Translate

joi, 14 martie 2013

Despre sinucidere

Nu mă dau vreun Emile Durkheim, aşa că nu am pretenţia de a epuiza subiectul într-o amărâtă de postare pe blog. Dar vreau să lămuresc nişte lucruri pentru că, spre deosebire de fotbal şi politică, la psihologie şi sociologie nu se pricepe toată lumea, deşi mulţi o ard de parcă i-ar fi citat Freud în vreun tratat.

A! Nu discut dimensiunea religioasă a actului suicidar; ţineţi-vă în frâu izbucnirile drept-credincioase.

Mai întâi, vreau să subliniez un lucru: sinuciderea nu este un act exclusiv egoist. Tot Durkheim spune că ea poate fi inclusiv altruistă. Da, chiar aşa: unii oameni se pot sinucide pentru binele sau salvarea altuia/altora.

De aici rezultă încă ceva: nu toţi sinucigaşii au probleme psihice. Dacă cineva e în stare să moară pentru a ajuta pe altcineva să trăiască, înseamnă că face asta în mod conştient, în urma unui proces de gândire.

Însă, cei mai mulţi sinucigaşi ajung să-şi pună capăt zilelor din cauza depresiei. În cazul ăsta, orice aprecieri de genul "haide dom'le, cum să te omori că ai pierdut tramvaiul" sunt complet lipsite de noimă. Da, în depresie, chiar şi faptul că ţi s-a găinăţat o vrabie pe rever poate constitui o catastrofă. Pentru depresiv, este încă un bocanc în gură pe care i-l dă viaţa.

Nu zic mai multe. Dar, înainte să mai emiteţi judecăţi de valoare asupra acestui gest, poate vă documentaţi. Aici e un rezumat bunicel al lucrării Le Suicide de Emile Durkheim. O lectură interesantă, zic eu. Pentru cei care vor să înţeleagă, nu doar să pună etichete.

6 comentarii:

  1. Amploarea fenomenelor suicidare a condus la infiintarea unor centre de cercetare si tratament in tarile civilizate.
    La noi, inca se mai practica aruncatul cu piatra, tratamentele ca in epoca de piatra, lipsa de implicare in educarea oamenilor etc., caci cutumele sunt cutume...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate, așa este. Oricine iese din linie e catalogat nebun. Și nu mă refer doar la sinucigași. Noroc cu "nebunii", că altfel nu mai ieșeam din peșteră.

      Ștergere
  2. "Nebunii" au dus omenirea inainte. Cei buni se numesc vizionari, cei rai s-au numit dictatori, tirani etc ;) Moneda are mereu doua fețe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu neaparat ca vreau sa aduc vorba de religie,dar chiar si in Biblie este mentionat un caz al unei fete care s-a sinucis pentru a nu fi violata de doi barbati...si da,chiar acolo scrie ca s-a mantuit,pentru ca prin acest gest de curaj si-a dovedit credinta.Exista sinucidere din cauza depresiei care este condamnata de scriptura,dar exista si sinucidere din credinta,care este acceptata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Faza cu iesitul din linie intra in teoria grupurilor sociale. Si uite cum transformam discutia in ceva complex! :) ...carele teorie, zice ea ca grupurile, indiferent de natura si / sau marimea lor au doua tipuri de actiuni vis a vis de cei care ies din rand:
    a) fie le dau in cap "neascultatorilor" sa intre in rand
    b) fie ii exclud.
    Faza cu excluderea nu se opreste aici, pt ca atitudinea de excludere se ia mai rau ca raia la grupurile din jur, care si ele, la randul lor nu vor accepta un "exclus". Asta pana cand, inr-o buna zi, un grup decide sa dea o sansa "exclusului" (chestie care are lor extrem de rar, spre deloc, cu atat mai mult in epoca actuala, cand vorbim de incartiruire indiferent de gradul de "civilizatie" al unei tari). In momentul ala, tot prin iradiere ori ca raia, cum am zis mai devreme, toate grupurile incep sa se bata pe fostul "exclus".
    How funny is that?!....

    RăspundețiȘtergere
  5. newborn's dream16 martie 2013, 06:17

    Era util (mai firesc) să începi cu motivul postării. Cui simți nevoia să-i iei apărarea? Cine a încercat (a reușit) să se sinucidă?
    Era interesant dacă-l lăsai pe Durkheim și-ți exprimai propria părere în legătură cu „evenimentul” sinuciderii. :) Subiectul e greu de abordat pe cont propriu, tocmai pentru că presupune o confruntare cu realitatea proprie dusă la extrem, miza fiind însăși existența ta, adică totul. „Să mai fiu, sau să nu mai fiu?”, e întrebarea celui pe cale de a renunța la viață.
    Pentru că e tîrziu, am să expediez și eu subiectul, ca tine :P , dar mai adaug un lucru, o reflecție personală legată de așa numitul aspect religios (ce important sună) al subiectului, care nu-i altceva decît relația, exprimabilă în cele mai simple cuvinte, dintre un om și sursa existenței lui (care, desigur, e și a celorlalți și a întregului).
    Se spune, și e foarte corect, după părerea mea, că viața ta nu-ți aparține. Ce nu se spune, pentru că puțină lume se gîndește la asta, e că nimic nu ne aparține, de fapt. Nici măcar... conștiința. Chestia aia de vedem noi cu ea... ce vedem. Poți să te gîndești la ea, așa cum te gîndești la propriul trup - e doar ceva ce ai în posesie.
    Nu existăm decît ca creație, e realitatea noastră fundamentală - statut care de altfel e limitat temporar.
    Cînd observ că conștiința nu ne aparține, nu exclud responsabilitatea (care rămîne o „discuție” între tine și cel care te-a procopsit cu ea - la conștiință mă refer), pentru că, o fi ea ceva ce avem doar în posesie, dar operăm cu ea - ceea ce vedem e bun văzut.
    Cred că e cam dezlînat ce-am scris, dar s-o înțelege totuși ceva. Ca să închei, acea reflecție de care ziceam la un moment dat, legat de bau-baul religios...
    Ești la capătul răbdării, pare că a-ți trăi viața în continuare înseamnă să-ți bați joc de ea, adică să renunți la propria identitate și să te transformi într-un instrument al cuiva (trebuie să-ți cîștigi existența). Moment al deciziei finale, tu și sursa, ultima dezbatere pe care o mai ai. Dacă te sinucizi, habar n-ai de consecințele gestului tău, încerci să te gîndești... Ce înseamnă asta? Aștepți să vezi... ce-ți vine în cap. :) E tot ce ai.
    Viața e un dar, evident. Dar dacă omul umilit, la limita suportării unei situații de viață percepută ca mizerbilă, nedemnă, artificială, care pare chiar o jignire la adresa ideii de Creație, observă simplu: „L-am cerut eu?”, cu ce se află în eroare omul ăla?

    RăspundețiȘtergere

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.