Translate

marți, 10 martie 2009

CSI: Cotroceni


Fantastic, ce-a crescut Nuţi, dom'le... Într-un an, cât alţii în 10... Parcă ieri era un "copil timid" din a cărui carne fragedă se înfruptau ca hienele tonomatele pe ieuro... Azi e o femeie în toată firea care nu a vorbit cu tac' su de o lună, de nici nu ştia omu' că fata vrea să candideze la Brucsel.

Ei, a avut şi el o scăpare, că în rest le ştie pe toate. Ştie şi cum e cu împrumutul de la FMI, şi cum i-ar sta lui Geoană cu centură de castitate (ce strânse sunt relaţiile în coaliţie... ce ţi-e şi cu licuricii ăştia!)... Ce mai, la toate se pricepe! De aia nici nu prea ratează vreo şedinţă de Guvern; ce, nu ştie el cum e cu miniştrii? Cum îi scapi un pic din mână, cum
ţuşti! La fel e şi cu Parlamentul, şi cu magistraţii, şi cu Alina Mungiu Pippidi, care vrea să-şi facă publicitate pe seama lui Nuţi aia mică... Păi chiar aşa, ce, în Bamboo, dacă strigi "uite-o pe Mungiu" întoarce cineva capul? Aiurea! Dacă zici "a venit Elena" se schimbă vânzarea...


Mi-e silă. De ei. Milă. De noi. Şi mi-e jenă. Singura consolare? Generaţiile viitoare nu vor şti ce perioadă de rahat am trăit noi. A avut Abramburica grijă să scoată istoria, ca disciplină, de la clasa a XII-a. Istoria românilor. Aşa s-or fi înţeles în coaliţie, să-şi acopere urmele... Uite că există crima perfectă.

2 comentarii:

  1. De aia suntem un popor fără viitor...fără istorie contemporană, că ce ne trebuie...de aia nu vom învăţa nimic pentru că avem memorie scurtă. vai de mama noastră. In rest, de noi depinde de a le spune celor tineri ce nu vrea Ambramburica să-i înveţe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Măi, nu zic că programa nu e stufoasă; e foarte stufoasă. Sigur că poate fi aerisită, dar, hai să avem un pic de discernămât, zic...

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.