De Halloween, n-avem nevoie de costume ca să fim înspăimântători. E suficient să ne întoarcem sufletul pe dos și să-l scuturăm bine.
Vom găsi acolo întuneric, urât, spaime, ură, meschinărie. Le putem privi în față. Le putem întoarce pe toate părțile, ne putem îngrozi și întreba „Chestia asta a trăit în mine? Așa, ca un pui de monstru extraterestru care se hrănește cu oameni, care îi consumă din interior? De ce am lăsat-o? Cât m-a costat? Oare câte greșeli am făcut în numele ei? Cât am rănit? Cât m-am rănit?”
Partea bună când îți scuturi sufletul e că toată mizeria curge din el. Și rămâne curat. Sau aproape curat. Dacă mai rămâne o urmă de murdărie o poți forța să plece. Să se desprindă și să cadă. Nu râcâind cu unghia, ci repetându-ți „eu nu sunt așa”.
Ține minte momentul în care începi să crezi asta. E momentul în care începi să redevii tu. Clipa când ți-ai lepădat costumul de Halloween în care, fără știre, te deghizaseși pe dinăuntru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.