Când prostia doare...

... e semn bun. Dar, de cele mai multe ori, nu doare. Sau, mai degrabă, îi doare pe cei din jur. Rău. De obicei, în loc de durere, bolnavul are o seninătate şi o linişte de invidiat. Are o autosuficienţă absolut dezarmantă. Trăieşte cu convingerea că este perfect, exact aşa cum este. Că modul său de viaţă (era să zic de gândire) este cel mai bun.

Proştii nu ştiu că sunt proşti. Dacă le-o spui, îţi vor răspunde că eşti rău şi, eventual, invidios. Ei nu au conştiinţa bolii. În psihiatrie, aceasta face diferenţa între psihoză şi orice alt gen de tulburare psihică. Da, cred cu tărie că prostia este o boală. Tratabilă sau nu? Asta nu mai ştiu. Ştiu doar că este o boală cronică, nemiloasă, chinuitoare, care produce o suferinţă cumplită celor care intră în contact direct sau indirect cu bolnavul. Efectele asupra unui organism sănătos merg de la alergii până la momente de pierdere a raţiunii, cu urmări tragice. Avem exemple nenumărate, în special în Statele Unite, acolo unde, din când în când, în urma expunerii îndelungate la prostie crasă, câte un biet om îşi ia puşca pentru iepuri şi o descarcă în primele trei birouri la serviciu, bancă, etc. Extrem de importantă este profilaxia. Nu poţi împiedica un om să devină prost, pentru că aşa se naşte. Nici să-l faci să înţeleagă că nu prea îl ajută capul, pentru că, din momentul în care a priceput asta, deja nu mai e prost. Poţi, în schimb, să îi ajuţi pe nevinovaţii din jurul prostului să nu îşi piardă, complet şi definitiv, minţile.

Propunerea mea este aceea ca prostia să fie introdusă în nomenclatorul bolilor, iar tratamentul prescris să includă, neapărat, izolarea bolnavului. Undeva unde să poată da ordine aberante, să pună întrebări stupide şi să dea răspunsuri cretine, fără ca asta să deranjeze pe cineva.

Am un vis: într-o zi, la fel ca la Alcoolicii Anonimi, proştii să poată spune, măcar în faţa oglinzii din propria baie, "Bună, sunt Icsulescu şi sunt prost de bubui".

Chestie de nuanţă...

"Preşedintele României, Traian Băsescu, nu a fost niciodată la sediul companiei omului de afaceri Puiu Popoviciu, se arată într-un comunicat emis de către Preşedinţia României."

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, neagă orice legătură cu omul de afaceri Puiu Popoviciu.

Între cele două afirmaţii există câteva diferenţe. Le puteţi identifica? Eu am găsit-o pe asta: Antonescu neagă orice legătură, în vreme ce domnul preşedinte ne informează că nu a fost niciodată la sediul companiei respectivului. Dar, după toate rigorile logicii şi ale bunului simţ, simplul fapt că nu te-ai dus să-l vizitezi pe X la serviciu nu înseamnă că nu puteai să te întâlneşti cu el în altă parte, nu? Vorba aia, "la mine sau la tine?" Sau la vreun cico, prin oraş... În fond, la noi, şi alianţele de guvernare se fac la cârciumă, între aperitiv şi felul doi. Iar afacerile se perfectează, probabil, la cognac.

Pâna una-alta, domnul preşedinte îşi exprimă dezamăgirea că un ofiţer superior se pretează la chestii pe care le-ar face, eventual, un ziarist (împuţit, aş adăuga eu). Mai exact, trădătorul de neam şi ţară îi stropeşte preşedintelui, cu noroi de şantier, imaginea imaculată ca uniforma de gală de pe vremea când era comandant de navă. Comandant a şi rămas, doar că acum comandă alte chestii.

Numai că noroiul, fie el şi de pe şantierul lui Popoviciu, iese la spălat; în schimb, crinii, odată păliţi, îşi revin mai greu... Aşa că, să alegem preşedintele acum, repede, până nu apucă Antonescu să înflorească, nu, domnule Băsescu?

Cum ziceam, chestie de nuanţă... Da' de data asta cam bate în căcăniu, ca noroiul din Băneasa Rezidenţial.

DÂMBOVIŢWOOD Studios present...

Un orologiu sună noaptea jumătate.
La castel în poartă oare cine bate?
Ce să vezi? Băieţii de la DNA!
Tocmai a-nceput dosariada ta...

Acu', pe bune, chiar nu mai înţeleg nimic. De ce Doamne, iartă-mă, vin ăştia ca vizigoţii, noaptea, peste oameni? A, dacă ar fi vreun criminal în serie, vreun interlop periculos, din ăla care doarme cu sabia ninja sub pernă şi cu perna sub pistol, ca în bancurile cu Chuck Norris, aş mai înţelege. Sau dacă ar fi vreun urmărit general... Dar nu, că pe ăştia îi lasă în pace, îi trimit acasă la relaxare sau în Siria la plajă.

Nu îl apăr pe Popoviciu&Co., nu de alta dar chiar are cine - în fond domnul avocat Dan Apostol l-a rezolvat şi pe Băselu, doar n-o să dea chix cu Puiu... Vorbesc doar de principiu. Chestia asta cu descinderea în creierii nopţii (în condiţiile în care pentru oamenii civilizaţi funcţionează foarte eficient citaţia) pare ruptă dintr-un film de la Hollywood. Din ăla de categoria W. În care n-au avut bani de un fake blood ca lumea, şi se vede ketchup-ul de la o poştă. Bine, în fond, contează succesul de box office. Iar continuările scenariilor de succes au avut totdeauna priză la public. Or, să recunoaştem, filmul "Răpirea din Irak" a fost un hit. Acum, pe ecrane, sequel-ul "Căderea lui Doi şi-un sfert". Filmul începe aşa: "După 50 de ani..." şi se termină cu următorul text, undeva, în josul ecranului: "... nimeni nu a mai reuşit, niciodată, să găsească documentele. Acesta este un scenariu după un caz real".

Vizionare plăcută!

... la doar 19,95! Lichidare de stoc!

Nici instituţiile financiare internaţionale nu mai sunt ce erau odată... FMI a început să semene cu un hypermarket care vrea să scape de marfa aproape expirată. Sau cu ţăranii care te întâmpină în piaţă, vara, toropiţi de căldură, cu strigătura clasică: "hai că le dau ieftin, să plec şi eu acasă!"

La început a fost agenţia de rating. Oricare. Dar mai ales aia care ne-a dat afară din clasă - din investment grade. "Sunteţi o ţară de rahat, băăăăăă! Ia nu mai investiţi în România, că aşa am zis io!". Investitorii, ascultători şi speriaţi de bombele crizei, s-au conformat. N-au mai intrat bani. Banul - în fond, tot o marfă - când e răruţ nu e drăguţ, că se scumpeşte.

Şi uite aşa a venit cavalerul pe cal alb, care ne-a oferit plin de generozitate şi galanterie, braţul său puternic, de care să ne sprijinim ca să trecem cu bine peste balta scăderii economice. Numai că galanteria asta e cu dus şi întors: cavalerul FMI cu o mână ne sprijină şi cu cealaltă ne ciupeşte de fund... Nu prea poţi să-l plesneşti şi să-l faci nesimţit, că în spatele lui sunt toţi ceilalţi cavaleri ai mesei rotunde, cu pâine şi cuţit cu tot: BEI, BERD, UE şi care or mai fi.

Şi uite aşa, cu duhul blândeţii, SC FMI SA a reuşit să ne vândă un produs de care nu ştim sigur dacă avem nevoie, pe care nu ştim exact la ce o să-l folosim, dar, dacă tot era ieftin... Cred că tocmai ne-am pricopsit cu cea mai scumpă centură de siguranţă din lume, şi nici măcar nu e Burberry, să şi-o asorteze EBA la cizmuliţele de cauciuc...

P.S. Alea din titlu sunt, desigur, miliarde de euro, ca să n-avem vorbe la proces.

"Fă, doamnă..."

- Domnişoară, nu vă supăraţi...
- Porcule! (trosc! o poşetuţă în capul ipochimenului)
- Dar... ce am zis?... întreabă omul, nevenindu-i să creadă. Am vrut doar să vă întreb de o adresă...
- Da' de unde ştii tu, mă, dacă eu sunt domnişoară sau nu, hă?
- Păi... nu ştiu, sunteţi tânără... nu vă cunosc... de unde să ştiu? Cum aveam să vă spun altfel? Nici nu ştiu cum vă cheamă...
- Păi vezi? Şi atunci cum îţi permiţi, marţafoiule, să faci presupuneri despre mine? Adică ce, scrie pe mine, sau cum? Fir-aţi ai dracului de măgari, că nu vă mai potoliţi odată...

Femeia pleacă ţanţoşă, aruncându-şi pletele pe spate, iar bărbatul o priveşte lung, cu mâna la cucuiul în curs de fomare - "săraca... păcat de ea, că e fată tânără"...

Cred că de asta. Ăsta e motivul pentru care o serie de intelectuali de marcă (nu ştiu exact de CARE marcă) s-au gândit că apelativul domnişoară e perimat.

Probabil, urmează să fie eliminat doamnă. Sunt destule cucoane, trecute bine de prima tinereţe, uneori şi de a doua, care sar ca arse dacă le spui doamnă. "Sunt domnişoară". Te uiţi cu milă, eventual, dacă ai tupeu, le spui "naşpa, n-am ştiut, îmi pare rău" şi îţi vezi de ale tale.

Nici domnule nu prea mai merge. Unu la mână, pentru că nu toţi cei cărora le spunem aşa, sunt, cu adevărat, domni, şi doi la mână, pentru că, în ziua de azi, nici nu mai poţi fi sigur...

Nici bă sau fă nu mai poţi să zici. În comunităţile rurale, cuvintele astea nu au nici un fel de conotaţii peiorative, dar sunt împărţite tot pe sexe. Cum să zici fă unui bărbat? Sau bă unei femei?

Ca să fim politically correct până la capăt, cred că soluţia ar fi "fă domule" şi "bă doamnă". Neutru, frate. Sau soro...

Deci tot n-o leagă de calorifer

EBA. E numărul de la maşină. A, da, şi însemnul ei electoral. Al lui Nuţi, al cui? S-a hotărât să nu mai fie fata lui tata, mai ales că nu vrea ca tati să fie acuzat de nepotism şi nici ca Partidul Democrat Liberal să fie nevoit să aleagă între ea şi intelectuali (ţin să menţionez că sunt cuvintele domnişoarei, nu eu am făcut-o neintelectuală). "Ca drept dovadă", candidează independent la europarlamentare.

Ştie că demersul ei necesită resurse (păi parcă tinerii pedelişti erau deja un rezervor de resurse) financiare (a, din astea), pe care nu le are, că nu plătesc chitroşii ăia de la Luxten aşa de bine cum zice presa. Are în schimb determinare. Care în română nu e totuna cu determination. O iertăm, că zicea tata aseară că a studiat în America. Tatăl ei, prşdntl, cum ar veni. Care nu i-a impus candidatura. Acuma asta mică merge singură la Brsl. Sau, în fine, încearcă, pentru că îşi dă seama că nu are cum să strângă până pe 7 aprilie 100.000 de semnături. Dar, ca să nu spună că n-a încercat, a început să ceară semnături prin sală. Pe la colegii din tineretul PDL. Curat independenţă, monşer...

Pe Nuţi aia mică o vedeţi aici. Uitaţi-vă, că e păcat...

P.S. Sugestie: două weekend-uri în Bamboo şi strânge mai multe semnături decât are nevoie. Dacă trece înainte şi pe la The Eatery... (care, a-pro-pos, tradus ad litteram, înseamnă Mâncătoria. Felicitări omului cu ideea).

Să ne avem ca fraţii! ...Kinky...

Ce este incestul? Dacă răspundeţi "Legătură sexuală, oprită de legile juridice şi morale, între părinţi şi copii sau între fraţi şi surori", sunteţi cu un pas în urmă. În urma Codului Penal. Pentru că, mai, nou, relaţia incestuoasă dintre două persoane nu mai este sancţionată de lege, dacă acele două persoane sunt adulte, iar relaţia este consimţită.

În cazul prostituţiei, cred cu tărie că argumentul moral este doar un pretext ipocrit pentru a nu o legaliza. Nu susţin legalizarea prostituţiei de dragul legalizării, ci pentru a putea avea un control al fenomenului, din punct de vedere social, sanitar şi, de ce nu, FISCAL. Plus că peştii nu şi-ar mai permite să-şi joace fetele în picioare după bunul plac, dacă ele s-ar sindicaliza ca în Olanda, de pildă. DAR în cazul incestului, argumentul moral nu e deloc un pretext. Ba chiar are o susţinere cât se poate de solidă în zona biologiei şi a sănătăţii reproducerii. Crescătorii de câini ştiu că, în crearea multor rase, s-a apelat la încrucişarea puilor cu părinţii pentru fixarea unor caracteristici. Însă, în cuibul astfel creat, aproape că este imposibil să nu apară 1-2 pui malformaţi. Pentru că se suprapun genele aiurea. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oamenilor, că tot mamifere suntem.

Cum facem, domnule ministru al Justiţiei? Veţi crea o altă lege, una care să le interzică incestuoşilor dreptul la reproducere? Nu se poate, pentru că ăsta este un drept universal al oamenilor. Sau îi lăsaţi în pace să aducă pe lume fiinţe nefireşti şi nefericite? Copii născuţi dintr-o mamă care le este şi soră, şi dintr-un tată care în acelaşi timp e şi bunic? Mama mea este sora unchiului meu care îmi este și tată. Sună interesant... Și vă mai puneați problema explicațiilor pe care le-ar da la școală un copil crescut de un cuplu homosexual? În cazul lui ar fi chiar floare la ureche...

Iar justificările date de legiuitori sunt de-a dreptul halucinante: "cei care practică incestul sunt deja pedepsiţi de viaţă, de ce sa-i mai batem şi cu legea?"

Simplu, domnilor: pentru că, de fapt, o relaţie incestuoasă nu începe la maturitate. Acela este doar vârful iceberg-ului. Abuzul, într-o formă sau alta, începe, aproape de fiecare dată, în copilărie. Când cel puţin una dintre cele două persoane implicate în "relaţie" este departe de a fi adultă.

Aşadar, nu faceţi altceva decât să legiferaţi o monstruozitate. Încep să cred că, în buletin, pe domnul ministru al Justiţiei îl cheamă şi Mengele.

Puşca şi cureaua lată...

...calc-o la podea odată!!!

Cum o fi, frăţioare, să mergi regulamentar pe Calea Victoriei, pe la 10 şi ceva dimineaţa, şi să te trezeşti că vine spre tine cu girofar, sirenă şi alte istericale, maşina primului ministru? PE CONTRASENS. Te freci la ochi şi te gândeşti că nu ai auzit ceasul dimineaţă şi încă mai dormi şi visezi? GREŞIT! Reacţia corectă: calci frâna şi tragi de volan. Da, ştiu, ori te urci pe ăla de lângă tine, ori pe trotuar unde sunt trecători nevinovaţi, dar aşa eviţi impactul frontal cu maşina care îl duce pe Emil Boc la Palatul Victoria.

N-ai înţeles nimic? E simplu: ieri, 10 martie, Boc a plecat de acasă la 10 şi 17 minute. Mda, cam târziu... Aşa că s-a urcat în maşină şi... "a bulivar, birjar!!!". Cu umbreluța nu știm dacă l-a împuns pe șofer, dar ceva tot i-a făcut, dacă a luat-o nefericitul pe contrasens, pe Calea Victoriei, până la Guvern!

Eu ştiu că maşinile astea girofarizate pot merge pe contrasens când au o treabă serioasă, misiune, viaţă de salvat, criminal de prins etc. Mă gândesc ca, data viitoare când mai întârzie Boc la birou, să fie convocat CSAT-ul...

CSI: Cotroceni

Fantastic, ce-a crescut Nuţi, dom'le... Într-un an, cât alţii în 10... Parcă ieri era un "copil timid" din a cărui carne fragedă se înfruptau ca hienele tonomatele pe ieuro... Azi e o femeie în toată firea care nu a vorbit cu tac' su de o lună, de nici nu ştia omu' că fata vrea să candideze la Brucsel.

Ei, a avut şi el o scăpare, că în rest le ştie pe toate. Ştie şi cum e cu împrumutul de la FMI, şi cum i-ar sta lui Geoană cu centură de castitate (ce strânse sunt relaţiile în coaliţie... ce ţi-e şi cu licuricii ăştia!)... Ce mai, la toate se pricepe! De aia nici nu prea ratează vreo şedinţă de Guvern; ce, nu ştie el cum e cu miniştrii? Cum îi scapi un pic din mână, cum ţuşti! La fel e şi cu Parlamentul, şi cu magistraţii, şi cu Alina Mungiu Pippidi, care vrea să-şi facă publicitate pe seama lui Nuţi aia mică... Păi chiar aşa, ce, în Bamboo, dacă strigi "uite-o pe Mungiu" întoarce cineva capul? Aiurea! Dacă zici "a venit Elena" se schimbă vânzarea...

Mi-e silă. De ei. Milă. De noi. Şi mi-e jenă. Singura consolare? Generaţiile viitoare nu vor şti ce perioadă de rahat am trăit noi. A avut Abramburica grijă să scoată istoria, ca disciplină, de la clasa a XII-a. Istoria românilor. Aşa s-or fi înţeles în coaliţie, să-şi acopere urmele... Uite că există crima perfectă.

Accizaţi, accizaţi, accizaţi!

Hotnews zice că Guvernul vrea să introducă accize pentru telefoane mobile, ceasuri, brichete şi reviste pentru adulţi. Ministerul Finanţelor dezminte.

Păi, ce să facă şi el, normal că dezminte. Deşi îi cred în stare. Că ei aşa ştiu să facă, să le bage pe toate la grămadă, în aceeaşi oală. Nu se face nicio diferenţă între oameni când e vorba de cumulul pensiei cu salariul, nu se face nicio diferenţă între un telefon placat cu aur şi briliante, şi un ştift făcut pe vapor şi dat moca odată cu abonamentul; nu se face nicio diferenţă între un ceas de plastic luat din piaţă şi un super ceas de colecţie care costă de zece ori cât maşina mea şi tot aşa... Nu există departajare între produsele de lux şi alea pentru pârliţi (majoritatea trăitorilor pe aceste meleaguri, adică). Hai să zicem că, în cazul "pornăciunilor", poate fi invocată o motivaţie morală; mai degrabă pretext, dar treacă de la mine. Da' cu brichetele ce avuserăţi, bre? Că nu-mi revin. Singura explicaţie pe care o pot găsi (şi asta pentru că am încercat să gândesc defect, ca voi) e că acciza vizează, de fapt, gazul din brichetă. Care este, nu-i aşa, un produs petrolier. Ia uite, frate, ce revelaţie am avut! Să sun la Burj Al-Arab să fac rezervare pentru Presidential Suite, pe durată nelimitată, să îmi comand Bentley-ul ăla auriu pe care l-am vazut io odată când îngheţam aşteptând un taxi şi să-i trimit ordin de evacuare lui Căşuneanu, că mă mut eu acolo, e drăguţă căsuţa...

Nu v-aţi prins? Sunt fumătoare. În general, nu prea pierd brichete, aşa că în geanta mea nu tocmai mititică, pe care, cu afecţiune o numesc La Papornitse, car o adevărată comoară. Cum ar fi să-i zici unui şeic "Şi ia zi, moşule, ai sondă de petrol în curte? Eşti penibil, să mor... Azi, în România, dacă n-ai brichetă accizată nu exişti..." OPEEEEC, ferea că vin, măăăăăăă!

Leapșa la poză. Sunteți!

De la Ramona Bercea am primit-o. Pe ea, pe leapșă. Tema: să postez și să comentez a patra poză din al patrulea folder de pe laptopul meu. Gândindu-mă acum la explicația pozei, am realizat, încă o dată, ce oameni mișto am în jurul meu. Ce PRIETENI mișto. Tânăra din imagine se numește Maria Angela și este fetița unor buni prieteni. Pe mamă, Corina, o cunosc de peste 10 ani și am fost colege de facultate, de grupă. Am amintiri cu ea care, și acum, mă fac nu să zâmbesc, ci să râd în hohote. Poza a fost făcută la primul eveniment monden din viața domnișoarei, respectiv botezul domniei sale. Botez la care am fost... ce să vezi, cu niște prieteni foarte, foarte buni. Între ei, Misty, zisă Lixandra; sor 'mea, ce să ne mai dăm după deget. Bine, de fapt, ne-am cunoscut tot la facultate, în anul I. Prima apropiere s-a produs pe treptele Universității, la bouquiniști. Cică i-am aruncat așa o privire crâncenă, că a blestemat secunda în care s-a gândit să mă "agațe". Hahahaha... Degeaba insist că eram înghețată bocnă și descoperisem că Dicționarul de sociologie pe care îl căutam era scump al dracu'... Tot acolo, la botez, o altă prietenă, tot fostă colegă de grupă, zisă Duduița Jung Adler, pentru că, din gașca veselă, e singura care profesează...

Și, la final, ca semnătura artistului, l-am lăsat pe autorul fotografiei, un alt prieten extraordinar, Petru pe numele său de scenă și de toate zilele. Uite aici îl găsiți: http://www.petrurussu.com/. Pe lângă suflet şi umor, are tone de talent omu'...

Așaaa... eu m-am achitat de leapșă. Acu' o dau mai departe, să nu stea jocul... Mihai? Nemesis? Tu, care citești acum? Sunteeeeeeți! Și nu jucăm cu casă, daaaa?


MEA CULPA: Ovi-fratele-lu'-Michael, fată, nu te supăra pe mine, nu aş putea suporta aşa ceva!!! În explicaţie am făcut referire la tânăra care este personajul principal şi la fetele pe care le ştiu din tinereţile mele învolburate. Şi, desigur, la autorul capodoperei. Sigur că şi tu erai acolo şi sigur că te numeri printre cei mai dragi prieteni ai mei. În cazul ăsta, că, deh, suntem balanţe cu dragoste de justiţie şi de justeţe, trebuie să precizez că Duduiţa Jung Adler era însoţită de prinţul său consort, Danny Boy, iar the proud mom, era, bineînţeles, alături de the proud dad, cunoscut publicului larg drept Ben Affleck.

Sporul de ruşine

Noul proiect de ordonanţă privind cheltuielile din sistemul bugetar menţine sporul de 10% pentru limbi străine acordat angajaţilor care lucrează în centrala MAE şi sporul de 75% pentru salariaţii APIA, care gestionează fondurile europene pentru agricultură.


http://www.tmctv.ro/articol_63375/guvernul_mentine_sporul_de_limbi_straine_pentru_angajatii_mae_si_cel_de_75__pentru_salariatii_apia.html

Da, oameni buni. Dacă nu ştiaţi, e ceva nemaiîntâlnit, ieşit din comun, FABULOS, faptul că angajaţii Ministerului de Externe (!) vorbesc limbi străine. E ceva atât de extraordinar, dacă îmi este permisă licenţa, încât trebuie răsplătit pe măsură. Cu un spor. Domnule prim ministru, ştiu că economia nu stă pe roze, dar, vorba lui Jerome Kerviel, unde a mers mia, merge şi suta: dacă tot nu aţi tăiat sporurile pe care aţi zis că le tăiaţi, ba chiar vreţi să daţi o asemenea ordonanţă penibilă, mai băgaţi câteva, din aceeaşi serie.

De exemplu, să le dăm poliţiştilor spor de uniformă, medicilor spor de halat, profesorilor spor de cretă, jurnaliştilor TV spor de microfon... În general, să le dăm tuturor câte un spor fiindcă fac munca pentru care sunt plătiţi. Dacă stau să mă gândesc, aţi putea să le daţi sporuri celor care îşi fac bine treaba, celor care sunt cu adevărat pregătiţi să facă meseria pe care şi-au ales-o... Nici nu ar fi un efort bugetar prea mare, că sunt puţini rău...

A, şi, dacă tot v-aţi apucat, daţi-vă şi dumneavoastră un spor, domnule Boc: unul de ruşine.

A fost...

...că dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Dar, dacă nu s-ar povesti, ar mai şti cineva că a fost? Că am fost? Stăm atât de puţin pe Pământ, încât amintirile şi poveştile celorlalţi despre noi devin nu doar o prelungire a vieţii noastre, ci aproape că i se substituie. Trăim mai mult, uneori şi mai intens, în mintea şi în sufletul celor care ne-au cunoscut, care ne-au iubit, ne-au urât, pe care i-am amuzat sau enervat. Chiar şi în cei cărora le-am fost indiferenţi. Ne continuăm existenţa în spiritul oamenilor cărora le-am intersectat vieţile, fie şi numai pentru câteva clipe. Iar, aceştia, la rândul lor, vor trăi în amintirile altora. Da. Suntem nemuritori...

Nu mai vreau să vorbeşte cu nimeni

Uite ce scrie azi, în Gândul, Lelia Munteanu:

Ce-aveţi cu Elena Băsescu, ofti­coşilor? Cum vedeţi una mai cu succesuri, hop şi voi pe ea. [...] Nu v-aţi prins că pleacă fata la Bruxelles să scape de gura voa­stră? Acolo n-o cunoaşte nici Manneken, acolo pot să fie şi oameni care nu vor să vorbesc cu tine. În Parlamentul European e ca la Euro Click: marcă cine pri­meşte minge. (Obiectul acela rotund, confecţionat din piele, în care toţi vor să dea cu piciorul, pe care scrie: „ Le-a Gue”). De ce-o dau plecată, când încă nici data europarlamentarelor nu s-a fixat? Deoarece fiindcă pentru că va fi pe listă. Ştiţi ce înseamnă în România să fii pe listă?

http://www.gandul.info/puterea-gandului/elna-mrge-la-brsel.html?4237%3B4010261 (aici găsiţi articolul complet şi, mai ales, foarte tare)

Ştiu ce înseamnă în România să fii pe listă. Şi, mai ales, ce înseamnă în România să fii pe listă în calitate de "fata lui tata". Mă refer la cazul în care ascendenţa ilustră este singura ta calitate. Sau defect, mă rog. Asta nu înseamnă că fiii politicienilor din prima linie ar trebui să stea ascunşi în debara, dar, cu o condiţie: să aibă în cap şi altceva decât gărgăuni!!! Există dovezi că se poate.

În altă ordine de idei, chiar nu mă simt onorată de o astfel de reprezentare în Parlamentul European. Pe bune, dacă trăsăturile pozitive nu fac mulţi purici în mentalul colectiv al europenilor, prefer ca distinşii europeni să-şi ferească buzunarele când mă văd, decât să creadă că, din greşeală, mi-am întins cu placa şi circumvoluţiunile...

Domnule Preşedinte, luaţi-o ca pe un sfat de imagine: legaţi-o, dom'le, de piciorul patului şi daţi-i voie să meargă numai la coafor şi în Bamboo. OK, şi la lecţii de dicţie. Nu de alta, dar ca să înveţe să vorbesc corect...

P.S. Ca să nu ziceţi că sunt rea, sau că Lelia Munteanu este tendenţioasă, dacă doriţi să revedeţi...

http://www.youtube.com/watch?v=uIq3EH7yU-M&feature=related