vineri, 6 martie 2009

Accizaţi, accizaţi, accizaţi!

Hotnews zice că Guvernul vrea să introducă accize pentru telefoane mobile, ceasuri, brichete şi reviste pentru adulţi. Ministerul Finanţelor dezminte.

Păi, ce să facă şi el, normal că dezminte. Deşi îi cred în stare. Că ei aşa ştiu să facă, să le bage pe toate la grămadă, în aceeaşi oală. Nu se face nicio diferenţă între oameni când e vorba de cumulul pensiei cu salariul, nu se face nicio diferenţă între un telefon placat cu aur şi briliante, şi un ştift făcut pe vapor şi dat moca odată cu abonamentul; nu se face nicio diferenţă între un ceas de plastic luat din piaţă şi un super ceas de colecţie care costă de zece ori cât maşina mea şi tot aşa... Nu există departajare între produsele de lux şi alea pentru pârliţi (majoritatea trăitorilor pe aceste meleaguri, adică).
Hai să zicem că, în cazul "pornăciunilor", poate fi invocată o motivaţie morală; mai degrabă pretext, dar treacă de la mine. Da' cu brichetele ce avuserăţi, bre? Că nu-mi revin. Singura explicaţie pe care o pot găsi (şi asta pentru că am încercat să gândesc defect, ca voi) e că acciza vizează, de fapt, gazul din brichetă. Care este, nu-i aşa, un produs petrolier. Ia uite, frate, ce revelaţie am avut! Să sun la Burj Al-Arab să fac rezervare pentru Presidential Suite, pe durată nelimitată, să îmi comand Bentley-ul ăla auriu pe care l-am vazut io odată când îngheţam aşteptând un taxi şi să-i trimit ordin de evacuare lui Căşuneanu, că mă mut eu acolo, e drăguţă căsuţa...

Nu v-aţi prins? Sunt fumătoare. În general, nu prea pierd brichete, aşa că în geanta mea nu tocmai mititică, pe care, cu afecţiune o numesc
La Papornitse, car o adevărată comoară. Cum ar fi să-i zici unui şeic "Şi ia zi, moşule, ai sondă de petrol în curte? Eşti penibil, să mor... Azi, în România, dacă n-ai brichetă accizată nu exişti..."
OPEEEEC, ferea că vin, măăăăăăă!

3 comentarii:

  1. Astăzi nu voi comenta ce ai scris pentru că nu ştiu dacă ar mai fi ceva de spus...deh! de fiecare dată le spui atât de bine incât...I rest my case.

    Dar vreau să remarc poza aleasă pentru a susţine acest articol/părere. Mi se pare cea mai bine aleasă fotografie ca de aia eşti om de telviziune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Brichetă din asta o să-mi iau şi eu după ce m-oi îmbogăţi de pe urma gazului din brichetele alea naşpete pe care le am acuma :))))) Mâine-poimâine mă vezi în Top 300... Nu spun care 300, hahaha...

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.