Nunta Slută XII. Hoaţa

Femeie cu lemne, Renoir

Udmera se opri sub un tei, să-şi tragă sufletul şi să-şi admire prada din boccea. Puse legătura în poală şi desfăcu, grjulie, nodurile. Când tacâmurile şi sfeşnicele argintate luciră în soarele mieriu de toamnă târzie, zâmbi.

Ioi, ce lucruri frumoase avea doamna Peseda în casă... Nu erea pecat se nu me bucur şi io?

Dacă ar fi întrebat-o cineva, Peseda ar fi zis că nu, nu era deloc păcat să nu se bucure Udmera de tacâmurile ei din alpaca şi de sfeşnicele argintate moştenite de la străbunica. Treaba slujnicei era să le şteargă de praf şi, o dată pe săptămână, să le lustruiască. În secret, Peseda o bănuia pe unguroaica venită de copil în sat că e mai bogată decât cel mai bogat moşier: nu exista gospodărie în care să nu fi lucrat. Şi încă pe simbrie bună. Pentru că, de fiecare dată când un sătean vroia s-o tocmească, Udmera avea grijă să ceară bani mulţi şi să se laude că, în vrednicia ei, întoarce casa pe dos cât ai bate din palme.

De întors o întorcea, nu-i vorbă. Atunci când pleca din ea cu bunuri de preţ ale celui care o tocmise. Şi pleca taman când ţi-era lumea mai dragă.

Acum, de pildă, tocmai îi promisese Pesedei că îi spoieşte casa. Ba chiar îşi adusese şi o găletuşă cu var şi o bidinea şi le lăsase în tindă. Cât să nu o bănuiască jupâniţa că vrea să dea bir cu fugiţii. Era şireată Udmera. Babele din sat o bănuiau că face vrăji. Altfel nu puteau pricepe nici în ruptul capului cum de sătenii continuau să o tocmească, deşi ştiau că e hoaţă, cam leneşă şi că le face ochi dulci jupânilor. Ba chiar, cu ani în urmă, când Peseda o tocmise să-i prăşească porumbul, Udmera culesese rodul din toţi pomii şi fugise să i-l vândă Merunei.

Or avea şi babele dreptate că-i vrăjitoare, că după înşelătoria asta, la nici doi ani, Peseda o luase înapoi să-i deretice prin casă.

Acum, slujnica bătea acelaşi drum. Dinspre casa Pesedei spre cine-o dori să cumpere "comoara" din furtişag.

No, cât o mere, mere. Când n-o mai mere, o să zic che me persecutează sătenii şi m-oi plânge la stăpânire.

În răstimp, Peseda, care nu-şi mai limpezise minţile după nunta lui Penel cu Buldoaga, se plimba fără rost prin curte. Intră în odaia bună cu gândul să-şi ia o farfurie din dulap şi să înghită o îmbucătură. "Orice ţi-ar fi, pe mâncare să nu te superi, maică." Aşa o-nvăţase bunica. I se păru că poliţa de deasupra căminului e cam goală, dar nu băgă de seamă ce lipseşte. Abia când trase sertarul să-şi scoată tacâm înţelese: iar m-am încrezut în hoaţă. Învăţătură de minte să-mi fie, că am rămas cu paguba.