Tradiţii româneşti: după alegeri, se taie mogulii

Pe la prânz. Ies din casă, înjurând că trebuie să-mi raşchetez parbrizul care s-a umplut de gheaţă peste noapte, reuşesc să duc la bun sfârşit operaţiunea şi, când să mă urc în maşină...

- Bună ziua. Nureldin Laura? Mă uit uşor nedumerită la domnul îmbrăcat într-un pardesiu negru care stă proptit lângă portiera mea...

-Da, eu sunt. Dar...?

-Vă rog să veniţi cu noi. Atunci observ încă un domn, care iese dintr-o maşină parcată ceva mai departe.

-Să vin cu dumneavoastră? Dar cine sunteţi, nu vă supăraţi? Nu cred că ne cunoaştem.

-Nici nu trebuie. Mergem la Parchet.

NU. Nu s-a întâmplat. ÎNCĂ. Dar nu ar fi exclus ca, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, să se întâmple. Mie. Ţie, cel care citeşti acum. Sau oricui. Credeţi că exagerez? Hai să ne gândim puţin. Dar cu creierul din dotare, nu cu al lui Radu Moraru, şi nici cu cel al lui Traian Ungureanu. Mie una nu mi se mai pare o scenă de film de acţiune, nu după o conversaţie cu un consilier al premierului demis, interimar şi - se pare - viitor, Emil Boc. Mă refer aici la doamna A. V., care îmi scrie pe messenger (nu ştiu cum de mi-a aflat ID-ul, că de la mine nu), ceea ce puteţi citi mai jos. Discuţia (iniţiată de Dna V.) se referă la un articol apărut astăzi în Curentul, potrivit căruia Sorin Freciu ar fi fost reţinut pe Aeroportul Otopeni. O fi fost sau nu. Irelevant. Orice cetăţean al României poate fi reţinut pentru cercetări, 24 de ore, vinovat ori ba. Aşa e legea. Ce mi se pare relevant este însă că, repet, un consilier al premierului, care, întâmplător sau nu, e şi preşedinte PDL şi mâna dreaptă a realesului, sondează piaţa pentru a afla ce efecte a avut bomba cu pucioasă aruncată în presă.

A.V: Buna seara!
A.V: Care este atmosfera la voi televiziune dupa aparitia aricolului acesta? http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009121638099/Actualitate/Sorin-Freciu-omul-de-casa-al-lui-Vintu-retinut-pe-Otopeni.html
L.N.: buna seara
L.N.: neschimbata
A.V: Asta e varianta oficiala transmisa de conducere?
L.N.: ??
L.N.: mai mult decat cateva mistouri chiar nu s-a intamplat nimic
L.N.: sincer, nu m-as ingrijora prea tare... chestia cu popa a fost aruncata inainte de alegeri, dupa care nu a mai auzit nimeni nimic de omul ala
L.N.: incep sa cred ca nici nu l-a prins nimeni
L.N.: asa, pot si eu sa scriu o stire pe surse ca l-au prins pe bin laden la lehliu gara
L.N.: dupa care s-o ingrop
A.V: Vom trai si vom vedea!
L.N.: chiar asa
A.V: E grav insa ca un sef de rang inalt al trustului sa nu lamureasca lucrurile, mai ale daca ele sunt neadevarate.
L.N.: o fi... dar asa de tare m-am saturat de telenovele de genul "e un trucaj ordinar" ca nici nu ma mai intereseaza eventualele lamuriri
L.N.: n-am pocnit copilul, l-am mangaiat, nu luam bani, de fapt ii dadeam sa aiba de gustare si nu m-au arestat, m-au invitat la o cafea
A.V: Fara suparare, insa nu e o atitudine specifica unui jurnalist care se respecta!
L.N.: pai, sunt mogulizata si eu, acuma, ce sa fac
L.N.: sa ma apuc sa dau telefoane la diicot?
L.N.: neah...
A.V: Atunci, "succesuri"!
L.N.: merci, merci, la fel...

Am ales să fac publică această discuţie, tocmai pentru că am considerat că asta ar fi o atitudine de jurnalist care se respectă, doamnă V. Vă supăraţi? Sper că nu. Sunteţi, de voie, de nevoie, o persoană publică şi, atunci când vorbiţi cu un jurnalist (pui de mogul sau nu) vă asumaţi "riscul" ca acea conversaţie să nu moară acolo. Iar jurnaliştii care se respectă au o problemă de deglutiţie: nu înghit nici gogoşi, nici pumni în gură.

foto: technestreport.com

Traian Băsescu nu este preşedintele României

Nu mă leg de rezultatul, contestabil sau nu, al alegerilor de ieri. Ci de discursurile prezidenţiabililor. Mircea Geoană le-a mulţumit tuturor românilor care au votat, indiferent care le-a fost opţiunea. Divinul Zero a ţinut să fure startul, iar în discursul victoriei, le-a mulţumit "românilor care l-au votat". În acel moment, s-a descalificat ca preşedinte de ţară. Şi s-a autoproclamat preşedinte al celor 5 milioane şi ceva de oameni care l-au votat. Atât. Din punctul meu de vedere, România NU are preşedinte şi, dacă rezultatul votului va fi validat în favoarea Divinului, nu va avea nici în următorii 5 ani.

Beam me up, Scotty!

Adriean Videanu a descoperit secretul nemuririi. Vă surprinde? Încă nu a făcut anunţul, dar nu e exclus. Secretul numărării voturilor în timp real l-a descoperit. Adineauri (la 23:40) a anunţat că au numărat voturile din peste 70% din secţii. Dă-mă dreacu'... Eu îl suspectez că s-a dus personal în fiecare secţie să o facă manual. Numărătoarea, desigur. Omul e foarte tare, mai ales că a avut şi un element de dificultate: pană de curent. Coincidenţă? Neah... Eu cred că a picat curentul fix în toate secţiile în care a numărat Videanu voturi. Păi, el s-a mişcat cu viteză superluminică. Normal că a crăpat reţeaua.

Mi-e frică să mă bucur...

"Adriane, nici nu ştii cât de mic începi să fii"....

Aşa a început totul, acum 5 ani. Acum 5 ani, când Divinul Zero s-a împleticit spre cârma ţării. Asta, după ce candidatul PSD de atunci, Adrian Năstase, deja se pregătea să îşi schimbe adresa de corespondenţă cu Palatul Cotroceni. Greşit. Nu ştiu cât s-au înţeles şi câte mâini au fost forţate, cert e că Divinul s-a instalat la Palat, iar lui Năstase au început să-i smulgă termopanele. Am învins la fel ca în 2004, a zis Divinul. De asta îmi şi era frică. Să nu învingă la fel ca atunci. Adică, numărând voturile până iese cum trebuie.

Eu nu-s de aici

Expresia nu e a mea, ci a lui Mihai Dragnea. Dar mi se potriveşte. Nu am cum să fiu de aici. E imposibil să fiu dintr-o ţară în care, la sediul de campanie al partidului prezidenţial, răsună în toate difuzoarele o mizerie:



Cum ziceam: nu sunt din filmul ăsta. Un film în care oameni inteligenţi, educaţi, în toate minţile, îşi doresc să fie conduşi şi reprezentaţi de aşa ceva. Oameni care spun "nu pot vota un comunist", şi îl votează pe celălalt. Pe cel care s-a autoidentificat drept comunist acum 5 ani. Oameni care se consideră civilizaţi, dar care aleg lipsa de civilizaţie. Oameni care se lasă târâţi într-o mocirlă portocalie ca o balegă de vacă stricată la stomac. "Dă-i la bot lui Geoană"... E singurul lor argument? Mă tem că da. Atâta pot ei.

I s-a frânt...

...inima. Preşedintelui. Un om atât de simţitor... Cât o fi plâns, bietul, când s-a văzut singur-singurel, numai el şi sepepiştii, în piaţa mare şi goală a Universităţii? Cum să-ţi dai întâlnire cu omu' şi să-i dai ţeapă? Aşa, fără nicio explicaţie? Cât de insignifiant şi părăsit trebuie să se fi simţit când, în buricul târgului, pe ditamai şeful de stat nu l-a văzut nimeni? Da' chiar NIMENI! Există o singură explicaţie: omul se integrează atât de bine în peisaj, că efectiv nu-l vezi. E ca cameleonul (sic!). Eu zic, ca, de acum înainte, când mergeţi pe stradă, să vă uitaţi bine în jurul vostru. După fiecare stâlp, sub fiecare bancă, lângă fiecare tomberon. Cine ştie de unde sare Divinul? Eu, când intru în curte, o să mă uit bine pe jos, să nu calc, Doamne fereşte, pe el. Frigiderul mi-e deja frică să-l deschid.

PS Pentru telespectatorii care au deschis televizoarele mai târziu: întrebat de Dan Diaconescu (da, la OTV ), de ce nu s-a întâlnit cu românii la fiecare 3 luni aşa cum promisese, Divinul Zero a răspuns "eu m-am dus, dar nu a venit nimeni". Atât.

foto: sabin.ro

Zâmbesc...

Să nu plângi după mine, că mă întorc să te bântui!

N-am plâns, nene Dane, pe cuvânt. OK, recunosc, mi-au dat puţin lacrimile când am pus florile jos, dar în rest am zâmbit. Zău! Puteam să nu zâmbesc când mă gândeam la dumneavoastră? De omul prost şi de drumul lung să fugi ca de dracu'! Aşa îmi ziceaţi... Am încercat să fug de amândouă, nu prea mi-a ieşit cu niciuna. Dar sfatul e bun; şi nu e singurul pe care mi l-aţi dat. Zicea azi cantorul că, şi o literă dacă ai învăţat de la cineva, pe omul de la care ai învăţat-o trebuie să îl consideri profesorul tău. Multe m-aţi învăţat. M-aţi învăţat că viaţa e mult mai complicată decât credem noi şi mult mai simplă decât ne străduim să o facem. Că nimic, dar NIMIC nu e atât de rău pe cât pare şi că nimeni nu e nici bun, nici rău pe de-a-ntregul. M-aţi învăţat că lucrurile sunt gri şi că trebuie să ne educăm ochiul să distingă nuanţele, pentru că altfel riscăm să orbim. M-aţi învăţat că doi oameni se pot iubi, tachina şi înţelege timp de 60 de ani, fără ca asta să le ştirbească personalitatea, spiritul şi identitatea. M-aţi învăţat că cel mai bun lucru pe care îl poţi face la înmormântarea unui om drag, înţelept şi vesel este să-i zâmbeşti. Asta am facut azi pentru dumneavoastră. Nu pentru jurnalistul Dan Bârlădeanu, deşi v-am citit pe nerăsuflate interviurile cu Ioana Radu, Mia Braia sau Aurelian Andreescu. Nu. Pentru nenea Dan, care mă luase aliat în veşnicul război cu computerul. Pentru nenea Dan, care îşi dorea să joace la nunta mea. Nene Dane, ştiu că o să fiţi acolo.

Lăsaţi copiii să şi-o ia peste ochi

L-a pocnit sau nu. Mai contează? Psihologic vorbind, posibila zmetie prezidenţială se înscrie în comportamentul cu care, din păcate, ne-a obişnuit. Tocmai de aia spun că nu contează. Cei care nu-l înghit au un motiv în plus să icnească a greaţă, iar cei care îl adoră au fost, cel mult, amuzaţi. Aceştia din urmă sunt aceiaşi care, la momentul "cu trăscăul la volan" au zis "haide bă, mare şpârlă... ce, io n-am băut uischeane cu tovarăşii mei şi după aia am plecat cu maşina? Ce, m-a oprit vreun gabor? Oameni suntem bă, ce dreacu' "... Tot oameni am fost, ce dreacu' şi la ţigancă împuţită, găozar şi alte păsărici. Oamenii care nu l-au taxat pentru astea nu îl vor taxa nici acum, pentru că, între convingerile lor despre lume şi viaţă se regăsesc mostre de înţelepciune ca: nevasta trebuie bătută că ştie ea de ce, săptămâna fără beţie e ca nunta fără lăutari, cei mai buni mici e ăia făcuţi la grătaru' din parcare etc. A, şi încă una: preşedintele nu e şi el om? Ba da, doar că anumite porniri "umane" trebuie să şi le reprime. Aşa cum nu se scarpină în fund (sper) la vreo întâlnire oficială la nivel înalt, tot aşa ar trebui să-şi înghită comentariile din colţul blocului şi să-şi ţină mâinile acasă, câtă vreme are viză de flotant la Cotroceni sau în altă instituţie a statului. Asta n-a contat în 2004, cum nu va conta nici acum. Aşadar, efectul razelor gamma asupra electoratului e nul. Pe mine altceva m-a scos din papuci: lipsa de cojones a Divinului. Dacă mi-ar spune cineva că are un filmuleţ cu mine pupându-mă pe gură cu Brad Pitt, i-aş spune că, oricât mi-ar fi plăcut, asta nu s-a întâmplat niciodată şi că e o minciună sfruntată. În nici un caz nu aş spune "A, da? Păi nu îmi amintesc... E posibil, cine ştie, o fi fost ziua lui... trebuie să văd mai bine filmul ca să îmi dau seama în ce context s-a întâmplat", pentru ca, după câteva ore să îmi amintesc brusc că eu de fapt nici nu-l cunosc pe Brad Pitt şi că nu l-am văzut decât la televizor. Revenind: e de porc, chiar şi pentru întâiul smardoi al ţării, să susţină iniţial că un anumit comportament al copilului ar fi justificat o bastârcă peste ochi, şi după aia să îşi dea seama că el nu a bătut, niciodată, niciun copil. E clar! Omul nu mai are ţinere de minte. Partea mai nasoală e că treaba asta e contagioasă, mai ceva ca gripa porcului! Se ia prin simpatie. Prin simpatie politică... Din fericire, există anticorpi: bunul simţ.

foto: florinmihai.files.wordpress.com

Închide uşa după tine, că trage la picioare

Suntem 32 de milioane. 22 în ţară, 10 peste hotare. Cetăţenii români, adică. Pe numărate. Cine ne-a numărat? Preşedintele (încă) în exerciţiu, desigur. Ia, gura cu glumele deplasate despre cine vede dublu şi în ce condiţii, hai să vorbim serios. Duminică, Divinul Zero zicea că a câştigat dreapta, doar-doar i-o gâdila orgoliul lui Crin Antonescu, suficient cât să-i obţină voturile. Când a simţit miros de Flit, a schimbat macazul. A luat-o iar cu Grivco, cu mogulii, cu comuniştii, cu bau-bau Hrebe etc. Şi, da, aţi ghicit, cu poporul. Ăla la care s-a întors cu referendumu'. Dar poporul Divinului, ăla care i-a dat ştampilă, înseamnă vreo 3 milioane şi ceva. Din 18 milioane câţi ziceau ei că tre' să voteze. Cam puţin, cam puţin. Dacă facem proporţia la 32 de milioane cât i-a ieşit lui la numărătoarea paralelă cu realitatea, e de-a dreptul tragic. Divinul Zero a mai zis, însă, ceva: contractul meu e cu poporul român. Da? Păi, în cazul ăsta, se cheamă că eu sunt în consiliul de administraţie, nu? Aha. Păi, fii atent: e criză. Aia care ziceai tu că o să ne ocolească, exact cum fentează puricii un câine dat cu Frontline. Ce fac companiile în vreme de criză? Îţi spun eu: reduc salarii şi/sau dau oameni afară. Situaţia ta, dragă Divinule, e agravată de atitudinea neloială faţă de companie. Ai lucrat 5 ani pentru noi. Acuma vii şi zici că nici nu ţi-a plăcut. Zău? Dar toate bonusurile? Să vedem: ai băut şi ai plecat după aia cu maşina - nu ţi-a făcut nimeni nimic. Nu-ţi plăcea ce era la televizor, aşa că ai vrut să-ţi faci propriul tău serial de acţiune. Ţi l-ai făcut, s-a chemat "Răpirea din Irak". Nici acolo nu ţi-am imputat ceva, deşi criticii spuneau că decorul a fost ieftin, actorii cabotini şi scenariul prost. Ai avut o relaţie nepotrivită cu savarinele doamnei Udrea - am închis ochii şi la asta. Ai trimis-o pe aia mică la Bruxelles, că pe Dorobanţi nu mai găsea loc de parcare pentru Land Rover. L-ai lăsat pe frate-tău să se joace cu arme adevarate, când tu erai grande capo la CSAT. Şi zi aşa, nu ţi-a plăcut, hm? Nici mie. Tocmai de aia, Divinule Zero, vreau să-ţi mulţumesc că ai adus vorba de contract. Îl reziliez. Unilateral. Cum s-ar zice, te dau afară. Ai preaviz de două săptămâni. Până pe 6 decembrie. A! Era să uit: să nu-mi ceri scrisoare de recomandare.

Democraţiooo... taci, fă, că te ia mama dreacu' !

"L-am zdrobit, l-am umilit[...] Dacă vrea să mai rămână în Oltenia, Dinescu trebuie să-şi schimbe comportamentul."

Data: 8.11.2009 (la aproape 20 ani după Revoluţie)
Locul: Portul Cetate
Cine a dat-o pe gură: primarul Craiovei,Antonie Solomon.

Observaţii:

1. Scena aia de pe care l-aţi dat jos sâmbătă pe Dinescu, domnule Solomon, nu era pentru preşedinte, ci pentru un candidat la preşedinţie.

2. Pe cine aţi zdrobit? Bunul simţ? Comportamentul civilizat? Libertatea cuvântului?

3. Sunteţi primarul Craiovei, nu trimisul zeilor, coborât cu hârzobul din cer între olteni, aşa că nu aveţi dreptul să decideţi cine poate sta în REGIUNEA Oltenia, al cărei primar NU sunteţi, şi cine nu.

4. Ce înseamnă să-şi schimbe comportamentul? Să scandeze, laolaltă cu celelalte creiere spălate, BĂ-SES-CU!...? Asta? Păi atunci, mai aveţi de dat afară nişte "maimuţe": cam jumătate din populaţia ţării. De fapt, sper eu, un pic mai mult de jumătate. Suficient cât să nu mai apuce Divinul Zero încă un mandat. Şi să fie dat afară de la Cotroceni cu bodyguarzii. El chiar că nu mai are şanse să-şi schimbe comportamentul!

REALITATEA.NET - Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!

Dacă tot te-ai aplecat...

...măcar aşază-te în genunchi. Cine ştie, poate te face cavaler. De data asta nu mă mai adresez lui Traian Băsescu. Voi încerca să urmez noua filosofie a Ancăi Florea, şi să nu mă mai încarc negativ cu toate... alea. Deşi astă seară, când am văzut cu cât dispreţ suveran l-a trimis Divinul Zero pe poetul Mircea Dinescu să vorbească "la televizor, că asta e campania mea", m-a luat cu oleacă de ameţeală... Pe Dinescu l-o fi luat cu mai multă, că l-a proiectat fix înapoi în Epoca de Aur. Voi încerca să nu mai comentez gesturile, vorbele, mitocăniile şi atitudinile de imperator schizoid ale Divinului. Nici măcar numele nu i-l mai spun. Iar îndemnul de la începutul acestei postări le era adresat tuturor celor care, ratând posibilitatea unei răsunătoare cariere de "gheişă" pe DN 1, rămân fideli vocaţiei şi nu pierd nicio ocazie de a dezmierda cu buze catifelate imensul orgoliu al Divinului Zero. Aici mă refer şi la primarul Craiovei, care l-a identificat pe "moşierul" Dinescu "pitulat" undeva , între "maimuţele" care vociferează împotriva Divinului. Şi tot în categoria gheişelor, dar cu mult mai multe stele pe firmament, se înscrie un alt domn primar (regret dar nu ştiu al cui, atâta primărime la un loc, câtă era pe scenă la Cetatea n-am mai văzut; toţi cu diagonale, parcă era concurs de Miss). Acest domn primar la care mă refer a sesizat o problemă şi a luat imediat atitudine: pe pantalonii Divinului era noroi uscat! Reacţia: s-a aplecat şi l-a şters. Spre binele lui, sper că a folosit o batistă de mătase. Dacă a fost şerveţel de hârtie, eu, în locul Divinului, l-aş decapita.

REALITATEA.NET - Sindromul de " pupat-condurul" : Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral

Asta, în vreme ce alte "gheişe" fac repetiţii cu susţinătorii la fel de spontani ca un avort provocat. Cu pancarte, cu lozinci, cu sincronizare la strigături, cu aplauze ritmice, cu... Oameni buni, îmi pierd eu minţile, sau marea roşie de la Congresele partidului iubit a fost înlocuită, pe tăcute şi mişeleşte, de o mare portocalie?

REALITATEA.NET - " Bă-ses-cu!" : Din culisele unui miting electoral al lui Traian Băsescu - VEZI VIDEO

Ca surda pe mormânt

Astăzi, preţ de câteva zeci de secunde, Traian Băsescu mi-a fost simpatic. Îl priveam cu ochi din ce în ce mai mari, atât de uluită încât uitasem să mai scrumez, şi nu-mi venea să cred ce auzeam: o prezentare plină de bun simţ a situaţiei de cacao în care se află acum România, o enumerare a variantelor (puţine) pe care le are la dispoziţie preşedintele pentru a pune capăt unei situaţii politice tot de cacao şi, în fine, o înşiruire de calităţi pe care le-ar întruni alesul său pentru funcţia de premier - bun gospodar, ales de mai mult de 80% din populaţie... Exact când eram cât pe ce să îmi sting ţigara pe genunchi de emoţie că, în fine, şeful statului a înţeles că majoritatea parlamentară, luată cu pirostrii sau trăitoare în concubinaj, este cea care ar trebui să dea premierul... POC! Băse a înţepat frumosul balon colorat în care suflase cu talent până atunci. Acul s-a numit Liviu Negoiţă. De fapt, nu ştiu de ce mă aşteptam să aud Klaus Johannis... În fond, Traian Băsescu spusese deja că prima dată a făcut coaliţiei "concesia" de a nominaliza un premier independent, dar nu a găsit înţelegere. Aşa că noua sa propunere este "o încercare de a răspunde exigenţelor majoritarilor". Ceea ce a făcut el astăzi, s-ar traduce cam aşa: "Eu am fost băiat salon, v-am făcut un maaare favor numind pe cine am vrut EU, preşedintele, nu pe cine aţi vrut voi, noua majoritate din Parlament, aşa că acu' o facem cum vreau eu de la cap la coadă: premier politic, din partidu' meu, cu guvern politic - ori pedelist, ori de uniune naţională. Care uniune naţională n-o să fie, că voi nu vreţi cu PD-l la guvernare. Aşa că, luaţi cu pâine. Să înghiţiţi bine!"

P.S. Acuma, poate că nu e chiar aşa de rău cu Negoiţă... Cine o să mai aibă nevoie de FMI, când premierul o să ne umple de bănci? Din alea, de lemn... Pe care să dormim cu toţii, când vom deveni homeless... Adică, în curând.

foto realitatea.net

Măgarul lui Buridan

Ia uite, şi a murit tocmai când îl învăţasem să nu mai mănânce...

În ultima săptămână v-aţi simţit disperat, sub presiune, sau aţi plâns din cauza situaţiei de la locul de muncă? Aţi răspuns DA? Hmmm... nu e bine. Aveţi potenţial suicidar. Aşa zic şefii France Telecom, dar abia după ce au pierdut 25 de angajaţi care s-au gândit că focul Gheenei e mai suportabil decât munca la patron. Mai pe româneşte, s-au aruncat în cap, din frumoasa clădire corporatistă. Şi, când mai marii şi-au dat seama, ce credeţi că au făcut? Nu. Nu o şedinţă. Un sondaj. Iar întrebarea de la începutul acestei postări, cuprinsă în sondajul cu pricina, le este adresată angajaţilor. Curios lucru că li se pare necesar să aplice sondaje, când e suficient să COMUNICI cu angajaţii ca să afli că dimineaţa dilema lor nu se referă la cafeaua îndulcită cu zahăr brun sau alb, ci la lungimea optimă a propriilor vene. Îţi mai trebuie încă un dram de minte ca să realizezi că nu e bine să îi amesteci ca pe şobolanii din sac, fără să ţii cont la ce sunt buni, ce le place să facă şi, mai ales, câte ore poate rezista o fiinţă umană "în priză". Asta, ca să nu mai vorbesc de recompensa materială care ar trebui să fie direct proporţională cu glicemia şi colesterolul care cresc văzând cu ochii, invers faţă de gradul de rezistenţă a sistemului imunitar. În plus, sunt sigură că cei 25 nu sunt singurii care au "părăsit" compania. Au fost, însă, cei mai vizibili, din cauza metodei radicale pe care au ales-o. Cât de înalt trebuie să fie turnul tău de fildeş, managerule, să nu te întrebi de ce vezi tot mai puţine figuri cunoscute în jurul tău? Nu, nu memoria îţi lipseşte. Ceva mult mai important: bunul simţ. Dar, sigur, France Telecom e doar un caz izolat...

foto: www.take2wealth.com

O scrisoare pierdută. Constituţioneza fără profesor

Frână. De fapt, ca să fie pierdută, o scrisoare trebuie, mai întâi, să fie trimisă. Corect? Coreeect... Cică plicul închis (!) cu propunerea pedeleilor pentru funcţia de premier a fost trimis la Cotroceni. Ce s-a întâmplat cu el din momentul ăla, Dumnezeu cu mila. PDL-iştii invitaţi pe la televiziuni ziceau ba că nici n-ar fi fost trimisă vreo propunere, ba că "plicul a plecat, e în drum spre Cotroceni" (cu porumbelul voiajor, vorba domnului Ciorbea, că şi pe picioruşele lui de plic ar fi ajuns până atunci). În fine, ne-am lămurit cu toţii, plicul a ajuns. Ei, acu-i acu': ce scrie pe hârtiuţă? Toată lumea, mucles. Incusiv preşedintele, care la televiziunea domestică B1 Tv spunea astă seară "ei, lăsaţi, ce mai contează, ce rost are acum să..." dar cam jenat, aşa... Videanu a dat-o şi el cotită ca Autostrada Soarelui... numai doamna Udrea a dat un indiciu: "e un membru de partid". Pe cine Doamne, iartă-mă, or fi propus, de le e aşa ruşine să recunoască? O fi Naomi? Nu, nu Campbell; aia cu "De-ai fi tu salcie la maaaaaaaaaaaal..." O fi Nati Meir? Sau Vali Vijelie? De fapt, eu cred că în plicul ăla era un singur nume: Traian Băsescu. În următoarea construcţie verbală:

"Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Noi, umilii dumneavoastră slujitori, nu suntem demni să vă murdărim retina cu propunerile noastre. Aşa că vă rugăm pe Dumneavoastră să alegeţi pe cine credeţi. Inutil să vă mai spunem că orice propunere a Domniei Voastre va avea sprijinul nostru deplin şi necondiţionat.

Să trăiţi bine!"

***

"Vă citesc acum Articolul X din Constituţie. Articolul I vi l-am citit ieri".

Aţi remarcat asta în discursul preşedintelui de după consultările de miercuri? Mi s-a părut genial. Nu ştiu dacă mai sunt, dar, într-o vreme, erau nişte cursuri televizate de limbi străine. De ele mi-a amintit. Asta ce-a fost? Să învăţăm Constituţia fără profesor, curs elementar de fofilare pe lângă legea fundamentală? S-ar putea... Şi s-ar mai putea ca, pe 22 noiembrie, la prezidenţiale, să primim, pe lângă buletinul de vot, şi un test grilă, cu întrebări din Constituţia României. De exemplu:

Câte camere are Parlamentul României?

a. două, iar una e în plus
b. două, şi ambele sunt în plus
c. Parlamentul este o construcţie de utilitate igienică, ridicată în fundul curţii de la palatul Cotroceni.

foto: atitudini.files.wordpress.com

Mamă, este numai una...

Nu o singură chiftea, ca în bancul cu Bulă, ci o singură sinapsă, ca în bancul cu Traian. Ăla prost. Bancul, desigur. Şi actorul... Iar a trecut la repertoriul de telenovelă de mâna a paişpea, cu lacrimi de glicerină alternate cu hăhăială groasă. Şi asezonate cu poezii, creaţie proprie, dedicate mamei, tot proprii. Nu alea pe care i le dedică bietei femei vreo juma' de ţară, nu, unele pline de sensibilitate. Şi de viziune. O viziune în care săraca de ea e moartă, chiar dacă de fapt e bine-mersi la Constanţa. Ce nu e clar? Omul a scris acum nişte zeci de ani, pe vremea când era marinar practicant, ca să zic aşa, o poezie despre cum se întoarce el de pe mare şi se duce direct la ţintirim, la mormântul mamei care s-a prăpădit aşteptându-l. Repet, nefericita era şi atunci la fel de vie ca acum, respectiv avea puls, semnal cerebral şi respira fără aparate. Deci, cum ar veni, vie. În locul ei, dacă îmi recita fiu-meu aşa ceva, cred că îi rupeam capul. Asta aşa, de încălzire. Chit că, în poezie, el îi aduce la mormânt (câh!)o lacrimă (haide, mă, că la Divertis dădeai ditamai viitura) 3 (trei) trandafiri şi un sărut. Lacrima ca lacrima, poate era deshidratat. Un sărut, ok, atâta poate el. Iar cu trandafirii... m-a luminat mătuşi-mea, care, în înţelepciunea ei, a zis aşa: "Păi, la mort, se duce un număr PAR de flori. Putea să ducă doi. sau patru. Dar vezi tu, el de atunci visa la cei 3 trandafiri." Eu o propun de prim ministru, după moţiunea de mâine!

Luaţi cu poezie:

Deasupră-ţi cerul se înalţă

Şi de pe el privesc în jos

Sute de stele ce-l admiră

Pe bravul om prietenos

Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,

Întors din nou la ţărmul tău iubit,

Ai alergat grăbit spre casă,

Să vezi iar chipul mamei fericit.

Casa era pustie şi cernită

Şi ai plecat încet, spre cimitir,

Ca să aşezi în ţărâna încă proapsăt răvăşită

Un trandafir, trei lacrimi şi-un sărut,

La capul mamei ce murise tristă,

Cu gândul la copilul ce-a crescut.

foto:mariusmina.blogspot.com

Oh, shove it!

Respect... Mai înseamnă ceva cuvântul ăsta? Azi îmi amintea cineva că "respectul se câştigă". Şi dacă cei care ţi-l datorează îţi dau ţeapă? Ei? Ce te faci? Îl cauţi în altă parte, nu? Mă gândeam eu...

Într-o postare mai veche, Coliba Unchiului Sam, spuneam că, zilele astea, replica noastră la fiecare lovitură de bici primită de la stăpân, este Yes Master, Thank you Master!.

MASTER, YOU KNOW WHAT? YOU CAN TAKE THAT WHIP AND SHOVE IT UP YOUR ASS!

REALITATEA.NET - Noi vrem respect!

Un agrement asupra prezervării propagate

"Uneori suntem atât de nevolnici încât distrugem nu numai ce am făcut noi sau înaintaşii noştri, ci distrugem şi ce ne-a dat natura, din interese financiare, din interese pecuniare, din interese care nu au nimic comun cu ceea ce naţiunile care se respectă prezervă: valorile lor. Că sunt culturale, că sunt naturale, aceste valori trebuie prezervate". Băselu dixit.
Dom' preşedinte, mânca-ţi-aş patriotismu' tău, "a prezerva", ca şi "a agrea" fac parte din categoria "corcitură între pilda bună şi caricatură" şi, guess what, coom seh zeecheh aicha la voi, "fac sens" în frumoasa limbă a lui Shakespeare (pentru preşedinţi, engleză). Păi, dacă eşti patriot, zi vere "aceste valori trebuie păstrate, conservate, preţuite" sau cum vrei tu, da' nu prezervate. A, a prezerva există în DEX, dar înseamnă altceva decât ai vrut tu să spui. Asta ca să vorbim despre formă. Că, dacă intrăm în fond... şi vorbim despre felul în care distrugem ce ne-au dat strămoşii sau natura... iar ajungem la flotă, iar ajungem la păduricea de blocuri din Băneasa, şi după aia zici că am ceva cu tine.

Încă ceva: "foarte mulţi, mai ales tineri, care probabil au învăţat foarte puţin la şcoală despre ţara lor, propagă dispreţul pentru valorile româneşti, pentru ce înseamnă România, pentru mândria de a fi român şi aşa mai departe". Tot Băselu dixit.

1. Normal că au învăţat puţin la şcoală despre ţara lor, şcoala oricum scoate tâmpiţi ca mine şi ca alţii, noroc cu ăia care mai degrabă şi-ar fi dat doctoratul în hăhăială decât teza la Limba Română, că altfel rămâneam naibii fără preşedinte în A.D. 2004 (pentru domnul preşedinte: AD înseamnă Anno Domini, nu Al Dreacu') .

2. Dispreţul nu îl "propagă", poate îl afişează sau îl promovează, că nu e undă seismică, mama lui de dispreţ.

3. Nu ţara este vomitivă; ci multe dintre vietăţile bipede şi cvasi-cuvântătoare care o populează. Abia aici s-ar putea potrivi partea cu prezervarea...

P.S.Dacă tot ne întrebai atunci, în 2007, pot să răspund acu'? Nu mai vorbi! Doi! Stai jos, NU NE VEDEM LA TOAMNĂ!

foto: discordiaeris.files.wordpress.com

Dă-te-n preşedinte...

Traiane, să moară calu', dacă ieşi preşedinte şi anu' ăsta, eşti jenibil. Las-o bă dreacu, stai şi tu acasă cu Maria, că e femeie mişto, las-o pă Nuţi să se odihnească, mai ia-i lu' aia mică o maşină, că Range Roveru' ăla e cam demodat şi râd copiii de ea în Bamboo şi la Parlamentu' Ieuropean (sic). Şi, în general, când îţi mai vine să zici ceva, vorbeşte, frate, într-o pungă. După ce ai spus ce ai avut pe limbă (era să zic în minte, dar ar fi fost o exagerare), leagă punga la gură şi arunc-o la gunoi. În orice caz, indiferent ce ai avea de spus, spune-o la tine acasă. Aşa cum, ireverenţios, le recomanzi să o facă, oamenilor cărora le datorezi ăştia 5 ani de boierie nesimţită. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de încă 5!

REALITATEA.NET - " Să trăiţi bine ca profesorii, domnule preşedinte!" , l-au apostrofat oamenii pe Băsescu, la Târgul Caşcavelei

PS Refuz să mă mai adresez politicos unui şef de stat care îşi permite să vorbească birjăreşte unui cetăţean al ţării sale.

Băse a făcut pană la CSM

Demult, îmi povestea cineva că, în Milano, există o stradă cu baruri, cluburi şi alte agăţăminte cu şi pentru gay şi travestiţi. În fiecare seară, pe strada respectivă trecea în viteză un individ, călare pe motocicletă, şi îi bălăcărea, urla la ei tot felul de măscări, arunca în ei diverse şi dispărea. Ei... dar sticla de Chianti nu merge de multe ori la Arno... Într-o seară când omul îşi făcea turul de onoare, i-a crăpat motorul. Chiar pe strada cu pricina. Vă imaginaţi, băştinaşii au zis că a venit Crăciunul mai devreme... Pe scurt, nu cred că bikerul bigot a mai reuşit să se aşeze prea curând pe vreun scaun, necum să se mai urce pe şaua motocicletei...

Mi-am amintit povestea asta azi, urmărind la TV şedinţa CSM la care participa şi Traian Băsescu. De obicei, Băselu trecea pe la magistraţi doar cât să le cârpească nişte palme peste gură şi să le tragă un scuipat în ochi. Azi, însă, l-a luat Mona Pivniceru într-o serie pe dom' preşedinte, de numa'-numa'! După ea, au început şi ceilalţi. Şi uite aşa, am avut surpriza de a vedea un Traian Băsescu uşor tăvălit - nu de braţul lung al legii (din păcate), ci de picioarele, mai lungi sau mai scurte, ale judecătorilor şi procurorilor. Motoru' lu' Băse a cam început să dea rateuri...

sursa foto: www.frontnews.ro

Madame...

Nu i-am spus niciodată altfel. Nici nu aveam cum. Toată fiinţa ei emana o nobleţe şi o eleganţă parcă din altă vreme. Părul de un blond discret, coafat lejer, inelul simplu, cu o singură perlă, pe care îl purta mereu, manichiura impecabilă, Nucă, micul cocker spaniel cognac, orb, care îşi găsea mereu drumul printre măsuţele şi picioarele noastre, înlocuit mai târziu de boxerul Arthur (cel mai bun prieten al omului, fie el şi hoţ).

Datorită lui Madame, am învăţat să scriu întâi în franceză. Pe la vreo 3 ani şi ceva. Efortul meu şi al celorlalţi copii era mereu răsplătit, la serbările de Paşti şi de Crăciun (da, da, pe vremea comuniştilor). De Paşti, "pescuiam", aruncam undiţa după un paravan de pânză albastră pe care erau prinşi cu bolduri, peşti de hârtie colorată; cei cuminţi găseau în cârlig un cadou, mereu frumos, mereu adus din Franţa, cei mai năzdrăvani şi mai puţin conştiincioşi, câte un morcov, un cartof... Dar erau puţini cei din a doua categorie. La Madame, învăţai de drag. Mai ales că, la sfârşitul fiecărei lecţii, ne citea din Aventurile lui Babar :)

Şi îţi făcea plăcere să mergi la ea. O casă frumoasă, îngrijită, aranjată cu dragoste şi gust şi cu... da, cu bucurie. Un sentiment pe care Madame nu l-a lăsat niciodată să se stingă, nici măcar atunci când a rămas fără nimic, nici măcar atunci când, lucrând la Deratizare, a fost nevoită să se tundă, din cauza unui şobolan care i se încurcase în păr. Şi asta, la ceva timp după ce fusese prezentată la Curtea reginei Angliei...

Cu toate astea, Madame nu a trăit din amintiri. A trăit CU amintiri, pe care a reuşit să le pună în armonie cu prezentul, oricât de urât, dureros, crud, nedrept sau fericit a fost el. Viaţa ei a fost colorată, surprinzătoare şi ţesută pe un suport pe cât de delicat, pe atât de rezistent. Ca imensele covoare ţesute la războaie ţărăneşti, pe care mama sa le colecţiona cu pasiune.

A fost, pur, simplu şi nobil, Sanda Tătărescu-Negropontes. Je vous remercie, Madame.

foto: www.evz.ro

Prinos de bucurie, din piept de pionieri

Nu mai pot cu nervii capului. Am zis că iau o pauză, dar, pe modelul "aveţi limbrici", m-a mâncat în telecomandă şi am dat pe Realitatea, la Răzvan Dumitrescu. Subiectul discuţiei: cea mai recentă reprezentaţie (nu, nu am vrut să scriu prezentare, nici măcar reprezentare) a doamnei Udrea la comisia condusă de Orban. Vajnic apărător - domnul Boureanu. Citez din memorie: comisia e ilegală (a pro pos, nimeni nu a declarat-o OFICIAL ilegală, dar "dacă ascultăm înregistrările, inteligenţa noastră e suficientă" zice Boureanu), doamna Udrea e om politic şi ministru, toată lumea e obsedată să lege chestiunea asta de numele preşedintelui... cam asta zicea Boureanu. Nimic nou, vechea poezie recitată cu talent şi aleasă simţire de mai toţi membrii PD-L, puşi în postura penibilă de a apăra inapărabilul. Dar a mai zis ceva, care mi-a trimis fiori (de groază) pe şira spinării: "preşedintele Traian Băsescu, în timpul primului său mandat...". Cum adică, PRIMUL mandat? Ne mai paşte vreunul? Erau mai multe, la ofertă? S-a dat vreo lege cât am fost eu în vacanţă şi îl făcură pe Traian preşedinte pe viaţă? Bre, domnu' Boureanu, dacă ştiţi dumneavoastră ceva ce noi ăştia mulţi şi proşti care credem în alegeri democratice nu ştim, măcar spuneţi-ne, ca să nu mai batem drumul până la secţiile de votare. Facem ca pe vremea lui Ceaşcă: stăm toţi acasă şi omu' e ales în unanimitate. Oricum, nu-i departe ziua. Partea cu "Tovarăşă Elena..." e deja rezolvată.

Foto: vladenachescu.files.wordpress.com

România: rută ocolitoare

Jurnalul Naţional scrie ceva... neliniştitor, ca să vorbim frumos: cică o şosea ar fi fost mutată ca să nu deranjeze un proiect rezidenţial al doamnei Udrea, care urma să fie realizat - unde altundeva? pe un spaţiu verde (o fi cernoziomu' bun pentru sămânţa de bloc).

Drumul cu pricina ar fi trebuit să treacă fix prin proprietatea nevestei-de-Cocoş-şi-protejatei-de-marinar. Cum, păcatele mele, adică să scadă valoarea păduricii de blocuri? Ceva trebuia făcut, mai ales că soluţia era simplă. Cum de nu s-or fi gândit din prima? Doar era la mintea... cocoşului (ştiu, mă repet, dar mă ajută subiectul). Şoseaua cu pricina va traversa cimitirul şi lacul Dămăroaia. Pe locatarii cavourilor oricum nu-i mai supără chestiunea, şi lacuri mai frumoase se formează, de exemplu, în pasajele din Bucureşti, la cea mai mică ploaie. Aşa că nu-i deranj mare. Nişte cheltuieli în plus cu asanarea, cu podul, cu strămutarea unor morminte, dar astea sunt nişte mici sacrificii pe altarul construcţiilor, că tot le-a relansat Boc cu Prima Casă.

Ştiţi ceva? Mai bine nu mai faceţi nicio autostradă PRIN România. Faceţi una ÎN JURUL ei. O rută ocolitoare. Romania, land of choice? Choose to avoid it!

foto: bloombiz.ro

And the Oscar goes to...

... mister Traian Băsescu, along with congratulations from the members of the Academy!

[sala în delir, aplauze frenetice]

Un joc impecabil, absolut impecabil. Şi o replică memorabilă, spusă exact cu atitudinea, tonul şi mimica perfecte: "De duşmani te poţi apăra, dar mai greu este să te aperi de propriul frate". Aproape că îl crezi. Puncte în plus pentru originalitate: de data asta nu a mai plâns, deşi reuşeşte să o facă în mod absolut firesc, fără niciun efort.
Din păcate, scenaristul nu merită mai mult de o nominalizare, pentru că a avut nişte mici scăpări... Sau poate că a fost vina directorului de casting, care la supporting role nu l-a distribuit bine pe Videanu. Hiba: Băsescu a zis că aflat "azi-noapte" de implicarea frăţiorului în firma cu pricina, iar Videanu a zis că ştie de "ieri după-amiază". E cam tras de păr... Uite de ce: Ăla mic, mustăcios care îl ameninţa pe Ciuvică direct cu locul de veci... era frac' su, bă! E, cum pălăria Saftei să nu ştie tocmai Traian ce zambile vinde frăţiorul lui, armatei. Zic, zambile, pentru că toată lumea susţine că activitatea firmei Desintco nu avea legătură cu zona militară, deşi asta îi era ocupaţia. Vorba unui coleg, poate vindeau prezervative de camuflaj.

Punct ochit, punct lovit, domnu' preşedinte! Sunteţi victima unui fratricid, normal că asta stârneşte simpatie, or, simpatia are efecte secundare: umflă sondaju'. Anca Florea zicea zilele trecute la revista presei de pe Antena 3 că, dacă aţi executa-o şi pe doamna Udrea, simpatia populaţiei ar fi pe cele mai înalte culmi. Ah, am înţeles... Ăsta va fi sequel-ul, nu? Şi, normal, ca orice film tare care se respectă, îl lansaţi în toamnă, când se întoarce lumea din concediu şi se umplu cinematografele. Excelentă strategie de marketing, bravo, bravo!

Să luăm popcorn (mie, nachos cu salsa vă rog) şi să ne aşezăm. Şşşt, începe filmul. A, rugăminte: ultimul să stingă lumina.

Foto www.politicon.ro

Prostia e o stradă cu sens unic

Nu trebuie să fii alfabetizat ca să interpretezi corect un semn de circulaţie. În speţă, interzis şi obligatoriu la dreapta. Cu toate astea, în fiecare zi, zeci de şoferi se cred cu mult mai inteligenţi decât crevasa din capătul străzii pe care locuiesc. Oamenii intră pe stradă, ignoră cu graţie indicatoarele cu pricina şi, odată cu ele, şi ultima şansă de a ieşi cu spoilerul întreg din situaţie, şi merg înainte. Deja recunosc sunetele şi simbolistica lor:
1. maşină turată ("ce bă, mă uit io la indicatoarele la ăştia?")
2. frână bruscă (scărpinat nedumerit în creştet - " 'ai să-mi bag... e groapă bă!")
3. marşarier.
Uneori, marşarierul este urmat, la scurt timp, de claxoane şi expresii ireproductibile, dar cu trimitere la organele de reproducere. Desigur, autorii sunt alţi tembeli care, văzându-i pe tembelul nr.1 şi pe tembelul nr. 2 că intră pe stradă, au dedus că au şi cum să iasă în partea ailaltă. Greşit. Şi, uite-aşa, se face o coadă cât strada de lungă, formată din maşini mai mici sau mai mari, cu şoferi nervoşi, care înjură, claxonează şi gesticulează isteric, oricât ai încerca să le explici că nici cel mai al dracu' claxon nu o să mute gropanul spre care se îndreaptă cu atâta grabă. De fapt, poate că eu sunt în eroare şi subestimez puterea claxonului. Cine ştie, poate că dacă e suficient de tare şi de insistent, gropelniţa aia îşi suflecă poalele şi se dă mai încolo. Poate că şi icebergul din Atlantic s-ar fi dus încotro vedea cu ochii dacă auzea claxonul Titanicului. Ocolirea e pentru fraieri. Şmecherii trec de-a dreptul. Chiar dacă dau în gropi.
P.S. Fotografia de mai sus nu reprezintă semnul cu pricina şi are un simplu rol de ilustraţie. Nu de alta, dar am fost întrebată...

Despre interpretarea viselor

Acesta nu este un text despre viziunea freudiană asupra lumii visului. Nu este nici o abordare gen "înseamnă că ţi-a murit moartea, maică". Aia nu moare, fir-ar mama ei, niciodată. DEŞI... înclin să cred că nu şi-a găsit naşul. Dacă pe lumea ailaltă ar exista echivalentul guvernului Boc, cred că ar fugi Doamna cu Coasa direct în altă dimensiune, cu scârţâit de roţi. I-am ascultat (nu ţineam morţiş, dar asta mi-e slujba) pe distinşii minştri vorbind despre disponibilizări, reduceri de una, de alta... Imediat după ştirea despre ceasurile aurite ale lui Oprescu. Nu alea de la mână, ci alea pe care vrea să le instaleze în Micul şi Jegosul Paris. Oraşul meu frumos în care, aseară, am călcat într-un rahat de câine, imediat după ce îl strânsesem pe al patrupedului propriu. Pe modelul: nici o faptă bună să nu rămână nepedepsită. Dar să revenim. L-am ascultat, ziceam, pe Emil Boc, vorbind despre "golăneala" cheltuielilor făcute de agenţiile guvernamentale. N-a zis "bagabonţeală" ca primarul Mazărinho. Bun şi-aşa. Şi el, şi toată şleah...suita de miniştri, au anunţat măsuri, mărimi, talii etc. Ştiu că mă repet: dar cât o să se ţină de ele? Mai ales că talentatul domn Franks de la FMI le-a dat mână liberă la măriri de taxe, inclusiv TVA şi impozit pe venit. Am sentimentul din ce în ce mai intens că băieţii ăştia fac ziua ce visează noaptea. Nenorocirea e că par să doarmă şi după-amiaza...

Economia, spânzurată cu centura de siguranţă

ÎNAINTE:

Împrumutul de la FMI este, de fapt, o centură de siguranţă. Este bine să avem posibilitatea de a folosi aceşti bani. Traian Băsescu

Populaţia nu va plăti nici un leuţ din împrumutul de la FMI. Emil Boc

Noi nu vrem să impunem măsuri drastice, cum ar fi concedierea a 20% din bugetari. Jeffrey Franks

DUPĂ:

Trebuie să discutăm cu reprezentanţii FMI în România şi să vedem dacă acceptă ca a doua tranşă din împrumut să nu ajungă la BNR, şi să acoperim cu aceşti bani deficitul bugetar. Traian Băsescu

Din a doua tranşă a împrumutului de la FMI vom plăti pensii şi salarii. Vasile Blaga

Trebuie concediaţi 150.000 de bugetari. Jeffrey Franks

OK... What's wrong with this picture? Guvernanţii noştri nu reuşesc să vadă mai departe de botul propriului Merţan cu girofar? Chiar nu sunt în stare să aibă un plan economic coerent, pe o perioadă mai lungă de trei zile? Răspuns: NU. De data asta, explicaţia clasică şi alunecoasă "vechea guvernare ne-a lăsat o moştenire de rahat" nu mai ţine. Băieţi, dacă în primăvară lucrurile păreau, nu chiar trandafirii, dar într-un amestec cromatic nu foarte deranjant, de roz şi albastru, acum au căpătat tonuri de căcăniu intens. Ia vedeţi, poate aţi călcat în ceva. Dacă e aşa, credinţa populară zice că ar trebui să jucaţi la loto. Şi, cu ce luaţi de acolo, să acoperiţi găurile din economie. Altă şansă nu mai aveţi. Centura de siguranţă tocmai s-a transformat în ştreang.

Româniooo, cui ne laşiiiiiiii...

"Nu avem nevoie să alegem un preşedinte pe o ţară muribundă."

P'asta a scos-o chiar preşedintele comatoasei. Săptămâna trecută, un nene deştept, Mark Mobius, spusese ceva asemănător ca formă, dar în esenţă diferit: "politicienii ar trebui să lase alegerile vreo 10 ani şi să-şi vadă de treabă". SĂ-ŞI VADĂ DE TREABĂ, se aude acolo în spate, la Cotroceni? Nu să fie preşedinte-jucător, nici Guvern-putere executantă (că executivă, de când cu Boc, nu e), şi nici primar care a băut după Videanu şi a luat bordurioză, de vrea acu' să schimbe bordurile de beton cu unele din piatră-nu-ştiu-cum. Preşedintele s-a făcut că nu aude, dar le-a potrivit. Cine e de vină? Normal, mortul! Mă rog, muribunda. Cum ar veni, România. Acuma, între noi fie vorba, Băselu' i s-a mai jucat şi el pe la perfuzii, plus ce au julit din medicamente asistentele Ridzi şi Udrea. Asta, ca să nu mai punem la socoteală plicurile grase din buzunarele chirurgilor Pogea şi Videanu, care au greşit operaţia, de i-au tăiat pacientei picioru' ăl bun şi după aia au zis că a fost o eroare. Mda, doar că nu mai merge lipit la loc... Şi ei tot vor să mai taie. Mai bine să-i pună fermoar, ca să le fie uşor şi la autopsie. De fapt, ce-o mai lungesc atâta, s-o scoată, dom'ne, de pe aparate. Da' să n-o lase în şanţ că e cald şi se-mpute. Poate îi face doamna Udrea coliva, că savarine i-a dus lui Traian la spital...

REALITATEA.NET - Traian Băsescu consideră că România este o ţară muribundă

Romania. Do we have a choice?

Cică, într-un clasament al statelor "eşuate", România e undeva înaintea Somaliei. Nu ştiu cu câte locuri, că nu am văzut materialul cu pricina, dar, vorba unei doamne (adevărate, în cel mai curat şi nobil sens al cuvântului) "ăia măcar au o plajă mai mare". Mda, şi nici n-o au pe Udrea la turism, am adăugat eu, răutate întruchipată ce mă aflu. Păi, gândiţi-vă: dacă era Nuţi Udrea ministru al turismului în... Grecia, de pildă, cred că îi aducea la faliment fără probleme. Dărâma Acropole, trântea în loc un P+15 cu parcare Dalli, normal, şi vorbea şi cu Căşuneanu să facă o autostradă până acolo, da' una naşpa, care să se strice anual. De unică folosinţă, ca drumeagurile asfaltate de pe la noi. A, şi plătea şi vreun milion de euro (bani de la buget) să promoveze chestia asta. Scump, doamnă, scump rău! Chiar! Ce ziceţi, nu începem să punem comerţul pe picioare? Am putea începe cu exportul. Vindem Guvernul la pachet? Cu etichetă: Marfa vândută nu se schimbă! Reclamaţiile ulterioare NU vor fi luate în considerare!

Şi caii de curse obosesc, nu-i aşa?

Totdeauna am iubit caii. Am început să-i şi înţeleg după ce am citit, când eram mică, o carte superbă scrisă de Anna Sewell: Negruţ. Este povestea unui cal pursânge (englez dacă nu mă înşel). Căluţul ăsta îşi povesteşte viaţa, de la începuturile lui de mânz care credea că fiecare locomotivă şuierătoare de lângă câmpul lui aduce Apocalipsa, până la... retragere.

Negruţ a schimbat mulţi stăpâni, mai mult sau mai puţin pricepuţi. A început prin a-şi îndeplini menirea lui de pursânge: şi-a dus omul la vânătoare. Cu ocazia asta a aflat că un călăreţ bun abia mângâie cu zăbala colţurile gurii calului, şi aşa extrem de sensibile. În schimb, un om care, de fapt se teme că nu poate stăpâni forţa din interiorul animalului, va fi atât de brutal, încât bietului cal îi va fi din ce în ce mai greu să priceapă ce i se cere. A ajuns şi la o cucoană fandosită care îl înhăma, cu tranzeluţă, la trăsură: caii arătau grozav de bine, aşa, cu nemernica de cureluşă care le ţinea capetele ţanţoşe, dar le amplifica atât de mult efortul, încât fiecare opinteală era un chin. Un tânăr teribilist şi beat l-a alergat atât de tare într-o noapte, încât bietul Negruţ a ajuns înapoi în grajd mai mult mort decât viu, cu copitele rămase fără potcoave şi şi-a revenit abia după 3 zile de agonie. A fost şi cal de trăsură birjărească: a cărat cufere, zarzavaturi, cărbuni şi oameni grăbiţi. A făcut tot ce i s-a cerut vreodată, în viaţa lui de cal vândut şi răsvândut de geambaşi care îi ascundeau părul ros de hamuri sub un strat de vaselină şi încercau să îi redea sclipirea din ochi cu un cub de zahăr.

Dar a obosit. Şi, exact în momentul în care, cu mintea lui de cal, a înţeles asta, Providenţa a apărut sub forma unor oameni buni, care l-au cumpărat din târg şi l-au dus acasă. Pe cea mai frumoasă pajişte pe care o văzuse vreodată. Aici, nimeni nu avea bici, cravaşă sau tarif pe oră fixă. Aici, Negruţ a putut să-şi amintească în linişte (şi fără regrete) viaţa lui de cal pursânge, înhămat de prea multe ori la o trăsură de piaţă.

Ai ţeapa în sânge

Nu este o încercare de a minimiza sau de a ridiculiza campania lăudabilă, la care am aderat cu drag, "Ai viaţa în sânge". Şi nu are legătură cu ea. Este doar o descoperire recentă, făcută în carne proprie. Mi-am dat seama că, cine dă o ţeapă o dată, o va face ori de câte ori va avea ocazia. Şi, dacă ocazia nu se iveşte de bunăvoie, el o va crea. Atâta timp cât există oameni încrezători (a se citi FRAIERI), vor exista ţepari. Secretul este să o faci atât de bine, atât de "la vedere" încât nimeni să nu îţi poată reproşa nimic. Să fii perfect acoperit. E ca şi cum îi iei omului banii din mână, privindu-l în ochi, iar el e aproape bucuros să ţi-i dea. După ce se risipeşte vraja (sau vrăjeala), degeaba îşi rupe ţepuitul hainele de pe el şi îşi smulge părul, şuviţă cu şuviţă. Îi spui, senin: "ce vrei moşule? te-am obligat eu? astea sunt condiţiile." El te injură sau nu, merge şi îşi vomită fierea de ciudă şi disperare, se spală cu apă rece pe faţă, se scutură de praful lăsat de pantoful fin care tocmai l-a călcat pe cap şi reuşeşte un zâmbet trist şi întrebător: "dormi liniştit?..."

Ladies and gentlemen, Ridzi has left the building

Nu ştiu exact cât am cheltuit, nu mă interesează şi, dacă e nevoie, voi cheltui şi mai mult!

Nu, nu vorbea de banii domnului Iacob-Ridzi. Ci de banii mei. De banii tăi. De banii noştri. Cum ar veni - ăia publici, din taxe. Ei, vezi, Monico? de-aicea ţi s-a tras. De la atitudine de rahat. Nu sunt adepta gândirii "capul plecat, sabia nu-l taie", dar nici tupeul obraznic nu e genul meu. Nici al lui Tolontan n-a fost. I s-a pus omului pata (pe bună dreptate) şi a început s-o caute la contracte. Ce-a găsit... e deja istorie: mulţi bani, cheltuiţi aiurea şi justificabili eventual cu facturi cumpărate din colţul Oborului. Unde s-au dus banii? Nu se ştie. Se ştie însă că EBA a avut o campanie... hai să-i zicem eficientă, pentru europarlamentare. Cu doar 100.000 $ cât zice ea că a cheltuit ca să ajungă la Bruxelles, raportul calitate-preţ e senzaţional! Mai ceva ca la all-inclusive: Vacanţe exclusiviste la DNA! Oferite de agenţia de voiaj Cotroceni...

The Day The Music Went to Heaven

Smile, though your heart is aching
Smile, even though it's breaking.

Sunt primele versuri din cântecul lui preferat. Este o piesă scrisă de Charlie Chaplin, se numeşte Smile şi e adevărat, te face să zâmbeşti, chiar şi printre lacrimi. I-a cântat-o astă seară, fratele lui, Jermaine. Astă seară, Jermaine Jackson i-a spus fratelui său, Michael Joseph Jackson, să zâmbească. E drept, a spus-o în faţa unui sicriu aurit, acoperit de trandafiri roşii. Dar Michael Jackson nu era acolo. Era în ochii, mai mult sau mai puţin uscaţi, ai sutelor de milioane de oameni care, chiar dacă nu se uitau la ceremonia de la Staples Center, s-au uitat cândva la un videoclip de-al lui sau au avut privilegiul de a vibra odată cu scena pe care omul ăsta slab ca o surcea reuşea s-o umple. Era în urechile celor care i-au ascultat măcar o dată vocea. Era pe buzele celor care au fredonat, fie şi sub duş, Billie Jean, Bad, Black or White sau orice altă melodie de Platinum Disc din multele pe care le-a compus... în joacă. De asta a fost atât de bun. Pentru că nu s-a luat niciodată prea în serios. Cea mai mare dorinţă a lui? Să fie veşnic. Michael Jackson trebuie să fi fost, până în ultima clipă, un copil foarte cuminte, pentru că dorinţa i s-a îndeplinit: ESTE.

Când omul are creier doar ca să îl doară capul

Cică suntem evoluaţi. Inteligenţi. Raţionali. Astea. Şi totuşi, de prea multe ori, reuşim să lăsăm impresia că avem materia cenuşie mai săracă decât a musculiţei de oţet. Uneori, parcă piticul pe care îl avem cu toţii sub scalp începe, nu să tropăie, ci să danseze french can can amestecat cu paşii căluşarilor. Şi atunci o luăm razna. Nu susţin supremaţia raţiunii în faţa sentimentelor, aş fi ipocrită să o fac, pentru că eu însămi îi ard raţiunii palme peste ochi când îşi ia nasul la purtare şi le dau cuvântul, peste rând, sentimentelor. Deci, nu. Daaaarrrr... mai e ceva. Ceva care ţine lucrurile în frâu: se cheamă bun simţ. Îşi are sediul tot sub scalp dar, cumva, reuşeşte să se ferească de pantofii de dans ai piticului. Doar că nu la toată lumea.

Adolescenţa mea a făcut azi-noapte stop cardiac

Mişto album, BAD. Foarte mişto. Mi l-am luat de la o tarabă şi se auzea mizerabil. Nu conta. Nu conta nici cât de penibil oi fi arătat la balul mascat din generală, când am ţinut morţiş să mă deghizez în Michael Jackson. În fond, nici nu eram singura.

Tot cam în vremea aia, mi-am cumpărat cărţi despre el. Ştiu şi acum, pe dinafară, textele celor mai multe dintre piesele lui. Azi mi-am dat seama. Totdeauna mi-au dat lacrimile când am ascultat "Will You Be There?" sau "We are the world". Am sărit în sus cu sfântă furie proletară când au apărut toate mizeriile alea despre apucăturile lui pedofile. Cum naiba, era el însuşi un copil! Cred că sufletul i s-a oprit din creştere la vârsta la care trupul i-a păşit pentru prima oară pe scenă: 5 ani. La 5 ani, omul şi-a pus viaţa on hold. Ori de câte ori a încercat să o vireze spre normalitate sau, măcar spre normă (nevastă, copii) a părut la fel de "din alt film" ca o girafă într-un coteţ de găini.

Ca o girafă a şi murit. Cu ochii tuturor aţintiţi pe el. Sună oribil ce spun, dar Michael Jackson se vinde bine şi mort. Exact cum s-a întâmplat cu Elvis Presley. Aşa a şi vrut să moară, după spusele lui Deepak Chopra: "I don't want to go like Marlon Brando, I want to go like Elvis". Aşa a plecat. Singur, alungat de propria glorie. Poate că s-a dus să-şi caute copilăria. A găsit-o cineva?...

Drum bun, Michael, pe poteca de cărămizi galbene...

Bă, domnu' Liiceanu, ce tâmpiţi suntem...

Sunt tâmpită. Am aflat-o, aseară, de la preşedintele meu. Mă rog, e al meu doar prin faptul că e cazat de aproape 5 ani la Cotroceni, deşi eu nu i-am pus viza de flotant pe buletinul de vot. Detalii, detalii...

După ce l-a salutat protocolar cu "Bună, domnu' Liiceanu", domnul preşedinte a făcut o "erată" la enormitatea cu chelnerii şi tinichigiii pe care o debitase cu vreo două zile în urmă. "De fapt, am vrut să spun că şcoala românească scoate tâmpiţi... dar am spus o prostie". Am citat aproximativ, dar în esenţă tot aia e.

Întâi m-am enervat. Rău. După care i-am dat dreptate. Chiar suntem tâmpiţi. Pe ce mă bazez?

1. Îl avem pe Traian Băsescu preşedinte şi, potrivit sondajelor, se pare că ne place şi mai vrem;
2. Am trimis-o pe EBA în Parlamentul European, la pachet cu Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor;
3. ORDA se luptă cu piratarea muzicii punând o taxă pe care trebuie s-o plătească şi surzii (nu e banc, o să scriu mai multe despre asta).
4. Ne lăsăm opinia formată de nişte guru găunoşi, care au convingerea că ei sunt calea, adevărul şi viaţa, dar scriu noştrii şi mândrii...
... Să mai zic?...

Aveţi dreptate, domnule preşedinte. Suntem tâmpiţi. FOARTE tâmpiţi. Norocul dumneavoastră e că nu prea v-a plăcut şcoala. Altfel, Dumnezeu cu mila...

Leapşa fără piua, cu Kalashnikov

Mai ţineţi minte basmul cu lupta împotriva terorismului? Versiunea oficială este asta:

...Dragii moşului, şi, după ce trupele aliate l-au prins pe căpcăunul Saddam Hussein, zmeul cel mare şi rău - Osama Bin Laden, s-a retras undeva în munţii Afghanistanului şi nu a mai auzit nimeni de el, niciodată. Iar Făt-Frumos-şi-Nevricos US Army a trăit fericit, până la adânci bătrâneţi, alături de iubirea lui, Ileana Cosânzeana zisă Lumea Liberă.

Nu-i aşa. De fapt, teroriştii au câştigat războiul. Au reuşit să distrugă cea mai importantă şi complicată structură arhitecturală realizată vreodată de om: viaţa cotidiană. Suntem obligaţi să ne conformăm unor seturi de reguli noi, cele mai multe dintre ele la fel de stupide ca legea din nu ştiu ce orăşel texan, care interzice vânătoarea de girafe după ora 9 seara. Nu ai voie să iei cu tine în avion deodorantul şi pasta de dinţi că poate sunt contaminate cu antrax; tre' să fii cu pedichiura la zi că rişti să te descalţe poliţia de frontieră să verifice conţinutul de TNT din lacul de unghii; în loc să ţii în portofel poza copilului, umbli după tine cu radiografia în care se vede că "e o plombă metalică, dom'ne, ce dracu', nu vezi că nu-i detonator?"... Dacă sare în aer o butelie de aragaz, deja vrei să dai pe Al Jazeera să vezi cine revendică atentatul; poliţia împuşcă un om nevinovat pe peronul staţiei de metrou pentru că "avea un comportament dubios şi părea terorist". Să mai zic?... Ne-am schimbat modul de viaţă, de gândire, de raportare la realitate, ca să ne adaptăm... lor. Realităţii pe care ei ne-au creat-o. O mână de exaltaţi cu probleme de adaptare socială au reuşit să ne schimbe lumea. GAME OVER: YOU WIN.

Don Depressione

ROMA (MEDIAFAX) - Un mafiot italian a fost eliberat din închisoare pentru că suferea de depresie şi avea nevoie de susţinerea familiei, relatează Ansa.

De trei zile-ncoace,
Puşca nu-i mai place,
Bombe nu mai face...

Omu' a izbucnit în plâns, fraţilor, în faţa comisiei de eliberare condiţionată. Cum o fi? De fapt, dacă aţi văzut Analyze This sau Analyze That cu magnificul Bobby De Niro, ştiţi cum e. Numai că ăla era film. Asta e pe bune. Procurorii italieni, ba chiar şi un senator, s-au revoltat că un cap al mafiei din Catania, închis într-un penitenciar de maximă securitate, este trimis întâi la infirmerie şi apoi în "sutienul" familiei (sau famigliei), să se relaxeze şi să iasă din depresie. Şi ce dacă? Aşa a decis instanţa, aşa se face. Oare judecătorii care i-au dat drumul or să-i trimită şi cărţi poştale cu "Însănătoşire grabnică"? Va primi emailuri de la colaboratori, cu "Aşteptăm să te întorci cât mai repede la muncă"? Of, domnu' Frattini, of, domnu' Marroni, şi vă mai luaţi de noi... Cum era, să izbucnească Nuţu Cămătaru în hohote sfâşietoare de plâns şi, printre sughiţuri, să spună că el nu mai suportă regimul de detenţie pentru că gardianul nu îi dă voie să doarmă cu ursuleţul lui de pluş? Nuţule, zi-le mă să-ţi dea drumu' că vrei să vezi cum se termină Regina, nu fi fraier, poate-ţi merge!