Nu ştiu cum să încep. Pentru că nu mai înţeleg nimic. Am auzit azi un preşedinte suspendat, apoi demis de facto prin vot popular şi în fine revenit la Cotroceni prin giumbuşlucuri ceceriste, lăudând "instituţiile statului" că şi-au făcut treaba la referendum. Acuma, nu ştiu exact în ce sector a votat DNA, că pe lista din secţia mea de votare nu a figurat. Poate că inteligenţa mea e limitată, dar nu pot, în ruptul capului, să pricep ce treabă are Parchetul General cu buna derulare a unei consultări populare, altminteri în perfectă concordanţă cu legea fundamentală, Cecere dixit.

După ce, în nici o săptămână, ţi-ai dat măsura consecvenţei, spunând ba că nu vrei să fii laş şi să te ascunzi sub preş, ba că mai bine stau oamenii acasă, dar că totuşi nu vrei să rămâi preşedinte la masa verde, ca în ultima zi să zici că mergi la vot şi imediat să te suceşti că tu nu vrei să votezi cot la cot cu piţipoancele lui Mazăre (între noi fie vorba, multe din fetele alea sunt mai inteligente şi mai instruite decât proaspăta doamnă Elena Ionescu, doar că n-au avut atâtea succesuri). După toate astea, ieşi şi spui că statul de drept nu poate fi făcut ţăndări, graţie instituţiilor. Aha. Deci instituţiile sunt un fel de amortizoare iar statul de drept... eşti tu?!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.