
Asta ca să nu mai spun că mi se pare de un porc extrem şi CE ai spus, nu doar CUM ai spus-o. La cum prezinţi tu lucrurile, ai zice că abia de câteva zile au dispărut tancurile de pe străzi şi că trotuarele tocmai au fost spălate de sângele nevinovat al apărătorilor democraţiei care au luptat eroic împotriva puciştilor nemernici. Când spun "apărători ai democraţiei" mă refer, desigur, la Monica Macovei, Mihail Neamţu şi alţi ungureni. Ca să nu mai spun că e uşor deplasat să amesteci Parchetul General într-o discuţie despre felul în care instituţiile statului şi-au făcut treaba la referendum. Ce treabă are (legal vorbind) Parchetul în chestia asta? Şi, mă rog frumos, care e victoria democraţiei în situaţia în care o majoritate care şi-a exprimat voinţa prin vot e învinsă prin neprezentare?
Sper ca reprezentanţii Comisiei de la Veneţia să ştie că democraţia nu înseamnă nici non-combat, nici victorie prin abandon. Democraţie mai înseamnă şi să ştii când e cazul să te duci, odată, acasă. Sau pe mare. Sau la lecţii de engleză.
Că tot veni vorba, dragii mei politicieni-şi-alte-persoane-publice-care-vorbesc-execrabil-o-limbă-străină, dacă, în timp ce voi credeţi că vorbiţi în engleză sau ceva, interlocutorul capătă o privire opacă şi începe să se foiască, nu e pentru că l-aţi copleşit cu elocinţa, ci pentru că NU PRICEPE O IOTĂ. Există interpreţi. Nu din ăia cărora le lipiţi bani pe frunte. Din ăia care poartă căşti - STS, stai jos, nu de tine zic - şi stau într-o cabină. Interpreţii ăştia de care zic eu se mai numesc şi translatori şi cu asta se ocupă. Folosiţi-i cu încredere. Iţ maci betăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.