 |
| www.brianshore.co.uk |
Buldoaga auzi poarta scârțâind și ieși zorită din bucătărie, ștergându-și mâinile ude pe un prosop curat, să-l întâmpine pe Penel. Se opri în prag ca trăsnită și lăsă ștergarul să-i alunece pe jos. Cel care închidea tacticos poarta era Traian.
Bărbatul puse zăvorul și se întoarse spre ea, rânjind.
- Ce mai faci, Buldoago?
Femeia strânse pumnii și fălcile și îl privi cu ochi în care surpriza era alungată de mânie.
- Ce mai vrei de la mine, Traiane?
Nu-și mai vorbiseră de când marinarul, țanțoș în fața perdelei din camera bună, îi spusese adio. Se despărțise de ea din vorbe, ca arabii. Încaltea, ăia spun de trei ori „mă despart de tine”, ca să fie clar. El spusese o singură dată. Dar nu încăpuse îndoială. După ce îi făcuse și semn cu mâna, Traian îi plecase din casă - și din suflet - și se luase cu otreapa aia de Pâmpa. Și acum? Acum ce căuta în bătătura ei?
- Ce vrei? întrebă ea din nou.
Fără să răspundă, bărbatul porni agale spre șopron. Buldoaga puse mâna pe reteveiul cu care alunga câinii din poiata de orătănii și se luă după el.
- Fă, nu sări la bătaie, că te las lată aci, îi aruncă el peste umăr.
Descumpănită, femeia se opri preț de câteva clipe și privi bucata de lemn pe care o ținea în mână. De unde știe mereu ce fac? Nici n-a întors capul să se uite și știe. Mereu a fost așa. (...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.