ţi se rupă la flotă... Dar nu e cazul. Nu eşti preşedinte. Nici eu. Nici nu mi-aş dori să fiu vreodată. Nu al României. N-am nimic cu ea, e fată de comitet, arată bine, are de toate exact acolo unde trebuie, şi munte, şi mare, dar e plină de păduchi. Bipezi. Şi ăştia nu trec cu gaz. Sau, poate combinat cu un chibrit?...

Bad, Bad Laura!

Sunt prost crescută. Deja le-am reproşat asta alor mei. Sunt atât de multe chestii pe care ar fi trebuit să le ştiu, iar ei nu m-au învăţat mare lucru. De fapt, dacă mă gândesc mai bine şi, mai ales, dacă privesc în jur, nu m-au învăţat nimic. Nu ştiu să dau în cap, nu ştiu să calc peste cadavre, nu îmi caut un domn generos, iar pe generoşii care mă caută pe mine îi trimit la plimbare. Permiteţi-mi să mă prezint: mă cheamă Fulga. Nu sunt singura. Partea şi mai nasoală e că nu cred să fiu în stare să-mi învăţ copiii, când or veni, să fie altfel decât mine. Şi uite aşa o să fim generaţii întregi de fraieri. O să fiu suficient de proastă încât să-i învăţ să fie buni, generoşi (nu cu domnişoarele aflate în căutare de), să îşi cunoască limitele, să le accepte şi să încerce să le depăşească (dar, dacă nu le iese, să nu se poarte de parcă le-ar fi ieşit), să se bazeze în primul rând pe ei înşişi. Ştiu, that's just bullshit, dar... atâta ştiu şi eu. And look where it got me... Poate că ar trebui să nu îi educ eu, pentru că, dacă îi învăţ prostiile astea, îi arunc în cursă cu un mare handicap: bunul simţ. Iar ăsta e ca un şiret de pantof de care te tot împiedici când încerci să escaladezi o grămăjoară organizată (de cadavre, desigur), şi cazi fix în bot. Or, căzut fiind la baza grămezii, serveşti drept scăriţă "alpiniştilor" mai experimentaţi. Care, cand ajung sus, îţi infig şi drapelul în fund. Şi strigă "I am the king of the wooooorld!!!!". E drept şi că Titanicul s-a scufundat...

Pisi Day

Gata. Mă fac Pisi. Nu de tot, numai aşa, un pic, de poftă... O singură zi. Nu ştiu dacă rezist chiar o zi întreagă, dar măcar încerc. De fapt, cine ştie, poate că îmi place şi rămân aşa: Pisi. Nu e FOARTE greu: trebuie să ţin buzele ţuguiate, să-mi pun pe mine ăl mai al dracu' push up pe care îl am, nişte tocuri din alea care îţi dau rău de înalţime, blugi cât mai strâmţi, un decolteu cât mai generos, unghii de plastic, gene false, să... Wow, sunt cam multe chestii de făcut. Obositoare treabă. De-aia or fi fetele astea bosumflate aşa tot timpul?

Uricum, du ăzi u m-um huturut: vru mucur su înceurc. Putu umi iusu. Şu, ducu umu iusu, nu vudum un Cun Cun. Vu puuup, futuuuuu!!!

[Oricum, de azi m-am hotărât. vreau măcar să încerc. Poate îmi iese. Şi, dacă îmi iese, ne vedem în Can Can. Vă puuup, fatăăăăă!!!] Asta este traducerea fragmentului de mai sus, reprodus din pisineză. Dacă vreţi să învăţaţi limba, nu e foarte dificil, însă pronunţia e totul: pentru articularea corectă a cuvintelor, luaţi o poză cu Nuţi aia mică, ţuguiaţi buzele şi... nu, nu asta, ci începeţi să vorbiţi. Dacă puteţi sări şi una-două vocale, deja aţi trecut la dialecte. Bravo, fată! Succesuri!

Alegeri

Nu, nu alea prezidenţiale. Nici măcar europarlamentare. De data asta, vorbesc despre alegerile pe care le facem în fiecare zi, în fiecare secundă, sau în fiecare... viaţă. Cele care ne pot schimba drumul pentru totdeauna. Spui da sau nu? Faci dreapta sau stânga? Urci sau cobori? Uneori te gândeşti mult până să te hotărăşti. Alteori, alegi la întâmplare şi, câteodată, ştii deja răspunsul (deşi eşti foarte rar conştient de asta) chiar înainte de a se ivi întrebarea. Cum? Unii îi spun Dumnezeu. Alţii, inspiraţie, iar alţii, îi spun, mai "de cartier", bulan. O fi bulan dumnezeiesc; oricum i-am spune tot aia e. Undeva, în tine, există o voce care îţi spune ce trebuie să faci; de multe ori, ţi se pare că şopteşte atât de încet încât aproape că nu o auzi. Rarissim, ai impresia că o auzi la fel de puternic precum un motor de avion turat la maxim. Nu-i adevărat. Ea sună mereu la fel de tare, numai că noi reuşim să o bruiem cu tot felul de gânduri parazite, îndoieli, raţionamente şi alte măgării care ne împiedică să fim Mary Poppins. Balast cognitiv care nu ne mai lasă să comunicăm cu porumbeii, cu bebeluşii, cu maidanezii matinali şi cu... noi. Nu am să mai spun nimănui, niciodată, atunci când are de făcut o alegere "dificilă" Gândeşte-te bine. Dacă mi se va cere sfatul, am să răspund evreieşte, cu o întrebare: Ce simţi? După ce îţi dai răspunsul la întrebarea asta, te cuprinde o linişte care ţine mai mult decât aia de după un raţionament perfect, în acord cu toate rigorile logicii. E ca şi cum ar răsări, brusc, soarele. În tine.

Te miri ce și mai nimic

Nu mai pot. Toate calupurile publicitare, pe toate posturile (nu ştiu sigur pe Minimax, dar am o bănuială) încep şi se termină cu... spotul ăsta. Era să-i zic rahat, dar înţeleg că nu e cazul. Cât de penibil să fii tu, creativule din agenţie, şi cât de bătut în cap, tu, clientule, de aţi... născut aşa o mega-mizerie??? Reclama e mai idioată chiar și decât mostra de oligofrenie rămasă în istorie drept "zboară, puiule, zboară!". Adică aia îşi petrece toată ziua în budă? Nici nu face, nici nu se spală, nici nu se schimbă, că văd că e îmbrăcată fix la fel. Şi, dacă nu iese deloc-delocuţ din baie, înţeleg că nici nu mănâncă, nu?... PĂI AIA E BUBA: e un cerc vicios.

Oricum, apreciez sinceritatea cu care tipa răspunde întrebării soţului/iubitului. Dar nu şi inexactitatea. Dacă tot ne-a făcut părtaşi la epopeea bolului alimentar prin tractul digestiv al domniei sale, m-aş fi aşteptat la informaţii ceva mai detaliate. Cât anume înseamnă "mai nimic"? Pe bune, chiar mă simt înşelată. Ca atunci când se termină un episod din Jordan înainte să aflu al cui era cadavrul decapitat din canalizare. Deci, domnii de la agenţie, vă rog frumos: păstrăm scenariul, DAR: dialogul trebuie să fie ăsta (însoţit de un gest sugestiv referitor la cantitate, dimensiuni etc):

- Ce ai făcut azi?
- Cam atât...

Cui i-e frică de Dumnezeu?

Mie nu. Dacă aş fi Dumnezeu, mi s-ar părea chiar naşpa ca oamenilor să le fie frică de mine. În fond, nu asta a vrut, nu? Oamenii ar trebui să nu îl supere pentru că îl iubesc, pentru că îl respectă, pentru că îl înţeleg sau cel puţin încearcă să o facă. Dar în nici un caz pentru că le e frică de el. Pe Dumnezeu trebuie să-l iubeşti, nu să îi ştii de frică. Or, teama şi iubirea nu prea merg împreună. Eu am ales să-l iubesc.

***

Sunt o păcătoasă. Nu îmi place să mă spovedesc. Recunosc. Nu a reuşit nimeni, niciodată, să îmi explice de ce TREBUIE să te spovedeşti, de vreme ce Dumnezeu ştie în orice secundă ce se întâmplă cu fiecare creatură de pe pământul lui. A, înţeleg rostul spovedaniei atunci când ai ceva care îţi apasă sufletul în asemenea hal încât simţi că, dacă nu scoţi acel ceva din tine, te vei sufoca sub povara lui. Dar e tot o chestiune de alegere, nu de obligaţie. În plus, nu cred că X mătănii şi Y Tatăl nostru sau mai ştiu eu ce canon îţi pot reda liniştea şi... cum îi zice? A, mântuirea. Dacă ar fi aşa de simplu, s-ar vinde mântuire la Cora, la oferta de Paşti.

***

V-oţi fi prins şi voi: cred în Dumnezeu, nu în preoţi. Am tot respectul pentru ei, aşa cum respect orice om de pe planetă care şi-a ales o meserie onestă. Orice OM. Şi preoţii sunt oameni. Nu cred că un om poate să-mi acorde iertare dacă am greşit faţă de Dumnezeu... În fond, dacă biserica e casa Domnului, asta îl face pe preot un fel de majordom al lui Dumnezeu, nu? Iertată să-mi fie aroganţa, dar dacă am de vorbit cu stăpânul casei şi e ocupat, prefer să aştept până se mai eliberează...

PS Înainte să spuneţi că o să ard în flăcările Iadului, iată un gând care mi-a adus un 10 la filosofie într-a XII-a: "Dumnezeu este o forţă pură şi liberă, pe care oamenii au închis-o în biserici." Nu ştiu cât aş fi luat la religie pentru asta... Se pune că plâng totdeauna la Înviere?...

Death by coffee

ŞTIU! M-am prins ce le-a făcut Gigi hoţilor: i-a dus la crâşmă. Sigur, în imaginile obţinute de jurnaliştii de la Gardianul nu se vede, dar toată lumea ştie deja că excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii. Poate era cafeaua prea dulce... poate le-a dat câte o merdenea... Asta e moarte lentă şi sigură, vă daţi seama ce bombă cu colesterol?!

Atenţie, imagini şocante!


REALITATEA.NET - Primele imagini cu Gigi Becali la masă cu hoţii - VEZI VIDEO

Dosarul orb. Ca gloanţele

Operator 112: - Aţi văzut vreun număr, ceva?
"Taximetrist": - N-am văzut, doamnă, niciun număr.[...]
"Taximetrist": - B21 PSF.

E un fragment din faimoasa înregistrare a apelului la 112, difuzată de Realitatea Tv. Există şi imaginile. Doar focurile de armă lipsesc. Şi spaţiul din portbagaj. N-am încercat, dar aş vrea să văd şi eu portbagajul ăla în care încap 3 bărbaţi în toată firea, netranşaţi.

REALITATEA.NET - Procurorii au făcut publice imaginile din momentul sechestrării celor care i-au furat maşina lui Becali. VEZI VIDEO

A mai existat un caz, în care un om de afaceri a fost acuzat DIRECT şi ÎN DIRECT de sechestrare de persoane. Lui Costel Iancu nu i s-a reproşat că şi-a trimis gealaţii să-i aducă înapoi maşina furată, împreună cu hoţii, împachetaţi cu fundiţă. Nu. Despre Iancu s-a spus că a trecut chiar el la treabă, însoţit, desigur, de un grup de "prieteni". Ce i s-a întâmplat lui Costel Iancu? Numai lucruri bune. A fost cooptat în echipa PDL, ca şef al Adminstraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare.

Faceţi voi comparaţiile.

REALITATEA.NET - Un om de afaceri craiovean l-a acuzat pe Costel Iancu, în direct la Realitatea TV, de sechestrarea sa şi a soţiei

Din păcate, nu am niciun fragment din emisiunea Naşul de la B1, din 30 martie. Invitat a fost Gigi Becali. A zis multe lucruri interesante...

PS Nu mă erijez în avocatul lui Becali. Doar încerc să-mi protejez ochii de praf.