Mie nu. Dacă aş fi Dumnezeu, mi s-ar părea chiar naşpa ca oamenilor să le fie frică de mine. În fond, nu asta a vrut, nu? Oamenii ar trebui să nu îl supere pentru că îl iubesc, pentru că îl respectă, pentru că îl înţeleg sau cel puţin încearcă să o facă. Dar în nici un caz pentru că le e frică de el. Pe Dumnezeu trebuie să-l iubeşti, nu să îi ştii de frică. Or, teama şi iubirea nu prea merg împreună. Eu am ales să-l iubesc.
***
Sunt o păcătoasă. Nu îmi place să mă spovedesc. Recunosc. Nu a reuşit nimeni, niciodată, să îmi explice de ce TREBUIE să te spovedeşti, de vreme ce Dumnezeu ştie în orice secundă ce se întâmplă cu fiecare creatură de pe pământul lui. A, înţeleg rostul spovedaniei atunci când ai ceva care îţi apasă sufletul în asemenea hal încât simţi că, dacă nu scoţi acel ceva din tine, te vei sufoca sub povara lui. Dar e tot o chestiune de alegere, nu de obligaţie. În plus, nu cred că X mătănii şi Y Tatăl nostru sau mai ştiu eu ce canon îţi pot reda liniştea şi... cum îi zice? A, mântuirea. Dacă ar fi aşa de simplu, s-ar vinde mântuire la Cora, la oferta de Paşti. ***
V-oţi fi prins şi voi: cred în Dumnezeu, nu în preoţi. Am tot respectul pentru ei, aşa cum respect orice om de pe planetă care şi-a ales o meserie onestă. Orice OM. Şi preoţii sunt oameni. Nu cred că un om poate să-mi acorde iertare dacă am greşit faţă de Dumnezeu... În fond, dacă biserica e casa Domnului, asta îl face pe preot un fel de majordom al lui Dumnezeu, nu? Iertată să-mi fie aroganţa, dar dacă am de vorbit cu stăpânul casei şi e ocupat, prefer să aştept până se mai eliberează...PS Înainte să spuneţi că o să ard în flăcările Iadului, iată un gând care mi-a adus un 10 la filosofie într-a XII-a: "Dumnezeu este o forţă pură şi liberă, pe care oamenii au închis-o în biserici." Nu ştiu cât aş fi luat la religie pentru asta... Se pune că plâng totdeauna la Înviere?...
Hristos a inviat!
RăspundețiȘtergereLaurico, iti impartasesc gandul ca ar trebui sa ne temem si sa ne ferim de al rau, nu de Dumnezeu. In privinta spovedaniei eu vad altfel situatia (nu am facut-o de multi ani, dar imi doresc. Am multe de lamurit cu mine si am nevoie de un om al lui Dumnezeu care sa imi raspunda la intrebari si cine altcineva m-ar putea lamuri mai bine despre partea mea spirituala decat un parinte?!
Gandul de nota 10 la filosofie, ti-ar fi adus o nota mica la religie in sistemul nostru "inchis" de invatamant, dar poate o nota frumoasa din partea unui parinte...
Mii de pupici! (si eu plang...)
Adevărat a înviat!
RăspundețiȘtergereDespre spovedanie, nu avem idei atât de diferite... Eu cred că trebuie să fie o chestiune de alegere; tu alegi să te spovedeşti, pentru că simţi nevoia asta: e foarte bine. O faci pentru că vine din tine, nu pentru că "aşa trebuie". Te pup!
Christos a inviat!
RăspundețiȘtergereSunt ani buni(dar asta vine numai din faptul că având mai mulţi, am avut şi timpul să-mi pun mai devreme această întrebare!) de când, tot auzind în jur "Nu i-o fi frică de Dumnezeu, de ce face asta sau asta?", încerc să înţeleg de ce oamenii pun problema în acest mod. Şi mi-am dat cumva şi răspunsul. Sunt oameni care nu se pot impune decât inducând frica în ceilalţi: copiilor TREBUIE să le fie frică de părinţi, elevilor TREBUIE să le fie frică de profesori, cetăţenilor TREBUIE să le fie frică de autorităţi, nevestei TREBUIE să-i fie frică de bărbatul ei etc. Deci, creştinilor TREBUIE să le fie frică de Dumnezeu arătând în acest fel că-l respectă. Personal nu împărtăşesc nimic din toate acestea. Mie mi-a fost întotdeuna teamă să nu greşesc. Dar nu din frica de pedeapsă, ci pentru ca unele greşeli puteau fi ireparabile. S-ar putea şi acum să greşesc afirmând că biserica poate fi Casa Domnului, dar nu pot să-mi reprim întrebarea de ce ar avea El nevoie de o casă dacă se află pretutindeni? Şi au oamenii dreptul sau căderea sau puterea de a decide dacă această Casă trebuie să fie un schit sau o impunătoare catedrală? Eu mă simt mai bine într-un schit sau într-o mănăstire mititică după ce s-a golit de lume. E mai multă linişte. Şi smerenie. Şi pace. Atunci mă spovedesc. Cui? Lui Dumnezeu. Nu cu voce tare, de teamă să nu-l deranjez. Pe El şi pacea din jur. Îi mulţumesc întâi pentru tot şi toate admiţând că El mi le trimite ca semn că nu m-a uitat. Şi apoi spun, în gând, ce mă apasă. Mai mult pentru a-mi identifica eu apăsările şi a mă elibera de ele. Despre preoţi, să fiu iertată, mă vor convinge când vor avea casa cea mai mică din sat şi nu vor lua bani amărâţilor pentru orice serviciu religios. Şi să nu încerce cineva să mă convingă cum că sunt şi ei oameni, că fac şi ei o meserie...ca oricare alta etc. etc. Nu, nu , nu trebuie să fie oameni ca cei de rând şi asta nu e o MESERIE ca oricare alta. Preotul nu e preot doar atâta timp cât ţine pe el veşmântul. Altfel de ce or fi acele ritualuri la preoţire sau la trecerea lor în altă lume, ca să iau în calcul doar două aspecte ale vieţii acestor slujitori ai lui Christos. A, şi mai am un gând! M-am bucurat când, în '90, s-a decis introducerea Religiei în şcoli. Lucrez într-o şcoală dar comportamentul elevilor mă dezamăgeşte pe zi ce trece. Oare de ce? Ca să nu mai vorbesc câte şi ce bancuri spuneau nişte tineri( sigur şcoliţi după revoluţie), chiar înaintea slujbei de Înviere. Îl rog pe Dumnezeu să ne ierte, şi pe ei şi pe mine...că m-am enervat şi...nu s-ar fi căzut. Laura, ai înţeles că , de data aceasta, sunt de acord cu tine(spre deosebire de alte daţi!)
Să ai parte de linişte, iubire şi înţelegere!
Adevărat a înviat! Mulţumesc mult pentru urări şi le întorc. În rest, nu mai am ce să spun... Comentariul dumneavoastră este expresia gândurilor mele.
RăspundețiȘtergereTocmai am auzit la tv, de la Dan Puric, ce inseamna frica de Dumnezeu. Nu e genul acela de frica, cum ca te-ar pedesi, ci frica de faptul ca ar putea sa nu te mai iubeasca.
RăspundețiȘtergereO zi frumoasa!
NUUUUU!!! Greşit! Puterea lui Dumnezeu de a ne iubi depăşeşte puterea noastră de a înţelege chestia asta. Pur şi simplu, Dumnezeu NU POATE înceta să ne iubească, orice am face. A, poate ne pedepseşte ca să învăţăm ceva din greşelile noastre, poate ne încearcă, dar toate astea, iubindu-ne.
RăspundețiȘtergereDumnezeu a creat universul, pământul, lumina şi apoi soarele -suprinzătare ordinea, ştiu:), nişte plante, animale şi pe om. Şi altele. Toate funcţionează după nişte reguli foarte precise şi exacte pe care le studiem cu plăcere şi mirare: chimie, fizică, medicină şi psihologie. Acelaşi Dumnezeu care a stabilit cum funcţionează atracţia gravitaţională a descris şi felul în care funcţionează creatura (dotată cu libertatea de alegere) numită om. să nu furi, să nu minţi, să nu preacurveşti, să nu pofteşti la proprietatea aproapelui... nu sunt interdicţii. sunt regulile de funcţionare ale omului. spre deosebire de mărul lui Newton, omului i s-a dat libertatea de alegere, pentru ca iubirea de Dumnezeu să poată fi o virtute şi nu un automatism. Putem să alegem să ne ducem anii respectând ceea ce suntem sau ignorând. La ignoranţă i se mai spune păcat. Plata păcatului este moartea. Omul, naiv, dacă vede ca existenţa biologică nu i se curmă când încalcă legea morală, are impresia că trăieşte -lucru sesizat chiar de tine intr'o postare mai veche 'dead man...':) Frica de Dumnezeu înseamnă să îţi trăieşti viaţa cu conştienţa legilor de funcţionare. Nu e o frică cu nimic diferită de frica faţă de legea gravitaţională când eşti pe balcon la etajul 8. Încălcarea ambelor legi -atât cea morală cât şi cea gravitaţională- implică moarte. Una fizică, alta spirituală. Cât despre pedeapsă... Dumnezeu nu ne pedepseşte mai mult decât ar face-o trotuarul pe care am ateriza. Nici nu e nevoie de pedepse, pentru că sunt suficiente consecinţele. Deci da, mi se pare ok să îmi fie frică de Dumnezeu. La fel cum imi e frică de înălţime. Termenul de frică e diferit in Scriptură de cel de teamă. Să trăieşti cu frică de Dumnezeu nu presupune teroare sau stress. Termenul vrea doar să avertizeze asupra consecinţelor unei vieţi trăite fără frica de El: adică în igonranţă totală faţă de felul în care funcţionăm. Psihologia sondează felul în care funcţionăm. Învăţăm care sunt 'legile' de care trebuie să 'ne fie frică' să le încălcăm. În cuvintele Bibliei: 'Frica de Domnul este începutul înţelepciunii'. Restul de mătănii, spovedanii şi acareturi tradiţionale, sunt invenţii şi inventatori, fără nici o legătură cu relaţia cu divinitatea: aberaţii izvorâte din inimi şi minţi similare celor care L-au crucificat.
RăspundețiȘtergereFără a avea pretenţia că rescriu Biblia, pentru armonia mea interioară, prefer să folosesc în loc de "frică" termenul "iubire". Nu îl pot compara pe Dumnezeu cu coastele pe care mi le-aş rupe căzând de la etajul 8. Plus că sunt şi acrofobă. Deci, în cazul meu, frică=teroare, în situaţia de faţă. Or, de Dumnezeu nu mă simt terorizată. În fond,Biblia a fost scrisă, tradusă şi interpretată de oameni, corect? Uite ce se poate întâmpla în caz de "poor choice of words":
RăspundețiȘtergereA young monk arrives at the monastery. He is assigned to helping the other monks in copying the old canons and laws of the church by hand.
He notices, however, that all of the monks are copying from copies, not from the original manuscript. So, the new monk goes to the head abbot to question this, pointing out that if someone made even a small error in the first copy, it would never be picked up! In fact, that error would be continued in all of the subsequent copies
The head monk, says, 'We have been copying from the copies for centuries, but you make a good point, my son.'
He goes down into the dark caves underneath the monastery where the original manuscripts are held as archives in a locked vault that hasn't been opened for hundreds of years. Hours goby and nobody sees the old abbot.
So, the young monk gets worried and goes down to look for him. He sees him banging his head against the wall and wailing.
'We missed the R ! We missed the R !
We missed the R !'
His forehead is all bloody and bruised and he is crying uncontrollably. The young monk asks the old abbot, 'What's wrong, father?'
With a choking voice, the old abbot replies,
'The word was...
CELEBRATE !!!
Desi o glumita in raspunsul tau, Laurash cred ca trebuie citit printre rinduri aceasta gluma. Ei au uitat un R si a iesit celebate vs. celebrate...ei bine, cred ca o viata traita fara frica de Dumnezeu si fara sa-l celebram/sarbatorim/etc. nu este o viata adevarata. Parintele Cleopa spunea ca adevarul trebuie relevat. Cred ca frica de Dumnezeu inseamna ca viata noastra, trecerea pe acest pamint trebuie sa se faca cu El in suflet.
RăspundețiȘtergereSi cred ca cel mai bine exemplific cu umatoarea intimplare (ca sa fiu in tandem cu tine, laurash)...sper sa nu fie prea lung exemplul meu...
Un student a ridicat mana si a cerut sa puna o intrebare. El s-a ridicat in picioare si a intrebat: “Domnule profesor, starea de frig exista?”
“Bineinteles!”, i-a raspuns profesorul. “Ce fel de intrebare este aceasta? Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?”
Studentul a raspuns: “De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.”
“Si, continua studentul, intunericul exista”?
“Bineinteles!” raspunse profesorul.
De aceasta data studentul raspunse: “Va inselati din nou, domnule profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.”
In sfarsit, studentul il intreba pe profesor: “Domnule profesor, exista raul absolut?”
Profesorul ii raspunse “Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.”
“Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului!”
Ma inclin.
Irinucă dragă, celebate vs celebRate=frică de Dumnezeu vs iubire de Dumnezeu. Asta spun eu, că trebuie să-l avem în minte, in inimă, în suflet, dar nu ca pe o teamă, ci ca pe o stare de bine, ca atunci când... iubeşti. Un copil care nu face năzbâtii de FRICA părinților e mult mai nefericit decât unul care încearcă să nu îi supere pentru că nu vrea să vadă în ochii lor supărare sau dezamăgire, pentru că îi iubește și îi respectă și nu vrea să îi rănească. Pentru mine, asta e diferența între frica de Dumnezeu și iubirea de Dumnezeu. Te pup :)
RăspundețiȘtergereLaurash, intr-u totul de acord cu tine. Singurata diferenta este, dupa mine, ca iubirea pentru Bunutzu, asa ii spun eu este o iubire neconditionata, este o stare de bine, asa cum spui care nu se termina niciodata, nu este conditionata de ceva sau cineva. Asta e diferenta fata de iubirea de oameni care e conditionata. Cred ca atunci cind se spune frica de Dumnezeu este de fapt iubirea de Dumnezeu si ca viata fara El in tot si toate e fada si trebuie sa traim cu mintea si sufletul ca El stie tot ce facem. Cred ca de aici se zice cu teama de Dumnezeu, ca indiferent ce faci el stie. Cred ca este incorporata, ca sa zic asa. Cel mai important este ca El este in tot si toate. Te trimit catre o postare mai veche a prietenei Lav, care se cheama AnatoMie si te rog fii atenta la ce iese daca citesti pe verticala prima litera de la fieare vers. Nu am vazut nici eu de la inceput. Asa ca, S.C. Stinchy(!) Business impex SRL se va face doar cu voia Lui. Voie buna.
RăspundețiȘtergereScuze pentru intru...grab strica treaba sia duce nenoroc...hahaha
RăspundețiȘtergerePentru Irina: noroc cu revenirea,căci, mamă, mamă, ce păţeai pentru "întru" :))
RăspundețiȘtergereStudentul din povestea ta era...Albert Einstein!
Pentru Laura: Hai, măi Laura, tot nu ai aflat cine sunt? Offffff.....
Anonimo, NU ŞTIIIIIIU, să-mi pice netu' de la muncă dacă te "minţ"!!! Aştept dezvăluirea identităţii :)
RăspundețiȘtergereDar mantuirea se vinde foarte bine. Doar ca cei de la CORA n-au reusit sa semneze cu preotii contractul de distributie, nu s-au inteles la pozitionarea in raft. Asa ca mantuirea se vinde in continuare la punctele de lucru ale importatorului direct.
RăspundețiȘtergereAaaaa... n-am ştiut. Păi, parcă lucrau la un Cod de Bune Practici pentru retaileri... N-or fi prevăzut şi asta. Să propunem un amendament :P Mare dreptate ai!
RăspundețiȘtergereLasă, lasă! Că vin să mă cunoşti! Până atunci...temă pentru acasă: adună toţi "anonim"-ii(care au scris corect!-adică EU) şi fă un colaj. Identifică stilul şi vezi cu al cui seamănă?! Nu ţi-am zis că sunt lângă tine prin reprezentanţi? Hai, că poţi! Of, of, măi, măi!...
RăspundețiȘtergereAu lucrat la acel cod de bune practici, dar nu-l respecta mai nimeni. Deh! interese e multe...si de data asta nu am gresit. sic!
RăspundețiȘtergereLaurash, stringe toate datele despre anonimul de aici ca m-a facut curioasa si asa este frumos sa faci tu investigatia sa vezi cine iti calca pragul...
Ponegrirea de sine ascunde în ea o anumită voluptate. Când ne ponegrim singuri avem impresia că nimănui nu-i mai este îngăduit să ne acuze. Spovedania, şi nu preotul, acordă iertarea păcatelor. -unul fara frica de Dumnezeu, Wilde:)
RăspundețiȘtergereOK...
RăspundețiȘtergereIrina: să fie cateringu' bun în avionu' de Lyon dacă ştiu cine e anonima... Am analizat-o şi-n dungă, tot cu virgulă îmi dă. Am aflat eu nişte facts, dar nu le pot corobora, asta ca să vorbesc în limbaj de "Minţi criminale"... Now we wait...
teoctist: bre, nu tre' să creadă toată lumea ca tine, prietene. Citeşte un pic despre pariul lui Pascal şi te lămureşti. MĂ SPOVEDESC LUI DUMNEZEU. Period. Se cheamă pietism.
Anonima: aia cu "Minţi criminale" era strict o referire la cultura (?)mea TV. Recunosc, îmi plac filmele cu mortăciuni. Ăsta este un surogat al strălucitei cariere de criminolog pe care aş putut-o avea dacă aveam un stomac de fier. Deci nu făceam pe nimeni criminal, ca să n-avem vorbe la proces :)
RăspundețiȘtergere"pe care aş fi putut-o avea", desigur. Degete rare...
RăspundețiȘtergerePentru Irina: Sunt o anonimă, nu un anonim!
RăspundețiȘtergerePentru Laura: Sunt o mamă...Eeeeeeeeee? A cui?
Nu m-am îndoit deloc în chestia cu criminalul...Stai liniştită, un profil nu se contureaza dintr-o frază, ce naiba? Si apoi, eu nu pun etichete decât copiilor mei. Pe care din ei il cunoşti? Nota 10, dacă ghiceşti!
Bineeeee... Anonimo, "tu l'as voulu, Dandin!"
RăspundețiȘtergereCe am aflat până acum:
1. Vârsta (cu aproximaţie)
2. Ocupaţia (profesoară)
3. Nu ne cunoaştem personal
4. Sunteţi mama cuiva din apropierea mea (coleg de serviciu sau prieten? nu am prieteni a căror mamă să locuiască în localitatea respectivă) mă duce cu gândul la două nume (de copii): Anca Gheorghe sau Sabina Iosub. În al doilea caz, nu mi se pupă localitatea... Al treilea nume (tot de copil) e Răzvan Călin.
5. Stilul este foarte asemănător cu cel al lui Mihai Dragnea, dar, din nou... localitatea... ocupaţia... Poate Claudia Rădulescu?...
Mă dau bătută. În lipsa unei mărturisiri spontane, declar cazul închis, cu AN. Autor necunoscut.
Yeeeeeees! Ai ghicit! Uraaaaaaa!
RăspundețiȘtergere1. Da
2. Nu, dar pe-apoape!
3. Da
4. Da, apă, apă, foooooooc!
5. Nu, nu.
Ei, na! Cum bătută? Ahaaaaa, am eu un arătătoooor!...(în dulap!) :))
Te pup, Laura! Şi îţi mulţumesc pentru perseverenţă. Să ai parte de bine! Mai "vorbim"... cât ne-or ţine degetele :))
RăspundețiȘtergere:) Rugăminte, ca să ştiu şi eu că nu mi-am pus creierii pe bigudiuri în van: sunteţi mama lui Răzvan Călin, daaaaa?
RăspundețiȘtergereCât despre perseverenţă, v-am zis deja că îmi doream să fiu criminalist... Sunt cusurgioaică şi mă agăţ de detalii... :))) Numai bine!
Punct ochit, punct lovit!
RăspundețiȘtergereŢi-am zis de stil...Să nu te superi pentru comentariile anterioare. În spiritul toleranţei, să le considerăm DOAR opinii. Şi atât.
Toate bune!
Cum să mă supăr?! Dacă nu eram deschisă la opinii, fie ele pro sau contra, scriam pe un şerveţel şi îl ţineam în sertar, nu postam pe blog :)) EU vă muţumesc, şi pentru pupături, şi pentru urecheli (trecute şi viitoare). Numai bine!
RăspundețiȘtergereToata cinstea, stimata doamna. Va trimit si de la mine pupici multi si astept cu drag si interes admonestarile de la dumneavoastra ca vin cu drag si din suflet. Nu va cunosc dar imi sunt deja extrem de vii povestile lui razvan despre dumneavoastra. Voie buna.
RăspundețiȘtergereIrinucă dragă, copiii mei sunt şi cei mai buni prieteni ai mei. Prietenii lor îmi sunt, la rându-le, prieteni. Şi pentru că îi iubesc, îi şi admonestez tot timpul :)) Pe la 10 ani, copilul despre care făcurăm vorbire, îmi zicea: "Mamă, mai bate-mă şi la fizic, că la psihic m-am săturat!" Mă bucur că Răzvan are în jur oameni cu spirit viu. Când mă uit la voi, la ceea ce spuneţi şi scrieţi, mă consolez că mai are cine pune ţara asta în locul pe care-l merită. Bine că nu e totul pierdut! Mă rog la Dumnezeu să vă ţină sănătoţi, întregi şi frumoşi. Vă îmbrăţişez cu dragoste.
RăspundețiȘtergereCred ca cei ce se aseamana se aduna, cei ce gindesc la fel se simt reciproc si timpul ii aduce impreuna. Cred ca nimic nu este intimplator pe lume, am mai spus-o, cred ca oamenii pe care ii cunoastem si cu care devenim prieteni nu sunt adusi inainte de Bunutzu...asa si cu razvan. Este un tip extraordinar si nu are rost sa spun mai mult ca stiti mai bine ca mine. Imi pare extrem de bine ca ne cunoastem si ca in acest fel am aflat povesti frumoase despre el, despre familia lui.
RăspundețiȘtergereCred ca razvan a trait ceea ce si eu am trait cu ai mei. In familia mea suntem, inainte de orice prieeni. Asta face sa putem vorbi despre orice, sa nu avem secrete majore unii fata de altii si sa ne intelegem foarte bine. Eu nu am vorbit de la bun inceput cu ai mei, pustoaica fiind am avut niste ani in care credeam ca ei sunt mereu impotriva mea si ca tot ce voiam eu era bine, iar ei ma opreau si nu ma lasau sa fac ce voiam p motiv ca nu era bine. Nu-i intelegeam, dar timpul trece, ne marim, vedem, simtim altfel lucrurile si peste toate este Bunutzu. Si uite asa m adeveni tcei mai buni prieteni. Asta doresc tuturor celor pe care-i cunosc, sa ajunga sa fie prieteni cu ai lor parinti. Pentru simplul motiv ca ganditi asa, ca sunteti un spirit viu si un om frumos, ma inclin.
Laurash, sper sa nu te superi ca am facut acest comentariu aici. As mai fi avut multe de scris cu anonima...hahaha...dar totusi suntem in casuta ta si nu se cade. Multu' pentru "intilnirea" asta cu mama lui razvan.
Mi casa es su casa :))))
RăspundețiȘtergereSimţiţi-vă, dragă, bine, eu mă bucur tare mult că s-a întâmplat aşa! Vă pup!