Ca surda pe mormânt

Astăzi, preţ de câteva zeci de secunde, Traian Băsescu mi-a fost simpatic. Îl priveam cu ochi din ce în ce mai mari, atât de uluită încât uitasem să mai scrumez, şi nu-mi venea să cred ce auzeam: o prezentare plină de bun simţ a situaţiei de cacao în care se află acum România, o enumerare a variantelor (puţine) pe care le are la dispoziţie preşedintele pentru a pune capăt unei situaţii politice tot de cacao şi, în fine, o înşiruire de calităţi pe care le-ar întruni alesul său pentru funcţia de premier - bun gospodar, ales de mai mult de 80% din populaţie... Exact când eram cât pe ce să îmi sting ţigara pe genunchi de emoţie că, în fine, şeful statului a înţeles că majoritatea parlamentară, luată cu pirostrii sau trăitoare în concubinaj, este cea care ar trebui să dea premierul... POC! Băse a înţepat frumosul balon colorat în care suflase cu talent până atunci. Acul s-a numit Liviu Negoiţă. De fapt, nu ştiu de ce mă aşteptam să aud Klaus Johannis... În fond, Traian Băsescu spusese deja că prima dată a făcut coaliţiei "concesia" de a nominaliza un premier independent, dar nu a găsit înţelegere. Aşa că noua sa propunere este "o încercare de a răspunde exigenţelor majoritarilor". Ceea ce a făcut el astăzi, s-ar traduce cam aşa: "Eu am fost băiat salon, v-am făcut un maaare favor numind pe cine am vrut EU, preşedintele, nu pe cine aţi vrut voi, noua majoritate din Parlament, aşa că acu' o facem cum vreau eu de la cap la coadă: premier politic, din partidu' meu, cu guvern politic - ori pedelist, ori de uniune naţională. Care uniune naţională n-o să fie, că voi nu vreţi cu PD-l la guvernare. Aşa că, luaţi cu pâine. Să înghiţiţi bine!"

P.S. Acuma, poate că nu e chiar aşa de rău cu Negoiţă... Cine o să mai aibă nevoie de FMI, când premierul o să ne umple de bănci? Din alea, de lemn... Pe care să dormim cu toţii, când vom deveni homeless... Adică, în curând.

foto realitatea.net