Pâmpa se uita la sătenii adunați pe ulița mare și nu-i venea să creadă: chiar nimeni, dar nimeni din sat nu încerca să gonească potera venită s-o ia? Ochii începură să-i joace în lacrimi, însă alungă repede umbra de slăbiciune și își puse pe chip un zâmbet sfidător.
- Ascultați-mă, că veți plânge amarnic dacă nu vă încredeți în vorbele mele. Voi vă fereați de Meruna, îi spuneați Șpioanca pe la colțuri. Da' la văr'su nu vă gândiți, ai? La Florică Colduc? Păi Meruna e o dulce pruncă pe lângă ăla, oameni buni! Alde Colduc face și desface totul în satu' ăsta. L-am prins eu trăgând cu urechea pe la ușile voastre. Iar pe pămpălăul ăla de bărbată-meu îl chema mereu la el să pună țara la cale, ba chiar l-a pus să-i ducă plocon lu' Ghiță din capu' satului o poală de bani. Ziceți de mine c-am furat, că mi-am oprit tain la tot ce mișca în sat? Da' câți dintre voi nu trăiți din bani de furăciune, hă? Nu i-oți fi furat voi, da' ăla care vi-i dă credeți că i-a găsit pe stradă?
Întâi, sătenii o priviră cu ochii mari - asta chiar grăiește așa, fără opreliști, despre Florică Colduc? O ști ea ceva, de n-are teamă. Apoi, văzând privirile poterașilor ațintite asupra lor, unul câte unul începură să facă pași în spate.
Traian, marinarul, se uita de după gardul livezii. Se ținea departe de Buldoaga, de Peseda, dar mai ales de Pâmpa. Femeia îl căuta din ochi, trăgând nădejde că măcar acum, când o vede încolțită, va veni să o scoată din bucluc.
Unde ești, măi, omule? Am ajuns să mă urască tot satul pentru iubirea ce ți-am purtat-o și, ca o proastă, încă ți-o port. Unde ești? Că tot ce am făcut, am făcut pentru tine, pentru noi. Și pentru că tu mi-ai jurat că, orice ar fi, o să-mi ții spatele. Unde ești, Traiane? (...)
