Când suntem mici, avem convingerea că toate lucrurile minunate din viaţă la care nu avem acces ţin strict de vârstă. Că, imediat ce vom deveni "oameni mari", ni se vor deschide porţile Raiului şi vom scăpa de "nu ai voie", "vezi să nu cumva să", "dacă [...] o să [...]". Total greşit! Abia când devenim adulţi (măcar în acte), interdicţiile se amplifică, se multiplică şi încep să ne conducă viaţa. Mai mult: nu mai sunt interdicţii impuse din afară, ci crescute în interiorul nostru. Nu ne temem că nu mai avem voie să ieşim la joacă, să mâncăm ciocolată sau să plecăm în nu ştiu ce excursie; ne temem, în schimb, să ne stricăm o relaţie, să avem datorii la bancă sau să ne pierdem jobul. Ştiţi ceva? De fapt, toate lucrurile minunate în viaţă chiar ţin de vârstă. Şi le avem, pe toate, în copilărie. Doar că nu avem şi minte să ne dăm seama de asta. Unii dintre noi, cei cu adevărat fericiţi, reuşesc să fenteze procesul de maturizare şi să îşi păstreze capacitatea de a se bucura, copilăreşte, de lucruri simple, să respecte regulile jocului cu aceeaşi seriozitate cu care le respectau atunci când jucau "leapşa", să râdă sau să plângă dacă asta le vine să facă, să îşi aleagă prietenii după afinităţi şi nu după poziţia socială... Ei sunt cei care, asemeni gemenilor din Mary Poppins, înţeleg graiul porumbeilor, al îngerilor şi al căţeilor. Din păcate, gemenii din poveste, în momentul în care învaţă să vorbească, nu mai înţeleg decât graiul oamenilor. Şi, de fapt, nici pe acela cum trebuie. Oare despre asta să fie vorba? Când creştem, nu mai ştim să ascultăm? Nu mai ştim să înţelegem? Poate. Eu zic că merge să ne prefacem, doar, că suntem adulţi. Dacă ne iese, la mulţi ani pentru azi! Copiiilor mici şi copiilor mari sub acoperire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.