Cu acelaşi talent napoleonian cu care ne-a obişnuit, Divinul reuşeşte să dea cu oiştea proprie în cel puţin două garduri. Bine, a făcut-o mai demult, acu' vreo 5 zile, dar ne-am luat cu treburi mai importante. Cum ar fi nenorocirea din Muntenegru, pe care tot el a ignorat-o cu graţie. Totuşi, râcâiala pe care mi-a produs-o pe sinapse nu a dispărut nici cu Nurofen Express.
Minunatul a spus, la întâlnirea cu membrele Clubului Femeilor de Afaceri, că principala menire a femeii este aia de a face copii. Bine, el s-a exprimat (nu cu mult) mai elegant: "Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din Romania trebuie să şi-o asume." Nu, prietene, natalitatea nu este o misiune. (Oricum, poate naşterea, că natalitatea e un indice şi nu naşte din "om şi femeie".) Poate că ai fost ocupat cu altele, dar între timp bipezii au reuşit să depăşească stadiul în care unicul sens al existenţei lor era să mănânce şi să se reproducă. OK, şi să bea şpriţ. Mai facem şi alte chestii, ştii? Îmi dau seama că e greu să priceapă asta unul care tratează femeile de "ţigănci împuţite" şi "păsărici", dar se poate încerca.
Apropo de "ţigănci împuţite"; văd că preşedintele tuturor românilor - din păcate şi al meu, deşi nu l-aş fi votat nici cu degetele prinse în uşă - se arată deranjat de faptul că ţigăncile fac copii mulţi şi ălelalte nu. Că "scade natalitatea şi se schimbă structura populaţiei". Alo, domnu', să ştiţi că şi alea tot cetăţeni români sunt. Deci copiii ăia mulţi pe care îi fac ele contribuie la natalitate, per total. Şi, în fond, care e şmecheria cu natalitatea asta? Parcă mai ieri (în decembrie 2010, mai exact) România era o "ţară de mămicuţe şi bebeluşi", iar asta, după Divin, era nasol. Şi nu despre ţigănci era vorba atunci, că nu alea protestau - pe bună dreptate - în Piaţa Victoriei. Deci? Cum ar fi bine? Să turnăm câţi copii putem, da' să stăm acasă moca sau, eventual, să naştem în drum spre serviciu, ca să nu aibă statul prea mulţi bani de dat pe "rodul pântecelor noastre"? Aşa?
"E un gest patriotic", zice liderul naţional dat de un partid intitulat Democrat Liberal. Mie una, asta îmi sună a pregătire a terenului pentru o generaţie de decreţei.
Şi, dacă tot aţi zis "misiune", domnu' Divin, cred că misiunea oricărui om pe lumea asta e să fie fericit. Indiferent dacă asta înseamnă să aibă mulţi copii, niciunul, să se călugărească sau să joace ţonţoroiul de 9 ani pe nervii întinşi ai unei populaţii "aflate în declin demografic".
Buna seara. Vreau sa va zic , ca sunteti foarte tare si va admir foarte mult. Sunteti cea mai haioasa si cea mai frumoasa aparitie la tv. As putea sa va dau un add pe Facebook? Va pup
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru aprecieri! Sigur ca ne putem conecta pe facebook, dar am o rugaminte: trimiteti-mi un mesaj privat pe fb, ca sa stiu cine sunteti. Pentru ca, din pacate, oricat as incerca, nu pot tine pasul cu toate cererile pe care primesc, iar asta m-ar ajuta :) Toate cele bune!
Ștergere