- Domnişoară, nu vă supăraţi...
- Porcule! (trosc! o poşetuţă în capul ipochimenului)
- Dar... ce am zis?... întreabă omul, nevenindu-i să creadă. Am vrut doar să vă întreb de o adresă...
- Da' de unde ştii tu, mă, dacă eu sunt domnişoară sau nu, hă?
- Păi... nu ştiu, sunteţi tânără... nu vă cunosc... de unde să ştiu? Cum aveam să vă spun altfel? Nici nu ştiu cum vă cheamă...
- Păi vezi? Şi atunci cum îţi permiţi, marţafoiule, să faci presupuneri despre mine? Adică ce, scrie pe mine, sau cum? Fir-aţi ai dracului de măgari, că nu vă mai potoliţi odată...
Femeia pleacă ţanţoşă, aruncându-şi pletele pe spate, iar bărbatul o priveşte lung, cu mâna la cucuiul în curs de fomare - "săraca... păcat de ea, că e fată tânără"...
Cred că de asta. Ăsta e motivul pentru care o serie de intelectuali de marcă (nu ştiu exact de CARE marcă) s-au gândit că apelativul domnişoară e perimat.
Probabil, urmează să fie eliminat doamnă. Sunt destule cucoane, trecute bine de prima tinereţe, uneori şi de a doua, care sar ca arse dacă le spui doamnă. "Sunt domnişoară". Te uiţi cu milă, eventual, dacă ai tupeu, le spui "naşpa, n-am ştiut, îmi pare rău" şi îţi vezi de ale tale.
Nici domnule nu prea mai merge. Unu la mână, pentru că nu toţi cei cărora le spunem aşa, sunt, cu adevărat, domni, şi doi la mână, pentru că, în ziua de azi, nici nu mai poţi fi sigur...
Nici bă sau fă nu mai poţi să zici. În comunităţile rurale, cuvintele astea nu au nici un fel de conotaţii peiorative, dar sunt împărţite tot pe sexe. Cum să zici fă unui bărbat? Sau bă unei femei?
Ca să fim politically correct până la capăt, cred că soluţia ar fi "fă domule" şi "bă doamnă". Neutru, frate. Sau soro...
- Porcule! (trosc! o poşetuţă în capul ipochimenului)
- Dar... ce am zis?... întreabă omul, nevenindu-i să creadă. Am vrut doar să vă întreb de o adresă...
- Da' de unde ştii tu, mă, dacă eu sunt domnişoară sau nu, hă?
- Păi... nu ştiu, sunteţi tânără... nu vă cunosc... de unde să ştiu? Cum aveam să vă spun altfel? Nici nu ştiu cum vă cheamă...
- Păi vezi? Şi atunci cum îţi permiţi, marţafoiule, să faci presupuneri despre mine? Adică ce, scrie pe mine, sau cum? Fir-aţi ai dracului de măgari, că nu vă mai potoliţi odată...
Femeia pleacă ţanţoşă, aruncându-şi pletele pe spate, iar bărbatul o priveşte lung, cu mâna la cucuiul în curs de fomare - "săraca... păcat de ea, că e fată tânără"...
Cred că de asta. Ăsta e motivul pentru care o serie de intelectuali de marcă (nu ştiu exact de CARE marcă) s-au gândit că apelativul domnişoară e perimat.
Probabil, urmează să fie eliminat doamnă. Sunt destule cucoane, trecute bine de prima tinereţe, uneori şi de a doua, care sar ca arse dacă le spui doamnă. "Sunt domnişoară". Te uiţi cu milă, eventual, dacă ai tupeu, le spui "naşpa, n-am ştiut, îmi pare rău" şi îţi vezi de ale tale.
Nici domnule nu prea mai merge. Unu la mână, pentru că nu toţi cei cărora le spunem aşa, sunt, cu adevărat, domni, şi doi la mână, pentru că, în ziua de azi, nici nu mai poţi fi sigur...
Nici bă sau fă nu mai poţi să zici. În comunităţile rurale, cuvintele astea nu au nici un fel de conotaţii peiorative, dar sunt împărţite tot pe sexe. Cum să zici fă unui bărbat? Sau bă unei femei?
Ca să fim politically correct până la capăt, cred că soluţia ar fi "fă domule" şi "bă doamnă". Neutru, frate. Sau soro...
Astea da probleme existentiale! Merita sa te framanti pentru ele...Ce sa zic?! Prima tinerete trece(hai, ca nici tu nu mai ai mult!) si a doua la fel si habar n-ai cand si pe unde... Iar daca te ocupi de lucruri marunte-cum ar fi asta cu modul de adresare-VIATA trece si mai repede. Daca adresarea e o problema, intoarce-te la "tovarase"! Si sa vezi atunci libertate de expresie!!! A propos, opinia e libera! NU si obligatorie.
RăspundețiȘtergere@anonim: da, eu cred că astea sunt nişte probleme adevărate. Modul de adresare înseamnă, din vremuri de demult apuse, foarte mult, înseamnă respectul pe care il arăţi celui căruia te adresezi. Societatea comunistă a desfiinţat tot ce ţine de respectul între oameni, ridicând la rang înalt ideea că toţi suntem egali şi a adus în faţă adresarea de " tovarăşe". Comuniştii şi societăţile de tip autoritar-dictatoriale s-au simţit mereu ameninţaţi de intelectuali şi de aici adresarea respectuoasă de "domnule", "doamna" a trebuit să dispară din vocabular, toţi trebuiau aduşi la un numitor comun, adică "tovarăşe". Nu cred că suntem toţi egali şi mai cred că trebuie să revenim la formulele de adresare normale. Grobianismul, fie că vine din partea bărbaţilor, fie că vine din partea femeilor trebuie redus la cât mai puţine exemple.
RăspundețiȘtergereAnonim: my point exactly! Trece viaţa pe lângă tine şi tu te ocupi de domnişoară vs doamnă?! WTF??? Ăsta e motivul invocat de cei cărora le-a bubuit mintea una ca asta: "este politically incorrect să faci presupuneri despre statutul marital sau virginal al unei persoane." Cred că Sorin Ioniţă a spus asta, nu sunt sigură. Repet: WTF?!
RăspundețiȘtergereIrina, ştii că şi eu mă gândisem la asta cu tovarăş/ă? Conducătorul iubit îl avem deja...
Am vaga senzaţie că nu am inteles nimc sau că înteleg din ce în mai puţin. Naiba mai ştie...
RăspundețiȘtergereDa Laura, avem conducător iubit, dar refuz să mă adresez cu tovarăşe.
Nu maiiiiii vreeeeeeeeeeeeeeeaaaaaaaaaaaauuu adresare de acest tip.
RăspundețiȘtergereGata doamnă, scusa, ho capito :)))
RăspundețiȘtergereFie si inventat, subiectul trebuie clarificat. Va contraziceti,dragi persoane, fete, femei etc....Pai, de unde sa stie cineva de pe strada care este starea civila a celui intalnit/a? Cat despre virginitate, ce sa mai vorbim? Ca scazu rau de tot varsta de debut...Am trait 32 de ani si cateva luni in comunism. Mi-e greata de "tovarasa X"(de obicei prenumele se adauga si diferenta intre profesoara si femeia de serviciu disparea fara urma!). Cum sa mi-l mai doresc? Dar, din nefericire, comunistii si cancerul social pe care l-au injectat in cele mai fine capilare, n-au murit in '89. Somnul ratiunii(si al natiunii) naste monstri. Cu mii de capete. Si cu mii de prozeliti. Of, mai tinere frumoase, cand imi veti da dreptate cand spun ca respectul nu se impune, ci se castiga? Si asta in generatii la rand! Dar daca vom ramane la respectul formal si nu la cel profund, nu vom intelege niciodata diferenta intre "da, domnule!" si "yes, sir!". Zau, n-am vrut sa va supar! Daca asta s-a inteles, mii de scuze!
RăspundețiȘtergereFrână, că ne prăpădim, vorba Irinei. Ce am vrut eu să spun aici:
RăspundețiȘtergere1. excesul de political correctness naşte monştri. Aia cu "statutul marital sau virginal" a născut-o mintea unuia dintre cei care susţin ideea de a renunţa la "domnişoră". Din punctul meeu de vedere, apelativul şi-a pierdut demult conotaţiile de tipul ăsta şi se leagă doar de vârsta unei persoane. Nu-ţi vine să-i zici doamnă unei puştoaice de 19 ani, dar nici să-i s-o chemi cu "auzi, fată" nu-i frumos.
2. Mi se par penibile femeile care poartă stindardul virginităţii cu o mândrie demnă de o cauză mai bună, la o vârstă la care asta nu mai înseamnă decât un eşec trist în relaţia cu sexul opus. Ba îţi mai dau şi peste mână când le spui doamnă. De asta zic că reacţia pe care mi-o reprim când dau peste un astfel de specimen este să îmi exprim regretele sincere.
3. Clasele 1-4 le-am făcut înainte de '89. Niciodată nu am strigat-o pe învăţătoare altfel decât doamnă. Tovarăşi aveam, dar numai de joacă.
Ştiţi care e paradoxul? Că atâtea cuvinte frumoase ajung să fie aruncate la coş din cauza oamenilor care le folosesc aiurea. "Tovarăş" e unul din ele... La fel şi "domnişoară"... Nu sunteţi de acord, doamnelor?
Apelativul este (in afara de cazurile de cinism sau de duplicitate) si o expresie a atitudinii si aprecierii noastre vis-a-vis de cel caruia i ne adresam. Exista in noi, doar il explicitam. Primului personaj al comediei nationale i se potriveste perfect prima silaba din nume (nomen est omen, ziceau latinii). Nu pot, in sinea mea, sa-l apelez altfel, cu toate eforturile! Si idem, unor elene (nu ma refer la grecoaice), varianta feminina. Altora le vin ca o manusa incriminatele fa, ba, mai, bai, nea, tzatza, bre etc, toate cu conotatiile urbane pe care fiecare le are in minte. Si, desigur, la fel se intampla cu domnule sau doamna (chiar daca ades ne inselam). (Alta paranteza: ma gandesc cu oarecare teama la felul in care ma apeleaza si pe mine lumea, cand e sincera si neobservata: mereu ne credem mai mai decat suntem, nu? :)).Poate ca acesta e stadiul evolutiv la care ne situam noi. Treaba se intalneste si la natzii mult mai civilizate, precum francezii sau nemtii.
RăspundețiȘtergereIar corectitudinea cu pricina este de o falsitate extrema. Noroc ca ne salveaza fonetica. Denumirea oficiala pentru o persoana feminina cu statut nedeterminat este Mrs. Se pronuntza oribil: un fel de marz!!!
Laura, te citesc cu mare placere! Chiar daca sunt un puturos si o recunosc de abia acum!
Stimate domn, Horia, :)
RăspundețiȘtergereMă bucur tare mult că ne întâlnim şi pe aici şi îţi mulţumesc pentru vizite şi comentariu!
Multumesc, doamna mea! (cu reverenta frantuzeasca:)
RăspundețiȘtergereUnul dintre lucrurile esentiale care ii deosebeste pe oamenii de succes de toti ceilalti este sistemul lor de convingeri. Convingerile pe care ni le insusim de-a lungul vietii ne limiteaza sau ne dau forta, ne sustin sau ne doboara, ne motiveaza sau ne demotiveaza, ne maresc sau ne distrug sansele de reusita.
RăspundețiȘtergereNu ceea ce ni s-a intamplat in trecut ne modeleaza viata, ci felul cum am interpretat acele lucruri, intelesul pe care li l-am dat, convingerile pe care ni le-am format ca urmare a acestor experiente. Imediat ce ne-am format o convingere uitam ca ea e doar o interpretare, si ii dam valoare de adevar de necontestat, cu toate ca este doar o generalizare a unor experiente trecute.
„Daca un individ este linistit din punct de vedere sufletesc, atitudinile si viziunile acelei persoane vor fi calme si linistite chiar si in conditiile unei mari agitatii.” (Tenzin Gyatso)
Stiu ca cineva poate primi sfaturi doar atunci cand este in mare pericol sau cand el/ea insusi/insasi le solicita. Cum nu e vorba de niciuna din situatiile mai sus amintite, doream sa spun ca ceea ce nu poti schimba, accepta! Marlania a invadat deja tara asta. Din nefericire. E o trista constatare personala dupa ce, o viata intreaga, am crezut ca pot schimba de una singura lucrurile. Nu stiu daca ati inteles pana acum ce usor fraternizeaza mediocrii...