I'm Gonna Make You an Offer You Can't Refuse

"Înţelegerea dintre mine şi premier se bazează pe cuvântul de onoare al amândurora."

Mă machiam pentru jurnale când am auzit aceste măreţe vorbe şi recunosc că era să-mi bag rimelul în ochi. Deci cum? Înţelegerea privind validarea Guvernului se bazează pe cuvântul de onoare al unui om care a promis că demisionează din funcţie la 5 minute de la votul din Parlament acum 7 ani. Şi pe cuvântul de onoare al altui om, care a promis că-l dă jos pe Băsescu, în schimb i-a numit în funcţie procurorul de casă. Şi care, întrebat de ce nu l-a ejectat pe Divin din funcţie- aşa cum se angajase - ne-a spus că mai sunt doar câteva luni şi Băselu pleacă singur, că-i expiră mandatul. Aşa onoare şi cuvânt, mai rar. E ca şi cum Al Capone i-ar spune lui Jimmy Hoffa, cu pistolul în mână: "stai liniştit, nu-ţi fac nimic". Apropo: pe Jimmy Hoffa l-au găsit?...

P.S. Mă uit la depunerea jurământului şi leşin de râs. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, căutaţi o înregistrare, ceva. Vă spun doar atât: Şova se credea la încălzire pe stadion, iar Băselu - care clipeşte languros şi umed - s-a şters la gură după ce a jurat aia mică de la Finanţe.

Când crinii se împut

Mai demult, invitată la emisiunea lui Radu Tudor, Punctul de întâlnire, am zis că eu aș face la Antena 3 Ziua Porților Deschise. Oamenii au niște filme taaaare ciudate în căpuțul lor, în ceea ce ne privește. Ba că ne vorbește mogulul în cască, ba că același mogul ne obligă să ne îmbrăcăm nu știu cum... Acum aflu că mogulul îmi spune ce să scriu eu pe facebook. Zău? Mâine-poimâine aud că noi, ăștia de la A3, mâncăm oameni în pauzele publicitare. Newsflash: așa am scris și gândit dintotdeauna, nu de când sunt la Antenă. Dar asta despre cum îl înjur eu pe Crin la comandă mi se pare totală. L-am votat pe Crin  la președinție. L-am vrut președinte. Mă simțeam reprezentată de el. Îmi plăcea cum îi făcea față lui Băsescu. Chiar îl credeam capabil să-l învingă. Atunci când a ieșit din competiție după primul tur, am zis că nu era România pregătită pentru un președinte european. Că ne place să ne tăvălim în mocirla asta de mitocănie consfințită de Băsescu și că eleganța ne sperie. Când Ponta a numit-o pe Kovesi în funcție, am înnebunit. Am zis că nu se face așa ceva, că ce luptă anti-Băsescu e asta, că de ce pact de coabitare cu nenorocitul, cum să-i facă asta lui Crin etc. Ca să aflu după aia că fecioara ingenuă care își dădea bretonul de pe frunte cu degetele-i delicate la întrebarea „ați știut că Victor Ponta o va numi pe doamna Kovesi Procuror Șef?” știa foarte bine. Chiar dacă bătea nedumerit din gene și spunea că nu. Dublă dezamăgire. Acum - din nou - a remaniat Guvernul pe șest. Mai un ministru, mai un vicepremier... Și a mai pus și condiții tembele. De data asta, cu regret, i-am dat dreptate lui Ponta. Chiar nu poți să faci pișu, cu boltă, în capul premierului. Chit el e Ponta-Cârlanul iar tu  ești Crin-Antonescu-Miezul-Liberalismului. Cum Ponta i-a refuzat „propunerile” - așa cum de altfel era de așteptat - Crin și-a luat jucăriile și s-a retras, liniștit, în opoziție. Nu înainte de a bălăcări artistic Guvernul din care încă făcea parte. Și pe premier, întâmplător partener de alianță, la momentul respectiv. Și nu înainte de a aprecia drept pertinente niște aberații ale lui Băsescu. Da, acel Băsescu. Cel cu care Crin spunea că nu se va mai întâlni decât dacă intră România în vreun război sau ceva. Dacă voi credeți că e nevoie de vreun îndemn ca să-mi fie brusc scârbă de un asemenea personaj, înseamnă că aveți ficatul mai tare decât îl am eu.

Piloții mor tineri

Nu vreau să caut vinovați. Nu vreau să acuz, să analizez, să calculez timpi și coordonate. Vreau să vă spun cât de mult îi iubesc și îi respect pe piloți. Și îi invidiez. De la primul meu zbor (ca pasager de avion de linie, evident), am fost fascinată de ei. Stăteam în aeroport și mă uitam afară, prin geamurile mari ale porții de îmbarcare, la avioanele care decolau de pe pistă. Fiecare nas de metal care se ridica în aer îmi părea o provocare lansată de oameni, zeilor. Venim acolo, sus, la voi. O să urcăm, o să vă traversăm văzduhul și după aceea o să revenim în lumea noastră. Iar voi o să ne lăsați s-o facem. De cele mai multe ori, zeii îi lasă. Poate că îi surprinde tupeul, poate că îi amuză, sau poate că pur și simplu fac un joc crud în care niciodată omul nu știe când pierde. Tocmai asta mi se pare fascinant. Piloții sunt gambleri profesioniști. Nu, asta nu înseamnă că mizează pe noroc; dimpotrivă. Marii jucători de poker au niște minți extraordinare. Piloții au și minte, și talent. Și, uneori, noroc. Alteori nu. Ei nu zboară cu gândul că nu o să li se întâmple tocmai lor. Dimpotrivă. Zboară cu gândul că li se poate întâmpla. Tocmai asta mi se pare demn de respect. Dacă vreți, piloții sunt varianta modernă a lui Icar. Aripile lor nu mai sunt de ceară, ci de aliaj metalic. Ceea ce nu le face, însă, invincibile. „Suntem tot mai puțini, pentru că piloții mor tineri”. Asta spunea ieri un pilot. Adrian Iovan. Azi, când nasul avionului său s-a ridicat în aer să întrebe cerul dacă da, răspunsul a fost nu. Cum spuneam, îi invidiez pe piloți. Sunt singurii care își reglează conturile direct cu Divinitatea. Cu altcineva nici nu merită deranjul. Zbor lin, Adrian Iovan!

Libertatea presei: 24 de zile până la autodistrugere

Dacă tăcerea ucide democrația, înseamnă că după 1 februarie ne pregătim de colivă. Pentru că, dacă Parlamentul doarme în papuci așa cum ne-a obișnuit, 31 ianuarie 2014 va fi ultima zi în care tu, ca jurnalist, vei avea voie să vorbești. De la 1 februarie, sistemul de justiție va deveni un fel de Inchiziție modernă. Magistrații vor fi noii zei, iar orice comentariu negativ al presei la adresa lor va fi o erezie. Dar, șoc: magistrații nu sunt de sorginte divină. Iar Justiția nu e nici nepătată, nici atotputernică. E limitată și imperfectă, ca tot ce-i omenesc. Rostul jurnaliștilor este să se îndoiască și să cerceteze. Nu să tacă. Asta vreți? Să ne întoarcem la vremurile când ziarele erau pline doar de ctitoriile măritului conducător? Ne întoarcem la delictul de opinie? Ăsta e planul de construire a autostrăzilor, domnule Șova? Dacă nu mai e Canalul, veți pune jurnaliștii să sape la drumuri? Acolo duce koabitarea, domnule Ponta? Chiar vreți să rămâneți în istorie drept mâna cu care Traian Băsescu scoate castanele din foc? Cum adică, „deciziile instanței nu se comentează?” De ce? Oare sistemul de justiție din România e atât de viciat, încât stă să se prăbușească din cauza unor simple comentarii făcute de jurnaliști? Dacă presa e câinele de pază al democrației, la 1 februarie îl vor lua hingherii. 

Globuri de agățat în suflet

Când eram mică, bucuria pe care mi-o pricinuia bradul de Crăciun era aproape la fel de mare - poate chiar mai ceva - decât cadourile lăsate de Moș (mereu frumoase, mereu potrivite. Chiar și în vremurile alea). Însă, invariabil, tristețea din momentul în care bradul trebuia aruncat egala bucuria de mai-nainte. Plângeam. De fiecare dată. Și, tot de fiecare dată, aveam grijă să las în brăduțul uscat, cu crengile îndoite și părăsite de cetină, ceva. O bucățică de beteală, un glob mai mititel, orice. Ceva din care bradul să înțeleagă că îmi cer iertare. Pentru că, mereu, aveam impresia că l-am înșelat. L-am luat în casă, l-am împodobit, i-am cântat, iar după aceea i-am smuls podoabele și l-am aruncat afară. Ca pe un gunoi. „Nu, nu despre asta e vorba și sper să înțelegi!” îi spuneam în gând, printre lacrimi.

Totul s-a rezolvat acum câțiva ani, când am refuzat să mai serbez Crăciunul în jurul unui copac mort. Așa că am luat unul artificial. Frumos, bogat, iar în primii ani chiar se simțea mirosul de brad „viu” cu care era impregnat. Când nu s-a mai simțit, am început să luăm coronițe sau pur și simplu spray cu parfum de brad. În fond, nu despre asta e Crăciunul, nu? Bun... Dar, bradul fiind același, parcă, parcă simt nevoia să schimb sclipiriciurile pe care le pun în el. Aproape în fiecare an îmi propun asta. În niciun an nu îmi iese. În momentul în care încep să desfac cutiile cu ornamente, constat că acolo sunt mai mult decât globuri, beteală și jucării. Sunt amintiri. Sunt bucăți întregi din copilăria mea, din viața mea.

Cum să fie Crăciun dacă în brad nu e globul galben, cu cioburi de sticlă aurie, care a bucurat atâtea Ajunuri din copilăria bunicii mele? Cum să fie bradul complet, dacă nu pun în el ciupercuța roșie pe care eu și numai eu o puneam în pom pe vremea când, de Ajun, dormeam iepurește ca să-l surprind pe Moș? Cine vestește Nașterea lui Iisus dacă, pe o crenguță, nu stă globul în formă de inimă, pe care e pictată trâmbița îngerilor din copilăria mea? Cum să nu pun țurțurii colorați, cumpărați de mătușa mea înainte de 89 și aduși acasă în cutii de carton pe care scria, tovărășește și anost, „Ornamente pentru pomul de iarnă”?

Probabil că, peste ani, bradul din casa alor mei va fi unul uriaș. Ca să încapă în el toate amintirile, vechi și noi, încremenite în sclipiri de sticlă, beteală și fir de mătase. Crăciun Fericit!

Psihodiagnoza ca hobby

Am iubit enorm cursul de psihiatrie din facultate. Evident că nouă, studenților, ne plăceau cel mai mult seminariile, când aveam posibilitatea să folosim ceea ce ni se preda la curs. Ni se aduceau pacienți ai spitalului Obregia  iar noi, pe baza discuției cu ei și a observației, trebuia să identificăm afecțiunea lor psihică. Partea ușoară: cum acești oameni erau internați într-un spital de psihiatrie, era evident că maladia trebuia să existe. Mai greu e extra muros. Pentru că dincoace de zidul spitalului sunt cei mai mulți „pacienți”. Cum ei se află de partea asta a gardului, ai tendința de a porni de la premisa - uneori eronată - că sunt sănătoși la cap. Slavă Domnului, în cele mai multe cazuri chiar așa e. Dar și când te-nșeli...

Facultatea - psihologie-sociologie - am absolvit-o acum 11 ani. Nu am profesat. Încercam să îmi mențin vii instinctele în domeniu discutând diverse cazuri cu foști colegi care deveniseră terapeuți. Dar adevăratul breakthrough a fost crearea acestui blog. Odată cu el, au venit cititorii. Și, mai ales, comentariile. Oh, da. Comentariile... La un moment dat, am introdus opțiunea de moderare a lor, din două motive:

1. eu am învățat acasă și la școală că nu e frumos să faci mișto de oamenii bolnavi;

2. multe dintre ele conțin un limbaj care i-ar face să roșească până și pe cei mai înrăiți pârnăiași.

Darrrr... trebuie să recunosc că, cedând puseelor de egoism, mă delectez uneori exersându-mi cunoștințele de psihodiagnoză. Așa, just for fun. Uneori primesc mostre extrem de suculente de dezorganizare a gândirii, asezonată cu niscaiva idei delirante care duc cu gândul la vreo tulburare paranoidă. Cei mai mulți care trimit astfel de comentarii o fac anonim- lipsiți fiind nu doar de discernământ, ci și de acele atribute masculine responsabile în general cu producerea testosteronului. Încep să cred însă că acești oameni au nevoie reală de ajutor specializat. Mă gândesc așadar ca, pe baza IP-urilor de la care ei trimit aceste adevărate semnale de alarmă privind dezechilibrul lor psihic, să le fac un pustiu de bine și să le trimit o echipă de băieți cu halate albe, care să-i ducă la loc liniștit, cu dușuri multe și unde nu-i contrazice nimeni. Sau, dacă se dovedește că psihicul lor nu e chiar de Plegomazin, să le fac o reclamație pentru injurii și hărțuire. Încă mă gândesc care ar putea fi abordarea potrivită a cazurilor. Oricum, primul pas spre vindecare e IP-ul.

Uniți ne revenim un pic?

O să vă zic o surpriză: „presa trebuie să fie echidistantă” e la fel cu „toate miresele sunt frumoase”. Adică bullshit. Există mirese urâte cu draci. Iar majoritatea entităților de presă au poziții asumate mai mult sau mai puțin oficial. Nu mă refer neapărat la România. Să luăm exemplul SUA, considerate modelul libertății și democrației, unde nu există o organizație inchizitorială gen CNA. Acolo, CNN e democrat iar FOX e republican și nu se mai bășică nimeni din cauza asta. De ce trebuie să fim noi mai catolici decât papa, beats me.

La noi, văd siderată cum colegii mei, care își văd de treaba lor în redacție sau pe teren, sunt scuipați și îmbrânciți pe stradă de manifestanții anti... anti Roșia Montană, cred. Nici eu nu mai știu sigur ce vor. Cred că nici ei. Sau mulți dintre ei.

Sigură rămâne flegma „protestatară” care se prelingea scârbos pe geamul mașinii de Antena 3. Mașină care nu, nu era doar în trecere, și se afla la Universitate ca să transmită. Adică să facă ce i se reproșase - nedrept- că nu a făcut. Deci? Avem puțină logică și noi? Sau doar multă energie și adrenalină de consumat?

Eu nu vreau explorarea gazelor de șist. Nici exploatare cu cianuri. Nici la Roșia, nici în altă parte. Cred că suntem idioți patentați dacă ne oferim pământul să fie jefuit și otrăvit. Dar tot idioți patentați suntem și dacă ne opunem AȘA. Grobian, ca o gloată care vrea doar ceva pe care să-l urască. Ne revenim un pic și chiar facem ceva?

Tevere 3, ce Pufulica voastră

NU mă înțelegeți greșit: am prieteni la TVR, oameni mișto, excelenți profesioniști, care merită respect și admirație. Dar... ASTA - care ȘTIU că nu are legătură cu ei - e mai presus de puterea mea de înțelegere. Adicăștelea cea mai bună formulă de relansare a lu' TVR 3 pe care au găsit-o luminații postului e asta? Un domn care, cu alură de pedofil în plin proces de atragere a „mărfii”, mângâie pervers o oaie de pluș? Despre care ne mai și spune că se intitulează Pufulica și îi scapă de stress? Cu ocazia relansării TVR 3, mi-am amintit un banc.

Irak, război, etîcî. Un soldat mai nou în garnizoana din mijlocul deșertului își întreabă camarazii ce fac ei când simt nevoia să se apropie de o femeie.

- Păi... ne urcăm pe Zaza, cămila.

- Serioooos?

- Da, păi ce altceva să facem?

Ușor oripilat, ăsta se conformează la un moment dat, că trecuse cam mult de la ultima lui întâlnire romantică.

A doua zi, la micul dejun, le spune camarazilor:

- Am făcut cum ați zis voi, dar e ciudat rău să te culci cu o cămilă.

Văzând că ăia sunt gata să leșine de râs, îi întreabă ce au.

- Când ți-am zis că ne urcăm pe cămilă, ideea era că o călărim până în primul sat, UNDE SUNT FEMEI!!!

S-aude, domnu' cu oaia? Până-n primul sat, atât!

Vezi aici momentul kinky.

Tac'su e cool

Când vine vorba despre fapte de vitejie ale taților, cei mai mulți copii se pot lăuda cu vreo bătaie promisă în curtea școlii, bătaie de care au scăpat când amenințătorul „te spun lu' tata” s-a concretizat în apariția părintelui respectiv, însoțită de nemuritoarele cuvinte „care ai zis, mă, că vrei să-l bați pe fi-miu?”. Cele mai multe povești se referă la felul în care tata i-a apărat la un moment dat de  smardoiul din curtea școlii. Sunt însă aproape sigură că nu mulți se pot lăuda cu faptul că tata i-a apărat de smardoii din Curtea Supremă. Însă gogoșica cea mare a Divinului va putea să se laude cu asta, în curând, dacă madam Justiția nu își dă naibii cârpa aia de pe ochi ca să privească în jur. Tata chiar e cool când folosește tribuna Administrației Prezidențiale pe care cu dezonoare o reprezintă, ca să își apere fetița care a luat și ea un amărât de credit de un milion de euro. De la CEC, bancă de stat. Condusă de domnul Radu Ghețea, pentru a cărui menținere în funcție a intervenit chiar Tata Președintele. Asta, în condițiile în care același Tată Președinte recunoaște cu gura proprie că „nu orice român poate să ia un asemenea credit”. Și fie-ta ce-i, ciuciungheză?

Revenind, tata chiar e cool când condiționează promulgarea bugetului DE STAT, de renunțarea la a investiga modul în care o bancă DE STAT i-a acordat un credit fiicei lui. Tare, sau ce? Practic, e ca și cum ar juca bugetul pe 2014 la păcănele. Deși, acolo mai există o șansă de câștig. E cu adevărat cool să pui o țară întreagă pe „așteptare” când copiii răi din curtea școlii îți necăjesc fetița. Da, Ioana, tac'tu e cool*. Pentru încă un an. Ș-apoi what? Să-i urăm răcoare?

*cool=tare, mișto, dar și răcoros

Ţara te vrea proastă

Da, da, ştiu, că de ce n-am mai scris, că de ce fac pauze lungi, bla bla etîcî rahat sugiuc. Ia, gălăgia!

Tocmai am citit o treabă. Un guest post de pe un alt blog. Şi m-am enervat. Bine, acea postare era continuarea unei discuţii despre ce va să zică o femeie puternică şi de ce e ea (cică) nefericită. Ideea de bază din acea postare era că femeile care practic nu sunt gâşte şi nici nu joacă rol de gâscă sunt eminamente nefericite, pentru că nu cunosc deliciile venerării sfântului crac de izmană din gospodăria lor. Guest post-ul la care fac referire aruncă şi mai multă lumină asupra chestiunii şi explică foarte clar că o femeie care îşi foloseşte creierul is evil. Bad, bad, bad! Femeie deşteaptă, raţă înecată şi drac mort nu există! Pe scurt, cheia fericirii în cuplu este ca, indiferent cât de stupid poate fi la un moment dat EL, ea să cadă într-o uimire tâmpă, să bată gingaş din gene şi, cu palmele împreunate a rugăciune să slobozească pe gură, într-un ton suav, replica perfectă: "Iubiiiiii... ce deştept eşti!"

Deci, femeie, uită tot ce-ai învăţat. Ţi s-a spus, la un moment dat, că e frumos, elegant şi suficient să-i permiţi LUI să intre primul într-un restaurant, să-ţi aprindă ţigara, să-ţi ţină haina sau să-ţi deschidă portiera? Că e frumos şi constructiv să te sfătuieşti cu EL în chestiunile importante care te privesc? Greşit. Ca să ai o relaţie fericită, trebuie să fii o constantă "damsel in distress". Eventual, poţi încerca să şi leşini când vezi că s-a ars becul din baie. În niciun caz nu încerca să îl schimbi singură, că e motiv de divorţ. Dacă nu reuşeşti să deschizi un borcan, nu băga coada lingurii pe sub capac. Strigă-l disperată pe EL şi, după îl va fi deschis, exclamă - gene, palme, the works - "Iubiiiii... ce puternic eşti!" Dacă - dezastru, cataclism -  vezi vreo gânganie prin casă, urlă ca din gură de şarpe şi sari direct pe masă. Orice ai face, NU PUNE MÂNA PE INSECTICID!

Mai mult, întreabă-l mereu, indiferent dacă e vorba de schimbarea jobului sau a coafurii: "Iubiiiii... ce să fac?"

În fine, ai priceput, da?

Desigur, există şi o parte nasoală a abordării. Şi anume: dacă se va întâmpla ca EL să treacă printr-o perioadă grea, în care să aibă nevoie de o fiinţă care să îl susţină, nu prea are cum să apeleze la gingaşa garofiţă care se ofileşte din picioare la orice adiere de aer condiţionat. Pentru asta i-ar trebui lângă el o femeie puternică. Iar femeia puternică is evil, remember?

Deci, femeie, repetă după mine: "Iuuuuuubiiiiiiii... NU o să fac pe proasta pentru confortul tău psihic. În general, mă duce capul. Atunci când trebuie să iau o hotărâre importantă care MĂ PRIVEŞTE, o să-ţi cer sfatul, NU acceptul. Da, ştiu să schimb becuri, dar mi-e lene şi tu eşti mai înalt. Pot să desfac şi borcane, dar aş vrea să-mi cruţ oja. Nu trebuie mă prefac idioată ca să învăţ chestii de la tine. Învăţ tot timpul de la tine şi tu de la mine; în fond, (şi) despre  asta e o relaţie, nu? Detest gândacii, dar mi-e mai teamă de ridicol. Uneori îmi place să mă simt ca un copil, dar sunt o femeie. Dacă e prea mult, înfiază o minoră." Nu uita să clipeşti des şi să ţii mâinile împreunate, da?

Singuri acasă

Omenirea se comportă ca o gaşcă de adolescenţi pe care părinţii i-au lăsat acasă peste weekend. "Să aveţi grijă de casă!", li s-a spus. Care a fost primul lucru de făcut? Să dea o petrecere la care să-şi cheme toţi prietenii, normal. Şi prietenii prietenilor. Şi să dea anunţ şi pe facebook, poate mai cunosc nişte persoane noi.  Aşa că în locuinţa de care copiii ar fi trebuit să aibă grijă, au ajuns de vreo 3 ori mai mulţi oameni decât s-ar fi gândit cineva că pot să încapă acolo. Toate proviziile din cămară au fost mâncate, toată băutura terminată, mobila a fost aruncată pe geam, gazonul distrus, pereţii găuriţi. Pisica a închis-o cineva în maşina de spălat iar câinele aproape că s-a înecat în piscină. Nimeni nu e sigur că papagalul nu a sfârşit în tigaie. Unii s-au bătut până s-au umplut de sânge, alţii s-au drogat, aproape toţi s-au îmbătat, mulţi au făcut sex neprotejat...

O să fie foaaaaarte nasol când se vor întoarce părinţii. Şi mai nasol e că "părinţii" omenirii nu se mai întorc. Şi va trebui să trăim aşa, în casa pe care am distrus-o cu mâna noastră.

Braconierii justiţiei

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu în baza unor interceptări ilegale. O recunoaşte chiar onorata Curte, în motivarea condamnării. În Statele Unite, de pildă, dacă o probă incontestabilă, the smoking gun, a fost obţinută ilegal, se duce pe copcă tot dosarul. Acolo, niciun judecător nu admite ca probă documente, amprente sau interceptări ilegale. Partea proastă e că unii  infractori scapă, într-adevăr, nepedepsiţi. Partea bună e că, din cauza asta, procurorii şi poliţiştii devin mult mai creativi pentru a obţine probe admisibile în instanţă. Nu se mulţumesc să asculte telefoane, ca după aia să însăileze dialoguri "incriminatoare" din bucăţi. Îi aleargă, îi filează, le întind capcane celor pe care vor să îi prindă. Dacă vreţi, anchetatorii care fac asta sunt vânători. Poate că, dacă şi la noi judecătorii ar începe să refuze probe obţinute aiurea, procurorii ar începe să-şi ia munca în serios şi şi-ar da silinţa să întocmească dosare beton, iar justiţia şi-ar recăpăta onoarea. Deocamdată, ai noştri sapă gropi, le acoperă cu frunze şi aşteaptă. Cine pică, pică. Ăsta e braconaj, domnilor.

Doamna Hăineală, sunteţi bine?

Doamna Hăineală cere în instanţă ca Antena 3, luju.ro şi sursazilei.ro să nu mai difuzeze informaţii

despre ea. INFORMAŢII. Nu a folosit cuvinte ca "minciuni", "calomnii" sau "invenţii". Folosind cuvântul "informaţii", doamna Hăineală recunoaşte că nu sunt chestiuni fabricate, ci reale. Şi atunci ce ar vrea doamna Hăineală, să nu mai difuzăm lucruri reale, doar pentru că o deranjează? Şefa CSM ar vrea să cenzureze un post de televiziune şi două site-uri? Mă întreb dacă doamna Macovei o să dea fuguţa la UE să ţipe că în România se vrea reintroducerea cenzurii. Probabil că nu.

Şefa CSM ne reclamă la Inspecţia Judiciară. Din partea mea, putea să ne reclame şi la Protecţia Animalelor, au la fel de mult de-a face cu asta. Pentru doamna Hăineală şi ceilalţi care nu ştiu: atribuţiile IJ vizează procurori, judecători, în general, angajaţi din sistem. IJ nu are jurisdicţie în media, oricât le-ar plăcea unora să fie altfel.

Zâna Măseluţă şi şantajul

Azi îl luară onor procurorii la întrebări pe Dan Voiculescu. C-o fi, c-o păţi, că să vină ca martor. În dosarul de "şantaj", normal.  În buna tradiţie a justiţiei româneşti, cum stăteau aşa procurorii şi îl ascultau vorbind, şi-au zis "dom'ne, ia să-l transformăm în urmărit". Nu mai contează principiul conform căruia ai dreptul să nu te autoincriminezi - pentru că, nu-i aşa, ca martor, ai obligaţia să vorbeşti, iar ca învinuit, ai dreptul să taci.

"E un conflict comercial", a zis Voiculescu. Până la urmă, aşa e: dacă garofiţele astea de procurori ar fi asistat vreodată la negocieri adevărate, nu de salon, între reprezentanţii unor mari companii internaţionale, s-ar fi ascuns într-un colţ şi ar fi plâns cu sughiţuri. Uneori, dacă miza e mare, se ajunge la şantaj adevărat, nu d'ăsta jucat de cabotinul ăla de Bendei.

În cazul de faţă, Dan Voiculescu a fost chemat pentru că, în interceptările alea trunchiate şi tăiate mărunţel, apăreau discuţii în care Alexandrescu îi spunea lui Voiculescu în ce punct au ajuns negocierile cu RCS/RDS. Aşa, şi? Asta înseamnă complicitate?! La ce?

Aştept cu mare drag ca animăluţele de casă ale doamnei Kovesi (numită la DNA de Ponta) să ne ia, pe rând, la întrebări, pe toţi cei care lucrăm la Antenă. La 3, nu la 1, că n-are rost să ne mai ascundem după deget. Asta a fost ţinta de la bun început. Înţeleg că dacă:

• ai vorbit vreodată, fie şi din greşeală, la telefon cu Sorin Alexandrescu
•  ai vorbit cu cineva care a vorbit cu SA
• îl cunoşti pe SA
• nu-l cunoşti, dar ai auzit de el
• l-ai văzut la TV
• te-ai întrebat cine dracu' e
• ai parcat lângă maşina lui
• ai trecut pe lângă maşina lui
• nu ai nicio legătură cu el

...poţi fi audiat la DNA, eventual în calitate de urmărit penal pentru complicitate.

Mă ofer cu bucurie, că aş avea foarte multe lucruri de spus. Despre complicitate, evident. A procurorilor cu Demisul. Apropo: chiar crede cineva că aducerea lui Voiculescu la DNA fix pe 29 iulie e o simplă coincidenţă? Dacă da, să ştiţi că şi Zâna Măseluţă există.

Antena 3 e aici. Se oftică cineva?

Dacă tot spun adoratorii Divinului că noi ăştia de la Antena 3 îi dăm Justiţiei la gioale când nu e  atentă, zic să-i mai dau şi eu un şut în ficat, măcar să aibă despre ce vorbi.

De exemplu, ce dracului caută Departamentul Naţional Anticorupţie într-un caz de presupus şantaj între două persoane private? Bendei ăla simţitor care plânge repede e membru în guvernul RCS RDS sau ceva?

Spun "presupus şantaj", pentru că vorbim despre o discuţie între două persoane particulare, care însă viza un raport între două companii. Practic, Bendei urla " nu mai daaaaaaaaa, să moară mama!", iar Alexandrescu spunea "da' io am dat în perete, ej' nebun?!"

Bun. Unde s-a ajuns de aici? Păi... e cam aşa:

1. Obiectul "şantajului", contractul dintre RCS RDS şi firma lui Mitică Dragomir nu pare să fie deloc interesant pentru procurori, deşi miroase de la o poştă a mită sau, mai bine zis, para-ndărăt pentru drepturile de difuzare a meciurilor din Ligă. Deci, cum ar veni, cam ce are deneau' în fişa postului.

2.  Acu', procurorii vieţii vor să bage la răcoare un post de televiziune: desigur, Antena 3. Devine evident că distracţia cu Antena Group a fost aşa, o lovitură cu manta. Abia acum a ricoşat în ţinta iniţială. Posibil să fi ricoşat prea devreme, dar era nevoie de o perdea de fum ca să fie scos din scenă Hayssam, nu?

Asta cu televiziunea la pârnaie mi se pare foaaaarte interesantă. Oare cum o să fie? O să avem gardieni în redacţie? O să meargă cu noi la pipi? Oare o să mai avem voie să folosim telefoanele de serviciu şi internetul, sau ne bazăm pe scrisori şi vorbitor? În loc de producător, o să-mi vorbească în cască un procuror? Adică nu, că ăştia ascultă, nu vorbesc.

Am văzut că un consilier prezidenţial, pe numele său de fată Sebastian Lăzăroiu, chinuit de muza picturii fiind, a postat o poză cu Mihaela Bârzilă acoperită de nişte gratii care aduceau mai degrabă a fileu de tenis, cu comentariul "Noua grilă de programe". Într-o ţară în firea ei, orice dobitoc sinistru care ar fi făcut aşa ceva în vreme ce ocupa o funcţie publică ar fi fost demis în secunda 2. La noi, a sunat un foarte fâstâcit purtător de cuvânt al Cotrocenilor ca să spună că şefu' e şocat. Să-i dea doamna Maria o palmă, că-i trece. Poate aşa lasă vrăjeala asta proastă cu dezicerea de Lăzăroiu. Ăla - pe care eu îl bănuiesc că nu e bine sub scufiţă de pe la faza cu Albă ca Zăpada - nu a făcut decât să spună public ce vorbeau ei pe la şpriţ.

De parcă nu era destul că l-au chemat dimineaţă pe Gâdea să le povestească despre acţionariatul Antenei 3, procurorii au simţit nevoia să-şi confirme stupiditatea şi au trimis un comunicat în care explicau ei că Antena 3 a transmis "sub forma unor ştiri (!) materiale defăimătoare la adresa părţii vătămate". Acuma, eu aş zice că singura parte cu adevărat vătămată în toată povestea e căpuţul cuiva care a clocit întreaga mizerie, dar în speţă înţeleg că procurorii se referă la RCS. OK. Antena 3 - ştiu, vine ca un şoc - e televiziune de ştiri. Deci, doar "sub această formă" poate transmite informaţii. Cât despre faza cu materialele defăimătoare... Noi am dat şi ştiri despre un violator, de exemplu. Mă gândesc că şi el ar putea să ne dea în judecată, pe motiv că l-a văzut mă-sa la teve şi de atunci nu-i mai spală ciorapii. Nu? Vorbind serios, această formulare mi se pare extrem de periculoasă. Pentru că asta ar însemna că nu mai e legal să difuzezi decât ştiri pozitive. Mă gândesc că următorul pas ar putea fi scoaterea în afara legii a anchetelor jurnalistice, dacă titlul sub care sunt publicate nu conţine cuvintele Varanul, Pisicul, sau altceva care are legătură cu regnul animal - unii trăiesc o perpetuă Carte a Junglei.

Stăm bine. Doamna Codruţa de la DNA a terminat cu toţi corupţii din ţară, se plictiseşte şi s-a gândit să vâre sabia dreptăţii prin gardul Antenei. Dacă lama e călită la feştila democraţiei, aia pe care-o plimba Divinul ca pe sfintele moaşte, mi-e să nu i se fleşcăie. Sabia, desigur.

...şi-apoi să urlu: este!

Teoretic, Omar Hayssam e de 4 zile în România. Aşa ne-a spus Administraţia Prezidenţială, deşi n-a întrebat-o nimeni şi nici nu era treaba ei să ne anunţe, că doar nu s-a dus Divinul acolo să-l aducă de păr pe "cel mai căutat terorist din România" (chiar, pe asta n-am înţeles-o; avem aşa o producţie bogată de terorişti la hectar?!).

Despre Hayssam ne amintim cu toţii cu cine avea afaceri, dar nu trebuie să uităm nici pe tura cui a reuşit să plece. Divinul  - preşedinte, Blaga - ministru de Interne. De unde rezultă că, dacă e rost de făcut ceva lovele, culoarea politică devine irelevantă.

Revenind: deşi Hayssam cică ar fi p'aici de atâta timp, nici măcar ministrul de Interne, domnul Radu Stroe, nu ştia clar unde e omul. "L-or fi mutat între timp", a răspuns Stroe unui jurnalist. Până azi, cică ar fi fost în arestul Poliţiei. Dimineaţă, IGPR dădea un comunicat în care ne spunea că Hayssam a fost mutat "într-o unitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor". Şoc şi groază: azi, Hayssam avea termen într-un proces. Trebuia citat şi el, ca omul. Când să-l citeze, "decât" că Poliţia a zis că nu e în evidenţele lor, iar Penitenciarele - că nu se ştie în ce închisoare e.

Divinul a zis  - lucru foarte îngrijorător - că operaţiunea de recuperare a fost neautorizată şi a avut loc pe teritoriul altei ţări. Ponta susţine că lucrurile s-au derulat cu acceptul Guvernului şi în conformitate cu legile României. Cum nu îmi imaginez că legile României permit aşa ceva, cred că Ponta a zis-o pe asta ca să nu pară că lucrurile s-au făcut mult peste capul lui şi că habar n-avea. Mi s-ar fi părut mult mai cinstit s-o spună pe-a dreaptă: n-am ştiut. Then again, e politician.

Oricum ar fi, de 4 zile, toată lumea vorbeşte despre Hayssam. Nu l-a văzut nimeni, dar cu toţii credem că există. S-ar putea ca Hayssam să fie Dumnezeu.

Divinul, mămicuţele şi suceala

Cu acelaşi talent napoleonian cu care ne-a obişnuit, Divinul reuşeşte să dea cu oiştea proprie în cel puţin două garduri. Bine, a făcut-o mai demult, acu' vreo 5 zile, dar ne-am luat cu treburi mai importante. Cum ar fi nenorocirea din Muntenegru, pe care tot el a ignorat-o cu graţie. Totuşi, râcâiala pe care mi-a produs-o pe sinapse nu a dispărut nici cu Nurofen Express.

Minunatul a spus, la întâlnirea cu membrele Clubului Femeilor de Afaceri, că principala menire a femeii este aia de a face copii. Bine, el s-a exprimat (nu cu mult) mai elegant: "Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din Romania trebuie să şi-o asume." Nu, prietene, natalitatea nu este o misiune. (Oricum, poate naşterea, că natalitatea e un indice şi nu naşte din "om şi femeie".) Poate că ai fost ocupat cu altele, dar între timp bipezii au reuşit să depăşească stadiul în care unicul sens al existenţei lor era să mănânce şi să se reproducă. OK, şi să bea şpriţ. Mai facem şi alte chestii, ştii? Îmi dau seama că e greu să priceapă asta unul care tratează femeile de "ţigănci împuţite" şi "păsărici", dar se poate încerca.

Apropo de "ţigănci împuţite"; văd că preşedintele tuturor românilor - din păcate şi al meu, deşi nu l-aş fi votat nici cu degetele prinse în uşă - se arată deranjat de faptul că ţigăncile fac copii mulţi şi ălelalte nu. Că "scade natalitatea şi se schimbă structura populaţiei". Alo, domnu', să ştiţi că şi alea tot cetăţeni români sunt. Deci copiii ăia mulţi pe care îi fac ele contribuie la natalitate, per total. Şi, în fond, care e şmecheria cu natalitatea asta? Parcă mai ieri (în decembrie 2010, mai exact) România era o "ţară de mămicuţe şi bebeluşi", iar asta, după Divin, era nasol. Şi nu despre ţigănci era vorba atunci, că nu alea protestau - pe bună dreptate - în Piaţa Victoriei. Deci? Cum ar fi bine? Să turnăm câţi copii putem, da' să stăm acasă moca sau, eventual, să naştem în drum spre serviciu, ca să nu aibă statul prea mulţi bani de dat pe "rodul pântecelor noastre"? Aşa?

"E un gest patriotic", zice liderul naţional dat de un partid intitulat Democrat Liberal. Mie una, asta îmi sună a pregătire a terenului pentru o generaţie de decreţei.

Şi, dacă tot aţi zis "misiune", domnu' Divin, cred că misiunea oricărui om pe lumea asta e să fie fericit. Indiferent dacă asta înseamnă să aibă mulţi copii, niciunul, să se călugărească sau să joace ţonţoroiul de 9 ani pe nervii întinşi ai unei populaţii "aflate în declin demografic".

Gigi, Justiţia şi sorcova

Gigi este, fără doar şi poate, un personaj. Unul căruia, dacă aş fi şefu' lu' Maybach, i-aş lua maşina, că aia nu-i rabă să te urci pe ea ca să vezi de ce e coadă la semafor, nici ca să-i crăcănezi portiera cu ranga. Unul care priveşte femeile cu dispreţ suveran dar profund creştinesc, ca pe nişte zdrenţe/curve/hahalere ce sunt. Unul care se îmbracă foarte bine (classic mobster style), dar vorbeşte foarte prost. Unul care laudă bogăţia spirituală cu teşchereaua plină. Toate astea, însă, NU mă fac să mă bucur că a fost condamnat la închisoare. Pentru că dosarul mi se pare unul la fel de "trist" ca şi Trofeul Calităţii. Mai ales că mult blamatul schimb de terenuri fusese aprobat în CSAT. Darrrrr... dat fiind, cum ziceam, "personajul", recunosc că posibilităţile îmi stimulează simţul umorului. Iertaţi-mă în avans! :)

În altă ordine de idei, Victor Ponta, prim ministru al

României şi preşedinte al Partidului Social Democrat, a îndrăznit să spună că are "o simpatie personală pentru Gigi Becali". Aşa, şi? Care e marele deranj? Doamna Monica-Macovei-cea-degrabă-pârâcioasă-la-Bruxelles a sărit de şapte coţi că "premierul pune presiune pe justiţie". Io ştiam că Justiţia e cam chioară, da' labilă psihic nu o credeam. Şi mi-a şi dovedit că nu e aşa de "moale", de vreme ce, taman după ce Ponta şi-a declarat simpatia pentru Jiji, madam Justiţia l-a pus la păstrare pe  3 ani. În fond, premierul nu a zis "e nevinovat", "e un dosar politic" sau "Free Gigi!". A spus doar că îi e simpatic. Din partea mea, putea să spună că îi e simpatic şi Genghis Han, parcă poţi să faci ceva în gustul omului?! Mai important mi se pare că, deşi Becali NU avea interdicţie de a părăsi ţara, poliţia l-a oprit la aeroport, cu o seară înainte de pronunţarea sentinţei. Cumva, prin absurd, se ştia deja ce va decide instanţa? Neeeah... n-are cum, aşa-i? Între timp, Monicuţa se oferă să şteargă mucii Justiţiei cu batista Bruxelles-ului, deşi n-a rugat-o nimeni şi nici Justiţia nu plânge. Unele lucruri nu se schimbă niciodată...

Atențiune, atențiune!

M-am trezit acuzată de cenzură. For the record, eu nu refuz de la publicare decât spam-urile și comentariile cu un limbaj nepotrivit. Dar minunata platformă îmi sabotează bunele intenții, așa că notificările de răspunsuri noi vin... când vor ele. De pildă, acum am descoperit o gașcă de comentarii care așteptau moderarea de o mie de ani. Am reparat problema. Deci "cenzorul" nu eram eu. :)

Merci!

Hristos a înviat...

...din nou. Cred că bietul, chinuitul, răstignitul şi sacrificatul fiu al Domnului se simte ca într-o transcendentală Zi a Cârtiţei. Pentru că, an de an, oamenii îşi amintesc de sacrificiul lui, se simt vinovaţi, recunoscători sau doar emoţionaţi, după care se îndoapă liniştiţi şi se culcă. A doua zi nu mai contează decât stufatul, cadourile şi vizitele rubedeniilor. Unii  - mulţi - nici măcar nu ştiu care e diferenţa dintre Paşte şi Crăciun. Am văzut femei bătrâne, de la ţară, care altminteri sunt cu Dumnezeu în gură cât e ziua de lungă şi care enunţă drept principală diferenţă faptul că de Paşte se mănâncă miel, iar de Crăciun, porc.

Chiar nu ştim ce înseamnă Învierea? Pentru mine de pildă înseamnă, înainte de orice "tradiţie", speranţă. Şi generozitate. Nu doar de Paşte, ci constant. Înseamnă să găsim în noi stropul ăla de bine care credeam că s-a stins şi să-l facem din nou să ardă.

Din nou, Hristos a înviat! Poate de data asta ne iese.