... e semn bun. Dar, de cele mai multe ori, nu doare. Sau, mai degrabă, îi doare pe cei din jur. Rău. De obicei, în loc de durere, bolnavul are o seninătate şi o linişte de invidiat. Are o autosuficienţă absolut dezarmantă. Trăieşte cu convingerea că este perfect, exact aşa cum este. Că modul său de viaţă (era să zic de gândire) este cel mai bun.
Proştii nu ştiu că sunt proşti. Dacă le-o spui, îţi vor răspunde că eşti rău şi, eventual, invidios. Ei nu au conştiinţa bolii. În psihiatrie, aceasta face diferenţa între psihoză şi orice alt gen de tulburare psihică. Da, cred cu tărie că prostia este o boală. Tratabilă sau nu? Asta nu mai ştiu. Ştiu doar că este o boală cronică, nemiloasă, chinuitoare, care produce o suferinţă cumplită celor care intră în contact direct sau indirect cu bolnavul. Efectele asupra unui organism sănătos merg de la alergii până la momente de pierdere a raţiunii, cu urmări tragice. Avem exemple nenumărate, în special în Statele Unite, acolo unde, din când în când, în urma expunerii îndelungate la prostie crasă, câte un biet om îşi ia puşca pentru iepuri şi o descarcă în primele trei birouri la serviciu, bancă, etc. Extrem de importantă este profilaxia. Nu poţi împiedica un om să devină prost, pentru că aşa se naşte. Nici să-l faci să înţeleagă că nu prea îl ajută capul, pentru că, din momentul în care a priceput asta, deja nu mai e prost. Poţi, în schimb, să îi ajuţi pe nevinovaţii din jurul prostului să nu îşi piardă, complet şi definitiv, minţile.
Propunerea mea este aceea ca prostia să fie introdusă în nomenclatorul bolilor, iar tratamentul prescris să includă, neapărat, izolarea bolnavului. Undeva unde să poată da ordine aberante, să pună întrebări stupide şi să dea răspunsuri cretine, fără ca asta să deranjeze pe cineva.
Am un vis: într-o zi, la fel ca la Alcoolicii Anonimi, proştii să poată spune, măcar în faţa oglinzii din propria baie, "Bună, sunt Icsulescu şi sunt prost de bubui".
Proştii nu ştiu că sunt proşti. Dacă le-o spui, îţi vor răspunde că eşti rău şi, eventual, invidios. Ei nu au conştiinţa bolii. În psihiatrie, aceasta face diferenţa între psihoză şi orice alt gen de tulburare psihică. Da, cred cu tărie că prostia este o boală. Tratabilă sau nu? Asta nu mai ştiu. Ştiu doar că este o boală cronică, nemiloasă, chinuitoare, care produce o suferinţă cumplită celor care intră în contact direct sau indirect cu bolnavul. Efectele asupra unui organism sănătos merg de la alergii până la momente de pierdere a raţiunii, cu urmări tragice. Avem exemple nenumărate, în special în Statele Unite, acolo unde, din când în când, în urma expunerii îndelungate la prostie crasă, câte un biet om îşi ia puşca pentru iepuri şi o descarcă în primele trei birouri la serviciu, bancă, etc. Extrem de importantă este profilaxia. Nu poţi împiedica un om să devină prost, pentru că aşa se naşte. Nici să-l faci să înţeleagă că nu prea îl ajută capul, pentru că, din momentul în care a priceput asta, deja nu mai e prost. Poţi, în schimb, să îi ajuţi pe nevinovaţii din jurul prostului să nu îşi piardă, complet şi definitiv, minţile.
Propunerea mea este aceea ca prostia să fie introdusă în nomenclatorul bolilor, iar tratamentul prescris să includă, neapărat, izolarea bolnavului. Undeva unde să poată da ordine aberante, să pună întrebări stupide şi să dea răspunsuri cretine, fără ca asta să deranjeze pe cineva.
Am un vis: într-o zi, la fel ca la Alcoolicii Anonimi, proştii să poată spune, măcar în faţa oglinzii din propria baie, "Bună, sunt Icsulescu şi sunt prost de bubui".