Translate

vineri, 24 februarie 2012

SRI+SIE= Love

Totdeauna m-am întrebat cum e să fii spion. Şi totdeauna mi-am închipuit că trebuie să fie o muncă al naibii de interesantă - cu toţii am văzut măcar un film cu James Bond, nu? Cu toate astea, abia azi am realizat cam cât de interesantă poate fi, de fapt, munca de spion. Revelaţia? O ştire despre achiziţiile planificate de Serviciul de Informaţii Externe. Pe lista de cumpărături a spionilor români se află medicamente în valoare de vreo trei sute de mii de euro. Hai să zic că poate, în vreo misiune, oamenii ajung să facă snorkeling prin cine ştie ce mlaştină plină de ţânţari anofeli sau să mănânce de pe jos pe malul Gangelui; could be. Dar la ce Doamne, iartă-mă, le trebuie 50 de tuburi de unguent rectal şi 10 tuburi de cremă vaginală?! Ce metode de investigaţie folosesc oamenii ăştia? OK, înţeleg, trup şi suflet în slujba patriei, da' chiar cu tot trupul? Spionilor noştri nu le mai rămâne nimic doar... al lor? Recunosc, informaţia mi-a zdruncinat puţin imaginea şi convingerile despre ce va să zică munca în intelligence. Adică spionii lucrează cu fundul? Asta ar explica multe...

Dar, cum totul se leagă pe lumea asta şi toate au o cauză, trebuie spus că, înainte ca SIE să cumpere alifii pentru fund şi pentru alte părţi delicate, SRI a cumpărat Viagra. Motivul? Ajută la creşterea tensiunii. Până una alta, văd că Viagra luată de SRI le-a crescut tensiunea celor de la SIE...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.