Translate

vineri, 6 martie 2009

Leapșa la poză. Sunteți!


De la Ramona Bercea am primit-o. Pe ea, pe leapșă. Tema: să postez și să comentez a patra poză din al patrulea folder de pe laptopul meu. Gândindu-mă acum la explicația pozei, am realizat, încă o dată, ce oameni mișto am în jurul meu. Ce PRIETENI mișto. Tânăra din imagine se numește Maria Angela și este fetița unor buni prieteni. Pe mamă, Corina, o cunosc de peste 10 ani și am fost colege de facultate, de grupă. Am amintiri cu ea care, și acum, mă fac nu să zâmbesc, ci să râd în hohote. Poza a fost făcută la primul eveniment monden din viața domnișoarei, respectiv botezul domniei sale. Botez la care am fost... ce să vezi, cu niște prieteni foarte, foarte buni. Între ei, Misty, zisă Lixandra; sor 'mea, ce să ne mai dăm după deget. Bine, de fapt, ne-am cunoscut tot la facultate, în anul I. Prima apropiere s-a produs pe treptele Universității, la bouquiniști. Cică i-am aruncat așa o privire crâncenă, că a blestemat secunda în care s-a gândit să mă "agațe". Hahahaha... Degeaba insist că eram înghețată bocnă și descoperisem că Dicționarul de sociologie pe care îl căutam era scump al dracu'... Tot acolo, la botez, o altă prietenă, tot fostă colegă de grupă, zisă Duduița Jung Adler, pentru că, din gașca veselă, e singura care profesează...

Și, la final, ca semnătura artistului, l-am lăsat pe autorul fotografiei, un alt prieten extraordinar, Petru pe numele său de scenă și de toate zilele. Uite aici îl găsiți: http://www.petrurussu.com/. Pe lângă suflet şi umor, are tone de talent omu'...

Așaaa... eu m-am achitat de leapșă. Acu' o dau mai departe, să nu stea jocul... Mihai? Nemesis? Tu, care citești acum? Sunteeeeeeți! Și nu jucăm cu casă, daaaa?


MEA CULPA: Ovi-fratele-lu'-Michael, fată, nu te supăra pe mine, nu aş putea suporta aşa ceva!!! În explicaţie am făcut referire la tânăra care este personajul principal şi la fetele pe care le ştiu din tinereţile mele învolburate. Şi, desigur, la autorul capodoperei. Sigur că şi tu erai acolo şi sigur că te numeri printre cei mai dragi prieteni ai mei. În cazul ăsta, că, deh, suntem balanţe cu dragoste de justiţie şi de justeţe, trebuie să precizez că Duduiţa Jung Adler era însoţită de prinţul său consort, Danny Boy, iar the proud mom, era, bineînţeles, alături de the proud dad, cunoscut publicului larg drept Ben Affleck.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.