Mai facem o intervenţie?

Intervenţia s-a încheiat. Cea a Divinului Zero cu românii. Îmi place să cred, însă, că intervenţia românilor cu Divinul mai are câteva capitole.

Ce a făcut el, de fapt, astă seară?

Să vedem... Ne-a spus că un dictator nu e înjurat de dimineaţa până seara. Ei, nu! Da' pe Ceauşescu îl lăuda lumea pe la colţuri? Sigur, există dictaturi şi... dictaturi. Se mai adaptează şi ele vremurilor. Acum 300 de ani, mazilirea cu happy ending presupunea şi o decapitare. Acum, mazilitul este invitat la Palatul Cotroceni să-şi aplaude succesorul. Nici dictaturile nu mai sunt ce-au fost...

Divinul şi-a recunoscut nişte greşeli. Să ne înţelegem, nu pe alea cu adevărat grave! Faptul că îi dă ordine primului ministru nu i s-a  părut suficient de important încât să-l menţioneze, în schimb şi-a asumat "eşecul" legii sănătăţii şi "gafa" de a fi intervenit în direct la TV ca să-l bălăcărească pe Raed Arafat. Ca unul care-ţi dă un cap în gură şi după aia îţi cere scuze că te-a călcat pe picior.

A mai spus că trebuie create locuri de muncă. No shit? Oricum, venind de la cineva care spunea că România nu e un stat social, ideea a fost un şoc pentru mine. Mi-am revenit repede când am înţeles la ce se referea de fapt. Industria minieră. Ring a bell? Ce, banu' lu' Roşia Montană n-are serie?

Parlament unicameral cu 300 de membri, pentru că asta e voinţa poporului, exprimată de 80% din români.. Hai să stabilim ceva, o dată pentru totdeauna: este voinţa exprimată de 80% din românii participanţi la referendum. Care au fost puţin peste pragul de validare, de 50%+1. Adică vreo 30 la sută din cetăţenii români cu drept de vot. Departe de majoritate, aş zice eu...

Divinul Zero a mai spus că el nu a cerut nimic, niciodată, vreunui procuror sau vreunei instanţe. Se poate. Sunt sigură că dosarele despre care tot spunea într-o vreme că sunt în fişetul lui de la Cotroceni, le primeşte pe prispă, odată cu laptele şi ziarul de dimineaţă.

A făcut apel la solidaritate. A spus că nu se poate ieşi din criză individual. Dacă mă uit la el, la fratele lui, la  clientela şi şmecherii  portocalii, îmi dau seama cam ce voia, de fapt, să spună: ei nu scapă de criză individual, ci în gaşcă şi, mai ales, cu ajutorul unor fraieri numiţi elegant cetăţeni sau contribuabili.

O idee pentru organizatori: partea cu "o ţară nouă" mergea ilustrată muzical cu "Macarale... râd în soare argintii..." 

Cât despre demisie, am înţeles că nu poate fi vorba de aşa ceva: "un preşedinte nu demisionează în criză". Adică, vezi Doamne, el e comandantul navei, care nu poate să lase Titanicul în derivă şi să-şi bage picioarele într-o barcă de salvare. Dar dacă o privim altfel? Dacă nu e căpitan, ci balast, şi tocmai aruncarea lui peste bord ar însemna salvarea navei?...