Nu vreau să port doliu după tine, Fluturico. Nici măcar la poza de profil. Da, te îmbrăcai în negru, erai goth, așa, dar emanai lumină. Și bucurie. N-am împărțit profunzimi, noi două. Doar multe saluturi, și mai multe zâmbete, niște telefoane în direct, o brichetă și treapta de la locul de fumat. „Canapeaua” noastră de vicioși. (ce ironie, nu? Cică fumatul ucide).
N-aș fi vrut nici să plâng, dar lacrimile mi-au țâșnit înainte să mă întrebe. Înainte să cred că e adevărat. Parcă nici acum nu cred, deși am verificat din mai mult de trei surse.
Și cum aș putea să cred? Femeile luminoase, vesele, deștepte și frumoase nu mor la 30 de ani, în seara de Ajun, într-o mașină. Nu se întâmplă așa ceva. Nu e corect. Nu se poate. Și, futu-i, nu putem să dăm înapoi la TC, nu? Nu.
Ți-am aprins o lumânare, Fluturico. Noroc că a zis Voicu. Pe mine nu m-a dus capul. Dacă te-ai găsit să zbori noaptea, ai nevoie de lumină, logic. Să nu-ți arzi aripile în ea, promiți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.