Cine are voie să creadă și cine nu?

Mi-am promis că n-o să mai scriu despre videoclipul celor de la Taxi, dar nu pot să tac.

După ce am terminat de vorbit despre cum atacă ei BOR și Catedrala, acum problema pare să fie a persoanelor care apar în videoclip. „Da' cine sunt ei, dom'ne, să-mi vorbească mie de smerenie? Ăla e prost, aia e blondă, ailaltă se uită cruciș și nu știu care e cu nasul pe sus.”

1. Oamenii ăia sunt fix niște oameni care spun un text. Nu sunt hirotoniți, nu se dau lideri spirituali. În locul lor putea fi Gigel Icsulescu, luat de la coadă la covrigi, machiat și pus în fața camerei să zică papagalicește „lemnul și spațiile mici”. L-ați fi cunoscut? Ați fi știut dacă, după ce a spus asta, s-a dus acasă să-și bată nevasta și să cadă cu capul în budă, beat mort sau la mănăstire să trăiască în post și rugăciune? Nu. Ați fi fost mai atenți la mesaj decât la cel care îl rostește? Poate că da.

2. Cum adică, „cine sunt ei să-mi vorbească despre smerenie”? Am o veste proastă pentru voi, dragii mei judecători online: viața spirituală a unui om, mai ales a unui om pe care nu îl cunoașteți personal, nu vă este accesibilă. Poate că cel a cărui imagine publică este a unui om de succes, fericit, împlinit și care lasă dâre de praf de stele în urmă-i e doar o biată ființă chinuită de temeri, de răni sufletești mai mult sau mai puțin vindecate și de cine știe ce alte lucruri. Poate că oamenii pe care voi îi considerați nedemni (!) să vorbească despre smerenie fac pentru alții lucruri bune despre care voi n-aveți habar, pentru că sunteți prea ocupați să-i judecați în lipsă.

3. Se spune „să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa.” Ciudat, eu știam că puterea exemplului e mai mare decât a poruncii. Mai ales în cazul preoților, care, prin „fișa postului”, sunt obligați la probitate, la verticalitate, la morală și etică. Deși mulți le încalcă și își murdăresc sutanele condiționând slujbele de bani, înșelând, mințind și făcând cam toate păcatele condamnate de morala creștină, sunteți gata să le ascultați sfatul și porunca fără crâcnire. Nu le contestați autoritatea, ba chiar le spuneți „sărut mâna, părinte”. Unii merită. Alții nu. Dar în cazul lor nu alegeți și nu judecați.

4. Oamenii din videoclipul ăsta nu sunt preoți. Sunt niște oameni obișnuiți care spun ceva. Nici măcar nu vă îndeamnă să... nimic. Cu toate astea, au fost atacați, disecați, li s-au trecut în revistă averile, păcatele și defectele. De ce?

Mă întreb, dacă între ei ar fi fost strecurat un preot „în civil”, nu cumva ar fi fost zdrobit la rând cu ceilalți de tăvălugul creștinilor care par mai degrabă credincioși zidurilor bisericii decât lui Dumnezeu?

„Să nu-l judeci pe aproapele tău”. E o propoziție din Biblie. Știți, cartea aia din care citesc oamenii care slujesc în casa Domnului. Cum care Domn? De fapt... cam aveți dreptate: ne-am luat cu Catedrala și am uitat de Locatar.

Eu cred că Dumnezeu preferă lumina

Eu cred că mâine o să fie mai cald decât azi.

Eu cred că, dacă mănânci noaptea dar ai grijă să faci mișcare ziua, nu te îngrași.

Eu cred că florile de liliac miros superb.

Eu cred că toți copiii adoră dulciurile.

Eu cred că George Clooney e un bărbat mișto.

Eu cred că mașinile sport sunt frumoase.

Eu cred că teiul va înflori mai devreme anul ăsta.

Eu cred că fiecare avem un înger păzitor.

Eu cred că fiecare e liber să creadă ce vrea.

Oameni buni, am privit, siderată, ce comori de ură și venin au ieșit la iveală zilele astea. Și totul de la o melodie. O MELODIE, oameni buni! Una care, departe de a incita la ură sau distrugere, vorbea despre o convingere. Și... da, despre smerenie. Imediat s-a găsit cineva care să-i desființeze pe cei care apar în clip. Că au, că fac, că dreg, că de ce câștigă nu știu cât, că de ce nu sunt nu știu cum... Dragii mei, oamenii ăia sunt exact asta: oameni. Cu bune, rele, păcate și sminteli. Nu se erijează în instanță morală. Niciunul. O frază care începe cu „eu cred” poate continua oricum, atâta timp cât nu jignește și nu incită la fapte reprobabile. E o convingere a cuiva. Ce facem, repunem în drepturi delictul de opinie? 

Apoi, a avut cineva răbdare să ASCULTE textul infamei piese? Pentru că, la un moment dat, sună așa:

M-am trezit din vis și ca orice creștin m-am gândit

Ce înseamnă visul meu, și am realizat

Că de fapt n-a fost un vis despre bugete, taxe sau donații

Nici despre ce-ar trebui impozitat

Nici despre școli, spitale, prioritati

Generalizări, adevăr absolut, opinii contrare

Alb, negru, bine, rău, frumos, urât, nu;

A fost un vis foarte simplu despre smerenie, atât.

Ce e reprobabil în asta? Unde incită la dărâmarea Catedralei? Unde insultă Biserica sau pe preoți? Unde se spune ceva, orice care ar putea leza Biserica Ortodoxă Română? Fraților, de la ce v-ați luat, de fapt? De la convingerile exprimate de un om într-un cântec? Și de la un refren recitat sau cântat de alți oameni? A spus cineva că se înlocuiește Scriptura cu textul lui Dan Teodorescu?

Oameni buni, vă rog eu frumos: inspirați adânc și relaxați-vă un pic. Eu cred că nu e bine să ne apucăm iar de înălțat ruguri pentru „eretici”. Evul Mediu a fost o perioadă tare întunecată. Și focul rugurilor n-a adus lumină, ci întuneric și răutate. Iar eu cred că Dumnezeu preferă lumina. Lumina și bunătatea.

Mutul, bâlbâitul și discursul din cap

Oamenii vorbesc. Unii o fac mai bine în cuvinte rostite, alții în cuvinte scrise.

Există, însă, și oameni care vorbesc doar la ei în cap. Acolo au reacții prompte, spontane, spumoase. Țin discursuri întregi. Se exprimă cu elocință, sunt siguri pe ei, au un timbru cald și o cadență perfectă. Nu lasă nicio frază fără replică, ba chiar inițiază conversații profunde și interesante.

Doar că nu le scot niciodată de acolo. Poate că ceilalți îi consideră taciturni. Poate indiferenți. Poate lipsiți de aptitudini sociale sau chiar de bun simț. Ce nu știu ceilalți este că, în mintea oamenilor care vorbesc doar la ei în cap, e o lume întreagă.

Întrebarea corectă este de ce nu o scot de acolo, s-o arate (și mai ales s-o vorbească) lumii ăsteia, în care trăiesc ceilalți; în care trăiesc vorbitorii. De cele mai multe ori, nu o fac de frică.

Da, oamenii tac de frică. De teamă că nu vor fi înțeleși sau că vor fi înțeleși greșit. Sau că, dacă apucă să spună ceva, ceilalți vor râde de ei. Doar că, de multe ori, ceilalți, departe de a fi monumentele de perfecțiune închipuite de taciturni, au propriile frici. Propriile tăceri. Propriile dureri. Dacă vorbești, nu înseamnă că ești bine. La fel cum, dacă taci, nu înseamnă că ești rău. Dar e mai bine să vorbești, altfel trece viața pe lângă tine, în gura mare.

Astă seară am văzut Stutterer (Bâlbâitul), scurt metrajul care a luat Oscar anul ăsta. Un film pe care ar trebui să-l vadă orice ființă binecuvântată cu darul vorbirii. Ca să i se amintească de ce e un dar, și nu un blestem.