Translate

luni, 23 aprilie 2012

Ceva e putred în Modrogan?

Aşa s-ar zice. Dacă nu putred, măcar puturos trebuie să fie, de vreme ce membrii PDL par să nu mai suporte mirosul. Întâi au deschis geamurile. Dar, ce să vezi, în loc să intre aer curat, pe fereastra larg deschisă au ieşit membri de partid. Nici ei cu miros de "proaspăt spălat".

N-am avut drum pe lângă frumuseţea aia de vilă din Modrogan în ultimul timp şi tare rău îmi pare. Vă daţi seama ce spectacol extraordinar trebuie să fie?  Deputaţi şi senatori, îmbrâncindu-se, cărându-şi cu talent coate în gură şi şuturi în coaste, nu care cumva să rămână ultimii în casa blestemată. Cred că ăia de pe Titanic ar fi putut lejer să ia lecţii de supravieţuire de la democrat-liberali. Chiar şi Bear Grylls ar fi avut multe de învăţat. Deşi, cred că în cazul politicienilor, e vorba mai mult de instinct de supravieţuire înnăscut, decât de abilităţi dobândite. 

Oricum ar fi, imaginea pe care mi-o lasă pedeliştii fugind care-ncotro din calea unui posibil rezultat nefavorabil la alegeri seamănă izbitor cu imaginile filmate deasupra savanei, în care zebre, bivoli, şacali şi hiene fug înnebunite de groază din calea elicopterului care le urmăreşte. Ştim cine sunt zebrele. Chiar şi bivolii (că se dau singuri de gol, de obicei, în secunda în care deschid gura să facă declaraţii). De şacali şi hiene nu mai spun... Ce mă îngrijorează e că nu mă prind cine pilotează, de fapt, elicopterul.
P.S. Mulţi dintre fugari probabil că vor sfârşi aşa:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează numai dacă ai identitate și cunoști și cuvinte care nu fac referire la părți anatomice sau rude pe linia maternă.