Ieși.

"Este evident cine sunt capii bandelor si retelelor de infractori din tara, care jefuiesc, ameninta si intimideaza romanii pe care autoritatea nu-i apara !
Nu astept sa pornesti un razboi de una singura, dar macar sa creem un curent de opinie public nu numai personal ![...]Sinuosul drum al lebedei din Austria catre graterele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana."

Sunt convinsă că recunoașteți textul de mai sus. Este un fragment dintr-un email pe care, fără să exagerez, l-aș numi hitul săptămânii. L-am primit de atâtea ori, încât cred că pot recita fraze întregi, din memorie. Da, l-am citit de fiecare dată, cu atracția morbidă cu care se apropie trecătorii, de creierii împăștiați pe caldarâm ai victimelor accidentelor rutiere. L-am citit de fiecare dată, pentru că nu-mi venea să cred că oameni pe care îi cunosc, oameni inteligenți, cultivați, de lume, sugerează să se răspundă unui val de ură cu și mai multă ură. Asta ați priceput voi? Asta vă e soluția? De ce nu soluția finală? Dacă tot ne apucăm de treabă, măcar s-o ducem până la capăt, nu?

Nu sunt avocata țiganilor. Nici a italienilor, nici a românilor, nici a evreilor, nici a negrilor, nici a musulmanilor, a puilor de focă sau mai știu eu a cui. Nu. Sunt doar un om care crede că ura ne coboară pe cel mai jos nivel de pe scara evoluției. Pentru că exclude rațiunea.

Tu, care citești această postare, ai dat forward la emailul cu pricina? Dacă da, acceptă un sfat amical: nu îmi mai citi blogul, îți pierzi vremea. Tu vei continua să crezi în superioritatea unora în fața altora, iar eu voi continua să cred în oameni. Da. Chiar și în tine.