Translate

marți, 30 iulie 2013

Braconierii justiţiei

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu în baza unor interceptări ilegale. O recunoaşte chiar onorata Curte, în motivarea condamnării. În Statele Unite, de pildă, dacă o probă incontestabilă, the smoking gun, a fost obţinută ilegal, se duce pe copcă tot dosarul. Acolo, niciun judecător nu admite ca probă documente, amprente sau interceptări ilegale. Partea proastă e că unii  infractori scapă, într-adevăr, nepedepsiţi. Partea bună e că, din cauza asta, procurorii şi poliţiştii devin mult mai creativi pentru a obţine probe admisibile în instanţă. Nu se mulţumesc să asculte telefoane, ca după aia să însăileze dialoguri "incriminatoare" din bucăţi. Îi aleargă, îi filează, le întind capcane celor pe care vor să îi prindă. Dacă vreţi, anchetatorii care fac asta sunt vânători. Poate că, dacă şi la noi judecătorii ar începe să refuze probe obţinute aiurea, procurorii ar începe să-şi ia munca în serios şi şi-ar da silinţa să întocmească dosare beton, iar justiţia şi-ar recăpăta onoarea. Deocamdată, ai noştri sapă gropi, le acoperă cu frunze şi aşteaptă. Cine pică, pică. Ăsta e braconaj, domnilor.

Un comentariu:

  1. Sincer e halucinant si fff ingrijorator ca nu se poate face nimic in privinta asta...Ma rog probabil SOV va mai obtine o condamnare la CEDO pentru statul roman si cam atat :( Senzatia de neputinta e oarecum coplesitoare...
    Statul reformat nu?....

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.