Mişto album, BAD. Foarte mişto. Mi l-am luat de la o tarabă şi se auzea mizerabil. Nu conta. Nu conta nici cât de penibil oi fi arătat la balul mascat din generală, când am ţinut morţiş să mă deghizez în Michael Jackson. În fond, nici nu eram singura.
Tot cam în vremea aia, mi-am cumpărat cărţi despre el. Ştiu şi acum, pe dinafară, textele celor mai multe dintre piesele lui. Azi mi-am dat seama. Totdeauna mi-au dat lacrimile când am ascultat "Will You Be There?" sau "We are the world". Am sărit în sus cu sfântă furie proletară când au apărut toate mizeriile alea despre apucăturile lui pedofile. Cum naiba, era el însuşi un copil! Cred că sufletul i s-a oprit din creştere la vârsta la care trupul i-a păşit pentru prima oară pe scenă: 5 ani. La 5 ani, omul şi-a pus viaţa on hold. Ori de câte ori a încercat să o vireze spre normalitate sau, măcar spre normă (nevastă, copii) a părut la fel de "din alt film" ca o girafă într-un coteţ de găini.
Ca o girafă a şi murit. Cu ochii tuturor aţintiţi pe el. Sună oribil ce spun, dar Michael Jackson se vinde bine şi mort. Exact cum s-a întâmplat cu Elvis Presley. Aşa a şi vrut să moară, după spusele lui Deepak Chopra: "I don't want to go like Marlon Brando, I want to go like Elvis". Aşa a plecat. Singur, alungat de propria glorie. Poate că s-a dus să-şi caute copilăria. A găsit-o cineva?...
Drum bun, Michael, pe poteca de cărămizi galbene...
M.J.J. e mai mic decât mine cu un an şi o zi. Nu mi-a plăcut deloc. Ştiu, asta nu l-a împiedicat vreodată să aibă milioane/miliarde de fani. Poate tocmai de aceea. Mie nu-mi place cuvântul fan. De aici se formează cuvântul fanatic.
RăspundețiȘtergereşi asta , pentru mine, e de rau. Poţi iubi pe cineva până la moarte(ca timp, vreau să spun) sau până la apusul soarelui. Poţi spune că nu poţi trăi fără acea persoana, deşi am văzut părinţi distruţi supravieţuind(ei şi Dumnezeu ştiu cum!) copiilor dispăruţi-şi ce dragoste mai mare poate exista în lumea asta, dacă nu a părinţilor pentru copiii lor?! Dar să te ia cu targa de la un concert, să te sinucizi pentru că a murit Michael Jackson, e dincolo de fanatism. Mama lui îl plânge cu tot sufletul ei de mamă îndurerată, poate avea sute de nopţi de insomnie, lacrimi grele când toată familia se strânge în jurul mesei, dar rămâne pe pământ(cât o vrea Dumnezeu) şi-şi plânge copilul dispărut. Cu evlavie, smerenie şi decenţă. Copilul îşi plânge. Nu pe artistul M.J. Artistul M. J. a excelat în muzică şi dans.În muzica LUI. Ca atâţia alţii în muzica LOR. Ca om însă, Michael a eşuat. Să fie iertat! Pentru tot, toţi şi toate.
Eu nu pot să îl regret pe OMUL Michael Joseph Jackson, pentru că nu l-am cunoscut. Am citit însă, lucruri spuse despre el de oameni care l-au cunoscut, care i-au fost prieteni şi care îl plâng. Ca om. Unul dintre ei este Dr. Deepak Chopra. Zic: pe OMUL Michael Jackson nu îl pot regreta în cunoştinţă de cauză. Pot regreta însă un artist a cărui valoare nu se măsoară în zeci sau milioane de fani, ci în mărturii ale altor artişti care l-au cunoscut profesional. Sau ŞI profesional. Nu ştiu cum era fiul, tatăl, fratele, soţul sau "megastarul" Michael Jackson. Ştiu însă că, de fiecare dată când o să aud Will You Be There? o să am sentimentul că ascult, trăgând cu urechea, rugăciunea unui muritor. Ca mine. Şi, de asta, o să plâng.
RăspundețiȘtergereDeepak Chopra: http://www.huffingtonpost.com/deepak-chopra/a-tribute-to-my-friend-mi_b_221268.html
Nu cred ca fanii sau noi oamenii care am ascultat, ne-a placut sau nu muzica lui, stilul lui, aparitiile lui pot decreta acum ceva. Nu cred ca putem avea judecati destepte. Cred ca unii l-au placut pentru niste piese muzicale, altii pentru aparitiile avangardiste pe scena. Altii nu l-au placut. Altii l-au invidiat. Altii l-au pus la zid pentru orice. Noi toti putem intelege, insa ceva si acel ceva este legat strict de spiritul lui avangardist in toata creatia lui muzicala, de viziunea pe care a avut-o de-a lungul carierei, cu fiecare piesa pe care a creat-o. Asta cred ca trebuie sa intelegem, asta cred ca trebuie sa realizam ca omenirea a pierdut o forta in muzica mondiala. Poate sa ne placa Pavarotti, Queen, Abba, Metallica, AC/DC, Elvis sau mai stiu eu ce. Fiecare dintre cei enumerati a adus in muzica ceva, a adus in noi oamenii sentimente, a declansat in fiecare si bucurii si tristete, lacrimi de bucurie dar si amare. Cred ca asta trebuie sa ramina si nu cred ca trebuie ponegriti pentru felul in care si-au trait viata. Ce face fiecare artist cu viata lui, de ce face intr-un fel sau in altul este treaba fiecaruia si nu a noastra. Ca sunt mari artisti dar vezi doamne s-au ratat ca oameni. Cine suntem noi oamenii din jurul lor sa judecam asta?! Ne-am erijat noi oamenii care nu suntem artisti in niste mici Dumnezei ca sa judecam ce fac ei artistii care sunt tot niste oameni ca noi restul. Asta mi se pare exagerat. Cred ca trebuie sa scapam de atitudinea asta superioara si sa ne gindim doar la umanitatea din noi. Cred ca lipsa umanitatii, a bunului simt, a omeniei, a empatiei a facut sa existe pareri generale venite din lumea intreaga cum ca artistul Michael Jackson a facut si a dres, ca s-a ratat ca om, ca ar fi fost pedofil, ca ar fi profitat de diferiti copii, ca nu are grija propriilor lui copii si alte din astea. Fiecare s-a grabit sa judece, sa arunce cu piatra. Presa a fost interesata de cum arata rulota in care mergea in turnee, ce minca si bea si nu a fost interesata sa arate vizionarul din muzica universala. Poate cineva va zice, revoltat unde era frate vizionarismul asta de care vorbesc. Da, domnilor M J a fost un vizionar in muzica pe care a creat-o. Va dau un simplu exemplu: Heal the world sau Earth song. Au fost create cind nimeni nu vorbea de incalzirea planetei, de efectele pe care noi le producem pe plan mondial cu lipsa de grija a tot ce ne inconjoara. Asta e viziune, frate. Ascultati childhood, smile sau speechless si veti descoperi mult mai mult decit Billie Jean, Man in the mirror, Dirty Diana sau thriller. Culmea este si ca toate astea sunt niste exemple geniale din muzica lumii. De cite ori nu ati fredonat vreuna dintre astea sau oricxare alta? Toate exemplele date aici nu fac decit sa realizam ca era un mare artist Michael Jackson si ca noi, omenirea nu realizam ce pierdere este disparitia lui. Stim doar sa judecam fara sa avem date, ne dam cu parerea fara nici o baza, suntem interesati doar de vulg si nu de esenta. Toate astea, toate comentariile indecente si fara bun simt ale lumii intregi m-au intristat cum nu ma asteptam. Incotro ne indreptam, oare? Noi, omenirea...De ce nu vorbeste nimeni cu muzicienii cu care lucra pentru concertul de la Londra? Ei brusc in aceste momente au disparut, i-a inghitit pamintul? Ei au lucrat cu el pentru acest mare concert, ei l-au vazut, au vorbit, au cintat, au dansat impreuna cu Michael Jackson. De ce pe ei nu ii intreaba nimeni nimic? Ma inclin...in fata vizionarului Michael Jackson si ramin stana de piatra, dreapta bat in fata celorlalti, semenii mei.
RăspundețiȘtergere"People say I'm not OK 'cause I love such elementary things... It's been my fate to compensate for the childhood I've never known [...] Before you judge me, try hard to love me" Michael Jackson, Childhood
RăspundețiȘtergereAsta a fost. A avut o viaţă atât de plină, încât putem conchide că a murit de bătrâneţe: trupul îi era prea vârstinc pentru cât de copil îi era sufletul. Un fel de The Curious Case of Benjamin Button, varianta reversed. Have you seen his childhood?...
I'm speechless, speechless/That's how you make me feel/
RăspundețiȘtergereThough I'm with you I am far away and nothing is for real/
When I'm with you I am lost for words, I don't know what to say/
My head's spinning like a carousel, so silently I pray