joi, 5 martie 2009

Sporul de ruşine


Noul proiect de ordonanţă privind cheltuielile din sistemul bugetar menţine sporul de 10% pentru limbi străine acordat angajaţilor care lucrează în centrala MAE şi sporul de 75% pentru salariaţii APIA, care gestionează fondurile europene pentru agricultură.


http://www.tmctv.ro/articol_63375/guvernul_mentine_sporul_de_limbi_straine_pentru_angajatii_mae_si_cel_de_75__pentru_salariatii_apia.html

Da, oameni buni. Dacă nu ştiaţi, e ceva nemaiîntâlnit, ieşit din comun, FABULOS, faptul că angajaţii Ministerului de Externe (!) vorbesc limbi străine. E ceva atât de extraordinar, dacă îmi este permisă licenţa, încât trebuie răsplătit pe măsură. Cu un spor. Domnule prim ministru, ştiu că economia nu stă pe roze, dar, vorba lui Jerome Kerviel, unde a mers mia, merge şi suta: dacă tot nu aţi tăiat sporurile pe care aţi zis că le tăiaţi, ba chiar vreţi să daţi o asemenea ordonanţă penibilă, mai băgaţi câteva, din aceeaşi serie.

De exemplu, să le dăm poliţiştilor spor de uniformă, medicilor spor de halat, profesorilor spor de cretă, jurnaliştilor TV spor de microfon... În general, să le dăm tuturor câte un spor fiindcă fac munca pentru care sunt plătiţi. Dacă stau să mă gândesc, aţi putea să le daţi sporuri celor care îşi fac bine treaba, celor care sunt cu adevărat pregătiţi să facă meseria pe care şi-au ales-o... Nici nu ar fi un efort bugetar prea mare, că sunt puţini rău...

A, şi, dacă tot v-aţi apucat, daţi-vă şi dumneavoastră un spor, domnule Boc: unul de ruşine.

8 comentarii:

  1. .. cand am auzit la telembizor ca exista spor pt limbi straine .. imi venea sa il sparg!! .. sunt chiar nesimtiti .. sunt curioasa ce alte sporuri mai au de genul asta .. ca au cam 18 ..

    RăspundețiȘtergere
  2. 13 au. Întâi au vrut să le taie 18, dar au sfârşit prin a le da 13. Iar ieri, după şedinţa de Guvern, când a fost întrebat despre asta, a scăldat-o micuţul într-un maaaare fel. Că mai discută, că mai văd... Varză! Chilli con carne :P

    RăspundețiȘtergere
  3. spor de rusine? nu putem acorda un spor pentru ceva ce chiar nu este :)

    RăspundețiȘtergere
  4. "Noroc" ca in Romania, "NEAM PROST" se scrie fara cratima...cine stie ce spor de semne de punctuatie isi mai dadeau...

    PENIBIL!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mda, Teoctist, ştiu că lor nu are cum să le fie ruşine, pentru că, dacă le-ar fi, s-ar lăsa de meserie. Dar să visezi nu costă nimic :)

    Dana, spor de semne de punctuaţie nu au cum să-şi dea... (sper) dar ar merge un spor de neamuri proaste pentru unii ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu ţi-aş da ţie, de exemplu spor de microfon...şi încă alte câteva, dar nu le numesc că nu am încă nume pentru fiecare în parte, iar mie mi-aş da un spor să nu mai am parte de tot felul de orgolii nemăsurate ale colegilor de serviciu pentru nişte avantaje meschine.

    Pe de altă parte, nu ştiu ce mă apucă înainte râsul sau nebunia. E strigător la cer povestea asta cu sporul de limbi străine pentru cei care ar trebui să aibă in job description asta, dar dacă stau să mă gândesc mai bine ajung să mă întreb cine sunt cei care au acces în MAE...nu cred că este cazul să fac acum pledoaria celor care intră în acest minister, pro sau contra, dar ştiu că este un minister în care nepoatele, unchii, mătuşile si alte rubedenii sunt la loc de mare cinste...asta ca să nu mai spun că "relaţiile" ne fac nouă tuturor viaţa....aşa că le dăm sporuri de limbi străine că sunt de la buget adica noi le susţinem.

    RăspundețiȘtergere
  7. Poza e super potrivita!...

    Pe principiul "ia sa-mi ocrotesc dovleacu' din dotare, ca altfel.. ciu-ciu idei", urmeaza sporul de bostan..sau de tartacutza, la fiecare dupa posibilitati!

    SA VIE CUZAAAAAAA!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. De tărtăcuţă, că sună a GOOOOOOOOOOOOOOOOOOL!!!!

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.