Translate

luni, 7 decembrie 2009

Traian Băsescu nu este preşedintele României

Nu mă leg de rezultatul, contestabil sau nu, al alegerilor de ieri. Ci de discursurile prezidenţiabililor. Mircea Geoană le-a mulţumit tuturor românilor care au votat, indiferent care le-a fost opţiunea. Divinul Zero a ţinut să fure startul, iar în discursul victoriei, le-a mulţumit "românilor care l-au votat". În acel moment, s-a descalificat ca preşedinte de ţară. Şi s-a autoproclamat preşedinte al celor 5 milioane şi ceva de oameni care l-au votat. Atât. Din punctul meu de vedere, România NU are preşedinte şi, dacă rezultatul votului va fi validat în favoarea Divinului, nu va avea nici în următorii 5 ani.

14 comentarii:

  1. Trist, pentru ca Romania asta e si a noastra. Sau, mai bine zis, intai de toate a noastra... A TUTUROR. Imi place ca ai sesizat diferenta dintre discursuri. Sa fie mai multi grobieni printre romani decat oameni cu bun simt? Asta-i si mai trist. Of!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt şi grobieni, dar eu nu cu ăia am ceva de împărţit. Ci cu ceilalţi. Cu oamenii deştepţi, dar care au memorie selectivă. Ăia care spun că nu pot vota un comunist, dar pun ştampila cu ambele mâini pe altul. Pe un alt comunist, aşa cum a recunoscut cu guriţa aia a lui cu care jură (tot selectiv), hăhăie (la grămadă), şi promite chestii pe care nu le crede nici măcar când le spune.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai ca nu ma pot abtine. Deci, care e mai comunist, un fiu de general de securitate, crescut ca atare, sau un golanas pragmatic care a condus, de bine de rau, niste vapoare pe vremea aia, facand si capitalism pe sub mana (aka mic trafic de blugi si basmale)? Adica, nu ca Base nu ar avea bube, dar nu comunismul e problema lui. Altfel, ce mai faci ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Frână, că ne prăpădim! Să aduci în discuţie comunismul în 2009, ca motivaţie pentru a vota sau nu un anumit candidat la preşedinţie, mi se pare din start muuult pe lângă drum. Ce am scris eu legat de asta, se referea doar la "argumentul" adus de unii oameni în favoarea lui TB. Atât. Că icsulescu a fost sau nu comunist acu' douăj' de ani, chiar cred că nu mai contează. Dar să spui acum 5 ani că aveai carneţel roşu şi după aia să condamni public comunismul, mi se pare că spune multe despre caracterul (sau lipsa de) a unei persoane. Altfel, mă gândesc la modul serios să emigrez. Asta nu e ţara mea.

    P.S. Şi nu cred că la Anvers TB scria doar poezii despre mama...

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai, mai, mai! Nu va aprindeti! Cand ai febra, nu poti lua cele mai potrivite decizii. Stati asa!
    Silviu, un copil cu tata criminal este si el la randu-i criminal? Ca poate face o crima perfecta, nu-i descoperit si isi educa fiul asa, cu crima pe constiinta. Un copil a carui mama e/a fost prostituata e obligatoriu si el la fel? Cum poti invinui un copil pentru "delictul" de a se fi nascut intr-o familie sau in alta? Ce sa inteleg, ca tatal presedintelui s-a cam magnetizat la viata lui, ca ura presa ostila sau pe tampitii produsi de invatamantul romanesc? Ca avea ceva cu "gaozarii", "pasaricile" sau cu "tiganii imputiti"? Sau cu priceperea "mogullor"(da, asa zice presedintele!) de a face afaceri fara sa-i ceara serenissimului voie?
    Nu-l iubesc pe Mircea Geoana, nu am votat NICIODATA psd-ul, dar niste milioane de lei din leafa, guvernul sustinut de TB mi i-a luat. Sa-ti ia, fara sa fii intrebat, fara sa fii dator cuiva, fara sa chiulesti de la munca, adica sa ti se ia din leafa in timp ce tu ai muncit cinstit, asta DOAR la comunisti se putea.
    Trist este ca inca se mai poate...Sa vedem ce vom face dupa 1 ianuarie cu peste 2 000 000 de oameni pe strada, Adica,someri.
    Laura, draga, cum sa fie alea poezii, ca doar mama era, e inca in viata. Am mai scris:era ori poezie de anticipatie, ori una...de citit printre randuri...

    RăspundețiȘtergere
  6. In logica ta, poate nu-i presedintele Romaniei dar ultrasii portocalii, la cum se manifesta, ii dau din plin concursul pentru a se transforma intr-un Trujillo al Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Entonces, viva la revolución! Nu vreau să fiu papagalul marinarului încă 5 ani. Şi să-l mai şi aud ţinând discursuri vomitive ca ăla de azi. Câh! NU pricep cum de 5.275.000 de oameni (dacă or fi fost atâţia) nu-l văd aşa cum e: găunos, cu onoarea unui gândac de bucătărie, cu coloana vertebrală a unei amoebe şi cu maniere care POATE că or fi fost acceptate social pe vremea lui Oetzi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ei, la naiba, fata, nu intelegi! Sunt sigur ca specializarea ta academica te-a ajutat perfect sa intelegi ca strategia (naturala, daca po' sa zic asa) a lui TB, de genul "gresesti si castigi, faci scandal si castigi, inventezi tinte false si castigi" e o strategie castigatoare in Romania. In definitiv, avem votantii ideali pentru politicienii de Dambovita: majoritar emotionali si mai deloc rationali. In plus, tabara cealalta a gresit strategic si atunci cand l-a demonizat mimetic pe ăsta, care-i demonizase mai-nainte pe moguli. Cu aura de "singur impotriva TV moguls", TB a mai fraierit ceva electori din categoria "activ pana la saturatie pe net". Ti-amintesti ce dementza portocalie era pe forumuri si pe bloguri pana acum cateva zile. Dar, daca vrei parerea mea, pe care nu mi-ai cerut-o(:-0) prostia fatala a coalizatilor anti-TB a fost difuzarea filmuletului trucat. Atata lume au enervat, inclusiv pe mine, incat ăstia intre doua ape, adica oamenii lui Antonescu, insultati in intelect, au reactionat cam asa:"bine domne, vii cu mizeria asta, ma minti in fatza, o tii langa ca e o scena autentica si mai imi ceri sa te si votez? Pai, data viitoare daca te supara cineva o sa vii cu un filmulet frumos editat in After Effects in care o sa i-o arati pe mama dumisale impreunandu-se cu o gorilla-gorilla! Ia mai date-n g*** ma-***!). Cred sincer in aceasta explicatie pentru faptul ca in turul 2 antonescienii s-au impartit 50% - 50% in jurul lui Basescu si Geoana. Daca proportia era macar 30-60, putea sa voteze diaspora de 3 ori si tot nu iesea ăsta din nou preşedinte. In sfarsit, asta e deja istorie. Problema e ce facem acum? Emigram sau luam inca un distonocalm?

    PS: Nu ignora nici faptul ca de la Trujillo la Hitler, toti nenorocitii care au ajuns...acolo au avut carisma si calitati reale de lider (pe care le-au folosit asa cum stim)

    RăspundețiȘtergere
  9. Încep cu finalul: eu zic să emigrăm. Să rămână singur cu TRU, care să-i câte la ureche "Traianeeee... eşti cel mai bun!" Cât despre filmuleţ, am şi scris asta, nici nu mai contează dacă i-a dat un picior în ficat sau un cap în gură (a, pardon , ăsta cu capu' era comerciantul arab). Ce m-a scârbit şi m-a enervat mai mult decât orice a fost reacţia lui. Cum ziceam, are onoarea unui gândac de bucătărie. Strivit. Bleah...

    RăspundețiȘtergere
  10. Buni,
    Un copil cu tata criminal nu e neaparat criminal. Dar sansele de a fi un premiant sunt destul de mici, ca sa nu mai vorbesc de sansele lui in viata. In schimb, un copil crescut in sanul sistemului il va perpetua, iar M. G. este un exemplu perfect de carierist mediocru care in timp, cu ajutorul proptelelor, si-a facut o spoiala diplomatica sub care se ascunde un mare gol. Personajul public MG este o facatura, un carabus cu exoschelet dur sub care sunt numai chestii moi. El nu poate fi un lider, pentru ca nu aer structura interna si nici mintea, la prostiile pe care le debiteaza cu atata hotarare studiata in oglinda. Este acel gen de reusita prefabricata a "copilului lui tata" , de care incepe sa se bucure si EBA, un contra-exemplu pe care mi-l puteai servi cu mai mult succes. Base este departe de a fi perfect, dar este ceva in neregula atunci cand vezi doar defectele lui, e ca si cum ai purta ochelari de cal.

    RăspundețiȘtergere
  11. Silviu,

    Ştii ce-a fost tatăl lui Base? A propos de părinţi şi copii. E clar! "Ţara asta o mai fi mult timp blestemată să aleagă între doi comunişti?"

    P.S. Comunismul nu iese cu apă rece ca petele de cafea. Trist, dar adevărat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Crezi ca pe el il intereseaza ca a fost votat de 5 milioane de cetateni? Il doare la maneta... Si dupa ultimele „evenimente” pe bune daca sunt sigur ca celalalt era mai bun. Mai trebuie ca PNL-ul sa faca guvern impreuna cu ei si e cireasa de pe coliva, sau bomboana de pe tort...

    RăspundețiȘtergere
  13. Dragoş, tare mi-e că pe toţi îi doare la "manetă", cum zici tu. Şi, tocmai de asta, cred că pe 6 decembrie 2009 a fost ultimul meu vot. Din partea mea, poa' să fie preşedinte şi Sexy Brăileanca. Nu mă mai interesează.

    RăspundețiȘtergere
  14. Good point cum spunea Cioroianu. Si al meu tot ultimul a fost. Si maneta nu este singurul motiv, mai este si parerea strict personala ca romanii nu sunt capabili sa incerce sa schimbe ceva ce nu merge, cu ceva ce s-ar putea sa mearga...

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.