Îl auzii pe Ponta mai acu' vreo două ore zicând că, decât Blaga, mai bine Udrea în fruntea pedeleilor. Pentru că, nu-i aşa, "avem nevoie de o opoziţie puternică, iar Blaga e istorie". Sigur - spre deosebire de Nuţi - în afară de istorie, Blaga mai înseamnă şi creier, capacitate şi disponibilitate de a comunica, abilitate politică şi alte asemenea calităţi mărunte care pălesc în faţa decolteului generos al doamnei cu pricina.
Nuţi tocmai zice acum în direct la televizor că afirmaţia lui Ponta este cu siguranţă o ironie. Pentru prima dată în viaţa mea, mă văd nevoită să fiu de acord cu ea: şi eu sper acelaşi lucru. Altfel, încep să cred că pactul de coabitare se transformă într-unul de concubinaj, cu pupături pe gură. Zic asta pentru că preşedintele - complet constituţional şi apolitic aşa cum ne-a obişnuit, fără să se amestece în chestiunile interne ale unui partid - zicea şi el că e mai bună Nuţi. Mai bună în conducerea PDL, terminaţi cu golăniile...
Poate că totuşi Ponta a fost ironic. Sper că a fost ironic. Vreau să cred că a fost ironic. Nu de alta, dar nu mi-ar plăcea ca pactul de coabitare a lu' peşte să aducă relaţii instituţionale "tip ménage a trois".


